filele mele.

vineri, 22 ianuarie 2010

Mi-e dor, as vrea, visez si imi doresc!



Mi-e dor de Tine, de binecuvantarea Ta, de imbratisarea Ta, de pacea Ta.
Mi-e dor de mine, de zambetul meu, de calmul meu, de pacea mea.

As vrea sa fiu cu Tine iar, sa Te simt ca pe-al meu dar.
As vrea sa fiu din nou copil, sa nu mai fiu franta de griji.

Visez sa nu mai am lacrimi in ochi si zambetul sa fie raspuns in tot.
Visez sa renunt la acest ce e si nu-i gasesc nume, sa fiu din nou in lumea mea.

Imi doresc sa fiu din nou eu, asa cum sunt cand sunt prin Tine.
Imi doresc sa ma multumesc ca doar Tu ma placi asa cum sunt.

Mi-e dor, as vrea, visez si imi doresc.

miercuri, 20 ianuarie 2010

Vreau....


"De multa vreme stiu din invataturile Tale, ca le-ai asezat pentru totdeauna." Psalmi 119:152

Imi ridic ochii spre Cerul Tau, Dumnezeule, si realizez cat de in neputinta sunt fata de Tine, ce as fi eu fara dragostea Ta? Doar lut...rece si fara "gust"...Te caut din nou, Te vreau acum Doamne, pana nu ma racesc definitiv, pana nu ajung sa pierd darul cel mai important, mantuirea!

Ravnesc sa port lumina Ta, sa fiu ce vrei Tu-n viata mea, tanjesc la noptile cand iti vorbeam iar Tu sub aripa Ta ma ocroteai...acuma taci...si tac si eu, ce ipocrita sunt mereu; Te caut tacand, privesc cu ochii spirituali inchisi si ma astept sa ma simt binecuvantata, nefacand nimic ma mir de ce nu Te mai simt!

Oh'Dumnezeule, scoate-ma din ipocrizia in care sunt, fa-ma sa fiu din nou umpluta de Duhul Tau cel Sfant; vreau sa fiu in ravna dupa Tine...sa petrec nopti intregi in dragostea Ta...sa simt binecuvantarea Ta prin fapta mea...tanjesc Dumnezeule la bunatate, dragoste si dreptate...Tu esti in orice vietate, te caut ...dar inca tac, in egoismul meu, sunt om si asa e omul mereu...

Vreau smerenie din Tine, vreau sclipire din Cerul Tau sfant, Te vreau oh'Doamne...cine nu ar vrea dragostea Ta? Esti cel mai perfect ca Tata, cel mai bun ca Prieten si cel mai desavarsit Dumnezeu!!!

marți, 19 ianuarie 2010

Scrisoare deschisa.

Draga suflete nemantuit, iti scriu cu speranta ca vei citi si ne vei ierta pe noi, toti care se presupune ca suntem mantuiti, dar uitam ca trebuie sa si demonstram acest lucru.

Cat conteaza ce iti doresti in adancul sufletului, prin mintea ta plina de neintelesuri ascunse, de idei care ar fi putut fi puse in practica si ajuta la ceva in lume? Dar tu de unde sa stii adevarul? Noi, sufletele mantuite, trecem pe langa tine si ne gandim ca poate vei veni la biserica si vei afla scopul si modul in care poti fi salvat, iar daca ne atrageai atentia te pomeneam in rugaciuniile noastre cand ne aminteam, dar cum ispita e mare, in doua cuvinte terminam pentru ca avem nevoie de timp sa cerem: o viata mai buna, masina, sot, sotie si toate celelalte pentru noi. Ne gandim ca suntem tineri si daca nu cerem noi nu o va face nimeni. Si mai zicem ca ne este mila de voi, de tine, suflet nemantuit.

Am fost creati din tarana si a fost pus un suflet in noi, dar cum sa stii ca nu trupul trebuie lucrat sa arate impecabil, ci sufletul? Prea putin au contat pentru mine strigatele tale de neputinta, te-am lasat singur cand puteam face ceva pentru tine. Cine sa-ti spuna daca noi, sufletele mantuite, suntem preocupate de cum sa fim mai buni si mai populari? Noi suntem: “100% pentru Hristos.”

Cu responsabilitate marturisesc ca am putut sa fac mai multe pentru voi si nu am facut, iar atunci cand am incercat sa fac ceva, simtindu-ma mustrat de cugetul meu, actiuniile mele au fost prea slabe sa va atraga atentia asupra pozitiei mele. Am incercat sa stau cat mai mult in patratul meu, gandindu-ma ca asa e mai confortabil si placut. Mesele bogate cu intalniri de tineret, programe binecuvantate cu cantari si mesaje, partasie fara numar – toate acestea m-au ajutat sa uit de voi, nelasandu-va sa va hraniti nici cu firimituriile cazute de la mesele noastre, ale pocaitilor.

Dragostea am folosit-o doar atunci cand am simtit, uitand ca este o alegere continua, putand in acest fel sa iubesc neconditionat, fara sa ma uit la infatisarea omului sau la statutul sau social. M-am ferit sa va spun adevarul care va poate face liberi, motivul pentru care ati fost creati sau sensul vietii care va da valoare si identitate proprie, lasandu-ma dus de sentimente mediocre de comoditate.

In final, suflete nemantuite, va rog sa ma iertati. Iertati-ma ca m-am gandit la mine si nu la voi, iertati-ma ca, desi ma rugam pentru voi, aveam ocazia sa fac ceva pentru voi si nu am facut. Totodata va rog sa iertati toate sufletele mantuite care nu si-au dat seama de importanta adevarului pe care il detin si nu il folosesc indeajuns.

lusion&maya

luni, 18 ianuarie 2010

Probabilitatea posibilitatilor!

“Insa a nu ne iubi pe noi insine e o virtute numai cu conditia sa-i iubim pe altii. Cand declaram ca dispretuim totul, nu cred ca mai are importanta ce parere avem despre noi.”(Octavian Paler)

Mai mult ca probabil ii posibil sa spun ca iubesc...da iubesc, pur si simplu pentru ca asa simt; am in mine uneori o dorinta de a oferi iubire incat simt ca da pe dinafara...iubesc pentru ca iubesc, si am invatat ca iubirea e tare ca moartea (Cantarea Cantarilor), nici nu e bine sa starnesti dragostea pana nu vine ea...n-am starnit nimic, pur si simplu m-am umplut de dragoste neconditionata si sunt dispusa sa o ofer...prin zambet, prin pace, prin cuvinte de incurajare...prin tot, in limita moralitatii!

E imposibil sa zici ca nu ai motiv sa iubesti..nu cred ca exista ceva care sa produca ura totala si sa creeze numai indiferenta. Eu una n-am gasit. Spunea copilul unei mame fara picioare ca a invatat ca in fiecare dimineata sa multumeasca Domnului ca are picioare si poate juca fotbal, alt copil mi-a povestit despre sora lui care era oarba si avea bebelus, a invatat sa ii multumeasca Domnului ca poate sa vada; chiar nu ai pentru ce sa multumesti printr-o iubire neconditionata?

Eu am, chiar foarte multe motive...nu ajung intr-o rugaciune sa multumesc pentru tot..e prea mult...mult prea mult, nu probabil ci foarte posibil mai mult decat merit!
Nu trebuie sa ajungi la batranete sa iti faci o revizie printre ganduri...nu conteaza varsta ci intelepciunea ce o primesti de la Dumnezeu, oare cati tineri nu sunt mai intelepti decat batranii?

Ca sa primesti demnitate trebuie sa ceri dragoste, ca sa primesti dragoste trebuie sa te prinzi de franghia bunatatii lui Dumnezeu care nu are sfarsit!
Nu sunt "cineva" sa-mi permit sa-ti dau un sfat, dar indraznesc sa iti spun...incearca sa fii demn sa porti o dragoste neconditionata, iar atunci cand ai reusit sa te bucuri cand ajuti, sa zambesti ca esti intreg...si sa urli de bucurie ca ai ce manca, imbraca si unde dormi...atunci cand te rogi pentru inca o zi in care sa oferi ajutor batranilor, sa pui zambet pe fata copiilor, sa saturi o persoana defavorizata!




A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare