filele mele.

marți, 24 decembrie 2013

Plimbarea din Ajun

Incerc sa-mi fac timp de mine, timp sa vad ce am reusit sa fac in acest an si ce am evitat din cauza comoditatii...dar nu am, de ce?

Sunt intr-o graba continua sa am mancarea gata, sa am curatenie in toata casa, sa am deserturi cat mai multe, sa cumpar cadouri...mai ales sa cumpar cadouri! Acum am sarmalele pe foc, prajiturile gata si 20 de minute timp pentru a scrie pe blog...pentru a petrece timp cu mine, si realizez ca am fost atat de prinsa in febra sarbatorilor, cred ca am avut o febra in care deja deliram...si am uitat ce sarbatores defapt; pana sa intru in concediu, vorbeam clientilor mei despre Craciun cu atata patos si despre Nasterea Domnului, despre cat de mult am fost binecuvantati prin acest dar, dar ceea ce am neglijat a fost sa traiesc ceea ce vorbesc.

In fiecare an gasim pe internet tot felul de postari filosofice si profunde despre cum uitam pe cine sarbatorim sau cat de mult neglijam sa ne bucuram cu adevarat de darul primit prin Nasterea Mantuitorului. Nu e rau sa folosim aceste mijloace pentru a vesti semnificatia Craciunului, insa sunt convinsa ca multi, ca si mine, scriem dar uitam sa simtim ce scriem. Iar cand ajungi sa realizezi acest lucru nu poti decat sa lacrimezi si sa lasi usa sufletului deschisa pentru a intra pacea si calmul dragostei Lui neconditionate; nu poti decat sa lasi inima ta sa fie invaluita in bucuria Nasterii...astazi e Ajunul, incerc sa intru in povestea adevarata a acestei seri si sa ma plimb in imaginatia mea impreuna cu Fecioara Maria si Iosif...vreau sa simt macar o faramitura din greutatea dar si bucuria prin care au trecut in acea noapte. In aceasta noapte voi merge la colindat si voi incerca sa fiu unul din magi sau pastori...sa merg sa vestesc bucuria Nasterii Domnului, nu voi ajunge la staul dar voi ajunge in fata inimilor celor pe care ii colindam si vreau ca aceste cuvinte sa ajunga in inima lor si sa simta si ei impreuna cu mine o farama din bucuria Nasterii.

Nu stiu ce obisnuiesti sa faci tu in Ajunul Craciunului, dar te incurajez, acolo unde vei merge, sa incerci sa umbli si tu in aceasta noapte cu Maria si Iosif, incearca sa iti imaginezi cum a fost noaptea aceea si cat de greu dar ce bucurie mare a fost la final...plimba-te si tu cu mine in aceasta seara!

Craciun fericit!

miercuri, 13 noiembrie 2013

Tu iti gusti cuvintele?

Pe panoul din fata biroului meu am un citat care il vad zilnic si care imi aminteste de cat de mult avem nevoie sa gandim inainte sa spunem orice, citatul suna asa :

                    "E bine sa gusti cuvintele inainte sa le spui, unele ustura rau." 


Un citat cat se poate de simplu dar adanc si adevarat. Nu de putine ori spunem ce gandim si credem ca e "cool si original" sa fim noi insine si sa ne spunem parerea. Da, e bine sa fim originali dar e asa de greu sa avem un vocabular direct, sincer si curat..fara sa ii usture pe cei care inghit afirmatiile noastre. Se spune ca un om devine valoros si creste pe scara aprecierii daca stie sa vorbeasca cu folos.

Cand a fost ultima data cand ai avut un conflict? Cum ai reactionat si ce ai spus? Eu imi amintesc exact de ultimul incident in care am spus ce am gandit, in graba, si nu am observat pe moment ca ustura rau cand imi spun of-ul intr-un moment in care frustrarile personale au atins cotele maxime si am reactionat fara sa gandesc la rece; au urmat consecintele dar am avut intelepciunea sa ridic capul sus si sa imi cer iertare, sa merg mai departe cu dorinta de a gusta eu cuvintele inainte sa le dau altora.

Tu gusti propriile cuvinte?

duminică, 10 noiembrie 2013

Despre simplitate...

Cu cateva zile in urma vorbeam cu cineva despre nunta mea, cum am ales tema si de ce am ales sa fie atat de simplu. Nu am mai fost intrebata acest lucru pana acum si m-a facut sa ma gandesc de ce in natura mea aleg lucrurile simple, si am gasit un raspuns, aleg simplitatea pentru ca denota decenta si eleganta, denota sinceritate si curaj. Este nevoie de curaj sa fii simplu intr-o lume care se complica foarte mult.

De la aceasta intrebare am ajuns sa discutam despre simplitatea din vietile noastre, a fii simplu e mai greu decat a fi complicat, te provoaca mai mult sa alegi calea care e mai sigura si sa lasi lucrurile sa se intample fara sa le controlezi tu; nu demult se citea la un devotional de la locul de munca despre o pilda explicata de un preot ortodox, a fost foarte bine pusa in cuvinte fabuloase, cuvinte care clasa sociala de jos nu le-ar intelege decat cu un dictionar, cuvinte care le folosesc doar filosofii, cuvinte care nu mi-au dat placere sa le aud deloc...de ce?

Apreciez preotii, indiferent de religie, care raman cu adevarat langa Cuvant si arata credinta prin fapte, insa un om al lui Dumnezeu, care vrea sa fie asemenea lui Hristos, o sa caute simplitatea mai presus de toate. Domnul ne-a vorbit si ne-a lasat pildele folosind cuvinte atat de simple si usor de inteles pentru orice clasa sociala si orice nivel intelectual, prin cuvintele Lui aduce omenirea la egalitate si ne face sa intelegem ca tot ce e important este sa fii simplu intr-o maniera placuta si plina de credinta.

Insa, cum scriam mai sus, sa fi simplu e mai greu decat sa fi complicat, omul din dorinta de a iesi in evidenta si de a-si arata puterile intelectuale ajunge sa cada in partea in care el este glorificat si nu credinta lui, ajunge sa dea de inteles ca doar prin munca lui asidua de citit, cercetat si invatat a reusit sa inteleaga cu adevarat acele cuvinte greu de inteles pentru unii, majoritari, si sa le foloseasca in fata tuturor fara  sa se intrebe daca este inteles cu adevarat sau nu, pana la urma conteaza sa para intelectual, nu?!?

Apreciez oamenii intelectuali si ii respect, si recunosc ca in mine arde dorinta de a stii mai multa filosofie si de a intelege cat mai multe cuvinte, multe le-am invatat de nevoie studiind psihologia si citind carti in engleza britanica, dar nu ma consider intelectuala, chiar din contra. Dar atunci cand trebuie sa te exprimi fie verbal fie in scris unui grup tinta mixt si cu niveluri intelectuale diferite cred ca ceea ce trebuie sa faci este sa folosesti cuvinte simple, ca si pildele biblice.

