filele mele.

luni, 19 decembrie 2011

De suflet...

Cand am crezut ca mai am putin sa pasesc pe drumul bucuriei, m-am simtit impinsa inapoi, la inceputul drumului. Acum mie sufletul din nou afundat in tristete, iar lacrimile curg siroi, credeam ca a fost un an al binecuvantarii, dar cine ar fi crezut ca tine doar o clipa?

Ma simt prea fara de speranta sa mai multumesc ca am o viata...ma simt prea goala de vreun zambet sa pot lupta fara vreun scrajnet...Ma vezi? Auzi? Imi simti vibratia inimii care nu mai are ritmul vechi?

Am asteptat si inca astept sa imi calmezi inima-n piept; ma simt un fulg fara de loc, ma simt o pana fara scop, ma simt golita de puteri, si'acum pasesc spre nicaieri...

Ma cauti? Ma vezi? Ma simt blocata intre pereti...iar valurile de necaz nu vin pe rand ci vin'odat'fara simtire in al lor glas. De ce sunt om? De ce mai simt? De ce ma lasi sa fiu zdrobit?

Stiu, si Tu ai tacut si inghitit, desi durerea te-a lovit...stiu, te-ai lasat lovit de noi, sa fim Mireasa Ta apoi! Insa dureri fara vreo raza..sunt grele si pline de ocara.

Ma simti? Ma vezi? Stiu, nu te-am prea cautat, insa Tu auzi dorinta din adancul sufletului meu, auzi strigatele tacute si lacrimile interioare, iti soptesc din nou...inca astept acel miracol care doar Tu il poti implini!!!

luni, 12 decembrie 2011

Pentru ce sunt bloggerii?

http://www.catavencii.ro/Cand-bloggerii-se-joaca-de-a-jurnalistii-si-de-a-dumnezeu_0_2177.html#

Inainte sa citesti ce scriu, trage cu ochiul la link-ul de sus!
Nu mare mi-a fost mirarea sa citesc si sa cred ca se poate intampla asta. Nu ma consider bloggerita, blogul meu e personal si asa o sa ramana. Scopul meu e de a-mi descarca gandurile si a va incuraja sa iubiti viata si sa gasiti scopul cel adevarat!

Dar gata despre mine, sunt nervoasa, nu sunt cititoare a lui Visurat , am ajuns de vreo 3 ori la el pe blog, din greseala si de fiecare data mi-am pus intrebarea de ce il citesc oamenii cand exista presa adevarata ?!?
Dar nu judec, pana la urma si el se poate intreba de ce m-ar citi cineva pe mine, sau pe altii. Fiecare avem felul nostru de a ne exprima, insa e absurd sa te folosesti de cazurile umanitare, sa iti aduni cititorii. Ah'si sa vrei sa faci pe SuperEroul :)

Cred ca daca chiar considera ca are calitatile necesare pentru un jurnalist, sa devina unul, nu?!?
Dar nu am inceput sa scriu pentru a critica. Imi cer iertare pentru scapare, dar trebuia sa o spun intr-un fel sau altul!

Ceea ce vreau sa va rog e sa ajutati si voi la inlaturarea barfei si sa il ajutati pe Tudor, care chiar are nevoie de ajutorul nostru. Daca nu poti ajuta prin sms, atunci spune celor din jur ca zvonurile nu sunt adevarate si ca pot face o fapta buna in prag de sarbatori :)

Iar eu...revin cu postarile mele, de maine!
O noapte pazita de Domnul va doresc ! :)

joi, 8 decembrie 2011

Iubesc patura alba de zapada!

M-am trezit si am privit pe fereastra, era totul alb iar fulgii erau atat de mari, mi-am adus aminte de diminetile copilariei in care eram trezita de mama sa vad minunea Ta ce o asterni pe pamant, albul pur care schimba peisajul mohorat al toamnei intr-un peisaj plin de emotie si bucurie!

Am stat si am privit cum minunea se intampla, cum fiecare coltisor aramiu se imbraca in alb curat, parca si padurea zambea in timp ce o imbracai. Iar dealurile asteptau sa fie acoperite de o patura groasa de zapada!

Era foarte devreme, am decis sa las ninsoarea sa isi termine de pictat peisajul si intre timp sa mai dorm, dupa 3 ore m-am dus din nou la fereastra si totul era pustiu, ruginit si trist; am crezut ca am visat, insa cateva pete de alb mi-au dat de inteles ca a fost acum cateva ore alb...insa razele puternice au topit intr-o clipita totul!

Am ajuns la concluzia ca asa suntem si noi, oamenii, ne dam seama ca suntem fara scop in viata cand ajungem sa nu mai avem pe cine sa ne bazam, cand financiar nu mai putem pasi, cand ne simtim singuri si parasiti, doar atunci apelam la El sa ne innoiasca, sa ne acopere cu o patura alba si sa puna peste noi puritate. Dar ca si anotimpurile, sufletul nostru e jucaus, ii place sa se joace, nu ii place nici cald nici rece, prefera sa fie caldicel! Iar dupa ce ajungem sa fim impacati cu El ne saturam de caldura Lui si de reguli si vrem sa intindem putin coarda, putin azi, putin maine...iar peste o luna ne trezim din nou in mocirla de odinioara! Si cautam din nou patura lui alba si pura!

Ma intreb, Dumnezeu nu se satura de noi?!? De cat de indecisi suntem, de cat de mult de mintim singuri, de cat de mult ne dorim doar noua binele, nu conteaza restul!

Cand citesc ca El isi doreste sa fim asemenea Lui, vesnic puri, si nu asemenea iernii care trece si vine si trece...

Vine Craciunul, sarbatoarea preferata, si nu pentru cadourile care le daruiesc sau le primesc, ci pentru ca sarbatoresc minunea nasterii Lui si tot ce imi doresc e sa imi ofere echilibrul fulgilor de nea, atunci cand ma avant pe drumul Lui sa stiu unde trebuie sa imi astern sufletul incat patura de suflete pure din planul Tau sa fie  pe placul inimii Tale!

La fel, la fel va doresc si voua suflete albe!

luni, 14 noiembrie 2011

Tu ai prieteni?!? Eu NU!

De mica am invatat ce inseamna sa treci prin incercari, ce inseamna sa ai din punct de vedere material tot ce iti doresti, dar sa nu ai puterea sa te bucuri din cauza lipsei sanatatii.
Am invatat sa ma inchid si sa par fericita! Am invatat sa evit sa discut cu oamenii despre ce probleme am eu, toata lumea ma stia ca fata rasfatata si implinita, chiar credeti ca exista asa ceva?!?

Va zic eu, nu exista oameni pe deplin impliniti, decat cand cunosc cu adevarat scopul pentru care traiesc. Eu acum stiu pentru ce traiesc, dar stiu ca emotivitatea mea este atat de slabita incat nu pot sa raman imuna la problemele apropiatilor, care in final ma afecteaza si pe mine. Studiind psihologia am invatat ca motivul pentru care suntem asa multi oameni pe pamant este pentru ca avem nevoie unii de altii, si am acceptat sa ma deschid in fata multor prieteni care imi spunea ca sunt cea mai buna prietena a lor, ca le sunt un adevarat sprijin, le sunt draga, si multe alte afirmatii care se spun in relatiile de prietenie; si nu mare mi-a fost uimirea ca atunci cand m-am deschis...nu a fost nimeni sa ma asculte! Nu am suferit un soc, chiar ma asteptam sa fie asa...am invatat din lectiile de viata a altora ca prietenii sunt acolo cand au ei nevoie de tine...

Insa, acum, cand incercarile parca ma sufoca, am nevoie de sustinere "palpabila", ma descarc in fata lui Dumnezeu...dar tot Dumnezeu ne invata despre prieteni si rolul lor. Mi-am exprimat durerea, asteptand ca prietenii care sustin ca imi sunt prieteni sa imi sara in ajutor, ghiciti ce, ati ghicit , nu?!? Nici macar UNUL nu m-a cautat....insa, spre uimirea mea cea mare, am primit incurajari si maini mangaietoare(virtuale) de la persoanele care ma asteptam mai putin si care mi-au dovedit ca exista si OAMENI!

Nu judec, poate si eu am reactionat la fel la problemele celor din jur...insa niciodata intentionat! Nu barfesc, nu dau niciodata nume, doar eu si Dumnezeu stim despre cine e vorba. Nu ma plang, ci ma afirm...poate, tu, cititorule, vei invata din experienta mea...nu te descarca la cei care iti spun ca le esti prieten...descarca-te la cei care tac si fac, asta pentru a avea si roade!

Acum, ma opresc aici...revin cand uimirile mele cu privire la cei care sunt OAMENI, ma vor coplesi din nou! Prieteni OAMENI va doresc !

duminică, 13 noiembrie 2011

Stau, raman, adorm, te caut, vin si ma opresc.

O altfel de poezie, sau meditatie...: 



Stau langa Tine, caci dragostea Ta este atat de nepatrunsa...
Stau langa Tine, chiar daca firea mea striga dupa placerile lumii...


Raman langa Tine, desi ploile de incercari vor sa ma inece...
Raman langa Tine, indiferent de cat de mult trebuie sa inot...


Adorm langa Tine, caci siguranta mainii Tale e atat de protectoare...
Adorm langa Tine, lasand mangaierea Ta sa ma copleseasca,..


Te caut pe Tine, caci mintea mea ma rataceste...
Te caut pe Tine, caci esti Singurul care nu pleaca! 


Vin la Tine, cu sufletul invelit in spinii firii pamantesti...
Vin la Tine, ca sa primesc mantuirea prin Har...


Ma opresc la Tine, caci vreau sa stau in bratele Tale, sa raman sub ocrotirea Ta, sa adorm in linistea suflarii Tale, sa nu Te mai caut niciodata, sa nu mai vin din intuneric lipsita de Har.


