filele mele.

sâmbătă, 24 august 2013

In prag de nunta dar pe langa...

Nu stiu cati dintre voi sunteti casatoriti si cati urmeaza sau spera sa urmeze curand. Eu ma aflu in pragul nuntii, si nu doar din cauza hormonilor sunt stresata si ma simt ca o bomba gata sa explodeze la orice mic detaliu care nu-mi convine, nu vorbesc de decor sau alte detalii ci de oameni! Oameni carora nu le pasa de tine dar le place sa isi faca bine meseria de a da sfaturi si critica fara sa fie in cunostiinta de cauza.

Nu arunc cu pietre si nici nu doresc asta, insa sunt satula de superficialitatea cu care ne tratam unii pe altii, mai ales in biserici, unde ar trebui sa fim noi insine si sa nu ne fie groaza sa zambim cuiva sau sa spunem ceva ca vom fi judecati...m-am saturat sa merg la biserica cu dorinta de a socializa si de a creste spiritual, am zile in care ma duc infometata si dornica sa mai adaug ceva in bagajul meu spiritual si vin goala...mai pierd cate ceva din bagaj prin nervii care ii adun si gandurile vinovate si neexprimate. Sunt om si eu critic, gresesc dar ma lupt sa raman pe stanca, nu imi este greu sa imi cer iertare si nu ma deranjeaza sa recunosc cand am gresit; nu vorbesc in necunostiinta de cauza si nu judec credinta libera a altora.

Nu sunt traditionalista dar nici nu imi displac oamenii care sunt, intotdeauna am apreciat oamenii care si-au ales anumite principii stricte pentru ca au vrut si nu ca le-au fost impuse. Iubesc oamenii care calca peste traditii si isi urmeaza viziunea, chiar daca asta inseamna sa se mute la alta biserica sau in alt oras, tara sau chiar continent, tot ce conteaza este credinta cu care pasesti.

Sunt membra intr-o biserica plina de traditii, multi mi-au spus ca sunt fie o oaie neagra, fie potentialul meu e de alt nivel si trebuie sa imi schimb biserica, insa am gasit oameni valorosi care mi-au spus ca daca eu simt ca aici trebuie sa raman sa il las pe Dumnezeu sa imi arate de ce si sa primesc toate asa cum imi sunt date...si da, uneori e dureros dar am acele cateva clipe in care prezenta Lui acopera totul si sterge totul, ma face noua si imi da puterea de a ierta si din nou zambesc acelor oameni care inca se uita suspicios si plini de ganduri ascunse dar usor de citit prin limbajul trupului ( asta sa le dovedesc ca psihologia nu m-a tras jos de la credinta, ci m-a invatat sa fac mai usor diferenta si sa aleg oamenii valorosi) . Sunt satula sa aud persoane din conducere care spun ca stiu ca e putin exagerata regula dar daca asta spune doctrina asa trebuie sa facem, si cu Biblia cum ramane?!?

Sunt membra intr-o biserica indoctrinata si plina de traditii, dar unde exista oameni care iubesc si care ma ridica, care se roaga si atunci cand eu uit sa ma rog ( mi se intampla desi nu des), care ma incurajeaza in locul meu de munca desi doctrina nu incurajeaza psihologia, si voi ramane in biserica asta atat timp cat simt ca Dumnezeu inca investeste in mine si ma dezvolta...si ma voi ruga pentru toti cei care au uitat sau se prefac ca Biblia e mai importanta decat doctrina si ca dragostea neconditionata acopera orice greseala si nu barfeste, nu arunca cu pietre si nu ispiteste!

Nu stiu din ce biserica faci parte sau daca esti ateu, dar as dori sa te incurajez sa accepti oamenii asa cum ai dori sa fi acceptat si tu, cu principiile tale si cu modul ales de a-ti trai viata, clar ca vorbesc de un mod de viata care nu incalca principiile Bibliei.

Nu va doresc altceva decat ingaduinta si pace sufleteasca, iar dragostea sa fie prin cuvintele si faptele noastre; un weekend frumos va doresc!

marți, 6 august 2013

Scapa-ma de mine...

"Scapa-ma de mine si invata-ma sa iau decizii prin Tine. ", e gandul cu care m-am trezit de dimineata, o dimineata tarzie in care ceasul meu s-a decis sa nu sune la timp dar in care colegii mi-au gasit o scuza, ieri am stat peste program, desi intarzierea mea nu e una intentionata.

Insa gandul cu care m-am trezit e unul care insista in orice detaliu, pana si cand a trebuit sa aleg intre cafea si ceai...sa ma scap de mine?!? Da, e o nevoie mare de a renunta la mine si la dorintele ascunse care nu ar rani pe nimeni dar care mi-ar intoarce lumea pe dos.

Intre timp am ales ceaiul, e mai sanatos si mai gustos, iar de energie nu duc lipsa in momentul acesta, e asa de liniste la birou incat imi da timp sa gandesc logic si nu pripit. Dar gandesc prin mine si nu imi place, imi da o stare de agitatie si ma simt nesupusa.

Oare toti crestinii gandesc prin El? Sau e doar o stare trecatoare care iti aduce aminte ca exista Cineva care asteapta sa faci totul pentru El si prin El? Locul de munca ma "forteaza" sa fac multe in numele Lui dar care fac prin El? E ca si cum vrei sa pasesti mai departe dar pasesti doar cu un picior si te opresti...ai facut jumatate dar inca nu ai ajuns acolo cu totul. E un sentiment care te tine confuz si care totodata iti da o energie si o dorinta sa descoperi ce iti tine legat al doilea picior si de ce e nevoie sa faci pasul urmator.

M-am trezit nu doar cu un gand ci si cu dorinta de a merge mai departe, insa inca am un picior in trecut si totul e intunecat in fata...ce aduce viitorul apropiat? Ce o sa-mi schimbe in mod neasteptat?






Postări populare