filele mele.

miercuri, 30 iunie 2010

Hai sa fim "indieni" !!!

Mii de culturi, totalmente diferite, si totusi, care se intersecteaza in acelasi scop: FERICIREA!!!

Nu ti se pare fascinanta lumea in care traim? Traiesc intr-un oras turistic, am zile in care urc in cetate doar pentru a observa turistii...fiecare isi spune povestea lui...prin zambet, privire, exclamari...si nu in ultimul rand imbracaminte!

Ultima data cand am stat in Piata Cetatii mi-au atras atentia un grup de indieni, erau plini de zambet si impresionati de stilul de viata de la noi. Am fost curioasa cum traiesc ei de li se pare asa diferita zona mea; am dat google surch si uimita am fost cand am citit ca India este o tara pe cat de saraca pe atat de bogata din punct de vedere cultural. Plina de culori, veselie si traditii, iar oamenii, oamenii sunt suflete cu emotii de copil.

Ma gandeam la tara mea, Romania, oare ce suflete purtam in noi? Cat la % e inocenta din noi? Pe toti pe care ii intreb se plang de bani, recunosc si eu cand sunt stramtorata ma panichez; si ne miram de ce vedem doar fete incruntate pe strazile pline de suflete care au in ele o foame de bani, niciodata nu ne multumim cu putin; nu rareori am observat oameni care spun "Macar daca as avea atat...!"...si Domnul fara macar sa ne rugam ne ofera...iar cand avem...parca nu e de ajuns...am fi putut primi mai mult; in final suntem oameni, avem "voie" sa pacatuim si Domnul e "obligat" sa ne dea...peste masura daca e posibil. Oare?

Nu gasesc alt motiv, decat ca traim intr-o societate etnocentrista, fara posibilitatea de a schimba statusul; mereu judecam dupa propriile experiente, in special dupa natura umana; insa lumea e ceva mai mult decat noi cunoastem...traim intr-o lume necuprinsa, plina de neintelesuri, care sunt bine asa...daca am stii totul nu am mai fi de natura umana. Dar ce frumos e sa purtam numele de om, mai ales de om din Dumnezeu, nu?

Mi-as dori sa fim mai indieni, mai preocupati de legile morale si spirituale, sa fim primitori de oaspeti si plini de bucurie la binecuvantarile altora; sa fim copii cand vine vorba de rau si plini de maturitate cand trebuie sa facem bine.

Ma intreb, ce preferi, sa fii sau sa devii?


http://photofreak07.deviantart.com/ (Multumesc, Sergiu >:D< )

sâmbătă, 26 iunie 2010

Mi-ai facut bagajul...si plec!!!

Stateam si meditam ...doream sa-Ti scriu..dar nu gaseam un scop..dar mi-am dat seama ca Tie nu trebuie sa iti scriu cu un anumit scop, la Tine vin pentru ca esti Taria mea...viata mi-o poti schimba in cer senin..fara motiv!

Stiu ca deja stii ce am sa-Ti scriu...imi stii toate remuscarile, multumirile, mahnirile, bucuriile...caci cine ma mai cunoaste cum ma cunosti Tu?

Ma simt atat de bine cu Tine, ma inconjori cu atata pace si siguranta...esti atat de Perfect!!! Eu Te vad ca Dumnezeul care traieste impreuna cu omul...simti cu mine, te bucuri si plangi cu mine...esti prea minunat!

Mi-ai daruit pensula si culori, flaut si muzica, samanta si pamant, incaltaminte si harta, impreuna am plans si am ras, am ascultat si am vorbit, am intrebat si am raspuns, am luptat si ne-am odihnit, acum Tu stai in prag...ma vei ajuta sa-mi fac bagajul?!? Si inca Te intreb...sunt gata sa ies? E asa de bine la adapostul aripilor Tale!!!

Aprobi...e vremea sa ies...ai investit destul incat sa pot iesi in Intunericul lumii...e negru totul si ma umplu de groaza cand vad in ce chinuri nestiute traiesc toti...sunt egoista ca vreau la adapostul Luminii Tale? Ei nu stiu de Tine...nu au crescut in dragostea Ta...nu au vazut binecuvantarile Tale...si nu Te cunosc; se lupta cu morile de vant si uita ca muzica vietii trebuie dansata incet...se grabesc!
Si totusi in tot Intunericul in care am fost trimisa...ma fascineaza un lucru...cosmosul viu al omului, inca imi da speranta!

Vulnerabilitatea face parte din bagajul meu, ea imi poate fi de folos, alteori o neputinta, care ma face nefolositoare zile la rand, cand ma intorc in mine insumi pentru a redeveni intreaga. Si totusi, nu indraznesc sa ma rog pentru invulnerabilitate, bagajul Tu mi L-ai facut cand m-ai scos aici...imi doresc sa fiu atat de intreaga inauntru incat sa pot bandaja micile zgarieturi; caci Tu preferi sa folosesti slabiciunea din mine.

In final..Iti soptesc strigand...esti un Dumnezeu bun....foarte bun!!!

vineri, 25 iunie 2010

De ce eu?

Intrebarile nu inceteaza sa apara...sunt plina de MINE...ma simt prea goala cand nu esti Tu; ce sunt eu fara siguranta Ta? Ce sunt eu fara nadejdea Ta? Ce sunt eu...?

Si stiu...esti chiar langa mine si eu Te simt asa departe...ma lupt cu eu-ul meu sa Iti faca loc sa preiei carma sufletului meu...vreau deciziile care le iau sa fie doar dupa voia Ta...nimic din mine sa nu fie dupa mine...vreau totul, absolut totul dupa Tine...caci in final, ce sunt eu...?

Sunt lupte care parca nu au sfarsit....sunt lupte care dor...dar ma fac sa zambesc...naivitatea isi spune cuvantul, as vrea ca in lupta mea, desi nu Te simt..sa fii...sa lupti; caci in final...ce as putea castiga fara Tine...?

E bucurie in sentimente si lupta in suflet...e siguranta in inima si indoieli in minte...si ma gandesc ca Satan doar in minte imi ajunge...inima e a Ta, deci in final iti multumesc pentru siguranta Ta!

E o amestecatura de cuvinte in mine...as vrea sa le exprim, dar inca ma abtin...temerile nu intarzie sa apara...caci in final...pentru ce as mai lupta daca nu as avea si temeri, caci altfel cum as intelege ce sunt eu fara Tine...?

Si totusi...in nelinistea mea esti TU...nu te simt...eu-ul meu refuza sa te simta...dar te cheama, subtil...si in ascuns..ravneste sa-l dobori si sa vii Tu in locul lui...ah'cat as vrea sa fiu prin Tine...desi sunt...inca vreau...vreau mai mult..vreau un infinit..de Tine!!!

Cred ca oricine m-ar intelege cand spun ca vreau sa ard pentru Tine...defapt, nu, eu nu ma inteleg....sunt prea plina de mine...dar incerc...cred ca o sa inteleg in final....pentru ca in final...ce sunt eu...?

Stii ce nu inteleg? De ce eu?

joi, 17 iunie 2010

Pierduta prin mine.


"Fiindca lumea nu-ti vrea bine...voi fi mereu langa inima ta!" sunt cateva cuvinte ramase in minte a unei manele auzite azi...nu ascult manele! Dar eram in trecere.
Dar suna real, lumea sigur nu-mi vrea bine...iar promisiunea ca o sa fie langa inima mea, prefer sa cred ca e vorba de El.

Azi am fost fericita, se zice ca fetele au premonitii mai clare decat baietii...oare chiar se va intampla ce simt? Nu stiu, dar as fi cea mai fericita sa fie asa. Oricum azi am gustat din fericirea cu El, din nou a raspuns intr-un mod miraculos mamei mele la rugaciunea ei.

Mi-am adus aminte de acele cuvinte: " poti sa ai o viata de caine, daca Il ai pe Isus esti fericit!" Cat de superb suna!

Am simtit fericirea Lui, dar eu? unde sunt eu? ce caut eu? Ah'din nou ma rup din fericire si ma inund in intrebari. Aseara eram franta de oboseala din toate punctele de vedere, dar realizez , uimita, ca Dumnezeu raspunde si gandurilor care nu le asternem stand pe genunchi, implineste dorinta inimii care e pe placul Lui!

Si totusi, am o premonitie? As vrea, o minune in noaptea asta pentru viata mea si a ta! Impreuna avem un mandat divin si trebuie sa-L ducem la indeplinire.

Jumate de noapte alba....inca cateva ore si trebuie sa ma trezesc, inca astept minunea, scriu greu...parca nu vor literele sa se transforme in cuvinte...parca sunt inundata in intrebarile fara raspuns, fara sa mai pot iesi. Ma scufund tot mai adanc si simt ca ma pierd prin mine.

Acum ma opresc din scris, a devenit prea greu! Ma duc sa ma caut, dupa ce ma gasesc, cu dorinta deschisa pentru a vedea minunea, ma pun sa dorm, imediat ma trezesc!

Noapte buna!

Comoditate ipocrita.

Nimic bun nu locuieste in mine, nu merit nimic din ce sunt sau ce am...nu sunt vrednica sa port nume de Fiica...dar totusi sunt atat de fericita...caut blandetea din toata inima si dragostea Ta ma invaluieste cu o pace care ma inconjoara oferindu-mi o blandete de aur!

Nu trebuie niciodata sa Te caut..pentru ca Te gasesc dintr-o privire, cum sa nu Te recunosc? Esti cel mai bland, placut si plin de pace; iar eu sunt plina de ravna dupa pace...Te gasesc in fiecare detaliu si sunt atat de placut surprinsa sa vad ca desi nu merit, MA IUBESTI !!!

Duc zilnic aceleasi lupte in care pe lumea asta..ma lupt cu morile de vant...m-a corupt pamantul, caut sa implinesc legile pamantului...caci prin naivitate spunem..."lumea e a noastra daca punem mana pe ea"...dar eu vreau sa cred  ce ma inveti Tu: " daca vrei sa ai lumea trebuie sa renunti la ea.", afirmatia Ta suna mai logic...desi prin mintea omeneasca ne ferim sa credem...pentru ca ne place comoditatea, avem timp de cumparaturi, internet, mancat, baut, dormit...dar suntem comozi in timpul dedicat Tie...dar imi place de noi, cand suntem jos dorim totul de la Tine...suntem in stare sa facem orice.

 Traim intr-o comoditate ipocrita, plina de egoism si lipsita de setea neprihanirii...

marți, 15 iunie 2010

Imbuibati de lacrimi.

Sunt pur si simplu socata cand vad in cata naivitate traim...plangem mult, prea mult...dar pentru lucruri marunte, si totusi la orice lacrima , suntem atat de stupizi folosind cuvintele.."ferice de cei care plang"; dar oare orice lacrima se pune?

Plangem de nervi, plangem de bucurie, plangem la telenovele, plangem la jigniri, plangem la despartire, plangem la revedere, plangem la neimplinirea mofturilor, plangem din orice lucru...prea putin important comparativ cu plansul dupa ravna!!!
Imi place sa plang, chiar ma simt bine dupa...dar doar atunci cand plang din cauza problemelor cu adevarat importante...pentru ca atunci intradevar simt linistea Lui; imi place sa plang cand imi cunosc greselile si le regret, pentru ca atunci imi dovedesc sinceritatea, imi place sa plang. :)

Suntem ca si copiii, cand vad o jucarie la alt copil si plang ca o doresc si ei...nu e interesant cat luptam pentru lucrurile de pe pamant? Un laptop, telefon, mp4, iphone...sa fie de ultima generatie, ca sa poata altii pofti ce am eu si sa nu ma injosesc sa poftesc eu...ne prigonim singuri si tragem in plasa si pe altii...si ma intreb, unde implinim..."sa nu potignim pe nimeni prin purtarea noastra."?
Suntem atat de ciudati...multi cred ca suntem cu adevarat optuzi...dar e atat de fals...nu suntem prigoniti cum ar trebui, trebuie sa fim prigoniti pentru Isus, si nu doar in ziua de duminica...

Imi place sa plang...dar vreau sa fiu fericita tot timpul si nu doar duminica...caci in final, fericirea mea e sa ma apropiu de Domnul!!! :)

miercuri, 9 iunie 2010

Sa fim anormali in normalitatea lumii!!!

Normal nu e nimeni, ceea ce ma face sa ma gandesc cat de anormal gandim cand Il cautam pe Dumnezeu doar cand avem nevoie; ma uit la mine, de cand sunt in sesiune partasia mea a crescut...recunosc!!!

Daca a fost sa raman cu o idee generala dupa ce m-am intors anul trecut de la Colegiu, e ca Dumnezeu nu e o masina de indeplinit dorinte; iubeste neconditionat dar nu te scuteste de "taxe", e pur si simplu, corect!

Iubirea nu e inculta, e plina de inteligenta...si abstracta daca vrei; iubirea e plina de dragoste si dragostea e plina de iubire.

 Hai sa fim anormali in normalitatea in care traim, si sa cautam sa nu mai fim atat de fatarnici cand vine vorba de slujire...de cate ori nu ti s-a intamplat sa staruiesti in necaz si sa nu primesti raspuns? Oare de ce judecam ca nu ne raspunde in loc sa ne uitam la noi si sa vedem ca nu primim raspuns pentru ca zilnic cand suntem intrebati daca Il iubim, spunem da, dar facem nu.
Stiai ca iubirea sta inaintea slujirii si nu invers? Hai sa iubim ca sa putem sluji si in final, dupa ce platim "taxa", sa ne bucuram de rasplata :)

Si nu ma refer doar la dragostea pentru El, ci sa iubim si oamenii, sa ne iubim, chiar daca suntem anormali...stiai ca asa cum iti place tie sa fii inconjurat de prieteni, la fel ii place si celui mai retras om din mediul tau? Fa ceva bun, si creaza relatii care nu sunt populare, ci sa fie bazate pe prietenie autentinca.

Hai sa fim anormali, plini de dragoste si invaluiti in iubire, sa fim constienti ca doar El vede ce suntem noi cu adevarat...asa cum tu nu ai reusit sa cunosti pe nimeni perfect, asa nimeni nu o sa reuseasca sa te cunoasca pe tine!

joi, 3 iunie 2010

Pentru voi, cu dragoste!!!!

Inca nu mi-am revenit din socul cu Sergiu si Magda...dar am fost cercetata sa inteleg ca doar cat sunt vie pe pamant pot sa-mi arat dragostea fata de cei dragi, cei care ma cunosc stiu cat de greu imi exprim sentimentele...din pacate!

Aceasta postare e simpla si plina de dragoste! E dedicata special pentru specialii din inima mea.

Nu stiu cand o sa inchei trairea pe acest pamant, dar stiu ca atunci cand voi muri, doresc sa ramana dragostea mea aici...si la invierea mortilor sa primesc dragostea Lui pentru vesnicie, e dorinta cea mai inflacarata a inimi mele, da asta e!

Stiai ca zilnic multumesc Domnului pentru tine? Esti un parinte, frate, sora, prieten adevarat; si ma simt cea mai binecuvantata ca va am...atat cumnatii si nepoteii...prietenii de la departare si cei cu care ma vad zilnic...sunteti minunati si VA IUBESC cu o dragoste desavarsita.

Da stiu, de multe ori prin incapatanarea mea si modul meu ironic (uneori) ajung sa va jignesc, supar sau departez de mine; ma doare neglijenta mea...dar va multumesc ca stiti sa ma iertati, chiar daca uneori chiar nu merit!!!

Va multumesc pentru toate detaliile mici si mari din viata mea, care ma fac sa zambesc, plang, doresc...sa sper si sa iubesc! Nu promit dar vreau sa incep sa va arat mai mult din dragostea mea...vreau sa fiti mandrii de mine :)

Si nu in ultimul rand, Doamne, vreau sa te iubesc mai mult....si sa iti dovedesc acest lucru prin fiecare detaliu si in fiecare secunda a vietii mele; vreau sa am locul acela in care m-as simti cel mai bine...vesnicia!!!

Nu dau nume...sunteti multi pe care va iubesc...fiecare are locul lui, mai mare sau mai mic....si va multumesc, eu, ca faceti parte din inima mea! Si iertati-mi neglijenta....certati-ma cand va gresesc si imbratisati-ma cand sunteti multumiti de mine, iubiti-ma cum numai voi stiti sa o faceti...cu o dragoste plina de Duh!!!



Cu dragoste, 
a voastra fiica, sora, cumnata, matusa, prietena :)

marți, 1 iunie 2010

om sau copil?

In seara asta o sa fiu scurta la vorba...simt nevoia sa vorbesc in tacere, si poate e cel mai bine sa nu-mi asculti si tu vorbele...sunt pline de durere acum, a murit acel care intotdeauna imi zicea sa stau calma ca stresul nu ma ajuta decat sa am ganduri negre, s-a stins acela care cand imi povestea de sotia lui incepeam sa ma rog sa am un sot la fel de grijuliu...i-am apreciat ravna de a deveni misionar...si inca ma intreb de ce e asa de complicat sa inteleg? ( http://dariuschristian.blogspot.com pentru detalii sa intelegeti despre cine vorbesc. )

Si iar ma intreb daca chiar suntem constienti noi oamenii ca nu trebuie sa fim copiii lui Dumnezeu si sa ne simtim "oameni" ci trebuie sa fim oameni si sa ne simtim permanent copiii lui Dumnezeu. Ma doare cand ma simt om....e ca si cum L-as trada....nu stiu daca imi intelegi logica, dar e atata de plina de adevar!
Azi, 1 iunie, fac 2 ani de la legamantul cu El...si vreau sa ma simt cu adevarat copilul Lui, pentru ca m-a acceptat in planul Lui, care e atat de plin de dragoste...si da..in final, sunt fericita!!!

Ma opresc aici, dar voi continua, cand ma voi simti in stare; intre timp te las sa te gandesti...te simti om sau copilul Lui? 

Postări populare