Inchei prin a spera ca v-am facut sa intelegeti de ce am vrut o nunta decenta si simpla...si pentru a va incuraja sa fiti simpli, veti fi apreciati mai mult...o spun eu, care am avut perioade in care ma luptam sa folosesc cuvinte maiestoase si greu de digerat pentru cei din jur, am ajuns sa fiu o ingamfata prin felul meu de a ma comporta...insa de cand vorbesc simplu si pe intelesul tuturor, ma simt apreciata de cei dragi mie si sunt cautata mai des :) :)

O duminica linistita si o saptamana productiva va doresc!

luni, 28 octombrie 2013

Rugaciune de seara...

"Oh' de cata vreme nu ti-am mai scris in pragul serii, nu mi-am mai asternut gandurile in fata Ta, cu o rusine plina de speranta a intelegerii si cu un curaj nou vin pregatita pentru o noua intalnire cu Tine, in scris. 

Nu e scurta vremea de cand ma confrunt cu diferite ganduri si cu lupta tineretii de a-mi croi un drum, acum un drum nou cu sotul pe care l-am primit in dar; e atat de greu sa intelegem care e drumul cel mai bun si uitam de atatea ori ca doar rabdarea ne poate oferi un raspuns de la Tine...

Din frica de a nu scapa vreo oportunitate ajungem sa culegem sfaturi de la oamenii din jur si nu de putine ori deducem ca inca nu ai pus omul potrivit sa ne indrume pe o cale care merita pasita si cu ceea ce ramanem e doar rabdarea si speranta, dar o speranta care merita tinuta strans in inima noastra. 

Nu de putine ori ajungem sa fim epuizati de energie dupa o zi in care credeam ca am facut totul in numele Tau si sa fim epuizati spiritual pentru ca am uitat sa te punem pe Tine pe primul loc. Nu de putine ori s-a intamplat sa judecam oameni care s-au comportat fara intelepciune divina, pe cand tot ce trebuia sa fac era sa ma rog pentru ei, oameni care mi-au calcat peste vise si mi-au spus ca nu merita ascultate, oameni care cred ca e de ajuns sa fac ceva oricat de mic, pe cand Tu ai pus in mine resurse sa fac lucruri mari...dar stiu, e perioada de slefuire, doar ca unii slefuitori apasa fara mila si cu toata puterea incat simt ca o sa ma sparga si uit, din nou, ca sunt facuta din material divin. 

Doamne, rugaciunea mea de seara se rezuma la mine si doar la mine,
Ajuta-ma sa ma rog pentru oameni in loc sa ii barfesc,
Ajuta-ma sa zambesc oamenilor care ma privesc cu suspiciune,
Ajuta-ma sa ajut oamenii care nu vor sa ma ajute,
 Ajuta-ma sa incurajez oamenii care nu ma incurajeaza,
Astfel incat tot ceea ce fac sa fie facut fara sa asptept vreo rasplata de la ei ci sa astept doar o inima multumitoare ca Te-am facut pe Tine sa zambesti cu drag cand te uiti la actiunile mele.

Inchei cu un gand frumos si multumitor si anume ca toate se intampla cu un scop si ma rog sa pui rabdarea si intelepciunea de a intelege.

Acum ma retrag si aleg sa merg la o plimbare cu Tine...in gand, in meditatie, in cantec si dans, in bucurie si lacrimi, in zambet si seriozitate dar nu in ultimul rand, in dragoste! 

Iar pentru cei care citesc ii incurajez sa se alature si ei acestei plimbari in care sa simta cu adevarat ce inseamna sa fii parte din El si El sa fie parte din Tine...noapte buna suflete cautator de pace!"

duminică, 13 octombrie 2013

Viata dupa casatorie...

Dupa o pauza destul de lunga, am cautat pe undeva prin mintea mea aglomerata de ganduri si temeri, un moment in care sa scriu. Nu stiu cati dintre voi sunteti casatoriti si ati trecut prin pasii care trebuie facuti dupa nunta...sa accepti ca nu e cale de intoarcere, sa devii mai responsabil din toate privintele, sa lasi parintii in urma si sa te concentrezi pe nevoile de cuplu...e greu, nu?

Si asta nu e tot, schimbarea ce apare e si la locul de munca, esti tratat diferit dar cerintele sunt mai mari si ajungi in pragul in care simti ca motivatia ai lasat-o undeva in pragul Bisericii inainte de cununia religioasa si cand ai iesit, ai uitat sa o iei, e greu sa faci ceva in numele Domnului cand nu ai motivatie, e greu sa ajungi acasa dupa o zi in care ai investit tot ce ai mai bun din tine in altii si sa nu fii multumit ca ai avut ocazia sa vorbesti altora despre o viata mai buna...nu e greu, e imposibil sa fii multumit fara motivatie!

E greu sa faci pasi mari intr-o viata atat de scurta si de limitata de mintea noastra, e greu sa iesi din zona de comfort si sa spui ca vrei ceva nou si ceva unic, vrei ceva care sa iti dea un impuls in viata si sa te creasca, sa te motiveze si sa te ajute sa descoperi noi talanti...iubesc sa fac pasi mari intr-o viata atat de scurta!

Probabil nu intelegi scopul postarii de azi, dar daca ai trecut pe aici, cu siguranta intelegi in ce stadiu e mintea mea...iubeste, iubeste si iubeste...dar cu temeri si ganduri inutile...nu de regret ci de multumire.

Oricat de infricosator ar parea, recomand oricui, sunt contra vorbei Apostolului Pavel si incurajez casatoria, de ce? Pentru ca e cel mai minunat lucru sa nu te simti singur, sa ai cu cine vorbi despre absolut orice lucru fara sa te simti limitat sau criticat, sa ai cu cine impartasi atat bucurii cat si necazuri, sa stii ca e cineva acasa dupa o zi plina de incercari si esecuri care o sa iti spuna ca te iubeste chiar si asa...e minunat sa te simti iubit si sa poti raspunde cu aceeasi moneda si oricat de infricosator ar parea si oricat de greu e inceputul, orice strada noua are momente cand are soare si cand nu, totul depinde de punctele cardinale...iar noi ne indreptam spre sud :)

Nu stiu cum esti tu si nu stiu ce ganduri ai, dar am o intrebare...esti multumit ?!

sâmbătă, 24 august 2013

In prag de nunta dar pe langa...

Nu stiu cati dintre voi sunteti casatoriti si cati urmeaza sau spera sa urmeze curand. Eu ma aflu in pragul nuntii, si nu doar din cauza hormonilor sunt stresata si ma simt ca o bomba gata sa explodeze la orice mic detaliu care nu-mi convine, nu vorbesc de decor sau alte detalii ci de oameni! Oameni carora nu le pasa de tine dar le place sa isi faca bine meseria de a da sfaturi si critica fara sa fie in cunostiinta de cauza.

Nu arunc cu pietre si nici nu doresc asta, insa sunt satula de superficialitatea cu care ne tratam unii pe altii, mai ales in biserici, unde ar trebui sa fim noi insine si sa nu ne fie groaza sa zambim cuiva sau sa spunem ceva ca vom fi judecati...m-am saturat sa merg la biserica cu dorinta de a socializa si de a creste spiritual, am zile in care ma duc infometata si dornica sa mai adaug ceva in bagajul meu spiritual si vin goala...mai pierd cate ceva din bagaj prin nervii care ii adun si gandurile vinovate si neexprimate. Sunt om si eu critic, gresesc dar ma lupt sa raman pe stanca, nu imi este greu sa imi cer iertare si nu ma deranjeaza sa recunosc cand am gresit; nu vorbesc in necunostiinta de cauza si nu judec credinta libera a altora.

Nu sunt traditionalista dar nici nu imi displac oamenii care sunt, intotdeauna am apreciat oamenii care si-au ales anumite principii stricte pentru ca au vrut si nu ca le-au fost impuse. Iubesc oamenii care calca peste traditii si isi urmeaza viziunea, chiar daca asta inseamna sa se mute la alta biserica sau in alt oras, tara sau chiar continent, tot ce conteaza este credinta cu care pasesti.

Sunt membra intr-o biserica plina de traditii, multi mi-au spus ca sunt fie o oaie neagra, fie potentialul meu e de alt nivel si trebuie sa imi schimb biserica, insa am gasit oameni valorosi care mi-au spus ca daca eu simt ca aici trebuie sa raman sa il las pe Dumnezeu sa imi arate de ce si sa primesc toate asa cum imi sunt date...si da, uneori e dureros dar am acele cateva clipe in care prezenta Lui acopera totul si sterge totul, ma face noua si imi da puterea de a ierta si din nou zambesc acelor oameni care inca se uita suspicios si plini de ganduri ascunse dar usor de citit prin limbajul trupului ( asta sa le dovedesc ca psihologia nu m-a tras jos de la credinta, ci m-a invatat sa fac mai usor diferenta si sa aleg oamenii valorosi) . Sunt satula sa aud persoane din conducere care spun ca stiu ca e putin exagerata regula dar daca asta spune doctrina asa trebuie sa facem, si cu Biblia cum ramane?!?

Sunt membra intr-o biserica indoctrinata si plina de traditii, dar unde exista oameni care iubesc si care ma ridica, care se roaga si atunci cand eu uit sa ma rog ( mi se intampla desi nu des), care ma incurajeaza in locul meu de munca desi doctrina nu incurajeaza psihologia, si voi ramane in biserica asta atat timp cat simt ca Dumnezeu inca investeste in mine si ma dezvolta...si ma voi ruga pentru toti cei care au uitat sau se prefac ca Biblia e mai importanta decat doctrina si ca dragostea neconditionata acopera orice greseala si nu barfeste, nu arunca cu pietre si nu ispiteste!

Nu stiu din ce biserica faci parte sau daca esti ateu, dar as dori sa te incurajez sa accepti oamenii asa cum ai dori sa fi acceptat si tu, cu principiile tale si cu modul ales de a-ti trai viata, clar ca vorbesc de un mod de viata care nu incalca principiile Bibliei.

Nu va doresc altceva decat ingaduinta si pace sufleteasca, iar dragostea sa fie prin cuvintele si faptele noastre; un weekend frumos va doresc!

marți, 6 august 2013

Scapa-ma de mine...

"Scapa-ma de mine si invata-ma sa iau decizii prin Tine. ", e gandul cu care m-am trezit de dimineata, o dimineata tarzie in care ceasul meu s-a decis sa nu sune la timp dar in care colegii mi-au gasit o scuza, ieri am stat peste program, desi intarzierea mea nu e una intentionata.

Insa gandul cu care m-am trezit e unul care insista in orice detaliu, pana si cand a trebuit sa aleg intre cafea si ceai...sa ma scap de mine?!? Da, e o nevoie mare de a renunta la mine si la dorintele ascunse care nu ar rani pe nimeni dar care mi-ar intoarce lumea pe dos.

Intre timp am ales ceaiul, e mai sanatos si mai gustos, iar de energie nu duc lipsa in momentul acesta, e asa de liniste la birou incat imi da timp sa gandesc logic si nu pripit. Dar gandesc prin mine si nu imi place, imi da o stare de agitatie si ma simt nesupusa.

Oare toti crestinii gandesc prin El? Sau e doar o stare trecatoare care iti aduce aminte ca exista Cineva care asteapta sa faci totul pentru El si prin El? Locul de munca ma "forteaza" sa fac multe in numele Lui dar care fac prin El? E ca si cum vrei sa pasesti mai departe dar pasesti doar cu un picior si te opresti...ai facut jumatate dar inca nu ai ajuns acolo cu totul. E un sentiment care te tine confuz si care totodata iti da o energie si o dorinta sa descoperi ce iti tine legat al doilea picior si de ce e nevoie sa faci pasul urmator.

M-am trezit nu doar cu un gand ci si cu dorinta de a merge mai departe, insa inca am un picior in trecut si totul e intunecat in fata...ce aduce viitorul apropiat? Ce o sa-mi schimbe in mod neasteptat?






duminică, 23 iunie 2013

Mandra ca sunt romanca?

"Suntem romani si asta ne ocupa tot timpul" e un citat foarte uzual si de cele mai multe ori spus intr-un mod comic si ironic; insa tind sa cred ca e foarte adevarat doar ca ne ocupa timpul in a ne impiedica sa ne dezvoltam si sa crestem cu adevarat in valoarea umana.

Citeam astazi pe facebook la cineva o patanie din Franta in care i s-au furat toate actele si dupa cateva zile a vazut 4 romani care furau un portofel de la cineva, cat am stat in Anglia nu de putine ori am avut ocazia sa aud experiente neplacute intre englezi si romani, am auzit indeajuns incat sa imi plec capul cand eram intrebata de unde sunt, si nu pentru ca nu iubesc Romania sau ca imi reneg nationalitatea, dar din respect pentru cei care au fost batjocoriti de noi. Zilele trecute cumnatul meu imi povestea de o experienta din Ierusalim cu un evreu care avea bunica din Romania, era un evreu care nu stia nimic de Romania pentru ca bunica lui a facut aceasta poveste un subiect tabu, v-ati prins de ce, nu?

Nu as da vina doar pe romii care se dau drept romani, suntem prea obisnuiti sa traim comod si sa scoatem banul pe cea mai usoara cale, de la mita la furat si trisat, angajatorii deja cauta persoane care stiu sa duca de nas clientii, angajatii fac orice doar pentru a nu-si pierde locul de munca. Elevii sunt prea ocupati cu viata virtuala si atunci e mai usor sa copieze iar profesorii se fac ca nu ii vad, pentru a le iesi bine raportul anual. Medicii isi fac treaba doar pe jumatate si asta doar daca e platit bine de pacient, lasa partea netratata sa fie tratata peste cateva luni sau ani, trebuie sa isi asigure un ban si pe viitor, nu?

Si eu sunt romanca, si eu am copiat la scoala desi prea rar ca sa ma mustre constiinta, si eu am cautat cai mai usoare de a rezolva probleme...cu rusine in fata lui Dumnezeu dar cu simtul realitatii in fata oamenilor, mi-as dori sa vad schimbare in Romania incepand cu cetatenii de rand, e o modalitate buna de a da "peste nas" celor din conducerea tarii, sa le aratam ca bunul simt si putina empatie schimba radical stilul de viata al unei tari.

Poate copiii nostri vor prinde o tara in care cuvintele "va rog, multumesc, cu placere, doamnele intai, etc" sa fie ceva normal si auzit zilnic. E atat de simplu sa schimbam lucrurile dar ne este atat de lene sa facem ceva si stam in lenea sociala inecandu-ne si intrebandu-ne : Oare cine o sa inceapa sa schimbe ceva?

Stiai ca orice schimbare incepe cu tine?

duminică, 2 iunie 2013

O zi in prezenta Ta

Dis de dimineata am simtit prezenta ta prin cantecul pasarilor care rasunau in crapaturile zilei; Ti-am vazut maretia in petalele florilor care s-au deschis in momentul in care au simtit razele soarelui ca le incalzeste; Ti-am vazut creativitatea in culorile naturii care sunt atat de vesele in aceasta perioada si pline de optimism; Ti-am vazut simplitatea in norii cerului care astazi au fost atat de jucausi.

Astazi am avut timp sa privesc ceea ce ai creat cu propria-ti putere si sa ma bucur de fiecare adiere a vantului inca primavaratic. Am incheiat ziua ascultand greierii cum canta in aceeasi armonie cu broscutele din paraul din apropiere, iar florile imi spuneai noapte buna in timp ce isi inchideau petalele si se inchinau atat de frumos in fata cerului, probabil pentru a-ti multumi pentru inca o zi atat de superba!

Ai dat si ploaie, o ploaie curata cu un miros proaspat care a spalat toate frunzele si a hranit recoltele.

Nu am alta metoda de a incheia ziua decat pentru ati multumi ca ai folosit bogatia ta pentru a ne bucura si noi de ea. Ma inchin cu o dorinta, pune un suflet atat de tandru in fiecare om incat sa se bucure si ei de ceea ce am avut eu parte astazi si sa vada frumosul in tot ce ii inconjoara si tot ce e natural.

Te laud pentru ca mai presus de toate, ai pus toate resursele tale in noi, oamenii. Ne-ai dat un zambet prin care sa multumim naturii ca ne incanta, ne-ai dat o voce pentru a lauda creatia Ta, ne-ai dat un suflet pentru a simti dragostea cu care ai lucrat si inca lucrezi pe Pamant, ne-ai dat maini sa putem imbratisa si sa putem fi un sprijin pentru cei din jur, ne-ai dat picioare pentru a fi gata oricand sa alergam la oamenii care sunt in nevoi, ne-ai creat oameni dar ai avut grija ca fiecare parte din nou sa poata fi folosita spre folosul Ta si ma rog sa ne ajuti sa intelegem asta in fiecare zi.

Inchei multumindu-ti pentru aceasta zi in care mi-ai amintit ca dragostea Ta neconditionata o gasesc in creatia Ta.

Dar tu, cititorule, cand te-ai bucurat ultima data de natura din jurul tau sau de oamenii care ti i-a pus Dumnezeu langa tine?

miercuri, 29 mai 2013

Las-o pe sotia ta sa iti fie SOTIE!

Daca ultima data am scris despre importanta rolului de sot, astazi m-am gandit sa scriu ce inseamna sa fii o sotie adevarata. Mentionez din nou ca vorbesc din lipsa de experienta practica dar din povestile celor din jur si din teoriile scrise de acei oameni numiti psihologi in terapia de cuplu si nu in ultimul rand din ceea ce ma invata Biblia.

Prima problema a sotiei este ca nu e lasata sa fie sotie! Nevoia barbatului de a-si arata superioritatea, de multe ori, devine atat de pronuntata incat sotia nu poate face altceva decat sa se supuna, inghitind zeci de cuvinte pline de valoare si intelepciune.

Sotia nu e lasata sa fie un sprijin, asta pentru ca termenul e inteles gresit, si anume, se intelege ca femeia doar tace si asculta si SE FACE ca intelege. Insa a fi sprijin dupa voia Domnului, e de a oferi si sfaturi si idei, de a cauta impreuna solutii si de a lupta impreuna.

E atat de populara vorba ca "femeia este un vas slab", cu care sunt de acord atata timp cat e interpretata corect; dar care e atat de discutata si atat de putin se tine cont de ea. Femeia nu e proasta si nu e bleaga, nu e carpa si nu e un obiect...femeia e femeie! E un vas slab, prin simplul fapt ca a fost creata cu atata atentie si a fost pusa atata eleganta si finete incat a devenit valoroasa. E un vas slab care are nevoie de un tratament special, care consta in cuvinte de incurajare, alintare, zambet, imbratisare si da, uneori femeia mai are nevoie si de atentii, chiar materiale.

Femeia e pentru cratita, asta spune toata lumea...sunt de acord ca femeia trebuie sa stea mai mult in bucatarie decat barbatul, insa nu mai traim vremurile din trecut cand era simplu ca femeia sa stea acasa si barbatul era cu animalele sau agricultura...traim vremuri in care e nevoie de lucru in echipa pentru supravietuire (sot-sotie).

Femeia trebuie sa fie supusa...sunt iar cuvinte auzite foarte des, dar se pierde esenta frazei, si anume ca femeia trebuie sa fie supusa unui barbat care la randul este supus lui Dumnezeu si impreuna sa fie supusi si devotati prin credinta, defapt aici se leaga acea funie in trei de care vorbesc toti crestinii.

Cum vreau sa fiu eu ca sotie? 
As zice femeia din Proverbe 31...ma lupt sa fiu asa dar recunosc ca e greu! Insa vorbind mai clar, mi-as dori sa fiu devotata si acolo cand e nevoie de mine, plina de dragoste si recunostiinta, plina de veselie si pace sufleteasca...iar astfel casa mea sa fie intr-o armonie...indiferent din ce material e facuta, conteaza ca "materialul" sufletesc sa fie de calitate.
Insa mi-ar fi greu sa fiu asa daca nu primesc ce am nevoie, respect si dragoste neconditionata, intelegere si acceptare, cuvinte de imbarbatare si de lauda; sunt dependenta de oameni, o sa fiu dependenta si de sotul meu, insa peste toate, imi place sa fiu dependenta de Dumnezeu!

Am scris pe scurt parerea mea...dar te intreb si pe tine, tu cum vrei sa fie sotia ta? Sau ca fata, cum vrei sa arati ca sotie? 

miercuri, 8 mai 2013

Lasa-l pe sotul tau sa iti fie SOT

Sunt in pragul nuntii si sunt tot mai curioasa sa citesc carti si articole despre casatorie, iar un lucru care mi s-a parut interesant a fost ca sotiile sunt majoritare cand vine vorba de nemultumirea in casnicie. Probabil veti spune ca asa sunt femeile, le place sa se planga mereu si sa comenteze; tot ce e posibil, dar din lipsa mea totala de experienta in casnicie, gandind la rece, consider ca sotia trebuie sa fie cu adevarat sotie unui sot care se comporta ca un sot!

Femeia este ajutorul potrivit barbatului, iar barbatul este ajutorul potrivit femeii. Nu de putine ori am vazut familii in care rolurile erau total invers, si anume, barbatul era total supus sotiei iar sotia era un adevarat lider. Mi se pare o lipsa acuta de barbatie din partea sotului ca permite asta, iar din partea femeii o lipsa totala de respect, atat fata de sot cat si fata de Dumnezeu!

Poate imi veti spune ca imi vine si mie randul si o sa vad atunci cat de greu e sa accepti ideile sotului cand eu stiu ca nu are dreptate sau nu e bine ce face; sunt de acord, si in timpul relatiei am avut momente de genul, insa a fi supusa nu inseamna a face totul cum zice el..ci a comunica cu el...a nu face nimic pana nu sunteti amandoi de acord cu pasul ce il face unul dintre voi.

Bunica mea a fost o femeie de casa si supusa, bunicul era hranit bine si ingrijit, cu haine mereu curate. Casa era intotdeauna bine pusa la punct, dovada unei gospodine adevarate; dar aveau ceva special...nu trecea o zi fara ca ei sa nu aiba un timp a lor...fie in gradina sub visin, fie in casa langa foc...era un timp in care discutau atat treburi serioase cat si comice, iar inainte de culcare ultimul lucru ce il faceau era sa se roage impreuna, nu ca acum...sa stea pe internet impreuna. Mi-as dori sa traiesc o viata simpla dar plina de dragoste si pace...e mai mare aceasta dorinta decat de a avea lucruri materiale pe care le-as folosi dar nu m-ar hrani emotional.

Am scris aceste randuri pentru sotiile care vor sa fie mai autoritare decat sotii...lasati-i pe ei sa fie barbati, voi cautati sa fiti simple si smerite, pline de vorbe bune si intelepte. Cautati eleganta in faptele voastre si curatie in lucrurile care le faceti, fiti demne de iubit!

Barbatilor sau sotilor, nu va lasati sotiile sa devina mai "barbate" decat sunteti voi, invatati sa fiti responsabili si faceti munca grea in locul ei...respectati-o si ocrotiti-o, e un vas slab care trebuie protejat cu atentie si dragoste, cu pasiune si rabdare. Sotia voastra e cel mai mare dar divin care il puteti primi in aceasta viata!

Iar pentru familii...pestreceti timp impreuna, timpul e mai de pret decat orice lucru material din lumea aceasta. A sta cu oamenii dragi tie si a petrece timp cu ei e o hrana spirituala si emotionala sanatoasa, mai ales cand il includeti si pe Dumnezeu!

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Astazi am simtit....

Astazi a fost una dintre acele zile in care realizez ca nici un om nu ma poate respecta asa cum ma respecta Creatorul meu; este o zi in care din nou vad cat de modelabili suntem ca oameni si cat de usor ne lasam influentati de firea pamanteasca.

Astazi in fiecare dezamagire primita cu lejeritate de la oameni care au obiceiul de a-mi arata respect chiar si cand merit mai putin, mi-am dat seama cat de usor ma las si eu dusa de val cand oamenii se asteapta cel mai putin, mi-am dat seama ca nu ma pot simti respectata daca nici eu nu respect cat ar trebui. Nu vorbesc doar de respectul care il cere Codul Etic, ci de respectul dragostei neconditionate, dragoste care o oferim apropiatilor nostri.

Astazi am fost ignorata cand simteam cel mai mult nevoia de a fi bagata in seama, prin asta am inteles ca oamenii sunt oameni si niciodata nu vor putea vedea mai mult decat aratam si nu vor intelege mai mult decat lasam sa fie inteles; iar eu...poate nu las destul din mine!

Astazi am fost jignita, probabil neintentionat, dar asa se intampla in cele mai multe cazuri, vorbim necumpatat cand suntem intinsi cu nervii la maxim..indiferent de genul care il avem (feminin sau masculin), si asta pentru ca si aici ne comportam ca oameni si nu mai mult!

Astazi m-am simtit mai putin iubita pe cat as fi simtit nevoia...am invatat ca nimeni nu ma poate iubi mai mult decat propriul Tata care intotdeauna ma va iubi indiferent de distanta dintre noi.

Astazi am fost dezamagita, ignorata si jignita de oameni, si nu ma plang....vroiam doar sa stii si tu, cititorule, ca oamenii sunt oameni si ni se permite sa simtim aceste sentimente descrise mai sus pentru a realiza ca nimeni nu se poate comporta mai frumos decat Creatorul nostru, ca toti ajungem sa jignim si sa ignoram oameni care au nevoie de noi cel mai mult si poate de multe ori o facem fara sa ne dam seama...sau o facem ca o mica razbunare.

Astazi am invatat ca oamenii sunt oameni si sunt multumita ca am invatat ca sunt iubita de un Tata care ma respecta chiar daca merit atat de putin!

Tu cum ai simtit oamenii astazi?

vineri, 29 martie 2013

Secretul fericirii mele.

 Astazi m-am trezit cu o intrebare in minte, si anume daca sunt fericita, daca chiar simt acea fericire de care orice crestin trebuie sa aiba parte.

O simt...dar mi-a luat o perioada de rugaciune ca sa dau jos toate straturile de nemultumire si sa reusesc sa vad ca am mai multe motive sa fiu fericita decat as avea sa fiu suparata si dezamagita!

Simplul fapt ca nu am o viata perfecta ma face sa zambesc si sa ma simt binecuvantata; suntem binecuvantati ca avem ocazia sa vedem ce inseamna sa ai o problema mare si Dumnezeu sa faca miracole, chiar daca miracolul nu coincide cu asteptarile tale. Ma simt fericita pentru ca sunt inconjurata de oameni care de atatea ori mi-au dovedit ca nu ma pot baza pe ei, DA, am scris ca NU ma pot baza pe ei; asta m-a facut sa ma intreb daca cei din jur se pot baza pe mine. Ma simt binecuvantata ca am zile in care nimeni nu-mi spune un cuvant frumos sau o incurajare, sunt acele zile in care abia astept sa intru in odaia mea si sa fiu doar eu cu mine...sau eu cu El?!? Ma simt binecuvantata pentru ca asta ma incurajeaza sa ma comport cu cei din jur asa cum as vrea ei sa se comporte cu mine.


Ma simt binecuvantata ca am oameni care ma iubesc asa cum sunt, ca am oameni care imi vad defectele ca pe lucruri comice si care fac parte din ceea ce sunt eu; care nu ma judeca dar ma mustra; care nu ma jignesc dar sunt realisti. Sunt binecuvantata ca am strictul necesar si ca Domnul m-a binecuvantat cu intelepciune care o folosesc atat spre cresterea mea cat si pentru a investi in ceilalti.

Sunt fericita ca am un loc de munca unde pot face ceea ce am dorit si pentru care am invatat atatia ani, a fi psiholog educational e un dar..care nu poate fi numit loc de munca, ci un loc in care esti intr-o crestere continua., lucrez cu adolescenti de la care cei din jur spun ca nu au sperante mari...eu ii descopar zi de zi si vad talanti care mi-as dori sa ii am, vad energie pozitiva care oricand e gata sa ajute si sa te imbratiseze, vad in ei o speranta pentru tara noastra, o speranta care daca nu e ghidata si incurajata poate sa cada usor, din lipsa de suport.  Mai lucrez si cu adulti cu nevoi speciale, de la care invat cum sa fiu multumitoare pentru cum am fost creata, ca ma pot misca, ca pot gandi la nivel normal...ca inteleg ce inseamna viata, cat pot!


