filele mele.

vineri, 25 septembrie 2009

Ma amagesc ca dorm...desi doar visez.


Nu ti s-a intamplat niciodata sa ai tot acelasi vis in repetate randuri?
Si nu ma refer doar la visele din somn, ci si visele cu ochii deschisi..parca e un vis de care nu ma pot desparti...imi scriu propria poveste cu ochii imaginatiei...si totul a inceput dintr-un vis...

A inceput cand ultima oara m-am trezit din vis tresarind, nu puteam dormi linistita si ma amageam ca dorm, desi eu doar visam.
Era seara deja, in drum spre casa, am aparut pe strada ca o umbra la inceput...o silueta subtire care umbla cu capul plecat pe spate; si asta pentru a avea marea ingaduire pentru ochi sa admire cerul instelat.
Aveam inima plina de bucurie si de iubire pentru un Domn caruia m-am inchinat si am incercat sa-L onorez de atatia ani.
Ma minunez. De cate ori, ma intreb, pana acum a oprit El timpul, a ocolit vesnicia si a ajuns inapoi in veacul primordial si, intr-un mod tainic, cunoscut numai Lui, a cules din mijlocul fiintei Sale, propria Lui viata- si a pus-o inauntrul unui om care tocmai crezuse in El?

Privesc adanc in stele..ma pierd printre ele..si am impresia ca sunt pe acelasi gand cu mine..."Si cand va deveni logodnica Mireasa si Mireasa...sotie? Si cand va fi sarbatoarea nuntii?" ...da, sunt curioasa cand vine vorba de Domnul.
Nu stiu nici ziua, o stie El, dar stiu ca va fi atunci cand trecutul, prezentul si viitorul se vor contopi intr-unul singur, iar apoi vor disparea! Atunci eu, imi doresc din toata inima sa raman sa Il iubesc cu toata fiinta mea!

Dar in final, raman cu intrebarea, oare mai sunt veacuri pana ce ultimul dar din Dumnezeu va fi sadit in ultimul credincios? Sau asta se va intampla chiar maine?

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cu drag...

Azi? Te-am simtit ca o adiere, m-ai imbratisat si mi-ai lasat o raza sa-mi conduca ziua. Tot azi, ai fost in pasul mereu, Ma urmareai in orice miscare...iar de cate ori imi intorceam privirea imi zambeai; dar azi...stiai ca sunt singura si fara un stalp in temelia sufletului meu...stiai ca sunt slaba cand vine o lupta si pierd orice bun; stiai si stii cat de greu duc eu viata...o viata de om comparata cu caine, stiai ca tot ce vreau e un zambet si lacrimi...stiai tot..stiai.

Iar azi, te-ai strecurat prin spate...si m-ai invelit in aroma Ta dulce, erai tare gingas si plapand, dar stii bine, toti Iti spun asta cand te cunosc; am zis la'nceput ca n-are rost sa-mi fac sperante vreo vizita sa primesc desi doream...am zis ca esti prea popular printre oameni sa ai timp de mine, ce sunt un pribeag...am zis, dar ziceam toate cu gandul la Tine si o minune doream a se'ntampla...te-asteptam iubite Stapane..o vizita doar ca sa-mi faci imi doream...si ai venit cu fata-Ti senina si zambetul l-ai asternut pe fata mea, iar cu vocea ta calda si plina de Duhul, mi-ai spus sa stau calma ca tu vei veghea.

Acum eu stau si incerc sa cred ca nu a fost vis ci realitate pura, ai fost aici langa mine si esti...iar eu te invit sa ai loc de onoare in sufletul meu pribeag, ocupa Tu postul de Rege al meu si Iti multumesc ca esti cu mine mereu.

Iar acum , iubite prieten ce-mi esti, te invit sa il chemi si tu pe-al meu Rege, sa vezi cat de dulce vei fi cand zambesti si cu cata putere emani a ta veselie...fii vesel si cheama-L; El va veni, nu stii ca Isus e al meu Rege? El e perfectiunea ce o tot astept...dar printre oameni ma satur de lume, oh'cheama-L si tu si apoi vei vedea cata dreptate tu imi vei da.

Iar tie, Isuse, multumesc ca ai citit "scrisoarea" mea!

luni, 7 septembrie 2009

Dar azi...

Mi-am adus aminte de cand eram micuta, mergeam la bunici in vacanta si in fiecare seara la ei in casuta se facea noapte de rugaciune, veneau multi batrani de pe ulita, plini de zambet si pace, iti dadeau impresia ca ar fi in stare de orice pentru binele celui de langa el; erau momentele in care desi eram mica pricepeam cat de minunat e sa porti numele de copil a lui Dumnezeu.
Mi s-a facut dor de bunicul, care ma lua pe piciorul lui si ma punea sa cant cu el, care ma invata sa ma rog si imi explica cat de importante sunt faptele in viata cu Domnul; sau zilele in care ma lua la ferma si in timp ce imi povestea despre peripetiile lui de copil nu uita sa mentioneze cat de important e ca orice lucru sa il faci pe placul Lui. Sunt binecuvantata ca am avut bunici atat de minunati.

Dar azi? Unde mai gasesti o ulita plina de batrani cu frica de Domnul? Unde mai gasesti o mana de ajutor? Cand incepand de la cel mai sarac pana la cel mai bogat, de la prezbiter la membru..toti cauta sa le fie bine lor. Traim dupa traditii si uitam Cuvantul; traim dupa pofte si uitam lacrima, traim dar defapt uitam sa traim cu adevarat. Ma simt in biserica ca si cum merg din obligatie, predici lungi cu ganduri repetate; caut o farama de ravna dupa Dumnezeu in fiecare vorba ce o scot predicatorii pe gura, caut o farama de dor de Cer...dar e sec, nu gasesc nimic.

Mi se pare ciudat, ca in ziua de azi toti am ajuns sa fugim dupa ce nu avem nevoie in Cer, ce e culmea? Am observat ca aproximativ toti pastorii si predicatorii cum ajung in postura asta incep sa ridice o vila, sa achizitioneze o masina...dar ce e culmea culmilor, tot timpul se plang ca nu au bani...dar oare care se plange ca nu mai are har?

M-am saturat de pamant, as vrea sa zbor mai sus de nori...si doar pentru ca nu reusesc sa mai gasesc o farama de bucurie cand merg in Casa Domnului; e prea mare raceala sa mai am curajul sa zambesc, e prea sec totul sa mai vreau sa merg...

miercuri, 2 septembrie 2009

"Reusesti sa ai ce vrei dar nu poti reusi sa ai ce ai nevoie"


Citeam azi undeva " reusesti sa ai ce vrei dar nu poti reusi sa ai ce ai nevoie". Cat adevar!
Toti fugim zilnic sa avem, sa adunam ca VREM, iar cand realizam ca nu aveam nevoie ramanem fara curajul de a lua totul de la zero sa luptam pentru ce avem nevoie.
Si de atatea ori ceea ce ai nevoie sta chiar langa tine, dar preferi sa fii super erou si lupti ca VREI, dar uiti ca nu ai nevoie.

Sunt fericita, cu venirea toamnei m-am mutat, si am ocazia sa scap de lucrurile de care nu am nevoie, dar le-am vrut, si pastrez doar ce am nevoie. Desi e greu sa te desparti de ceva pentru care ai luptat sa ai doar ca ai vrut.

Asta facem si cu relatia noastra spirituala si relatiile de prietenie; baietii aburesc la o fata ca vor nu ca sunt siguri ca o vor de nevasta, nu e o necesitate e un moft pentru a iesi in evidenta ,"am mai puscat una", fetele devin dependente de cumparaturi nu pentru ca au nevoie ci pentru ca vor sa aibe mai mult ca cele din jur, "asta e ultima tendinta", toti vor dar nimeni nu cauta ce are nevoie.

Si ajungem in punctul in care avem prea multe adunate si realizam ca toate nu valoreaza nici un sfert din cat ai avea tu nevoie si ai evitat sa ai...si atunci ce faci?

Ma gandeam azi la ultimele persoane cunoscute care au decedat de curand, oare ele ce au adunat? Pentru ce au adunat? Dar eu? Daca maine mor ce las in urma? Sau cu ce merg de aici?

Atatea intrebari la care mintea mea fireasca incearca sa le raspunda ca e normal sa aduni si sa ai, pentru ca toti au. Dar eu nu vreau sa fiu integrata in "toti", vreau sa fiu eu, eu si Dumnezeu.
Am ramas fara cuvinte, sunt atat de franta de egoismul meu si al tau incat nu mai pot vorbi, ma pierd printre randuri si ma regasesc undeva printre lucrurile care imi inunda camera, si culmea sunt lucrurile care atat de mult mi le-am dorit si acum realizez cat de putina nevoie as avea de ele, dar de ce am nevoie unde e?

Postări populare