O'astazi ma opresc la Tine, imi las sufletul in mana Ta si o singura rugaminte am , fa ce vrei Tu cu viata mea! 


miercuri, 9 noiembrie 2011

In 24 de ore vei muri...?!?

Daca in seara aceasta ar veni la tine Dumnezeu si ti-ar spune ca maine e ultima zi din viata ta...ce ai face?!?
Cu siguranta nu ai mai putea dormi, nu ai mai putea sa te gandesti la altceva decat la faptul ca vei muri...o sa apara tot felul de ganduri de automotivare...dar, cu siguranta o sa faci ce ar face toata lumea care traieste cu frica de Dumnezeu...te-ai pocai!!! Si nu ma refer sa te convertesti la vreo secta sau religie...ci sa iti deschizi sufletul in fata Lui, sa te lasi purtat o zi de Duhul Lui, sa te simti cu adevarat crestin!

Iti vei aminti ca Biblia ne spune ca Domnul va judeca dupa fapte, vei avea o zi in care vei calca peste mandrie, peste orgoliu, peste rusine...si vei avea curajul sa strigi ca Domnul e cel mai Maret lucru din viata oricarui om?!? Ca fara Dumnezeu suntem nimic?!? Vei darui tot ce ai celor saraci?!? Vei merge in spitale sa le spui celor care poate vor muri cu tine in aceeasi zi...ca exista viata dupa moarte? Vei merge la batrani sa te rogi pentru sufletele lor?!? Vei anunta familia de pierderea care o sa o aiba?!? Vei tine o zi de post pentru pacatele tale? Vei fi intr-o continua conversatie cu Dumnezeu?!? Iti vei cumpara haine curate si albe in care sa mori?!?
Ti-ai cere iertare de la toti cei la care le-ai gresit si pe care i-ai ranit?!?

Sunt atatea lucruri care cu siguranta le-ai face daca ai afla ca maine mori, ai fi atat de smerit si placut, ai fi o lumina crestineasca pentru cei care nu-L cunosc...ai fi cum vrea Domnul sa fii!
1
Vrei sa iti spun ceva?!? Ai , la fel ca mine, sansa sa mori chiar maine! Ai de unde stii cand poate da o masina peste tine, cand poti avea un accident, cand poti sa te imbolnavesti? Nu ai de unde stii..dar poti face ceva, sa te pregatesti din timp...sa nu trebuiasca sa stai 24 de ore sa te perfectionezi in fata Lui, oare crezi ca Dumnezeu nu stie tot , TOT, trecutul tau?

Dar cum crezi ca te-ai simti , daca ai grija de ce scoti pe gura, daca iti incepi si inchei fiecare zi cu rugaciune, daca ai o zi de post pe saptamana sau cel putin pe luna, daca daruiesti, daca ierti, daca stergi ranile provocate de altii, daca lupti sa fi o lumina intr-o jungla de oameni care traiesc in intuneric, daca lupti sa fii crestin prin fapte; te-ar deranja sa iti spuna ca mori maine?!? Sunt convinsa ca ai sta calm si te-ai bucura ca a venit si ziua in care sa inchei contractul pe Pamant si sa te pregatesti de un Rai, drept rasplata pentru FAPTELE tale!

Insa daca continui sa crezi ca viata ta e bine asa in rutina cum e, sa mergi la Biserica saptamanal, sa iti pui eticheta de crestin, sa te imbraci modest, sa stii toate evenimentele ce se petrec in mediul crestin pe internet, sa mergi la toate conferintele posibile, sa ai 1000 de prieteni pe facebook si sa te consideri popular, sa ai un blog pe care scrii citate si cuvinte fabuloase care iti pun o fata de crestin adevarat, dar viata ta sa fie rece, seaca, goala, plina de rutina si traditii; cum vei reactiona sa auzi ca mori? Exista probabilitatea sa crezi ca stai bine, si e bine asa cum traiesti...vei astepta si vei zambi, poate vei publica pe blog ca Domnul te cheama Acasa, poate vei pune status pe facebook ca vei pleca curand, si vei astepta sutele de like-uri si commenturi, de la oameni pe care nu ii cunosti, dar la care le-ai fi putut arata adevarata cale. Insa la Judecata te vei mira de ce nu intrii in Casa? Pentru ca faptele nu apar nicaieri!!!

Am scris eu, care nu ma laud cu viata mea de crestin, dar ma chinuie ideea ca maine poate mor, si atunci incerc sa imi indrept pasii spre calea cea stramta. Am scris eu, care am si blog si facebook, dar care am invatat ca nu conteaza prietenii de pe facebook ci prietenii adevarati, ca nu conteaza numarul like-urilor pe facebook ci aprecierile reale!! Am scris eu...un suflet egal cu tine!!!

Am scris eu, citesti tu...tu ce ai face maine daca peste 24 de ore vei muri?!?

luni, 7 noiembrie 2011

La intalnire....

Calcam incet...intunericul era luminat de blanda Luna...paseam spre locul in care obisnuiam sa ne intalnim....stiam ca vei fi acolo, ajunsa mai repede, asteptam.

Parca asteptarea era lipsita de rabdare, iar trupul imi tremura de emotii..."ai uitat sa vii?" , era singura intrebare care imi rasuna in minte..iar teama, teama de a nu te vedea ma chinuia amarnic.
Speram ca vei venii, imi aranjam hainele sa arat impecabil, trupul imi tresarea la fiecare sunet care il auzeam...buzele deabia asteptau sa se deschida in fata ta, aveam atatea sa-ti spun.

Insa tu nu apareai, am inceput sa visez...visam cu ochii deschisi, atintiti spre Luna...cum paseai incet spre mine si ma imbratisai cu caldura ta eterna...era atat de placuta mireasma sufletului tau, buzele mele au inceput sa se deschida...iti povesteam tot ce mi-am pregatit dinainte, stiam totul ca pe o poezie. Eram pregatita sa ma intalnesc cu el, aveam ce sa ii spun, vroiam sa vada cat de impecabil arat la exterior...dar tu, nici macar in vis nu reactionai...erai rece si distant....doar ma priveai.

Am asteptat destul...am decis sa ma intorc, pasind incet sub clar de Luna...cu corpul inghetat de frigul noptii...am inceput sa alerg incet...iar parul crea tot felul de umbre ciudate...ma speriasem, de ce nu erai cu mine?!?

Am ajuns in camera mea, rece si goala...lacrimile nu incetau sa curga pe obrajii imbujorati de frig, m-am asezat la birou pregatita sa iti scriu, cand am gasit un biletel pe care scria...


"Data viitoare incearca sa ai ochi si pentru Mine la intalnire!" 

Eu?!? Tresar speriata, dar il iubeam asa de mult, faceam totul pentru el, ma aranjam, imi pregateam cuvinte fabuloase prin care sa-l impresionez, eram pregatita sa il vad!!!
Apoi,am adormit, plangand, cu sufletul plin de durere si dor! In somn...un vis ciudat mi-a aparut....eram eu, asteptand sa il vad, imbracata ca in aceasta seara la intalnire, eram asa de frumoasa si impecabila...ma vedeam cum repetam cuvintele ce vreau sa i le spun; apoi...privindu-ma mai bine, am vazut cum in spatele meu statea EL...si astepta sa imi fac timp sa il vad...eram atat de ocupata cu mine incat am evitat sa il privesc.
Cand m-am trezit, am fugit la pomul nostru....L-am privit si i-am multumit..."Multumesc ca nu m-ai bagat in seama cand eram prea ocupata cu mine...si cand exteriorul nu era deloc asemanator cu interiorul..." 

Nu era deloc uimit de cuvintele mele, stia ca daca ma va ignora, voi realiza cat de grav este cand traiesc in rutina...cand stiu cuvintele pe de rost, cand am grija ca imbracamintea mea sa fie cum cere traditia...dar uit de cum sa fiu libera cand sunt cu El...defapt, uitam...

Si am invatat ca ignoranta Lui e doar constructiva...a tacut si a stat, a asteptat sa Il vad eu...nu sa ma vada El, sa imi fac timp EU pentru El...si nu El pentru mine!!!

Tu cum te pregatesti cand te intalnesti cu El?!?

joi, 3 noiembrie 2011

Ca doar nu ne plac tiganii/rromii, nu?!?

Astazi asteptam ca tot omul in autogara, autobuzul, trebuia sa astept cam 30 de minute, timp in care am decis sa fac ce imi place...sa studiez lumea!!!

Drept urmare am inceput sa privesc in jur...si nu mare mi-a fost mirarea sa vad 80% din cei care stateau in autogara ca sunt rromi, sau tigani, nici nu mai stiu cum sa ii numesc. Ey'nu e mare lucru in Romania sa ii vezi peste tot, dar mi-a atras atentia o fetita de vreo 9 luni, cu ochii mari si zambareata, o scumpete de fetita! Era fetita unui cuplu de tigani, nu le-as da mai mult de 19 ani la ambii, ceea ce m-a facut sa ii studiez incontinuu a fost dragostea cu care era tratata fetita, desi se vedea clar ca nu aveau o cultura si o educatie de invidiat, insa dragostea si devotamentul fata de familia lor , probabil proaspat unita(aveau si verighete) m-a uimit si chiar mi-a fost ciuda de ce noi cei care ii criticam si ii judecam mereu, nu avem atata dragoste pentru cei din familie, cum au ei...si nu, nu e doar un caz aparte, mai cunosc familii in care desi nu exista educatia si cultura cu care am fost noi crescuti, exista acea stare de protectie si siguranta in propria familie!!!

Apoi, pentru ca am ramas legata de tigani/rromi, am constat ca in autobuz s-a urcat o batranica cu nepotelul, tot tigani, imi dadeam seama si dupa vocabular...am ramas uimita ce bine vorbea baietelul la nici 4 anisori si cat de curios era de tot ce se petrece in jur, punea foarte multe intrebari, iar bunica ii raspundea cu foarte mult calm si dragoste.

Am regasit dragostea autentinca in familie astazi, insa nu la incruntatii nostri romani ci la cei pe care nu ar trebui sa ii discriminam niciodata...tigani!!!

Am crescut cu ideea ca nu e frumos sa razi de altii sau sa ii judeci...si asa sunt si acum, dar astazi am inteles mai bine...Dumnezeu ne-a creat pe fiecare cu un scop...astazi scopul tiganilor pe care i-am vazut a fost sa ma trezeasca pe mine la realitate...ca viata nu e facuta din miere si lapte, ci din dragoste si atentie!!!

Tu cum privesti tiganii?

marți, 1 noiembrie 2011

Cat de sanatos ti sufletul?

"Beti cel putin 2 L de apa pe zi pentru o viata sanatoasa."
"Mancati zilnic fructe si legume pentru o viata sanatoasa."

Va suna cunoscut? Mie da, foarte! Le aud zilnic la radio, TV, pe internet, ziare. Nu e rau, ne atrage atentia ca nu suntem de fier si nu ne putem bate joc de corpul nostru. Insa nu aud niciodata reclame legate de suflet!

Spunea un batranel ca e sanatos tun, doar ca il doare rau inima, si are o singura boala, a sufletului, descrisa printr-un dor de sotia lui decedata de cateva luni. Nu e interesant cum Secolul Vitezei ne tine fixati pe exterior si ne face sa ne ignoram interiorul?

Vorbeam azi cu o colega de facultate despre ce minunat este sa ai o relatie cu Dumnezeu, ce pace incomparabila primesti si ce stare de spirit optimista ai!

Mergi cu autobuzul in jurul orei 14, si priveste oamenii cat de incruntati si stresati sunt, lipsiti de rabdare si bun simt! Da, si bunul simt tine de starea ta de spirit. Si nu doar atunci, mergi in Biserici si priveste putinii oameni care mai frecventeaza slujbele....pana si acestia au uitat ce inseamna sa fii cu o inima deschisa!

Nu e trist?!? Si ma intreb de ce nu exista reclame care sa iti miste sufletul, care sa te provoace sa ai o viata spirituala activa, si prin fapte! Nu ajunge sa asculti muzica pe youtube, sa asculti predici online, sa iti pui statusuri cu teme crestine...etc, viata de crestin sta in cat ai facut pentru altii, nu cat ai facut pentru tine!

Cred ca pana cei din showbizz se vor gandi si la suflet, ar trebui noi, cei care inca mai realizam ce viata avem...sa fim exemple vii pentru cei care traiesc cu inima inchisa! Ce zici, te bagi?

vineri, 21 octombrie 2011

Afara din cuibul viperelor crestine.

S-a trezit grabita si s-a pregatit de plecare. Era imbracata in haine de vara, lejere....vantul de dimineata adia in parul ei proaspat spalat, iar razele proaspte a soarelui ii lumina pielea bronzata.


Pe drum, vedeai cum isi misca buzele, ca si cum ar vorbi in soapta cu cineva...si chiar vorbea, multumea Domnului pentru inca o zi. In pas grabit ajunge la locul de munca, era asa de optimista, era un loc crestin unde totul trebuia sa se lege in pace si armonie.


A inceput ziua bine, toti colegii o salutau si ii zambeau; aveau si de ce, era imposibil sa nu observi frumusetea care o purta pe fata...se vedea ca totul vine din inima. A inceput ziua de lucru, se simtea in siguranta intrun mediu crestin, ce putea sa ii mearga rau? Chiar daca ar fi gresit cu ceva, era iertata, deoarece asa fac crestinii, nu?


Nu! Spre surprinderea ei, ziua ia fost ruinata si zambetul s-a transformat intr-o mare de lacrimi....fara ca ea sa inteleaga exact de ce, a fost sanctionata si toata lumea a inceput sa o evite. Cauta un raspuns, cauta o dovada vie, cauta ceva...si a gasit, era acolo pe perete agatat...acel proverb care ia reinviat zambetul:  "El da izbanda celor fara prihana, da un scut celor ce umbla in nevinovatie" (Proverbe 2:7) . Desigur, se simtea nevinovata si nu intelegea de ce unii oameni au placerea de a scoate barfe si cuvinte pline de ura si dispret, insa a inteles...ceea ce trebuia sa faca ea nu era sa ramana si sa incerce sa faca dreptate...ci trebuia sa iasa din cuibul de vipere crestine....si sa dea piept cu lumea adevarata, in care putea pasi cu adevarat in nevinovatie si sa simta izbanda Lui!


In drum spre casa, desi proverbul a incurajat'o se simtea lovita, insa la colt de strada s-a intalnit cu copilasul pe care il hranea in fiecare zi, zambea larg, stia ca urmeaza sa primeasca mancare; dupa ce ia dat sandvisul pus bine in geanta, a continuat drumul, parca mai clar ca niciodata vedea oamenii care strigau cu inima dupa ajutor...era batranica din scaunul cu rotile, era baiatul care parea drogat si dormea pe o banca, erau fetele care erau imbracate sumar si stateau pe marginea soselei....erau copilasii nevinovati care se jucau in parc cu porumbeii, iar cand a intrat in casa si-a vazut familia si da, erau si ei!

Dar pana sa spuna ceva....se trezi, suna ceasul, trebuia sa mearga la munca din nou....era toamna tarzie, bruma a albit totul din jurul casei...s-a imbracat gros, fularul ii acoperea jumatate din fata....in drum spre lucru a lasat sandvisul la copilas si un zambet larg ca desert, ia spus buna dimineata batranicii din scaunul cu rotile si l-a acoperit cu un carton pe baiatul ce dormea pe banca. Cand a ajuns la lucru, toti colegii o priveau incruntati si satui de viata, iar ea le raspundea cu un zambet larg; intrata in biroul directoarei, ii spune plina de bucurie "Demisionez", iar directoarea sceptica si sigura ca e o gluma, raspunde ironic " si unde crezi ca mai gasesti un loc de munca la fel de bun?", iar ea in timp ce se indrepta spre usa, raspunde :"Acolo, afara din cuibul viperelor crestine...acolo unde simt ca primesc izbanda", iar ochii ii erau atintiti pe peretele unde atarna versetul!!!

Iar din acea zi...a inceput sa traiasca cu adevarat!!!

miercuri, 19 octombrie 2011

Iti multumesc :)

Nu ti-am multumit de mult timp, am si uitat cum e sa iti simt placerea cand auzi cuvintele mele de multumire si satisfactie. Era atunci, o vreme, apusa, cand stateam seara de seara in bratele tale puternice si tandre, nu pot uita cum ma priveai si ma citeai din gesturi, stiai ce gandesc intotdeauna, fara sa spun nimic, dupa care ma incurajai cu o imbratisare plina de dragoste neconditionata, era asa frumos sa fiu iubita si sa invat sa iubesc!

Acum, acum...dau vina pe timp, nu mai am timp sa stau sa ma asculti, nu mai am timp sa iti multumesc pentru fiecare zi in care ma faci sa zambesc, pentru fiecare cadou cu care ma surprinzi mereu, pentru simplu motiv ca si la bine si la rau esti cu mine. Nu am timp sa iti multumesc pentru felul in care imi arati plin de simplitate ca ma iubesti...nu am timp sa iti multumesc pentru motivul ca m-ai ales!

Insa tot acum, mi-am facut putin timp...sa iti multumesc pentru ca m-ai modelat si inca investesti in mine, desi merit prea putin; pentru ca ma intelegi cand nici eu nu stiu ce gandesc si ce sa fac, pentru ca ma indrum la fiecare pas; pentru ca natura e cel mai mare dar, pentru ca viata e in mana Ta, pentru ca ma chemi si ma ridici, pentru ca sunt libera sa simt ce vreau sa simt!!!

Iti multumesc pentru cerul senin in care razele soarelui ma lumineaza, multumesc pentru Luna ca mi'o dai ca prietena in noptile singuratice; multumesc pentru zilele ploioase ca imi aduc aminte de partea melancolica din mine....iti multumesc pentru zilele geroase ca imi aduc aminte de caldura care o emana sufletul cand e langa Tine, iti multumesc pentru zapada, ca imi aduc aminte de puritatea prin care am fost creata!!!

Sunt atatea lucruri pentru care iti multumesc si prin care imi dovedesti ca ma iubesti!!

In final iti spun doar MULTUMESC si te rog...invata-ma si pe mine sa iubesc




marți, 4 octombrie 2011

Toti avem zile proaste!!!

Ca orice om, am avut si eu o zi proasta!!! Nu sunt superstitioasa, chiar deloc!!! Insa azi, marti, am avut de'a face cu numarul 13, cu pisica neagra si cu multe drumuri facute aiurea...la ora 11 a.m. eram cu nervii la pamant si ma rugam sa se termine ziua...defapt nu ma rugam, imi doream....

In drum spre casa, pe autobuz, ma gandeam de ce e o zi asa de groaznica?!? Mi-am dat seama ca am iesit dimineata la 8, fara sa Il bag in seama, nu am multumit, nu m-am rugat pentru o zi ocrotita...defapt n-am facut absolut nimic pe plan spiritual...am fost prea ocupata de aspect si sa ajung la timp! La timp...sa aflu ca am mers degeaba (nu conteaza unde).

Fiind foarte nervoasa am refuzat sa ma autocontrolez...sa nu mai fiu bosumflata pe strada si sa incerc sa ma controlez...pana cand, stand in statie...asteptand al doilea autobuz...o fetita de maxim 2 anisori, ma privea insistent si imi zambea larg...tinea o bucatica de corn in mana si manca incet, sa zambeasca era mai important in momentul acela, avea o fata senina si gingasa, ochii mari si negrii, si parul carliont, era o papusica!!! Ce m-a mirat a fost faptul ca s-a holbat efectiv la mine si zambea larg...pana i-am raspuns inapoi cu un zambet! Dupa ce i-am zambit si-a vazut de mancare...

Pe drum ma gandeam la cat de importante sunt detaliile mici cand vine vorba de gandire pozitiva...m-a facut sa inteleg ca un zambet daruit cu dragoste face mai mult decat toate incercarile care le-am avut azi....si m-a lamurit ca nu merita sa te gandesti la superstitii...

Ajunsa acasa, tot ce imi doream era sa fac un dush si sa dorm....sa ma trezesc dimineata cu speranta ca o sa am o zi mai buna...pana am intrat in curte si mi-am vazut catelusa foarte incantata sa ma vada....parca mai bucuroasa ca niciodata; am decis sa ies cu ea la plimbare...dealul din spatele casei e locul nostru preferat....mi-a inseninat fata, imi venea sa alerg si eu cu ea pe deal...sa adulmec si eu mirosul ierbii uscate si sa ma bucur de natura!!!

Dupa plimbarica, am decis sa o ajut pe mama prin gradina...am cules rosii si gogosari...mi-am dat seama cat de minunat a putut crea Dumnezeu lumea aceasta...si cat de darnic a fost cu noi cand a venit vorba de mancare....m-am simtit binecuvantata prin natura.

Acum, la finalul zilei...desi am avut o dimineata agitata si plina de stres...realizez ca Dumnezeu a vrut doar sa ma trezeasca la realitatea Lui....scopul Lui de a intelege maretia Lui si darnicia sunt mai importante decat realizarile mele pe plan profesional si rezolvarea altor probleme!!!

Cred ca cu totii avem zile in care ne vine sa stergem cu buretele si sa tregem la o zi mai buna....dar probabil nu exista zile bune si zile rele....ci exista zile cum ni le facem noi...si cum le vedem noi.

Hai sa vedem optimismul din rasaritul soarelui...din picurii de ploaie si din fulgii de zapada, sa vedem veselia florilor si dansul fulgilor de nea, sa ne bucuram impreuna cu natura care e intr-o continua miscare plina de veselie si dragoste.

Hai sa fim plini de bucurie in El...si sa dedicam fiecare zi, pe rand, strict pentru a fii ceea ce vrea El sa fim!!! Nu e minunat sa intelegi nici 1% din creatia Lui?!?

vineri, 30 septembrie 2011

Vrem, dar nu putem!!!

Cand eram mica :

  • Spuneam "Pace" fara nici o retinere, fie ca era in Biserica sau pe strada. 
  • Nu imi era rusine sa imi invit prietenii de joaca la Biserica.
  • Nu aveam retineri in a purta batic pe strada.
  • Imi placea ideea de a fi diferita de restul.
  • Plangeam daca nu mergeam duminica la Biserica.
  • Desi aveam maxim 9 ani, iubeam sa stau langa mama si sa o ascult cum imi povestea din Biblie.
  • Imi placea sa stau sa ma rog cu mama, sau sa ma invete sa ma rog. 
  • Imi placea sa ma numesc crestina! 
Dupa ce am crescut: 
  • Salut ca toti, cu "Buna!". 
  • Nu am timp de prietenii care nu merg la Biserica.
  • Stiu ca pocainta nu sta in batic, deci il port doar in Biserica!(pentru ca se cere)
  • Uneori nu imi place sa ies in evidenta prin credinta mea.
  • Uneori somnul e mai dulce decat mersul la Biserica.
  • Nu am timp de mama....
  • Inca imi place sa ma numesc crestina....
Vreau sa am obiceiurile de cand eram mica; si sunt convinsa ca nu sunt singura tanara care am fost si am ajuns asa...
Acum vad tot mai multi tineri care au crescut in mediu laic si au adoptat comportamentul meu de cand eram mica, fara nici o retinere cu privire la ce au fost!!! 

Noua, tinerilor, ne place sa recunoastem vina...altora! Intotdeauna e ceva de vina...timpul, scoala, lucrul, prietenii..dar nu noi..noi vrem, dar nu putem!!! E prea greu in fiecare duminica dimineata sa ne trezim la 7, e prea greu dupa scoala sa ajungem marti seara sau joi seara la rugaciune si studiu...in final, e prea greu sa slujim, nu?!? 

E prea greu sa fim mari si sa luam viata in frau...sa pasim in speranta si sa ne inundam in slava Lui...e prea greu sa fim crestini...poate, poate pentru ca suntem prea tineri?!? Sau daca eram copii, era mai bine? 

joi, 29 septembrie 2011

O viata de rugaciune.

Da, la acest titlu se rezuma viata noastra. Toata viata suntem intr-o continua rugaciune, fie ca e vorba de Dumnezeu, de speranta sau de oameni.

In orice imprejurare ne rugam sa fie bine, sa ni se implineasca dorinta si sa fim fericiti.

Doar ca nici oamenii si nici acea "speranta" de care se agata muritorii nu reusesc ce reuseste Dumnezeu, si anume, sa deosebeasca fiecare glas. In Psalmi, Dumnezeu este descris in mod poetic, ni-L putem imagina ca un Soare ce poate patrunde peste tot cu razele lui. Probabil Psalmistul l-a descris asa pentru a putea intelege ca planul Lui implica intreaga omenire, cu tot cu necredinciosi !

Poate pentru a deveni oameni cu o viata de rugaciune pura si simpla, si normal, satisfacatoare; ar trebui sa intelegem ca nu trebuie noi sa asteptam sa puna El mana pe planul nostru si sa ni-l conduca, ci noi trebuie sa apucam de planul Lui si sa ne lasam ghidati, doar asa Dumnezeu va reusi sa puna mana pe viata ta.

Stii ce e interesant la viata omului plina de rugaciune?!? Ca de fiecare data cand ne rugam, dar nu la Dumnezeu, ci la oameni sau "speranta", in momentul cand suntem aproape sa se implineasca visul, Dumnezeu ne trezeste la realitate, si ne face sa intelegem ca visele noastre mor cand actioneaza Dumnezeu !!!

Oamenii sunt cei mai buni cersetori in rugaciune....luam rugaciunea ca o oportunitate de a avea mai mult si mai mult....dar uitam ca rugaciunea defapt e o conversatie cu Dumnezeu si nu un monolog, cuprinde pasi si nu doar sa ceri...e nevoie de curaj si nu de nevoi...rugaciunea nu e sfanta, insa daca o faci pe placul Lui, te sfinteste!!!

Deci hai...sa avem o viata de rugaciune in fata Lui si nu in fata oamenilor!!!

miercuri, 28 septembrie 2011

Fata in fata cu Dumnezeu.

De mica am auzit de Judecata, de ziua in care Dumnezeu o sa vina si o sa ne puna in fata toata viata noastra, cu bune si cu rele, mai ales cu rele!!! Intotdeauna am avut frica aceea de a sta in fata Lui, simteam, doar gandindu-ma, cum ma topesc de rusinea faptelor mele; ca atunci cand eram la gradinita si imi placea sa fiu "sefa" si nu lasam pe nimeni sa se joace cu ce vroiam eu, desi suna comic, stiam ca nu e bine ce fac si ca Dumnezeu ma vede...dar imi placea ideea de "Sefa", iar cu cat am crescut, am pacatuit mai mult, imi placea sa ies in evidenta, invatm bine pentru ca asa eram laudata; cautam sa ma imbrac bine pentru ca asa eram admirata; mergeam la dans, handbal, ieseam pe teren sa studiez natura pentru biologie; faceam ORICE, sa fiu in prim plan...si am reusit, sa-mi tin statutul de "sefa a clasei" pana in a12a...chiar daca la note oscilam, in functie de cat de adanc mergeam oriunde stiam ca o sa fiu luata in seama....

Pana intro zi, cand am realizat ca singura persoana care chiar ma lua in seama si la care trebuia sa apelez sa ma ia in seama era El; acela care in toti anii aceia in care, desi crescuta in familie cu frica de Dumnezeu, care ma ducea saptamanal in Biserica si parinti care imi umpleau mintea cu toate legile Lui si ce important e sa am frica de El...nu am inteles ideea aceasta decat cand am constientizat ca oamenii sunt oameni!!! 

Suflete care fiecare in parte tanjeste dupa atentie, si sunt in stare de orice sa fie luati in seama; ne hranim cu cuvinte pline de dragoste si atentie; ne place sa fim in fata, sa fim "sefii". Dar intotdeauna, acei care sunt curajosi vor fi in fata, se vor considera sefi si vor uita, sau nu vor crede ca exista un Singur Sef..

Eu am realizat, si acum, dupa atatia ani, samanta care au aruncat-o parintii,...a sadit o frica imensa de ziua aceea, in care El imi va derula toata viata mea...si eu...eu voi recunoaste...desi si acum simt cum ma voi topi de rusine a ceea ce am vrut sa fiu, ceea ce am fost....dar e bine...ca ceea ce sunt acum, cauta Fata Lui....si nu fata oamenilor; si poate...poate a uitat El...mai repede faptele mele...decat oamenii...care tot ce e negativ, nu uita niciodata despre tine....

Eu, nu stiu cand o sa am ultima suflare, nu stiu daca apuc batranetea, nu stiu daca imi termin tineretea; dar un lucru stiu sigur....nu mai vreau rusine in fata Lui...vreau sa stau linistita si cu capul sus....am facut ce am putut mai bine !!!! 

vineri, 23 septembrie 2011

Imi e dor sa ies la o intalnire.

Da, ai citit bine titlul!!! Chiar imi e dor de o intalnire doar intre mine si El....in care sa stau pana in miezul noptii privind stelele si toata creatia Lui....pazita de prietena luna si ascultata doar de El, sa ma plimbe in imagini pline de miste si enigme, sa imi impartaseasca un miros placut de adulmecat...

Sa fiu eu....asa cum doar El ma cunoaste; sa plang si sa rad in acelasi timp, sa simt mangaierea si dragostea Lui complesitoare, sa ma simt implinita si sa fiu fericita!

Imi e doar de o intalnire plina de dragoste si acceptare, plina de iertare si motivare, incurajare si imbarbatare....imi e dor de atingerea Lui spectaculoasa si plina de fiori. Sa ma simt ca un copil, fara griji si fara responsabilitatile lumii contemporane. Sa fiu copilul care sta in mainile Lui ocrotitoare, care ma invelesc mereu si sunt adapostul meu.

Vreau o noapte cu EL, in care sa dansam sub lumina stelelor...in care sa fugim si sa ne bucuram ca e atat de aproape de Pamant....sa dansez in pasii Lui, sa cant melodia Lui si sa fug cat mai departe de ce inseamna viata pe Pamant. Sa imi incarc bateriile pozitive si sa le arunc pe cele negative !!!

Sa ma rup de realitate pentru o noapte, pentru a incepe o zi cu o fata noua, cu un zambet pur si spalat, cu o inima plina de o dragoste inexplicabila...sa fiu o pilda...

Atat as vrea....o intalnire in noapte cu El....


marți, 13 septembrie 2011

Tu cu ce iti invelesti inima, cu vara mea sau toamna ta?

Se spune ca e toamna, ca toamna si-a intrat in drepturi, dar la fel ca si in mine, nici natura nu doreste sa renunte la caldura verii; care parca iti mai da speranta de un trai mai bun, de o recolta plina de belsug si de un suflet fericit.

Se spune ca e toamna, desi inima mea zburda ca un copil in vacanta de vara, ca o fetita ce are o singura grija, "ce rochita sa poarte maine..." .

Se spune ca e toamna, dar inca padurea nu e ruginita si nici diminetile nu sunt pline de bruma si frig...iar ziua...e prea plina de raze calde...care ne incalzesc inca zambetele de oameni fericiti si lacrimile de oameni tristi .

Poate vara nu vrea sa plece pana nu mai dansam inca o data in ploaie, pana nu invatam sa iubim cu caldura, pana nu zambim ca o floare inflorita, pana nu daruim ca soarele razele lui, pana nu oferim sprijin ca un nor umbra in mijlocul caniculei...poate vara nu trebuie sa plece inca!!


Poate nu o sa plece pana nu realizam ca suntem prea seci, goi si fara scop; poate nu o sa ne paraseasca pana nu intelegem ca viata nu e viata fara dragoste si dragostea nu e dragoste fara neconditionare. Poate...

Sau poate...e doar o greseala a naturii, o intarziere a toamnei, si noi...noi o sa ramanem la fel...fara zambet si fara suflet...goi si reci, ca o iarna geroasa si fara culoare...uitand ca viata nu e a noastra, ci e a unui scriitor care ne-a scris asa de minunat, dar care ne-a lasat sa fim liberi arbitrii, sa alegem povestea Lui sau propria poveste, iar noi, din orgoliu, alegem ce credem ca e mai bun, uitand ca scriitorul intotdeauna vede si Viitorul...
E totul cu poate si daca....dar cu El e totul Da si Asa o sa fie!!!

Tu cu ce iti invelesti inima? Cu vara mea sau toamna ta?!?

joi, 8 septembrie 2011

Imi doresc sa cresc mica.

Cand eram micuta imi doream sa cresc, sa fiu o adevarata domnisoara, cu poseta si pantofi cu toc proprii, sa fac o facultate de prestigiu si sa am o familie unita si muuuulti prieteni. Asta imi doream cand eram mica.

Acum, sunt o domnisoara, fac o facultate care mi-am dorit, am o familie crestina si unita, am foarte multe cunostiinte si imi doresc sa fiu mica!!!
Stiti de ce?!? Pentru ca dorinta de a avea prieteni multi s-a spulberat cand am vazut ca atunci cand lasi increderea ta pe mana prietenei cele mai bune, profita la maxim si te lasa balta dupa ce se foloseste de ceea ce ii poti oferi tu.  Pentru ca desi fac o facultate care imi place, exista pericolul sa nu-mi gasesc un loc de munca care sa nu fie pe pile. Pentru ca familia, desi e unita, are fiecare in parte grijile lui, iar eu,...vorba aia, raman cu Domnul!

Cred ca toti cunoasteti Proverbe 17:17, nu il citez ca sa fiu sigura ca mai deschideti si voi Biblia :-)
Sunt sigura ca din cauza timpului care trece repede, a necazurilor care ne incearca pe toti, a invidiei, lipsa de modestie, lacomiei, minciunii, etc. e cam greu sa mai fim, dar ma intreb, mai putem sa devenim?!?

Imi doresc sa devin o prietena de incredere, sa fiu ceea ce imi doresc sa fie cei din jurul meu cu mine; poate...poate asa o sa dau de "cea mai buna prietena", pana atunci, tot ce imi doresc e sa fiu mica si sa am o singura grija, note mari si premiul 1.

Imi doresc sa traiesc anii 90'din nou, cand viata virtuala exista doar in povesti si jocurile pe strada si in parcuri erau la ordinea zilei. Plimbarea de seara cu rolele sau bicicleta era punctul de I, pentru un somn dulce, iar diminetile cu lapte cald si paine cu dulceata facuta acasa, era  momentul plin de dragoste in familie. Cand rugaciunea dinaintea mesei era nelipsita si povestile din partea parintilor si a surorii mai mari, erau nelipsite.

Imi doresc ceva ce stiu ca nu voi mai trai niciodata, si totusi, sunt si eu printre cei care isi ineaca visele in lumea virtuala si spera la o zi mai buna, o zi in care internetul sa nu fie o necesitate si lumea reala sa fie iar pe prim plan in viata oricarui om. O zi in care creierul nostru sa nu mai fie infectat cu tot felul de meme care ne iau din timpul vietii reale. Imi doresc o zi....




vineri, 2 septembrie 2011

Tu ce visai cand erai mic\a?

Cred ca toata lumea sustine ca apreciaza sinceritatea, dar ma intreb, cati o si aplicam in comunicarea si in activitatea noastra in societate?!? Mai mult, ma intreb, cat de sinceri suntem noi in fata Lui?

Cand eram mica imi doream sa ma fi nascut in trecut, cu mult in trecut, atunci cand diferentele statutului financiar nu conta si nici luptele dupa bani si reputatie  !!! Aveam 6 ani cand visam sa traiesc intr-o casuta modesta, doar cu strictul necesar si cu o familie langa mine, si nu in ultimul rand cu o casa bogata in dragoste si afectiune!!!
Recunosc, am avut si momente in care ma visam printesa si cu o casa cu cate o camera pentru orice activitate in parte, dar visul se spulbera cand ieseam din cartierul meu si ajungeam pe strada in care oamenii dormeau in corturi, si munceau cu ziua sa isi creasca copilasii. Probabil de mica mi s-a intiparit in minte ca vreau sa lupt pentru drepturile omului, probabil de mica am trait cu ideea ca inca se mai poate reveni la normalitatea din trecutul indepartat; dar acum, privesc in jur si realizez ca sansele sunt minime.

Acum, cand majoritatea ma considera o persoana pe cale de a deveni adulta, care se descurca financiar mai mult singura, care stie sa isi deschida singura usile si stie cum sa se integreze unde vrea ea (parerea altora), ma privesc in camaruta cu vise si inca visul e in asteptare, cat ma lupt pentru altii?!? Cat apar oamenii? Si cat imi hranesc visul ?

Nu stiu daca mai sunt oameni care sa viseze ca mine si care din cauza vietii mult prea aglomerate si a timpului care trece mult prea repede sa nu aiba timp sa faca ceva pentru as hrani visul; dar stiu ca eu nu am scuze, fac voluntariat de fiecare data cand am ocazia, sunt voluntara activa dar asta nu ma face sa ma simt implinita !!!

Si imi dau seama ca nu o sa fiu implinita pana nu o sa renunt la tot ceea ce am, la tot ceea ce imi apartine si nu am nevoie. De prea multe ori renunt la activitati de dragul de a sta in camera mea, tolanita pe canapea si pierzand timpul pe internet; asa sunt tinerii de astazi si asa face toata lumea, nu?!?

Mergem la Biserica sa ne etalam ultimele haine achizitionate online, sa ne etalam ultima freza inspirata din Gossip Girl etc., si nu in ultimul rand sa atragem privirile tinerilor sau a tinerelor. Ce bine ne simtim cand ajungem dupa Biserica acasa si intram pe facebook si vedem friend req de la persoana zarita in Biserica, ne sare inima din piept cand vedem ca ne da like-uri si lasa comenturi "decente" dar cu subinteles.
Imi e scarba de cat de fatarnici putem fii, noi tinerii, imi e rusine sa spun batranilor ce inseamna facebook defapt si sa le explic de ce avem nevoie de viata virtuala.

De cele mai multe ori, imi e rusine de mine, ca am intelepciunea de-a intelege ca fac gresit ce fac si totusi ma las dusa de val, ignorand adevarata fata a vietii mele. Si probabil si acum fac la fel, ma descarc online, ca asa sunt sigura ca ma "asculta" cineva, chiar si daca sunt citita doar din invidie sau pentru noi subiecte de barfa, cel putin sunt "ascultata". Dupa care o sa revin la scaldatul in ipocrizie si autodistrugere spirituala, ca pana la urma, e la moda si asa face toata lumea, nu?!?

Va doresc o zi plina de intelepciune si ma rog la o revolutie spirituala!!!








duminică, 7 august 2011

Este pregatita sa se casatoreasca?!?

" Se intreba deseori de ce in pragul nuntii se simte singura?!? De ce siguranta o paraseste cu fiecare secunda ce trece....se simte ca in mijlocul oceanului cu un singur colac de salvare, care oricand se poate sparge....si simte, simte cum aerul dispare din jurul ei si devine tot mai aproape de a cadea in golul oceanului, de a se pierde...de a disparea si a evita momentul; si totusi, e realitatea , trebuie sa faca pasul, e varsta, e traditia, asa fac toti, trebuie sa aiba o familie, copii, si un sot bogat si cu loc de munca sus pus!!!

Dar ea, nu, nu simte la fel, oare e nebuna ca gandeste diferit? Sau restul sunt? Sau poate, asa e omul, fiecare traieste in nebunia lui, iar cei care nu stiu sa traiasca in propria nebunie, se iau dupa ceilalti!!! 

Ea are nebunia ei, lumea ei in care urla de bucurie si plange de fericire, in care se descarca prin dans si viseaza la a ajunge cineva!!! Visul ei e legat de talentul de a lupta pentru drepturile oamenilor; oh'cat isi doreste sa lupte si sa faca dreptate!!!!

Dar cum sa ajunga sa lupte pentru altii....cand nu poate lupta pentru ea insasi; iubeste lumea, iubeste omul...dar nu stie sa isi iubeasca sotul...e vorba de un alt limbaj al dragostei, nu?!? 

Limbajul asta nu e familiar cu ea, cu reactiile ei, ea stie doar sa iubeasca creatia Lui, asa cum iubeste Creatorul, cu tot ce are si poate; chiar iubeste...dar inca nu a invatat limbajul dragostei intre un el si o ea!!! 

Si totusi, continua sa il tina de mana....se plimba pe plaja oceanului...puritatea ei iese in evidenta foarte clar...un bronz subtil acoperit de o rochita alba lunga....parul ei e atat de jucaus...iar zambetul ei copilaros, o fac sa fie atat de pura si inocenta; pare a fi cea mai fericita persoana din lume....dar sufletul? Cum ramane cu sentimentele? Oare el....el, chiar nu simte? Nu a auzit niciodata ca uneori aparentele inseala, ca ea e doar naturala, dar niciodata mai aproape de el...comparativ cu cei din jur?!? 

Nu are puterea sa vorbeasca cu sentimentele....vorbeste doar cu logica...daca el e fericit langa ea, atunci ea de dragul fericirii lui, ramane in mijlocul oceanului, nestiind ca colacul oricand se pate sparge....si pana la urma....si el e atat de pur si gingas, atent si intotdeauna cu zambetul pe buze.....ii place sa o surprinda cu cuvinte pline de dragoste, acea dragoste intre un el si o ea, pe care si ea, cu inversunare ar vrea sa o simta !!! 

Sufletul ei plin de bunatate a ales sa ofere fericirea ei, persoanei cu care isi va petrece viata, fericirea ei va sta in implinirea dragostei lui de a imbatrani langa cea mai pretioasa fata pentru el....

Si ma intreb, chiar asta sa fie fericirea ei? .....


marți, 2 august 2011

Vioara de la Auschwitz

Astazi am avut o zi doar pentru mine, in care am ales sa citesc o carte buna, si am ales una foarte buna, "Vioara de la Auschwitz" de Maria Angels Anglada; sunt convinsa ca stiti toti de Holocaust si tot ce tine de istoria lagarelor. Nu intru in detalii, dar intru in pasiunea lui Daniel Cracovensis, nu stiu daca ati citit cartea, dar Daniel e lutierul care a facut vestita vioara, la ordinul dusmanului sau, Rascher.

In timp ce se afla in lagar, iti poti imagina chinul lagarelor?!? E prea greu sa intelegem chinurile prin care treceau, pune-te in situatia in  care zilnic sa mananci 2 felii de paine, si sa muncesti la norma...

Stiai ca traim vremuri imbelsugate? Chiar daca nu ai ultimul telefon aparut, chiar daca nu ai masina dorita, chiar daca nu ai vila visata....ai un acoperis, ai zilnic ceva pe masa si ai ce imbraca!!! Si inca ceva, ai un dar plin de talent in tine, ti l-ai descoperit?!?

Daniel era talentat in a sculpta viori, avea o mana fina si perfectionista; si in ciuda batailor si foametei, pierderii familiei si etc., a continuat sa lupte pentru talentul lui, si a ajuns cineva!!! Ah'si un detaliu deloc de neglijat, nu uita sa se roage, chiar daca de multe ori credinta ii era atat de mica...dar, nu uita!!!

Ma intrebam dupa ce am terminat de citit cartea, care mai mult de 2 ore nu iti ia sa o citesti, cati dintre noi, care avem o viata plina de belsug, mai luptam pentru talentul nostru? Ne place asa de mult sa ramanem in locul in care ne simtim in siguranta pentru ziua de maine, chiar daca stim ca in final va trebui sa facem ceva, pentru ca si finantarea din partea familiei are un final!!!

Daniel, chiar daca era constient ca in orice moment poate muri, a continuat sa lupte, fiind constient ca mainile lui nu il vor dezamagi la finalul operei. A continuat sa lupte, chiar daca conditiile erau groaznice!!!

Si toate acestea pentru ca avea credinta....ca poate intr-o zi....!!! Dar tu, ce credinta ai? Cu ce continui propozitia.."poate intr-o zi...." ?!?


vineri, 29 iulie 2011

Suntem atat de "oameni" !!!

Vara aceasta lucrez din nou la International Caffe, a fundatiei Veritas, unde intalnesc zilnic zeci de turisti, fie ei straini sau romani, in care vad diferentele umane si punctele in comun. Curiozitatea din mine nu se opreste sa studieze omul, si in final, am observat ca tindem sa fim mult prea "oameni", ceea ce ne face sa fim mult mai departe de scopul care il avem in viata, de a descoperi adevarata fericire, care nu sta in banii adunati, in clasa sociala sau in locul pe care in ocupam intr-o firma. Nu conteaza aceste lucruri, ci conteaza ce facem si cum facem!!!

Cu ce intentii iti aduni banii? Cu ce intentii lupti pentru putere? Cu ce intentii iti doresti o viata cu tot ce iti doresti?
"Omul" este acea persoana care e atat de perversa incat lupta doar pentru dorintele proprii, necontand asteptarile celor din jur!!!

 Ma refer la omul opus a ceea ce asteapta Dumnezeu de la omul Lui, vorbesc de acei oameni care nu stiu altceva decat sa lupte pentru putere si imagine, pentru bani si satisfacere personala, vorbesc de acei oameni care sunt cu bani, si nu de oameni bogati.

Stiti filmul "Que Vadis"? Imi doresc sa mai vad crestini care lupta pentru dorinta sufletului lor, de a avea o vesnicie fericita, si nu doar o viata fericita!!! Imi doresc sa vad oameni cu ravna pura, si fara rasplata pe Pamant!!! Imi doresc sa vad oameni ai lui Dumnezeu si nu doar oameni !!!

Dar pana sa imi vad dorinta la altii, ma intreb, oare nu ar trebui sa imi implinesc dorinta incepand de la mine?!? Dar tu?

duminică, 26 iunie 2011

Pentru tine cine se roaga?


Dupa o zi petrecuta pe langa casa, "family day" cum zic americanii...am ajuns la concluzia ca mi exagerat de dor de Dumnezeul autentic, de credinta, de dragostea cu care eram primiti in Biserica, in familii.
Am un dor aprins dupa o noapte de veghe, cum o numesc penticostalii, sau noapte de staruinta in rugaciune, pentru intelesul tuturor.

Am un dor adanc de dragostea intre oameni cu care am fost crescuta, de oamenii care cand iti spun ca vor sa iti fie prieteni, sunt dispusi in ajutor 24 din 24 de ore. Imi este dor de zambetele celor din jur, care desi incercati, imi spuneau "Cand vei creste vei intelege de ce merita sa lupti in pofida incercarilor care te invaluie". si da..am inteles, merita sa lupt!!!

Multumesc ca in copilaria mea dragostea autentinca inca era in floare, ravna dupa rugaciune inca exista...poate de aceea acum, fiind mare...rugaciunile celor care s-au rugat pentru mine...au fost ascultate :)

Dar ma intreb...daca dragostea eutentinca se topeste pe zi ce trece...pentru cei care sunt copilasi..cine se mai roaga? Dar pentru noi, care suntem tineri si suntem la inceput de drum? Stiai ca viata ta de crestin o ai datorita rugaciunilor celor din jurul tau, si normal datorita indurarii Lui?

Chiar imi este dor de copilaria mea alaturi de familia mea, de casa de la tara unde veneau toti de pe ulita si stateau pana in zorii diminetii in partasie...si imi vorbeau plini de pace despre ce ma asteapta daca raman langa El!!!

Oh cat de dor imi e de batranii din satul bunicilor mei, de bunicii mei care niciodata nu uitau sa imi aminteasca de Domnul :) Poate tu nu ai crescut intr-o familie crestina si educatia ta nu a fost deloc fondata pe bazele Bibliei, dar cu siguranta ai auzit de Dumnezeu si daca imi citesti blogul cu siguranta ai inteles ca suntem nimic fara El...si e imposibil sa ajungem la El fara Ea, Biblia!!!

Acum..dupa ce mi-aim descarcat dorul prin cuvinte...nu-mi ramane altceva de spus decat ca ma rog pentru o revolutie pro-dragoste autentica!!!

duminică, 19 iunie 2011

Azi avem un an.

Nu stiu de unde am inceput, nu stiu cu ce cuvinte am ajuns sa ne legam, nu stiu sa explic cum au inceput sa-mi urce sentimentele atata de sus, nu inteleg cum am ajuns sa legam o funie in trei, care pe zi ce trece devine tot mai stabila.

Nu stiu si nu inteleg; dar stiu sigur ca dragostea ce o port e nemarginita, iubesc cum nu am crezut ca as putea vreodata, ma dedic cum nu credeam ca o sa reusesc si am ajuns sa ma impart cum nu mi-am imaginat niciodata!!!

Am ajuns sa nu ma mai gandesc intai la mine, am ajuns sa inteleg cum e sa fii devotat cu totul cuiva, desi toate gandurile astea ma speriau la inceput, acum stiu sigur ca totul e plin de armonie si pace, si ma simt asa in siguranta in bratele tale si in atentia ta!!!

Nu cred ca ar fi putut altcineva sa ma inteleaga, sa imi ofere totul si sa imi zambeasca cum faci tu; nu exista nimeni care sa fie ca tine...esti un exemplu in credinta, o minune in devotament si o enigma in modul cum imi arati ca ma iubesti.

Dupa un an pot zice sigur ca am cel mai pretios baiat si sunt cea mai binecuvantata fata cand pot afirma ca sunt prietena, viitoarea logodnica si pe vecie sotie a lui Manu Petroi :)


Totul cu dedicatie tie dragul meu, si cu multumiri Domnului ca mi te-a daruit desi te merit atat de putin!!!

vineri, 10 iunie 2011

Ploaie de vara !!!

E o zi ploioasa, ploua fara incetare; deja se simte umezeala in aer...si totusi, cetatea e plina de turisti, ii pot numara mai usor dupa umbrele...e o zi care iti reda melancolia zilelor de toamna tarzie.

Turistii sunt foarte zambitori astazi, parca incearca sa imi imprumute starea lor, si incepand sa zambesc fortat, am ajuns sa zambesc lejer, si teoretic fara nici un motiv. Dar acum e liniste in incapare, si pot sta sa gandesc mai limpede, de ce zambesc?!? Pentru ca desi ploua si melancolia m-a trezit din somnul linistit de dimineata...iar ploaia mi-a intarit starea pe parcursul zilei la munca, zambesc...pentru ca si in mine ploua...ploua in fiecare secunda din viata mea cu Speranta Binecuvantarii. !!!

E o ploaie de vara, si in mine, picurii ploii sunt sentimentele mele care sunt foarte puternice, le simt pana in strapunsul oaselor, de parca chiar ar fi aici si ma imbratiseaza; e asa de minunat sa fii binecuvantat!!!

Ma trec fiorii dragostei cand ma gandesc ca ma priveste, probabil zambeste si El cand imi aude gandurile copilaresti...in mine alerg prin picurii de ploaie si ma simt plina de dragoste si pace, afara nu pot alerga in ploaie dar le pot zambi turistilor din cetate spunandu-le prin zambet.."orice zi are frumusetea ei aparte, trebuie doar sa stii cu ce sa o asociezi" .

Ma bucura si veselia naturii ca are apa ca sa creasca, si verdele crud al ierbii si frunzelor imi coloreaza zambetul mai puternic; oh si bujorii din gradinile oamenilor imi emana un miros placut, iar muzica clasica din incapere nu ma face decat sa spun "desi sunt la munca, e cea mai relaxanta zi, desi e plin de turisti, ma simt plina de energie, desi ploua fara incetare, zambesc ca si cum e soare." 


miercuri, 25 mai 2011

Traim in secolul 21 !!!!

Azi la programul de copii intre 6-10 ani, am avut subiectul "Rugaciunea"; primul lucrul care l-am facut cu voluntarele din America, a fost sa ii intrebam cand se roaga ei si pentru ce; mi-au mangaiat sufletul cand i-am auzit ca desi vin dintr-un mediu atat de saracacios si lipsit de orice urma de modernism, sunt multumitori Domnului ca au o familie si prieteni de joaca; ca au unde lua o masa calda pe zi si unde invata despre Dumnezeu; ca desi sunt saraci la Dumnezeu ii pasa!!!!

Oare oamenii care au ajuns sa fie dependenti de orice tine de modernism, care nu ar putea sta nici 3 zile fara o baie modernizata cu toate conditiile, care nu ar rezista sa stea fara curent, fara camera proprie si pat confortabil; care nu stiu ce e aia sa te trezesti dimineata fara mancare pe masa, sa ai doar 3 schimburi de haine, sa nu iti permiti dulciuri decat la ocazii speciale, etc. 

Oare mai suntem ca Pavel care accepta orice conditie pentru a vesti Cuvantul?!? Dumnezeu ne vrea pescari de oameni, cum putem fii daca modernismul ne fura timpul? Daca importanta modei, tehnologiei si a nevoilor personale sta inaintea nevoilor Lui?!? 

Suntem prea obisnuiti cu tot ce inseamna viata din secolul 21, suntem prea obisnuiti cu tot ce inseamna comoditate si nevoi personale, suntem prea obisnuiti cu obisnuinta!!! 

Nu doar ca uitam de scopul nostru ca si crestini, dar uitam pana si ce inseamna sa fim prieteni adevarati; prietenii care in nevoi ajungem ca fratii; prietenii care in miezul noptii iti deschid pentru o paine; prietenii care la bucurii se bucura cu tine si nu sunt invidiosi!!! 
De foarte mult timp nu am mai fost cautata doar ca sa fiu intrebata cum sunt, si nu doar pentru ca au altii nevoie de mine; de prea multe ori mi se intampla sa nu fie nimeni disponibil cand am eu nevoi, de prea multe ori nu se ofera nimeni sa ajute cand stiu ca au cu ce si pot, de prea multe ori....

Cand se trezesc unii sa afirme ca ei stiu data cand e sfarsitul lumii, radem si batjocorim; intradevar singurul care stie ziua exacta e Domnul, dar tocmai deaia ar trebui sa fim precauti, cand vedem ca toate catastrofele din Apocalipsa se petrec sub ochii nostri....suntem atat de inconstienti de ce inseamna Judecata care ne asteapta; suntem atat de preocupati de viata de aici incat pur si simplu uitam ca suntem trecatori....cand moare cineva ne oprim din mersul rapid si ne amintim ca exista si Moarte...dar foarte repede trecem din nou in mersul alert spre scopurile noastre care defapt sunt scopuri fara sens si logica....in final ce scop e ala daca nu exista si El in rezultat?!? 

Revin la copii de la Centrul Veritas unde sunt voluntara, nu sunt singurii copii cu nevoile acestea, in fiecare oras exista copii care sunt respinsi de societate din cauza nivelului lor de trai; dar uitam faptul ca Dumnezeu nu pune accent pe bogatiile exterioare ci pe cele interioare, si oare nu si copiii acestia au nevoie de sprijin in implinirea visurilor lor?

 Si totusi...noi, inca invatam de la ei!!!!



miercuri, 18 mai 2011

Haide cu mine.

Haide, in seara asta sa ne rupem de lume, sa fugim si sa ne adapostim la poalele Lunii, razele ei sclipitoare sa fie singura noastra sursa de lumina...

Haide, sa las pentru o noapte gandurile omenesti, sa invat sa ne lasam purtati de timp si situatii..

Haide, pentru o noapte sa uit tot ce tine de razbunare, mandrie, aroganta si invidie...sa uit toate greselile celor din jur...

Haide, pentru o noapte, macar, sa imi las inima coplesita de o dragoste care sa inunde si inimile altora...

Haide, in noaptea asta sa vizitam toate persoanele care au  nevoie de alinare si incurajare....

Haide cu mine...sa invat si eu mai bine ce inseamna sa las nevoile mele pentru nevoile lor; sa invat ce inseamna sa pun pe cei din jur mai presus decat mine; sa invat sa iubesc cu o dragoste desavarsita pe oricine.

Haide, in noaptea aceasta cu mine, caci la adapostul aripilor Tale voi intelege mai bine nevoia schimbarii in bine, voi privii cu ochii credintei spre scopul luptei...

Haide, ca in vremurile in care inocenta mea era in floare...imi e pur si simplu dor de noptile petrecute cu Tine...

Haide...avem putin timp la dispozitie...e doar o noapte in care am atatea de invatat...si atatia oameni de vizitat prin rugaciune....

Haide...iar maine, priveste-ma si observa-mi schimbarea si ravna binelui ce o vei sadi in noaptea aceasta...

Haide, caci sufletul meu e in primavara si rasadurile trebuie plantate...

Haide...dar nu uita sa inviti si alte suflete ce vor sa fie rupte de firul obisnuintei...

vineri, 6 mai 2011

Don't just do it, pray first!!!!!

Yesterday, after school I was waiting for my bus in a bus station and an old man came to me, and asked if I know english, I said "yes". He needed information how to get to Sangeorgiu de Padure; he had to wait for the bus in the same station where I was waiting, because we didn't have nothing else to do we start talking and after 10 minute we were talking about the difference between West Europe and East, and about the romanian people who are going to west for "a happy life", I told him that I never been in West to work, I start working in highschool and I am ok as I am. 

What I've discover while we were talking is that he wasn't surprise in anything I was saying.

After that talk about differences he asked me if I found my true happines, I told him that  I am christian and I found my happines in God, he told me he is a christian too and because his bus has to come he said that he wants to pray for me in that moment. I didn't have time to react because he started immediately. I was to shocked to pray, also the bus station was full of people, and they were
looking at us; also I was shocked when I was listening to his words, he was parying for my life
and for my problems like I ever told him how I am and what I need. 

When he finished he told me that God wants me home, back home, and that 
the Holy Spirit is helping and suporting me in my prayers. i felt that my heart is full of peace
 and power while I was talking with him. I told him that I think God put him in my way, 
he didn't say anything, he was smiling at me; he was old, more then 65 years, but I could
 see on his face that he was happy inside and young in his life.  I invited him to visit 
Sighisoara when he have any time, but he told me that "I hope I will see you Up there, sister". 

Then the bus came, and those minutes wich seemed for me hours had to stop, I thought
 that my peace will go with him, before he get in the bus, he turn to me and
 shout "Be blessed sister" , everybody was looking at me but I couldn't do anything then smile. 

He was gone and I couldn't understand what was it, and why did he picked me from all
 the people who were in  that station. Why was he so misterious?!? 

I can't answer to my questions but what I understand is that God want me to know that He is 
still in my life control, that He still cares and even if there are months since I wait for some
answers, He listen to my prayers, He still counts my tears. It was the answer that I was looking
for. 

A few days ago I was prayning for a sign, for something that I could be sure that He still cares. 
So, He gave me what I asked for, even if wasn't how I was imagine but it was the greatest
minutes I ever spend with someone. 

All I can say is that yesterday God let me feel a part of His truly presence.

Why I wrote this? Because I want to tell you that Gos is there, is with you, is in you.
He feels with you, He listen even if He is not answering right away. 

He still loves you, and He want your simplicity to walk with His Holy Spirit. 

God still loves you, brother/sister., and He still do miracles when you expect less. 

I know life is though, I know people are mean, I know that the devil is more involved in our lifes
then in past, I know all this stuff, but I also know that God made us a promise, that He will win
and He will take us back home,when the time will come. 

Pray..is the only way to feel the truth, spread love and joy, is the only way to show
everyone that you are happy; tell eveyone about the truth, it is the only way to serve Him.

Do all of this and maybe we will meet Up there, with that old man :) 

And don't forget, don't just do it, always pray first!!! 

luni, 2 mai 2011

Optimismul crestinului.

Azi, desi a fost prima zi dupa vacanta, desi facultatea era goala si ma plictiseam la cursuri, desi a plouat toata ziua, desi nimeni nu mi-a zambit, desi nimeni nu m-a imbratisat...am ales sa visez, am visat atat de departe cu ochii deschisi...

In drum spre casa, ma gandeam la visul meu pe plan profesional care se combina atat de perfect cu slujirea mea pentru El; visam cu ochii deschisi si pe microbuz m-am gasit zambind singura :)

Am uitat cat de bine e sa visezi si sa fii atat de optimist in dorinta de a-ti implini visul, mai ales atunci cand pasii Lui te leaga strans de visul tau si viziunea Lui. Azi, nu mi-a zambit nimeni, dar am ales sa zambesc eu. Azi, nu m-a imbratisat nimeni, dar am ales sa imbratisez eu. Azi, nu m-a incurajat nimeni, iar acum aleg sa va incurajez eu...

Visati...lasati visele voastre sa prinda forma, gandurile voastre sa fie invaluite de intelepciunea Lui...si atunci ma ve'ti intelege de ce aleg sa fac ce as vrea sa mi se faca, de ce las optimismul sa-mi surada in fata :)

Te provoc, cum nu am mai provocat de mult pe blogul meu, sa incepi maine dimineata ziua cu zambetul pe buze si cu siguranta ca indiferent de vreme, de starea celor din jur, Dumnezeu nu se schimba niciodata si El de fiecare data cand zambesti, zambeste cu tine; de fiecare data cand imbratisezi, te imbratiseaza si pe tine; de fiecare data cand incurajezi, te incurajeaza si pe tine...caci nimic din binefacerile noastre nu vor fi uitate de El!!!

sâmbătă, 30 aprilie 2011

Momente din zi..fractiuni de secunda...

Sunt in cetatea Sighisoarei, in mijlocul ei, privesc Piata Cetatii plina de turisti..imi era dor de aglomeratia si agitatia din sezon, azi e probabil cea mai profitabila zi din sezonul inca neinceput. 

Ador sa privesc oamenii, avem atatea puncte in comun ca om, dar suntem atat de diferiti...chiar acum s-au asezat la masa un cuplu de tineri indieni...sunt asa de diferiti si atat de interesanti..daca ma citesti des, probabil iti aduci aminte postarea mea despre indieni http://aburica.blogspot.com/2010/06/hai-sa-fim-indieni.html  , chiar ma fascineaza :) 

Imi era dor sa vad copacii inverziti, si bancile din piata pline...unele localuri din cetate si-au renovat cladirile si au pus culori stridente si vesele, iti da o stare de voiosie...ah'tocmai si-au facut si distinsii nostri romani aparitia prin piata..cu peruci colorate iesind in evidenta si cantand...oare chiar maruntisurile astea ne reprezinta pe noi?!?
O alta domnisoara romanca a venit cu ceaiul dupa ea si a comandat pe terasa o cana cu apa fierbinte, oare iesi mai ieftin asa?!? Romanii invata sa devina economi? 

Acum...acum sunt pe fuga doar...dar o sa revin...mie dor sa privesc si sa studiez gesturile celor din jur...ah'tocmai s-a pus un cuplu cu un copilas la masa, ceea ce m-a facut sa ii remarc e faptul ca mama cu copilasul vorbea foarte dragastos iar cu sotul(presupun) vorbea foarte rastit..nu, nu se certau pentru ca el era foarte calm si degajat...oare, noi femeile, cand o sa invatam sa aprieciem ce avem cu adevarat langa noi?!?

A trecut momentul..acum inchei...dar..o sa revin..:) 

joi, 21 aprilie 2011

Crestin sau traditionalist?

Sunt tot mai impresionata de cat de religiosi am devenit, dupa ce am citit articolul http://stiricrestine.ro/2011/04/20/colin-dye-romanii-se-impiedica-in-religie-exclusiv/ , intradevar, realizez cat de religiosi suntem, cat accent punem pe ce izbeste ochiul si cat de putin investim in ce priveste Domnul!!!

Si ma gandesc cat de rusinosi devenim la unele actiuni sau cuvinte directe ce le folosesc unii crestini, doar pentru scopul de a relata un adevar; ma gandesc daca si rusinea e de ochii lumii sau chiar ni rusine sa sustinem adevarul?!?

Personal am gustat in foarte multe nopti de rugaciune prezenta Lui, intradevar sa fii om a lui Dumnezeu e ceva glorios comparativ cu a fii om religios si traditionalist.

Cred ca sunt trei intrebari care ni le putem pune sa ne aflam nivelul unde ne aflam intre crestin si religios:
1. Grupez oamenii care sustin ca sunt crestini dupa tinuta sau dupa fapte?
2. Prefer sa am partasia mea intima cu El sau ma rog mai bine la Biserica?
3. Imi place sa fiu vazut ca o persoana cu adevarat smerita, pudica, calma etc?

Si cred ca intrebarea la care nu putem noi raspunde, dar pentru care ar trebui sa luptam cu adevarat ar fi :
4. Cum vrea Dumnezeu sa ma comport ca si crestin?

Si asta gasim incepand de la Geneza pana la Apocalipsa toti pasii necesari pentru a invata cum sa devenim oameni crestini fara traditii si fara religii...iar primul pas activ ar fi rugaciunea si citirea Bibliei atat in intimitate cat si la studii.

Consider ca om crestin fara o partasie zilnica cu El si fara o dedicare in slujire nu exista; iar om religios cu traditii exacte si imaginea care il face diferit...nu exista. In concluzie exista doua tipuri de oameni, crestini si traditionalisti...

Tu ce esti? Crestin sau traditionalist?

miercuri, 20 aprilie 2011

Scrisoare pentru El.

Azi mi-ai zambit toata ziua prin Soare, ai fost atat de atent cu mine; m-ai ocrotit pas cu pas; pana si in timpul cursurilor iti faceai loc printre crengile copacilor sa lasi o raza sa-mi mangaie obrazul prin geam. Sa zic ca nu esti minunat? Copacii aceia superbi infloriti pe care i-am admirat nu m-au invatat altceva decat sa inteleg mai mult cata frumusete exista in Tine, berzele care revin la cuiburile lor si toata verdeata de pe dealuri nu-mi lasa in gand decat fericire, esti atat de Creativ.

Si cand ma gandesc ca omul, adica si eu, suntem creati dupa Chipul si Asemanarea Ta....inseamna ca omul e cea mai frumoasa creatie a Ta?!? Oh'da, omul e frumos cum L-ai creat Tu, daca ar stii sa se pastreze frumos si daca si-ar aprecia frumusetea cum stii sa o faci doar Tu...

Acum stau si privesc din camera mea apusul, e deosebit, Soarele bate spre mov iar cerul spre roz...esti Miraculos, stiai?!? Imi place enorm de mult cum te joci zilnic cu culorile naturii...imi improspatezi inima cu fericire...imi pictezi peisaje unice in fiecare zi, ce poate fi mai minunat decat culoarea naturii?

Cand am intrat in camera, inainte sa privesc apusul glorios, am fost izbita de singuratate...oh'si cat de repede ai reusit sa imi amintesti ca niciodata nu ma vei lasa, cu nici un chip nu ma vei parasi...ma simt imbratisata de dragostea Ta...

Raman langa Tine...lipsa oamenilor nu ma mai afecteaza ca altadata...acum ai devenit Tu scopul meu cel mai important, multumesc ca m-ai ales si sunt in Tine. Multumesc ca imi vorbesti prin creatia Ta intreaga, si pentru ca imi dai intelepciunea sa inteleg ceea ce imi soptesti...caci in final, prin orice soapta, Tu imi spui cat ma iubesti...

Adorm, intrebandu'ma, eu cum iti arat ca te iubesc?

Postări populare