Eu astazi am inteles ca sunt binecuvantata si ca am sansa in fiecare zi sa fiu o farama din fericirea altora!

Tu te simti binecuvantat/a?                   Esti fericit/a?


duminică, 17 martie 2013

Tu cum ești păscut?

Mi-am început dimineața cu Ezechiel 34, dar începutul a fost cel care m-a stârnit să scriu și care m-a făcut să înțeleg de unde e plictiseala și răceala care se află în Biserică. Suntem fiecare în parte oaia rătăcită și așteptăm să fim aduși înapoi în turma de care aparținem, sau cel puțin vrem să aparținem.

Însă așteptarea noastră devine lungă, mult prea lungă, iar păstorul se lasă așteptat; dar oare mai vine? Și nu vorbesc de a doua venire, vorbesc de păstorul care și-a luat acest statut de a păstori o turmă, care și-a luat atât de mult în serios rolul și cu atâta drag vorbește despre responsabilitățile care le are încât uită să le și facă. Și nu vorbesc despre cineva anume, ci despre toți pastorii care uită ca turma are nevoie de fapte, de îndrumare și de susținere, de hrană spirituală care să nu o rătăcească.

„...Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înșiși! Nu trebuie păstorii să pască turma?”

Oare de ce unii ajung să se pască pe ei înșiși? Nu de puține ori am auzit persoane care judecau păstorul care îl păstoreau, erau dispuși să arunce cu pietre din cuvinte tari, care taie ușor orice suflet..oare nu asta era cauza pentru care păstorul nu reușea să pască turma?

În România și nu numai, nepotismul a devenit ceva obișnuit când vine vorba de favorisme. La fel s-a ajuns și în Biserici, cei care sunt aproape de păstor au un loc sus pus, indiferent de comportamentul din afara Bisericii, iar ceilalți sunt stăpâniți cu asuprire și asprime. Se bucură Cerul pentru faptele noastre? Se bucură Sufletul Lui pentru neglijența de care dăm dovadă cu atâta lejeritate? Cu siguranță nu, Hristos a fost un exemplu în umilință și sinceritatea din fapte.

Ei au grijă să se adune colecta săptămânal și au cuvinte alese ca să te încurajeze să dai, și nu judec, e nevoie de suport financiar pentru a susține Biserica ( ...voi mâncați grăsimea...) ; au grijă ca oamenii să își dea zeciuiala lunar, lucru cu care sunt de acord însă...( ... vă îmbrăcați cu lâna...) ; la fiecare început de an se face întâlnirea numită ”Darea de seamă” , unde se discută subiecte legate de conducere dar se și achită suma anuală de membru (...tăiați ce e gras...) ; dar fiind atât de ocupați să adune toate aceste plăți sau taxe, uită să  pască oile. 

În timp ce întâlnirile de comitet se rezumă la ce tactici să mai folosească să convingă oamenii să își dea zeciuiala, acei oameni despre care se discută...se pierd, își caută rezolvarea problemelor în locuri întunecate spiritual și ajung rătăciți; alții se îmbolnăvesc din cauza problemelor, iar alții nu vor să mai audă de Dumnezeu, ( Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită; nu aduceți înapoi pe cea rătăcită; nu căutați pe cea pierdută, ci le stăpâniți cu asuprire și cu asprime! ) .

Poate îmi veți spune că nu sunt în măsură să spun lucrurile astea, poate nu ar trebui să le scriu public, dar le fac pentru ca cei care sunt rătăciți sau bolnavi și încă așteaptă să fie ridicați spiritual...să nu judece păstorul, să se roage pentru el..să nu arunce cu pietre din cuvinte care pot demoraliza omul...ci să își exprime nevoile cu blândețea dragostei necondiționate care trebuie să o purtam.

M-am încurajat să scriu asta după ce am văzut că există oameni care nu mai vin la biserică pentru că nu își permit să plătească ce au de dat...și din rușinea de a fi arătați cu degetul preferă să nu mai meargă la biserică. E prea dureros că Biserica e un loc în care doar se dă, dar nimeni nu mai merge cu inima pregătită să primească.


sâmbătă, 9 martie 2013

Nici tu nu ai timp?

Suntem ca paianjenii care incarca lumea cu panze, panze negre, pline de dezbinare si ura; oferim cu atata simplitate parerea noastra fara sa ne intrebam daca raspunsul nostru chiar are valoare. Cu cat simtim ca crestem in ochii oamenilor si ne simtim apreciati cu atat avem tendinta sa folosim cuvinte care suna mai pompos, sa dovedim ca suntem "cititi"...uitam de simplitatea Apostolului Pavel, uitam de cuvintele pline de intelepciune ale lui Solomon, uitam pildele spuse de insusi Iisus despre viata de zi cu zi.


Suntem doar niste caractere, care incearca sa isi gaseasca un rost, luptam pentru a avea un statut, luptam pentru a avea un nume...iar daca reusim sa le avem, luptam toata viata ca sa le mentinem...pentru ce?!?

Intotdeauna am fost data deoparte in copilarie, de copiii care au crescut fara o educatie crestina, nu din ura, ci din frustrarea care aparea cand le spuneam ca eu astept Apocalipsa, ei incercand sa imi zica ca nu e bine daca vine, ca ajungem in Iad...desi pe atunci nu stiam sa definesc ce inseamna, stiam doar ca trebuie sa fiu cuminte ca sa fiu pregatita...acum inteleg, si inca astept. Eram expusa la vorbe grele, la jigniri si la amenintari...si totusi numele tatalui meu in firma care lucra avea o importanta oarecare, era peste multi dintre parintii copiiilor din cartier iar din respect fata de tatal meu copiii erau obligati sa nu ma jigneasca, dar nici un copil nu a invatat ca nu e voie sa jignim pentru ca e o fapta rea...

Asa suntem noi, ca adulti...mai rau decat copiii, asa suntem noi crestinii, mai rau decat ateii...vorbim fara sa gandim, pentru a ne pastra statutul de lider de grup, de vorbitor, de educator; nu am mai auzit de multa vreme pe cineva sa-mi zica ca si-ar dori sa posteasca pentru mine macar o zi...sa ma intrebe daca am vreun motiv de rugaciune pentru a ma sprijini pana trec peste incercare. Cum sa ma astept sa fiu intrebata? Suntem prea ocupati sa ne rugam, prea ocupati sa iertam, sa imbratisam, suntem prea ocupati sa salutam!

Suntem atat de ocupati de a ne fi noua bine incat ignoram intunericul in care se scalda cei din jurul nostru, nu vedem adolescentii care cad prada ispitelor, care anunta fara nici o rusine ca o sa aiba un copil sau mai rau, ca au facut un avort. Ignoram adolescentii care sambata noaptea petrec in club si duminica vin in Biserica si canta in cor, ignoram batranii care locuiesc singuri si incep sa se intrebe pentru ce sa mai traiasca, cand ei ar trebui sa fie pusi in fata tineretului sa dea sfaturi; uitam de bolnavii care de ani de zile nu au calcat in Biserica din cauza neputintei. De unde stiu toate acestea? Mi-am facut timp sa observ, mi-am facut timp sa privesc la cei din jur mai mult decat privesc la mine...mi-am facut timp sa inteleg!

luni, 18 februarie 2013

Tu citești site-urile creștine?

Sunt atât de sătulă să intru pe site-urile de știri creștine și să văd cât de mult se aseamănă cu cele din mediul laic, contează numărul cititorilor, că doar ăia aduc banii sau faima! 

În ce sens se aseamănă? Să ne gândim în primul rând la bârfă, păcat care oricum e răspândit în mediul creștin enorm de mult, cu toții avem ceva de adăugat despre cutărică, chiar dacă nu vorbim niciodată cu el. Din păcate majoritatea articolelor care le citesc pe site-urile creștine sunt legate de pastori care par rebeli, spun par pentru că nu suntem noi în măsură să judecăm, sunt legate de misionari care fac lucrarea pentru bani, de cântăreți creștini care cântă pentru bani, etc., țin să menționez că aceste știri le-am citit atât pe site-uri românești cât și britanice sau americane. 

Sunt dezamăgită de noi, creștinii care ar trebui să folosim internetul ca o sursă de evanghelizare, de informare sau de socializare; nu o sursă de motive de bârfă , de a stârni controverse, de a încuraja taberele sa fie cât mai pronunțate. E o lăcomie în noi de a ști că persoanele care au ajuns undeva sus în mediul creștin fac ceva greșit care îi pot doborî; dar oare noi ce ar trebui să facem pentru cei încercați, fie că sunt vinovați sau doar acuzați fără dovezi? Probabil răspunsul oricărui credincios ar fi să ne rugăm și să îi îmbărbătăm, dar noi ce facem? Aruncăm cu pietre ca în pilda cu femeia acuzată de curvie, suntem buni judecători când vine vorba să îi judecăm pe alții, dar suntem tare îndurători când vine vorba de noi. Avem întotdeauna pietrele pregătite să aruncăm în oricare suspect, avem o gură largă să răspândim păcatele celuilalt și niciodată nu uităm să adăugăm ceva, să sune mai grav sau de ce nu, mai ,,telenovelatic,, pentru că ne place suspansul. 

Până și predicile au ajuns din învățături biblice să fie adevarate lecții de judecată, în care suntem arătați cu degetul, fie lecții de îmbrăcăminte, fie bătălia dusă între taberele cu gânduri diferite în ce privește Botezul cu Duhul Sfânt. Sunt enervată când vin acasă de la Biserică și nu știu să spun ce am învățat nou, ce aș putea spune? Că sora ce a spus poezia de dimineață purta sandale și a ispitit un frate din cauza asta și am rămas cu întrebarea dacă e vina fetei sau a fratelui? Să mă mândresc că am mai auzit o așa numită predică în care ni se spune că dacă nu avem vorbirea în limbi nu ajungem în Rai? 

De ce sunt atât de pornită? Pentru că m-am săturat să văd oameni fericiți pentru statutul lor profesional dar atât de nepăsători dacă sunt sau nu fericiți spiritual. Mă revoltă că  nu mai găsesc oamenii de pe vremea bunicii, care să vină să îți bată la ușă și să îți spună că ar vrea să aibă un timp de rugaciune cu tine, nu mai există oameni pe care să te poți baza la orice oră din zi sau noapte, nu mai exista oameni! 

M-am săturat să mă las dus de val cu voi, cei care vă regăsiți mai sus, m-am săturat să spun la final de zi ce am realizat pentru mine pe plan profesional dar să nu am nici o laudă de adus Domnului; m-am săturat să am un loc de muncă într-un mediu creștin și totuși să am timp de Dumnezeu atât de puțin...poate sunt perfecționistă, dar asta nu e o scuză de a nu încerca să ies din cercul acesta de oameni ce nu suntem! 



joi, 31 ianuarie 2013

Zid din caramizi negative

"...Parca ploaia de azi era o incurajare din partea vremii, e bine asa cum era...trista si ratacita in propria-i ratiune! A pornit la lungu-i drum fara umbrela, simtea fiecare picatura cum ii atingea haina, o simtea ca pe o sageata in inima, sageti care luptau pentru a sparge peretele si sa dea drumul lacrimilor care stau pitite si gata sa roiasca prin ochii mari si luminosi.

Plangea, dar era bine...ploaia o ajuta sa nu se dea de gol, simtea cum fiecare gand scoate cate o lacrima, cum fiecare lacrima elibereaza gandurile negative care o apasa; simtea si vroia eliberare , intelegere si pace; trei lucruri de baza pentru calea stramta pe care a ales sa mearga! Le vroia cu ardoare...

Lacrimile au incetat cand a ajuns in mijlocul sufletelor cu care petrecea ziua, zambea larg si era bine, sau cel putin asta lasa sa se inteleaga. Dar din nou, zidul ce lacrimile l-au daramat a incepu sa urce, fiecare vorba ironica era inca o caramida in zid, fiecare barfa care o auzea facea ca sa se inmulteasca caramizile...a inceput sa realizeze ca zidul era pentru a-si proteja propriile sentimente.

La finalul zilei s-a intins in pat si isi dorea sa dea drumul lacrimilor din nou, dar zidul a fost zidit de-a lungul zilei atat de puternic incat nimic parea ca nu il poate darama...dar a vazut ceva ce i-a atras atentia, era o Biblie, a deschis-o si a inceput sa citeasca....citea despre lauda, a citit pana a simtit ca tot ceea ce citeste dedica Creatorului ei, simtea cum fiecare cuvant de lauda pronuntat zdrobea caramizile pline de ura; ce usurare si cat de simplu e defapt sa fi inteles; pana la urma ce om poate atinge intelegerea propriului Creator?!?

Acum doarme, a adormit cu lacrimile pe obrazii rosii de caldura, iar maine....maine o ia de la capat, dar acum stie ca la finalul zilei are pe Cineva care e pregatit sa sparga zidul facut din caramizile primite maine!

E bine...e bine in mijlocul cetii care se afla si e plina de pace ca intr-o zi soarele o sa lumineze fiecare pas care il va face dimineata! "

joi, 24 ianuarie 2013

Chirurg al sufletului

"Era ea din nou...dar goala de mandrie si goala de ea, a inceput noul an cu dorinta de a se schimba, de a fi plina de curaj in a-si exprima opinia si a fi deschisa in fata celorlalti, probabil a avea o nota de transparenta!

Insa oamenii sunt oameni, plini de orgoliu si lacomi de a descoase cat mai mult din ce esti, de a descoperi punctele slabite ale rabdarii si a trage de ele incercand sa le rupa. De acesti oameni are ea parte in anul nou, oameni care o calesc pentru viitor, care incearca sa ii arate ca nu merita si nu e buna de nimic, dar care nu stiu ca toate aceste lucruri o fac sa se simta mai valoroasa decat insasi oamenii de fata; intrebi de ce?!? Pentru ca este valoroasa, pentru ca a reusit sa scape de mandria falsa si sa devina mandra sub aripa ocrotitoare a unui Creator Minunat, a inceput sa inteleaga rostul oglinzii ei, si acela nu e de a se oglindi ea ci de a oglindi suflete din viata ei pentru a le putea vindeca.

As spune ca e un fel de chirurg al sufletului, iar oglinda e bisturiul ei, cu care deschide sufletul pana la cel mai mic sentiment si reuseste sa inteleaga de ce oamenii reactioneaza in diferite feluri. Si intelege si de ce oamenii o fac sa se simta un nimeni, pentru ca ei nu au inteles ca oglinda e pentru sufletele din jur si nu pentru sufletul lor!

Oamenii captivi in lumea de oglinzi sunt oamenii care incearca sa iti arate cat de rau esti si cat de putina e valoarea care ti-o dau ei....sunt acei oameni care au o parere buna despre ei si nu uita nici o fapta buna facuta de ei dar uita faptele bune facute de cei din jur! Sunt acei oameni lacomi de a avea o imagine buna de sine, dar atat de lacomi incat imaginea buna doar ei o vad....cei din jur vad falsitatea in care se ineaca...si nu e de judecat, e de plans si de rugat, ruga la bunul Creator!

Daca nu ati inteles despre ce oglinzi vorbesc, dati un click aici .

Imi doresc sa vad frumusetea din voi oglindita in sufletele celor din jur!

luni, 14 ianuarie 2013

De o frumusete rara

" Pasind in liniste deplina privi spre Luna adormita, zambi curat si fara grija, grabita parca de-o ispita. Pasea grabit si fara planuri, se'opri o clipa in oglinda, oglinda lacului din vale, care te duce in ispita. 
Era frumoasa si gingasa, se oglindi putin in lac, apoi zambi si isi scutura parul in vantul rece al iernii, era un frig de nedescris, un ger napraznic cu cer senin. Insa, ei nu ii pasa deloc, vroia oglinda sa se vada, sa se asigure ca frumusetea nu a plecat de la ea, iar mandria tot crestea.

Pe buna cinste se placea, insa in urmatoarea noapte, in graba ei spre lacul din vale, vazu un om oprit in cale, parea sarman si nevoias, dar fata era prea grabita ca sa opreasca vreo clipita, isi grabi pasul si zambi, privi spre Luna'n cer senin si se gandi ce buna e ca multumeste pentru natura ce o inconjoara, ca isi face timp sa admire frumusetea cu care a fost inzestrata, la intoarcere din lac, vazu un om imbracat in alb imaculat; era inalt, frumos si zvelt cu zambetul mereu pe el. Acum, fata nu se grabea, si-a admirat podoaba sa, era sigura ca e frumoasa si se opri sa ii vorbeasca, zambi fugar in fata lui si incepu sa ii vorbeasca, dar omul privi inauntrul ei si ceata era grea si deasa. Nu o lasa sa isi termine vorba ca o opri si ii vorbi, cald si frumos, zambi duios : 
- Ai o frumusete aparte, insa inima'ti straina de tot ce inseamna vina, vina de pacatul mandriei, de al falei si a rusinii; nu ai o constiinta impacata si nu stii sa iubesti lumea toata. Imi doresc sa cresti in Mine, in bunatate si prin suspine sa lupti cu cei care sunt prinsi , captivi in lumea de oglinzi! 
 
Dupa aceste vorbe drepte, omul disparu in ceata deasa si geroasa, iar fata incepu sa planga si suspina adanc in urma; apoi vazu o alta fata, care pasea grabit spre apa, insa frumoasa noastra fata striga cat o tinea gura sa  toata : 
- Oh'nu cadea si tu'n ispita, nu lasa oglinda sa te inghita, e dulce tare in afara dar e te tinteste spre povara, poavara mandriei si a falei, care te trage departe de binecuvantare. 

Fata cea noua deveni speriata si renunta la lac indata, apoi frumoasa noastra fata se porni in lumea toata sa spuna cat e de minunata, fiind salvata de al sau Tata! "

joi, 3 ianuarie 2013

Frica din mijlocul fericirii mele

Ai simtit vreodata teama de esec? O frica inradacinata adanc in suflet, care nu te lasa sa te bucuri de binecuvantarile vietii?

Eu simt din plin aceasta frica, o frica de nou inceputuri,  de noi prietenii si de noi obiceiuri. E o frica placuta dar enervant de obositoare, te provoaca sa gandesti prea mult, prea mult negativ!

Anul nou mi-a adus o avalansa de schimbari noi, de la locul de munca si cercul de oameni in care o sa ma invart pana la schimbarea radicala din viata fiecarui om, nunta!

Sunt schimbari care imi inunda sufletul de dorinte implinite care au fost mult asteptate, insa frica de a nu ma integra ma apasa ingrozitor, iar lupta din mine intre fericire si frica e o lupta crunta si grea, dar pana la urma stiu, sunt binecuvantata ca in timpuri grele Domnul imi raspunde la rugaciuni, imi aminteste ca daca raman cu El, este intotdeauna cu mine; iar daca eu umblu cu Dumnezeu, cine poate sta impotriva Lui ?!?

Am ales sa scriu despre lupta din mine pentru ca e o metoda de a ma autoincuraja, duc o lupta logica in scris care ma ajuta sa inteleg ca fericirea e mai importanta iar frica nu isi are locul, sau nu ar trebui. Imi readuc aminte ca Dumnezeu nu isi bate joc si nu ma descurajeaza, nu-mi deschide usi pentru a mi le inchide in fata, fara o lectie in ea!

In noul an am trei scopuri care sa ma tina pe calea cea ingusta si cea care ofera fericire:
- sa il las pe Dumnezeu sa aleaga usile care trebuie sa le deschid
- sa ma bucur de fiecare usa nou deschisa, care imi ofera noi posibilitati si noi binecuvantari, dar si incercari
- sa incurajez oamenii sa se bucure in Dumnezeu, sa il descopere pe Domnul!

Sunt trei dorinte atat de mici si de simple, si totusi atat de greu de tinut cand esti in mijlocul unei incercari, sau inecat in frica. Dar am secretul meu pentru a ma ridica, muzica!

Nu, nu cant si nu dansez (desi imi place), ci ascult, ascult ritmul si versurile, care imi dau starea necesara de a ma rascoli si a ma simti vinovata ca simt frica in binecuvantare. Poate citind nu ai reusit sa intelegi ce vreau sa spun prin cuvintele mele incalcite, dar cine poate sa inteleaga pe deplin mintea omului decat Dumnezeu?

M-am descarcat in primul rand in fata Lui si apoi in fata voastra, poate reusiti si voi sa iesiti din frica de a incerca ceva nou si a risca de mana cu Domnul!

Am inceput ziua in dorintele mentionate mai sus, sub incurajarea Lui, ascultand piesa atasata care imi aduce aminte ca nu exista alt Dumnezeu mai perfect decat Domnul meu si nu exista om care sa poata sa darame ce Domnul a zidit intre mine si El!

Eu ma simt binecuvantata desi sunt ispitita de frica, tu cum te simti la inceput de an?
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare