filele mele.

marți, 30 decembrie 2008

Nu mă mai înţeleg cu mine

Mi s-a spus că gândesc prea negativ. Nu! Pur şi simplu am momente în care simt că doare, butonând tastatura şi descarcându-mă voi reuşi să recapăt încrederea..scriu, citesc şi cand văd cât de naivă sunt în unele momente, râd subtil de mine şi încerc să caut o cale matură de a trece peste.

Am reuşit să trec peste multe în cele 7240 zile ale mele. Am ajuns în acel moment în care nu mă mai recunosc, de ce plang eu? de ce îmi consum energia şi nervii pe toate astea? Raspunsul ar putea fi "dragostea", am ajuns să accept orice rană fie ea deschisă sau închisă, să înghit orice vorbă acră sau amară, să accept complimente false...

Mai sunt în jur de 30 de ore pană trecem în 2009, la fel ca majoritatea, încep să privesc înapoi şi să derulez anul 2008 să vad ce am reuşit să fac. Am multe binecuvântări, bucurii, câteva încercări şi acum spre sfârşit neaşteptata provocare, legată de viaţa personală, nu voi detalia pentru că nu e cazul. Ceea ce nu am vrut la început am ajuns să accept, iar acum când nu văd viitor fară acel ceva, "cineva" vrea să mi-l fure. Nu este loc să-mi spun părerea, defapt este loc dar nu se acceptă...

M-am retras pentru moment, am ales să fiu doar eu cu mine şi cu El...noi 3, eu cu mine ne certăm cel mai des, nu ne înţelegem deloc, am ales să stau să remediez problema şi să caut calea de a demonstra că acel "ceva" îmi aparţine.

Răutatea, minciuna, orgoliile şi oportunismul se înmulţesc exponenţial, parcă pe zi ce trece. Există momente în care, de la atâta presiune, "supapa de siguranţă" se defulează. Iar apoi se închide la loc. Un ciclu perpetuu, care nu face decât să genereze scârbă. Nu are limite, la fel ca şi răutatea. Atâta timp cât îţi pasă, e imposibil să nu te afecteze lucrurile negative din jur. Oricât de tari ai avea nervii. Dar există şi o cale de ieşire din acest cerc vicios. Să nu îţi mai pese. Aşa nu te mai poate afecta. Eu, una, mă tem de un singur lucru. Că va veni ziua în care, scârbită, voi ajunge să spun "a încetat să îmi mai pese"...nu-mi doresc asta, nu doresc să nu-mi mai pese, dar cum pot trece print-o astfel de "telenovelă" când eu sunt scârbită de ele?!? Singură cu siguranţă nu voi reuşi, aleg să merg cu Tine...nu te simt dar ştiu că eşti lângă mine, probabil vrei să vezi cum mă descurc...

În concluzie...am decis să aştept în deplină tăcere răspunsul Tău!! Ciudat..acelaşi răspuns l-am mai aşteptat şi pe când credeam că l-am primit, observ că mai am nevoie de o dovadă :)

luni, 22 decembrie 2008

Urasc sa urasc


"Realitatea e inimaginabilul imaginatiei, reflectata in viata aceasta cruda." (Dilly)

De cateva saptamani am primit un raspuns in caderea mea, eram doborata de cuvintele strainilor din "familia mea", ravneam la o idee cum sa ies din situatie, si am primit cadou in mintea mea cuvintele "doboara-ma prin vorbe, ma voi ridica prin fapte".

Cuvintele...au devenit atat de importante in viata cotidiana incat am uitat ca exista si fapte. Prin cuvinte, am inteles ca pentru a ma apropia mai mult de Cer trebuie sa trec peste o vale adanca. Trebuie sa accept critica, barfa si judecata din partea strainilor din viata mea. Am acceptat provocarea si m-am apropiat de vale, am inceput sa simt cu adevarat ce inseamna un cuvant spus de suflete mantuite cu vorba si pierdute cu fapta, cu ajutorul Lui, desi nu L-am simtit, am reusit sa prind curaj si sa cobor in vale, de atunci zilnic privesc in jur si vad zambetele false a strainilor din noua mea "familie", critici subtile, barfe, dezinteresul fata de cei din jur.

Raman socata pe zi ce trece de cat de multe idei au criticii mei, ma bucur ca prin ajutorul lor incep sa vad cat de importanta e parerea Lui si cat de false si fara importanta sunt parerile lor.

Desi ar trebui sa ma simt ranita, sunt plina de fericire cand stiu ca eu pot sa completez versul meu din poezia vietii, desi sunt inca in vale, curand voi iesi si voi fi mai aproape de Cer decat mi-am imaginat vreodata, voi fi cu adevarat un suflet luminos cu vise albe si clare.

Pana atunci, doresc sa multumesc criticilor mei ca fac parte din noua mea "familie", ca multi dintre ei sunt actori cu un talent de invidiat, multumesc pentru falsitatea din voi si regret ca alegeti sa priviti la cei din jur si nu priviti in voi, sunteti impreuna cu mine rod al imaginatiei Lui, suntem frumuseti divine, dar pentru a reflecta asta trebuie sa privim la noi insine si la El in fiecare detaliu, sa lasam lumea plina de critica si sa fim adevarate lumini.

Recunosc, si eu critic, dar eu iubesc sa ma critic pe mine, am momente in care ma critic pana ma simt atat de josnic incat sa ma ridic prin fapte. E modalitatea mea de a ma pedepsi.

Totodata, vreau sa multumesc dragii mei critici pentru ca imi amintiti zilnic ca sunt imperfecta, ma umplu de fericire sa fiu tot mai sigura de lucrul acesta, asa stiu ca prin imperfectiunea mea apropiindu-ma de perfectiunea Lui, devin o lumina clara pe pamant.

Nu va urasc pentru ceea ce faceti,multumesc tuturor care ma judeca, barfesc si critica, va iubesc ca imi sunteti frati in El, va iubesc pentru ca si El ma iubeste desi sunt o pacatoasa.

Va multumesc si sper sa realizati cat de mult pierdeti ca nu alegeti viata cu El!

marți, 2 decembrie 2008

Traiesc in trecut, gandesc in prezent....


Ce inseamna sa traiesti in prezent? Mai ales cand ajungi intr-un loc unde nu stii ce cauti, nu stii ce vrei si nu stii daca e bine ce faci...cand ajungi acolo unde nu te-ai fi imaginat.

Atunci cand vezi ca viata iti e echilibrata si organizata, ajungi intr-un mediu nou , provocator, plin de surprize dar mai ales de incercari si provocari pline de lacrimi...ajungi acolo unde iti e teama sa iti faci un prieten, te dezgusta faptul ca oriunde privesti vezi doar barfa, critica si minciuna. Te face sa intelegi ca singurul prieten adevarat e El, mai ales atunci cand vezi ca si o singura convorbire la telefon deranjeaza pe cei cu care convietuiesti, e normal...atata timp cat incercai sa faci pe plac celor din jur, cum iti permiti sa incalci regula ta?!? Sa deranjezi pe cel de langa tine...

Pana sa ajungi aici, visai la o viata de student plina de zambet, bucurie dar si esecuri...credeai ca ceea ce spun altii ca e complicat sa traiesti cu atatea persoane necunoscute sub acelasi acoperis...mai ales atunci cand esti obisnuit sa ai camera ta, sa ai intimitatea dorita si atunci cand ai nevoie sa te concentrezi la ceea ce ai de facut sa nu te bruieze nimeni.

Iti doresti sa renunti la tot, doar sa stii ca ajungi in mediul tau, la comoditatea ta. Dar atunci iti dai seama ca Dumnezeu are un plan cu tine, vrea sa renunti la Eu-l tau pentru El. Domnul iti vrea inima intai zdrobita ca sa simti cu adevarat puterea Lui peste viata ta, vrea sa renunti sa mai compari viata ta cu a celor din jur, sa lasi carma in mana Lui...sa ramai constient ca El te tine in bratul Lui.

Accepti situatia, ravnesti sa te ridici, in asa scurt timp ai fost zdrobit si cazut, incat nu stii unde mergi si ce vrei, te grabesti sa iei decizii corecte cat mai repede, dar uiti ca trebuie sa le iei pe cele intelepte, esti jos, ai alunecat intr-o fractiune de secunda, dar continui sa zambesti in fata celor nemantuiti, e deja obisnuit la tine sa ti inchis in inima ceea ce simti, te faci ca nu ai timp sa le rascolesti sa ajungi la o concluzie, desi esti constient ca este normal atunci cand cazi sa te ridici imediat si sa nu te opresti din drumul tau din cauza oamenilor.

Accepti si invelesti sentimentul caderii cu dragoste frateasca, zambesti cu pace si subtil dai de inteles ca tot ce vrei e sa fie ei bine, cat despre tine...o sa ai timp si de tine candva...probabil atunci cand esti prea cazut sa mai zambesti pentru altii.

Vrei ca istoria ce o creezi tu sa fie una plina de gloria Lui, esti constient ca pentru asta ai nevoie sa te maturizezi si pentru a ajunge la o maturitate spirituala mai ridicata trebuie sa treci prin incercari nu trebuie sa te sufoci citind carti complicate pentru oameni simpli. Ravnesti sa devii ascendent, sa cresti si sa urci zilnic , pe zi ce trece tot mai mult.

Stii ca imperfectiunea ta e perfecta in mediul tau, dar pentru a intelege care e mediul trebuie sa accepti ideea de a trece prin locuri si momente pline de intuneric si de neintelegere, dar ramai constient ca Dumnezeu cand ne vorbeste nu ne informeaza ci ne formeaza, iar atunci cand ajunge sa ne formeze ne umple de curaj pentru a merge inainte in drumul plin de incercari, iar atunci cand privesti in urma incepi sa razi si sa spui usurat, ce simplu era daca ma lasam in voia Lui de la inceput.

Drumul cel mai important este relatia cu Dumnezeu, care iti ofera pace, har si binecuvantare, dar nu in ultimul rand dragoste, care e mai presus de toate.

Dragostea, dragostea lui Dumnezeu inseamna sa daruiesti celor care par sa nu aiba mai nimic pentru a te rasplati. Ea provoaca egoismul innascut din fiecare dintre noi si merge dincolo de intelegerea noastra. Dar este dragostea in cea mai inalta forma a ei!

Prin dragoste ajungi la concluzia ca indiferent unde mergi, iti iei atitudinea cu tine. Si atitudinea face locul ingrozitor sau minunat.

Da, viata este asa cum o faci sa fie!
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare