filele mele.

vineri, 18 decembrie 2009

Sunt doar un fulg....

Nu e ciudat? Sa ai tot ce ai vrut intotdeauna si intr-o fractiune de secunda sa ramai fara nimic...defapt, eu am ramas cu strictul necesar, se spune ca daca ai o casa, mancare si haine esti printre cei 15% din populatia lumii care e fericita, asta inseamna ca 75% din populatie nu au strictul necesar? Si totusi ma intreb, oare ce sunt toate acestea daca nu ai fericirea de a fi copilul Lui?

Sunt acel fulg de nea care cu cat priveste mai mult cum coboara cu atat stiu ca ma voi topi candva...poate mai curand decat cred eu sau poate mai tarziu; in final exista si ierni mai lungi!
Si ajung sa privesc in jur, ceilalti fulgi par atat de diferiti, parca nu s-ar gandi ca o sa vina vremea "topirii", si pur si simplu zburda in aer, foarte jucausi, iar cand ajung jos, crezand ca destinatia finala e pamantul inghtetat pe care fulgii sunt asezati, cand ajung jos sunt mandrii in miezul zilei, cand razele soarelui se abat asupra lor si ii fac sa sclipeasca...dar ei nu stiu ca soarele te arde, te topeste si totul o face prin purtarea blanda si sireata a lui, si ajung fulgii sa se topeasca cand se asteapta mai putin sau...poate nu se asteapta deloc!

Ma simt ca si un fulg, ce am ajuns pe un pamant rece si astept sa ma topesc; dar stiu ca felul topirii mele depinde de mine...daca ma port smerita si fac ceea ce mi s-a dat sa fac, topirea mea v-a fi doar pentru a ma curata si a-mi oferi posibilitatea transformarii intr-un inger alb si pur care nu se poate topi; sau aleg sa ma port ca toti fulgii...mandra, si sa ma folosesc de "armele soarelui" sa pot fi stralucitoare si admirata de fulgii din jurul meu dar sa supar Creatorul si cand va veni vremea topirii nu o sa arda doar raul din mine, ci voi arde vesnic cu totul!
Ma simt ca un fulg...dar oare daca maine e vremea topirii eu cat voi arde?

As vrea sa ma topesc sa fiu fulgusorul care isi atinge scopul, care se joaca cu cei mici si ofera ajutor parintilor, care sa iubeasca si sa ierte neconditionat...sa fiu ceea ce vrea al meu Creator sa fiu...si tot mai mult in dragoste sa cresc!
Si poate e doar o simpla curiozitate, dar tu ce fel de "fulg" esti?

Si mai am un gand...ca si om...cat ma rog, cat te rogi? Se stie ca daca am intelege pe deplin ca Dumnezeu este Dumnezeul nostru, rugaciunea nu ar tine cont de timp.

luni, 7 decembrie 2009

Ma mut pe luna.

M-am gandit sa scriu aceste randuri pentru ea..prietena mea!
Cu ea adorm..cu ea ma trezesc...cu ea zambesc, cu ea clipesc...cu ea chiar plang...si plang razand cand ma gandesc cat de naiva sunt!
Cand privesc spre ea simt imbratisarea Ta...iubesc creatia Ta, Dumnezeule, e atat de perfecta...iubesc imaginatia Ta, si mi se umple inima de bucurie sa stiu ca fac parte din creatia Ta!
Iubesc luna...pentru ca tace...cand se supara trage un nor in fata ei ca sa nu o mai pot vedea...iar ziua, imi lasa razele prietenului ei, soarele, si asa...ma simt eu fericita.
Vreau in lumea mea, sa ma mut pe luna...e liniste si lipseste ipocrizia celor din jur, in totalitate!

joi, 29 octombrie 2009

A fost odata...caci astazi...


Se spune ca Luna ne este sora, poate de aceea am sentimente atat de profunde cand o privesc, ma pierd prin ea si ma simt libera...imi vine sa strig de bucuria ce o emana, stie sa se poarte prin gingasia intunericului care o domina, noroc cu fratele Soare care ne ajuta sa o vedem.
Dar daca si acolo sus, genul masculin este ajutorul genului feminin, asa ar trebui si aici jos, baiatul sa ajute fata. Vasul tare sa sprijine vasul slab.

Nu e ciudat cat s-au schimbat timpurile? Nu mai gasesti nicaieri baieti cu bune maniere, care sa nu minta, sa stie sa se poarte; oare unde sunt acei baieti care iti deschid usa sa intri si iti trag scaunul sa iei loc? Oare unde sunt acei cavaleri care cand te invita la o plimbare te duc intr-un loc public si nu pe o alee pustie; care iti respecta feminitatea, care te suporta in decizii si nu fac pe inteligentii etaland telefoane, masini sau case ci isi arata inteligenta prin eleganta si stilul lor ordonat de viata. Mai exista asa ceva?

Dar totodata ma intreb, unde sunt acele fete care tin la onoarea lor de a fi fata, acele domnisoare care se respecta si vorbesc frumos, care tin cu adevarul si isi tin parerea fara a se lasa influentate de "vrajelile" baietilor. Unde sunt acele domnite care nu aveau curaj sa-si arate goliciunea si care tineau la puritatea lor, unde sunt acele fete care erau interesate sa citeasca si sa stranga o cultura generala, unde sunt acele domnite care invatau sa gateasca si sa tina curatenia in casa, care se pregateau sa fie sotia din Proverbe 31.

Chiar imi doresc sa fiu domnita aceea chiar daca as fi o ciudata in mediul in care traiesc, doresc sa gasesc un cavaler care sa ma respecte si sa tina la deciziile luate pentru puritatea si devotamentul meu fata de Dumnezeu. Imi doresc...

joi, 15 octombrie 2009

Agape.

"A Domnului e razbunarea, iar a noastra e rabdarea." Cu asta a fost incheiat un frate predica, si cata dreptate poate avea.
Dar oare suntem noi atata de smeriti incat intotdeauna sa iertam si sa asteptam sau preferam sa umplem paharul cu dulcele razbunarii?

Si sunt atatea detalii care ne provoaca la razbunare...nu ti s-a intamplat niciodata sa fi vorbit de rau si sa ai direct intentia sa mergi la cel apropiat si sa te apuci.."ai auzit ce a zis de mine, care e mai nu stiu cum fata de mine..."; oh'si cati nu facem asta.

Sunt mici detalii, care dor si prin care ne ranim singuri; ne pierdem pe drumul amagitor al dragostei firesti prin care singurul scop e sa ne fie noua bine; si uitam de dragostea agape, care poate provoca atata bunatate...

Imi e dor sa vad un om care cauta sa ofere nu sa ia, care cauta sa dea nu sa adune...dar mai exista oameni cu astfel de dorinte?

Raman cu o dorinta...sa creasca agape in sufletul meu.

duminică, 4 octombrie 2009

Fiecare cu turma lui.

Probabil toti va-ti pus cel putin o data intrebarea "exista prieteni adevarati?". Ey'bine eu cred ca zilnic ma intreb, si zilnic mi se dau aceleasi raspunsuri, si da si nu...dar probabil ar trebui sa ne intrebam: "suntem noi prieteni adevarati?".

As vrea sa mi se zica ca da, nu vreau sa fiu prietena perfecta, doar sa fiu PRIETENA cu fapta. Dar stii, omul cam are instinctul de turma, si anume ca atunci cand sunt liberi sa faca ce vor, se imita unul pe altul. Deci daca esti vestit in barfa, poti fi sigur ca mai sunt altii care te imita.

Oare eu ce turma am ales sa urmez? Ah'daca am avea toti curajul sa lasam turma pamanteasca si sa alergam dupa cea cereasca; daca am lasa ravna dupa bani si castig..daca am ramane constienti ca poate la noapte nu vine Domnul, dar sufletul nostru oricand poate fi luat, daca am fi dependenti de Dumnezeu...

Cand am inceput sa scriu, undeva prin gand strabatea o idee, sa inchei cu multumire pentru toti prietenii mei; dar ma intreb, am asa ceva? As vrea sa zic ca da, sunt putine persoanele care au loc important in inima mea, poate prea putine, dar nu mai stiu...eu ce loc ocup in inima lor?

Sau poate ar trebui sa ma intreb, sunt eu demna sa am prieteni adevarati sau fac parte dintr-o turma fara scrupule?

joi, 1 octombrie 2009

cu autorul anonim.

Privesc cum arde focu'n soba, incet, fara sa faca mare zarva; el arde si-ncalzeste casa-ntreaga si-apoi mi-arunc privirea din nou in cartea mea, ca sa citesc mai departe...
Citesc, pierduta printre ganduri, un rand, doua, o fila..noua. M'opresc incet, privesc spre soba...ciudat! Cand mi-am plimbat privirea ultima oara, ardea un foc in ea, insa acum...aproape ca s-a stins, e-un foc mohnit...si o raceala incepe sa se lase. Ma ridic incet, si trec la soba, iau lemne si le'ndes in ea, iar din nou o caldura mare incoajoara odaia mea.

Asa e si cu sufletul din noi, cu sufletul trudit de atata zarva, l-anceput, el arde numai pentru Domnul; apoi incet, incet incepe a se stinge...Nu-i mai lumina-n jurul lui, nu-i mai caldura sufleteasca, el nu mai arde pentru Domnul, si-ncet se stinge.

Ar fi atata de usor de-aprins, dar noi privim doar la ale noastre treburi si uitam ca un Isus s-a jertfit pentru-ncalzire. Suntem atat de goi in noi, e rece tot ce ma-nconjoara...si tare-as vrea un suflet nou sa impresoare a mea casa, casa sufletului meu e goala...sau poate doar ce trebuie sa-L strig si va veni s-ocupe casa?

Astept...veghind cand va sosi, sa-i dau ce am mai bun...desi e rece.

vineri, 25 septembrie 2009

Ma amagesc ca dorm...desi doar visez.


Nu ti s-a intamplat niciodata sa ai tot acelasi vis in repetate randuri?
Si nu ma refer doar la visele din somn, ci si visele cu ochii deschisi..parca e un vis de care nu ma pot desparti...imi scriu propria poveste cu ochii imaginatiei...si totul a inceput dintr-un vis...

A inceput cand ultima oara m-am trezit din vis tresarind, nu puteam dormi linistita si ma amageam ca dorm, desi eu doar visam.
Era seara deja, in drum spre casa, am aparut pe strada ca o umbra la inceput...o silueta subtire care umbla cu capul plecat pe spate; si asta pentru a avea marea ingaduire pentru ochi sa admire cerul instelat.
Aveam inima plina de bucurie si de iubire pentru un Domn caruia m-am inchinat si am incercat sa-L onorez de atatia ani.
Ma minunez. De cate ori, ma intreb, pana acum a oprit El timpul, a ocolit vesnicia si a ajuns inapoi in veacul primordial si, intr-un mod tainic, cunoscut numai Lui, a cules din mijlocul fiintei Sale, propria Lui viata- si a pus-o inauntrul unui om care tocmai crezuse in El?

Privesc adanc in stele..ma pierd printre ele..si am impresia ca sunt pe acelasi gand cu mine..."Si cand va deveni logodnica Mireasa si Mireasa...sotie? Si cand va fi sarbatoarea nuntii?" ...da, sunt curioasa cand vine vorba de Domnul.
Nu stiu nici ziua, o stie El, dar stiu ca va fi atunci cand trecutul, prezentul si viitorul se vor contopi intr-unul singur, iar apoi vor disparea! Atunci eu, imi doresc din toata inima sa raman sa Il iubesc cu toata fiinta mea!

Dar in final, raman cu intrebarea, oare mai sunt veacuri pana ce ultimul dar din Dumnezeu va fi sadit in ultimul credincios? Sau asta se va intampla chiar maine?

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Cu drag...

Azi? Te-am simtit ca o adiere, m-ai imbratisat si mi-ai lasat o raza sa-mi conduca ziua. Tot azi, ai fost in pasul mereu, Ma urmareai in orice miscare...iar de cate ori imi intorceam privirea imi zambeai; dar azi...stiai ca sunt singura si fara un stalp in temelia sufletului meu...stiai ca sunt slaba cand vine o lupta si pierd orice bun; stiai si stii cat de greu duc eu viata...o viata de om comparata cu caine, stiai ca tot ce vreau e un zambet si lacrimi...stiai tot..stiai.

Iar azi, te-ai strecurat prin spate...si m-ai invelit in aroma Ta dulce, erai tare gingas si plapand, dar stii bine, toti Iti spun asta cand te cunosc; am zis la'nceput ca n-are rost sa-mi fac sperante vreo vizita sa primesc desi doream...am zis ca esti prea popular printre oameni sa ai timp de mine, ce sunt un pribeag...am zis, dar ziceam toate cu gandul la Tine si o minune doream a se'ntampla...te-asteptam iubite Stapane..o vizita doar ca sa-mi faci imi doream...si ai venit cu fata-Ti senina si zambetul l-ai asternut pe fata mea, iar cu vocea ta calda si plina de Duhul, mi-ai spus sa stau calma ca tu vei veghea.

Acum eu stau si incerc sa cred ca nu a fost vis ci realitate pura, ai fost aici langa mine si esti...iar eu te invit sa ai loc de onoare in sufletul meu pribeag, ocupa Tu postul de Rege al meu si Iti multumesc ca esti cu mine mereu.

Iar acum , iubite prieten ce-mi esti, te invit sa il chemi si tu pe-al meu Rege, sa vezi cat de dulce vei fi cand zambesti si cu cata putere emani a ta veselie...fii vesel si cheama-L; El va veni, nu stii ca Isus e al meu Rege? El e perfectiunea ce o tot astept...dar printre oameni ma satur de lume, oh'cheama-L si tu si apoi vei vedea cata dreptate tu imi vei da.

Iar tie, Isuse, multumesc ca ai citit "scrisoarea" mea!

luni, 7 septembrie 2009

Dar azi...

Mi-am adus aminte de cand eram micuta, mergeam la bunici in vacanta si in fiecare seara la ei in casuta se facea noapte de rugaciune, veneau multi batrani de pe ulita, plini de zambet si pace, iti dadeau impresia ca ar fi in stare de orice pentru binele celui de langa el; erau momentele in care desi eram mica pricepeam cat de minunat e sa porti numele de copil a lui Dumnezeu.
Mi s-a facut dor de bunicul, care ma lua pe piciorul lui si ma punea sa cant cu el, care ma invata sa ma rog si imi explica cat de importante sunt faptele in viata cu Domnul; sau zilele in care ma lua la ferma si in timp ce imi povestea despre peripetiile lui de copil nu uita sa mentioneze cat de important e ca orice lucru sa il faci pe placul Lui. Sunt binecuvantata ca am avut bunici atat de minunati.

Dar azi? Unde mai gasesti o ulita plina de batrani cu frica de Domnul? Unde mai gasesti o mana de ajutor? Cand incepand de la cel mai sarac pana la cel mai bogat, de la prezbiter la membru..toti cauta sa le fie bine lor. Traim dupa traditii si uitam Cuvantul; traim dupa pofte si uitam lacrima, traim dar defapt uitam sa traim cu adevarat. Ma simt in biserica ca si cum merg din obligatie, predici lungi cu ganduri repetate; caut o farama de ravna dupa Dumnezeu in fiecare vorba ce o scot predicatorii pe gura, caut o farama de dor de Cer...dar e sec, nu gasesc nimic.

Mi se pare ciudat, ca in ziua de azi toti am ajuns sa fugim dupa ce nu avem nevoie in Cer, ce e culmea? Am observat ca aproximativ toti pastorii si predicatorii cum ajung in postura asta incep sa ridice o vila, sa achizitioneze o masina...dar ce e culmea culmilor, tot timpul se plang ca nu au bani...dar oare care se plange ca nu mai are har?

M-am saturat de pamant, as vrea sa zbor mai sus de nori...si doar pentru ca nu reusesc sa mai gasesc o farama de bucurie cand merg in Casa Domnului; e prea mare raceala sa mai am curajul sa zambesc, e prea sec totul sa mai vreau sa merg...

miercuri, 2 septembrie 2009

"Reusesti sa ai ce vrei dar nu poti reusi sa ai ce ai nevoie"


Citeam azi undeva " reusesti sa ai ce vrei dar nu poti reusi sa ai ce ai nevoie". Cat adevar!
Toti fugim zilnic sa avem, sa adunam ca VREM, iar cand realizam ca nu aveam nevoie ramanem fara curajul de a lua totul de la zero sa luptam pentru ce avem nevoie.
Si de atatea ori ceea ce ai nevoie sta chiar langa tine, dar preferi sa fii super erou si lupti ca VREI, dar uiti ca nu ai nevoie.

Sunt fericita, cu venirea toamnei m-am mutat, si am ocazia sa scap de lucrurile de care nu am nevoie, dar le-am vrut, si pastrez doar ce am nevoie. Desi e greu sa te desparti de ceva pentru care ai luptat sa ai doar ca ai vrut.

Asta facem si cu relatia noastra spirituala si relatiile de prietenie; baietii aburesc la o fata ca vor nu ca sunt siguri ca o vor de nevasta, nu e o necesitate e un moft pentru a iesi in evidenta ,"am mai puscat una", fetele devin dependente de cumparaturi nu pentru ca au nevoie ci pentru ca vor sa aibe mai mult ca cele din jur, "asta e ultima tendinta", toti vor dar nimeni nu cauta ce are nevoie.

Si ajungem in punctul in care avem prea multe adunate si realizam ca toate nu valoreaza nici un sfert din cat ai avea tu nevoie si ai evitat sa ai...si atunci ce faci?

Ma gandeam azi la ultimele persoane cunoscute care au decedat de curand, oare ele ce au adunat? Pentru ce au adunat? Dar eu? Daca maine mor ce las in urma? Sau cu ce merg de aici?

Atatea intrebari la care mintea mea fireasca incearca sa le raspunda ca e normal sa aduni si sa ai, pentru ca toti au. Dar eu nu vreau sa fiu integrata in "toti", vreau sa fiu eu, eu si Dumnezeu.
Am ramas fara cuvinte, sunt atat de franta de egoismul meu si al tau incat nu mai pot vorbi, ma pierd printre randuri si ma regasesc undeva printre lucrurile care imi inunda camera, si culmea sunt lucrurile care atat de mult mi le-am dorit si acum realizez cat de putina nevoie as avea de ele, dar de ce am nevoie unde e?

sâmbătă, 15 august 2009

Tac si visez.


Tocmai cand era sa te strig mi-ai spus sa tac, pentru totdeauna!
Dar cum sa tac? De ce sa mai tac? Am tacut atata timp...dar totusi nu te-am lasat pana nu ti-am spus...nu am strigat desi ravneam sa urlu sa eliberz toata durerea, dar nu am vrut sa ma auzi urland.

Cat egoism trebuie sa existe in om sa ii placa sa fie iubit dar sa nu doreasca sa iubeasca; si cata durere trebuie sa poarte cel iubit.
Doare, doare tare! Poate nu doare pierderea pe cat faptul ca de atata timp mi s-a zis ca vad totul prea pozitiv si prea ireal.

Si totusi ce vina am eu ca iubesc? Se spune ca dragostea acopera totul, dar oare e durerea mai puternica decat dragostea? Poate cand nu e primita da...

Sunt iar farame din gandurile mele, idei stupide si intrebari fara raspuns...mi s-a spus sa tac, sa tac...dar cand mi s-a dat ocazia sa vorbesc?
M-am gasit prinsa in vantul puternic al toamnei care aduce cu ea uscarea frunzelor...si eu ma usuc, pentru ca nu mai pot urla in verdele bucuriei mele...e prea toamna sa pot zambi, uscarea mea e prea plina de lacrimi...si nu, nu e durere ci e regret..nu am vorbit cand a trebuit, am tacut si acum iar mi se cere sa tac, de parca am vorbit vreodata...dar tac si tac....pana cand o sa mi se ceara sa vorbesc si atunci voi spune poate din nou ca prefer sa tac, si tac...

Visez la o primavara, o innoire a tot ce inseamna viata mea si a ta...stii cum sunt ghioceii care ies gingasi si plini de zambet de sub inghetul zapezii, si cum parca te imbratiseaza cu caldura lor..vreau si eu sa fiu imbratisata de caldura bucuriei, dar eu tac, trebuie sa tac.

Ah'si nu-mi spune ca Il am pe Domnul, da e aici cu mine si prin Duhul Lui ma imbratiseaza dar El mi-a dat ravna dupa bucurie, desi cea mai mare bucurie e in El...dar am nevoie si de un "el" asa cum tu poate ai nevoie de o "ea"...si nu, nu disper din cauza asta..nu ma grabesc..doar ma descarc pentru ca am tacut prea mult si nu, nu caut pentru ca nici nu stiu cum as putea sa caut si nici ce sa mai caut...dar acum eu tac.

luni, 10 august 2009

Azi tac.


- Nici macar un "punct" nu zici?
- Azi nu...poate nici maine...
- De ce ?
- Stii, exista momente in care tot ce imi doresc e sa tac, sa taci...sa tacem! Dar poate tu...sa nu taci prea mult incat sa te uit, mai bine vorbeste-mi..rar, cugetat si plin de pasiune...stii cand imi povestesti de masinile preferate cat de plin de vise esti....
- Sa-ti povestesc de masini? Dar tie nu-ti plac masinile.
- Nu-mi plac deloc...dar cand imi povestesti tu e diferit. Poate prea diferit, mai bine "altceva"...spune-mi despre "altceva"...stiu ca e dificil, iar eu care tac...dar spune-mi, imi place cand spui despre asta, e o mare liniste in mine cand spui tu.
- Bun, o sa incerc, dar a trecut prea mult timp si e dificil, poate prea dificil...poate maine o sa fiu mai pregatit, la noapte o sa cuget..e bine maine?
- Ah, maine...daca mor maine? Sau poate maine vei spune la fel; daca nu imi vei mai spune niciodata? Dar astept...tac si astept...prea mult doare nerabdarea..dar sunt plina de curaj...simt cum toate se agita in mine ca si cum maine vei zice...dar tac...azi tac...si maine voi zice la fel..tac!

luni, 3 august 2009

Ce sa faci ca sa devii nefericit!

  1. Uita lucrurile bune din viata si concentreaza-te asupra celor rele.
  2. Atribuie o valoare excesiva banilor.
  3. Gandeste-te ca esti indispensabil pentru slujba, comunitatea si prietenii tai.
  4. Considera ca esti impovarat de munca si ca oamenii incearca sa profite de tine.
  5. Gandeste-te ca esti exceptional si ca ai dreptul la privilegii speciale.
  6. Fii convins ca iti poti controla sistemul nervos prin pura vointa.
  7. Uita drepturile si sentimentele altora.
  8. Cultiva o aparenta pesimista tot timpul.
  9. Nu uita niciodata un necaz.
  10. Nu uita sa-ti para rau pentru tine.
Dar oare cine vrea asta?
Eu mi-am propus pe luna august sa fac total opusul...sunt curioasa de reusesc...ce-ar fi sa incerci si tu...poate facem o lume mai zambitoare:)

joi, 23 iulie 2009

Obosit de al meu pacat....

Am ajuns intr-o lume plina de umbre...calatoria mea parea sa fie mai lunga decat speram. Am ales o strada, era luminata...dar nu era lumina naturala, cica era ceva lumina care inlatura orice fel de intuneric, inventata de umbre. Am ales sa gust din aceasta lumina, chiar avea ceva ademenitor...avea un gust bun la inceput dar cu cat ma adanceam pe strada cu atat parca lumina se facea prea puternica si devenea intuneric...fiinta mea era tot mai grea, se umplea la fiecare vorba rea, fiecare jignire, fiecare zambet fals..eram prinsa in transa...era drogul meu de zi cu zi..era drogul pentru toate umbrele...da pacatul e cel mai ademenitor drog pentru oameni.

Ce placere profunda e in noi cand toti ne lauda cat de implicati suntem in lucrarea Lui...dar oare Domnul are aceeasi parere? Cand ai cantat ultima oara o melodie 100% cu dedicatie pentru El? Sau toate sunt sa te auda cei din jur?

Iar daca Biblia spune ca nu e zi fara sa nu pacatuim inseamna ca suntem cu adevarat niste drogati! Dar tu care esti calator pe acest pamant...de ce nu lupti cu pacatul? Nu stii tu ca Domnul vrea sa te vada luptand pe strada in care te-ai ratacit? Domnul nu te va judeca dupa numarul de pacate sau de ganduri bune..ci dupa fapte...esti tu gata sa dai ochii cu Domnul? Unde ai ajunge daca la noapte ai muri? Vei zambi sau vei suferi?
Cat despre mine...am ajuns sa fiu frante de al meu pacat...e un drog pe care nu-l mai suport dar fara de care trupul meu nu mai poate....sunt atat de nemernica uneori...

Caci El....vine....
Curand...
Da, cat de curand...
Foarte, foarte curand!

duminică, 19 iulie 2009

Pentru tine un pacatos.


Pacatosule, de ce ai renuntat la lupta? De ce spui "Doamne ajuta" dar nu-mi dai ocazia sa ajut? De ce te faci ca esti inteligent cand esti lipsit de inteligenta fara intelepciunea Mea?

Suflete ratacit, de ce mai vi cu corpul sa stai in fiecare duminica in banca bisericii, cand inima ai lasat-o in fata televizorului, locului de munca, calculatorului...?

La ce folos zambetul tau fals cand tot ce faci e sa aduni mai multe informatii pentru noi barfe si judecati. Nu exculd baietii, s-a adeverit ceea ce presupuneam, uneori baietii barfesc mai mult ca fetele.

La ce folos toate acestea?

Preaiubitule, de ce iti ascunzi talantii dupa hainele de lux? Nu stii tu, copilul Meu, ca inima imi e plina de bucurie doar atunci cand esti dependent de Mine?

De ce te plangi tu omule ca nu te simti binecuvantat ci doar incercat? Oare chiar nu stii tu ca Eu sunt cel ce numara lacrimile si le binecuvanteaza atunci cand cred Eu ca e vremea potrivita.

Te-am creat si te-am ales, te vreau in planul Meu, vreau sa-ti dau binecuvantarea Mea, sa te invat ce e dragostea, pacea si zambetul.

Mantuirea Mea nu cere varsta dar cere vointa!

Eu am fost gata de la inceputul inceputurilor sa-ti fiu Tata, esti tu gata sa-mi fii copil?

marți, 7 iulie 2009

Iubeste.

Si tac! La ce folos sa mai zic ceva?

Si vreau sa ma exprim. Dar e cineva care sa ma bage si pe mine in seama?

Nu mai vreau sa plang. Pentru ce sa plang cand e mai simplu sa zambesc?

Dar prefer sa plang. De ce sa nu plang cand El imi numara lacrimile?

Sau poate vreau sa rad cu lacrimi.

N-are rost sa mai stau pe aici, vreau Acasa!

Dar prefer inca sa stau aici, sa ma pregatesc sa merit macar un sfert dreptul de a intra in Casa. De ce m-ar lasa sa intru daca nu merit?

Si totusi...ce ar fi daca fiecare si-ar face legea cum vrea el? O mare pierdere, ar da "faliment" planul Lui daca ar lasa totul dupa mintea noastra.

O mie de ganduri care se bat cap in cap, atat gasesc in mintea mea...ma opresc aici, imi e teama de ce o sa gasesc; imi e teama ca ajung la marea durere a unui trandafir care prin frumusetea si puritatea lui se trezeste ca trebuie sa ofileasca, si doare!

Ma opresc...poate voi da drumul curand altor sentimente, ganduri si idei! Pana atunci...iubeste-te pe tine asa cum esti, iubeste omul asa cum e, iubeste-ma pe mine...desi atat de putin o merit!

Iubeste doar...iubeste!

joi, 2 iulie 2009

Printese si printi cu masti de gheata.


Evaghelia falsa a crestinului de azi e cea in care se vorbeste dar nu se tine in fapte.
Nu ti s-a intamplat sa auzi tot felul de filosofii in care par atat de pocaiti oamenii?

Toti avem o viata care exista in functie de visele noastre, pentru ca acolo unde ne lasam inima acolo v-a fi si comoara vietii. Am auzit atatea persoane cunoscute spunand : "Am fost nascut din nou, am Duhul Sfant, sunt sfant!" Chiar esti? De ce eu nu vad in tine nici o ravna dupa Domnul, o chestie cat de mica drept dovada ca te-ai schimbat pentru El, dovada ca El carmuieste viata ta. Dumnezeu, cand tu accepti schimbarea face un fel de contract, pe viata. Ai tu semnat acesta?

Atat de usor ne este sa vorbim, dar faptele? Majoritatea "prietenilor" mei au un interes ridicat fata de moda, barfa, judecata. Da intradevar, majoritatea au inceput cu Dumnezeu dar au finalizat singuri, ne sperie responasbilitatea contractului cu Dumnezeu, ne sperie, ma sperie!

Daca esti pocait cu fapta, de ce cand cineva intra pe messenger( de exemplu) nu raspunzi ca esti prea ocupat cu persoanele care iti fac complimente false, ca doar astea te ajuta si pe tine sa te vezi atat de frumoasa/frumos, aproape perfect, nu? De ce nu ai timp sa vezi ce face persoana aia care nu e populara, pe care daca o ajuti poate nu te va lauda nimeni, acea persoana care chiar ar avea nevoie de cineva, cum poti spune ca esti "printesa lui Dumnezeu"( cat de stupide pot fi cuvintele astea din partea fetelor din ziua de azi), ce printesa? Unde scrie in Biblie asa ceva?

Iar tu "printeso", cand ai auzit ultima data de bunatate, sa mangai pe cei intristati, sa oferi un moment de bucurie in locul plansului, o haina din dulapul tau plin fetei de pe colt care e jumatate dezbracata? Cand ai zis ca persoana care nu o suporti tu e mai buna ca tine in loc de "e frumoasa dar..."; de ce pui "dar" cand tu esti printesa smerita, doar esti a lui Dumnezeu, nu?

Chiar nu stii ca tinta noastra e Cerul? Dumnezeu te-a creat sa fii unic, tot El ne-a dat creativitate..dar nu spre folosul nostru ci pentru a ne implica in lucrarea Lui. Cat te privesti in oglinda din camera sau baia ta? Te vezi printesa/print, nu? Doar ai peste 2000 de comenturi pe hi5, complimente gratis. Dar cum te vezi cand te uiti in oglinda Bibliei? Te vezi tot atat de perfect/a?

De ce alergi dupa ceva cand tu nici macar nu-ti cunosti tinta, habar nu ai cum sa te porti, pentru ca nu ai invatat, viata nu are buton de dat inapoi, chiar nu esti constient, tu omule, ca Dumnezeu te vrea acum sa ceri intelepciune. Iti cunosti tu bine pacatul si lipsurile tale?

Mi s-a facut dor zilele trecute sa am o inima zdrobita, sa port in mine plansul pocaintei, m-am intors la cimitir unde mi-am ingropat visele, m-am enervat cand am vazut cat timp am lasat sa merg pe calea pocaintei false..a fost perioada scurta din punct de vedere al timpului, dar o perioada lunga din punct de vedere al credintei. Am inceput cu visul cel mare, sa fiu un om responsabil si nu un om de o zi!

La ce folos sa mergi la biserica si sa dai impresia ca esti pocait, nu stii tu ca Biserica e singurul loc in care nu poti minti pe nimeni? Pentru ca in final tu esti cel pacalit. Am ajuns sa facem din Biserica un Spital de Urgente...uitati-va si la filmul "Not easily broken", poate va prindeti ce am vrut sa zic...la ce folos sa zici "Doamne te iubesc." cand tu alegi moda, barfa, judecata?

Pocainta e aceeasi, noi suntem diferiti.
Stii tu cand vei muri? La ce folos sa-ti faci planuri pe maine si uiti sa traiesti ziua de azi.

Caci am gustat din nou din El si m-am ingrozit sa privesc in jur si sa observ ca oriunde arunc privirea, vad numai masti de gheata...

miercuri, 24 iunie 2009

Cineva.


Era atunci cand totul pentru mine era fara sens...era atunci cand credeam ca nu sunt destul de buna sa fiu apreciata de cineva...era atunci cand ma rugam sa fiu si eu fericita....ma gandeam doar la mine, in egoismul in care eram incerca un cineva sa ma faca sa ma deschid, sa am curajul sa spun ce fac si ce sunt, ce iubesc si ce nu.

Era Cineva care cand nu ma simteam bine statea o noapte intreaga la telefon cu mine sa ma incurajeze sa lupt si sa se roage cu mine, imi "dedica" versete si ma atragea in lumea lui prin dragostea ce o purta pentru Dumnezeu. Era prea perfect sa cred ca e adevarat, deci am ales sa raman inchisa...dar totusi in prezenta lui eram cu adevarat ce sunt in mine, complicata cum spune el, incapatanata, putin rasfatata si etc. M-a facut sa ma incred mai mult in El!

Cand am avut curajul sa ma deschid asa cum a vrut...a plecat, pur si simplu s-a spulberat visul meu perfect in imperfectiunea mea. A durut si inca doare desi imi acopar durerea cu imbratisarea Lui, a fost mirat cand a verificat ce fac sa zic ca am ramas cu El...si da'cine stie ce e in acel cineva cu adevarat..oricum a fost parte din viata mea! Acum stau...astept ceva...nu stiu ce...stiu ca se va intampla curand, poate prea curand pe cat ma astept.
Stiu ca si Cineva asteapta la fel, curiozitatea lui il face sa ma caute, sa fie sigur ca sunt bine, si in negarea sentimentelor din partea amandurora gasim de multe ori farame de dor...dorul de vremurile in care ne bucuram impreuna in El. Aici mi-e dor si doare!
A trecut un an jumate....in care inca ascuns in mine astept minunea acelor timpuri, era prea frumos sa nu mai apara in viata mea si in a ta, Cineva!
Ai fost zambetul meu cand eram bucuroasa si lacrima mea cand am fost trista..ai fost tu parte din mine....si vreau sa iti doresc o viata binecuvantata in Domnul si te rog lasa talantii ce ia pus Domnul in tine sa fie admirati de toti, e prea mare binecuvantarea sa nu o folosesti in scopul Domnului.

Esti o faptura atat de minunata si trebuie sa crezi doar ca Dumnezeu e acolo atunci cand simti cel mai putin...arma ta nu e jos...e chiar in mana, tot ce trebuie sa faci e sa o inmanezi Domnului, o sa lupte si pentru tine...si o sa biruiasca!
Renunta la e-ul tau si lasa-L sa-ti conduca pasii si viata...orice schimbare e o noua provocare in care poti deosebi lucrurile de care ai nevoie cu adevarat si care te trag in pacat...esti comoara ascunsa la care as trage cu toata puterea sa o scot la iveala...dar ce putere am eu asupra ta?
Nici una.

marți, 23 iunie 2009

Cat iubesti?

Mda..zilele astea m-am lasat "inundata" in predici...nu stiu de ce am simtit nevoia sa fac asta in tot timpul liber care l-am avut. Si tot ce am inteles e ca e imposibil sa fi fericit daca nu stii sa iubesti si sa sacrifici neconditionat! Cat adevar, stiam asta, chiar stiam...am tacut pentru ca am crezut ca sunt eu deplasata, dar e adevarat trebuie sa sacrifici daca chiar iubesti sau esti iubit!
Cunosc persoane care din cauza ca nu au apreciat iubirea...au pierdut-o...au ajuns sa traiasca o viata fara dragoste...adica un nimic, consider ca pana stam sa filosofam ce e dragostea ar trebui sa iubim sa vedem ce e dragostea; dragostea e dragoste! Si nu ma refer doar la cea dintr-un cuplu ci la cea cu care ne confruntam zilnic, zilnic trebuie sa iubesti, tot timpul..si cand dormi sa fii constient ca traiesti in dragoste! Cat iubesti? Cum iubesti? cA
Asta naste ratacirea...devenim crestini cu numele!

sâmbătă, 20 iunie 2009

Raman aici...


As vrea sa stii ca nici unul dintre gandurile pe care mi le destainui, nici o intrebare pe care poti sa mi-o pui nu ma va soca vreodata. Singuratatea in care multi tineri raman cu problemele lor este o adevarata nenorocire, si poti numai sa-i sfatuiesti ca sa-si deschida inima unui om matur, cu experienta si demn de incredere.
Am ajuns din nou la concluzia : cand vrei sa te imbogatesti prea mult, adesea saracesti. Am crezut pana in dimineata asta ca asta am patit si eu, am cautat sa primesc cat mai multa dragoste si cu cat credeam ca o primesc defapt am primit minciuna si dezamagire, dar prostuta de mine, am gresit, nu am cautat unde trebuie, oricum fapta e consumata; am iubit, iubesc si voi iubi, dar nu ce esti acum ci ce erai cand te-am cunoscut; si daca ce esti acum e adevarata ta fata, voi astepta pana o sa apara acea persoana care stie sa fie cum ai fost tu la inceput, o viata intreaga. Oricum raman cu o pace, tot ce am facut e sa iubesc, acum astept sa fiu iubita, pentru ca daca multe lucruri se bat cap in cap, un lucru e sigur, iubeste si vei fi iubit!

Raman cu un gand, cu care voi ramane toata viata..." Iubirea este tare ca moartea" (C.C. 8:6)
Oricum, ai reactionat cum ma asteptam, e clar ca lumina zilei, te felicit de alegere...nici macar nu-ti dai seama ce ai pierdut sau ce noroc ai sa fi iubit asa cum esti, cu tot cu defectele tale..cati nu si-ar dori asta?
Se spune ca fata intotdeauna trebuie supusa baiatului, ea nu are voie sa-si piarda increderea chiar daca a fost deziluzionata; dar nu pricepe baiatul ce isi doreste o fata normala? Nu sa fie o sclava ci sa fie o partenera cu care sa poti intr-adevar sa devii in mod complet o "singura faptura", o fiinta noua si vie. Dar aceasta unire cere o critica reciproca, ce relatie e aceea in care nu se spune adevarul in fata? Aceea in care doar cuvintele de admiratie si de lauda sunt active...ce relatie?

"In iubire nu este teama; ci iubirea perfecta alunga teama; pentru ca teama are cu ea pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns perfect in iubire." 1 Ioan 4:18

Eu raman aici...asteptand ca imaginea de care sunt indragostita inca de cand eram mica si visam la o poveste de dragoste rupta din basme...acel "cineva" care nu cauta mijloace sa ma cucereasca si dupa sa-si scoata ghearele la mine...acel cineva care stie sa puna pe Dumnezeu inainte de mine! Raman aici...raman cu El, cauta-L si poate o sa dai si de mine...:)

luni, 15 iunie 2009

Era el...

Era el, acolo, asezat pe o margine de banca, stand putin cocosat cu pielea palida si ridata, cu ochii plini de lacrimi care parca erau blocate sa curga siroi prin micile santuri lasate de alte siroaie.
Imbracat in hainele de duminica, frumos calcate si pline de praful de tara. Cand vorbea predicatorul si pomenea de venirea Lui si de viata vesnica lipsita de griji, i se lumina fata si ochii ii luceau ca unui copil ce a primit prima lui bicicleta.

Cu buzele subtiri care cu greu le deschidea in rugaciunile care le ridica catre Domnul; simteam o frica cand il priveam, nu o frica de el ci de Cel care vine in curand. Cand il priveam imi dadeam seama cat de scurta poate fi viata pe pamant, a aparut intrebarea care si acum e lipita de mine: "Daca azi e ultima zi pe pamant? Cat am rodit pentru El? Indeajuns incat sa fiu scrisa in Catea Vietii sau nici nu ma va recunoaste din cauza pacatelor in care ma inec?"

Am continuat sa-l privesc cu frica dar nu puteam sa-mi iau ochii de la el, parea plin de ravna dupa Cer, parea si el cu noi dar cred ca avea un gand departe...spre Casa care o asteapta.
Era el, un batranel, nici numele nu l-am retinut, dar el o sa ramana in mintea mea mereu, un om placut, om de la sat, om care vrea sa fie cu Dumnezeu.

In timp ce cantam, parca simtea ceea ce canta, m-a provocat sa simt si eu, sau cel putin sa incerc asta; ii multumesc ca prin simpla lui prezenta in acea camaruta in care ne-am adunat cativa oameni, 5 batranei care erau plini de veselie ca noi, grupul de misiune, am ales sa trecem si prin satul lor; dar acel batranel...ii multumesc ca m-a provocat sa cant mai des cu inima si sa simt din tot strapunsul sufletului ceea ce cant.

Era el...cine stie de o sa mai fie pana data viitoare? Dar daca nu o sa mai fiu eu?

sâmbătă, 13 iunie 2009

e mult...

De ce toata lumea cauta sa isi gaseasca increderea de sine prin a pune jos pe cei din jur? A ii judeca si critica pana vorbele devin adevarate sageti care strapung cu atata usurinta inima.

Nu sunt si eu om ca voi? Nu am si eu drept la viata si libertatea care o au toti? Se spune ca incercarile vin pentru a te zidi...o fi asa sau nu o fi...nu stiu..stiu sigur ca vreau sa dorm pana trec toate...ma inec in lacrimi si vreau sa ma simt eu din nou...am revenit la o lupta care o credeam trecuta, se pare ca trebuie sa o infrunt..sa caut arma Lui potrivita pentru a invinge si a fi tot eu...asa cum caut sa fiu.

Ma rascloleste ceea ce am vrut sa nu mai fie, am langa mine ceea ce iubesc si toate incercarile nu fac altceva decat sa intareasca dragostea ce o port, chiar daca scopul celor care incearca e sa o dezlege. Dar stiu un lucru...Dumnezeu ce leaga omul nu poate dezlega! Doar atat va rog...nu va mai bagati!

Proverbe 12
6. Cuvintele celor rai sunt niste curse ca sa verse sange, dar gura celor fara prihana ii izbaveste.
13. In pacatuirea cu buzele este o cursa primejdioasa, dar cel neprihanit scapa din bucluc.
16. Nebunul indata isi da pe fata mania, dar inteleptul ascunde ocara.
25. Nelinistea din inima omului il doboara, dar o vorba buna il inveseleste.

Nu am ca scop sa mustru pe cineva...doar ma descarc de tot ce e in mine...vreau sa zambesc din nou! Intre timp astept intelepciune ca sa aibe loc o minune!

miercuri, 3 iunie 2009

Din nou, noi doi!


" Stateam pe geam si ma gandeam....oare unde esti? ce faci? te gandesti si tu la mine?
Acestea erau intrebarile mele ce-mi rascoleau tot-nauntrul meu, la care totusi nu gaseam nici un raspuns.
Apoi, am vazut o umbra-n soare, erai tu..te jucai c-o raza si ma priveai prin ea, c-un zambet larg, cu glasul tremurand, m-ai salutat.
Iar eu, uimita ramanand...pierduta in tine....am murmurat un mic salut.
In timp ce inima mi se facuse cat un purice de mica; tu ai trecut mai departe, surprins si parca bucuros.
Eu am ramas uitandu-ma la tine...la amandoi, si la ce-a fost.

Iar tu din nou cu raza lunii ai revenit si mi-ai soptit: "Eu sunt aici sa iti sterg lacrimi...de la-nceput...pan'la sfarsit."
Priveam uimita, inlacrimata...mai atins incet si mi-ai desenat un zambet pe fata, prin zambetul tau mi-ai reincalzit sufletul inghetat de la atata asteptare.
Mi-ai luat mana, si mai asigurat...tot ce va urma e scris acolo undeva ca e dupa voia Sa, indiferent de val inima ta o sa fie a mea...iar acum ma intrebi: "poate inima ta sa fie a mea?" "

luni, 1 iunie 2009

Negativism cat cuprinde.

Am fost intrebata de ce nu mai scriu pe blog, e simplu, sunt prea revoltata, as parea o persoana care detesta 100% lumea in care ia fost dat sa traiasca.

E detestabil sa alegi sa umbli la biserica in loc de cluburi si cand ajungi acolo unde se presupune ca e pacea sa se bage toti si sa te studieze din cap pana in picioare, data viitoare poate imi fac curaj sa intreb ce am purtat acum o luna, sunt sigura ca stau bine cu memoria vizuala!

E detestabil cum oamenii fac pe marii credinciosi dar defapt se roaga doar o data pe saptamana, si asta daca nu cumva sunt ocupati sa butoneze telefonul, sa vorbeasca cu vecinul sau sa vada cati se roaga!

Ah'am atata negativisim in viziunea mea incat nu mai pot, si asta din cauza oamenilor care sunt tot mai falsi si mai prefacuti. Cum poti sa zici ca Il iubesti pe Dumnezeu si nu esti in stare sa ai timp pentru cei din jur?!?

Aaaa...sau cum poti spune ca Domnul te-a inzestrat cu intelepciune si tu esti dependent de proroci si mai si crezi orice vorba. Nu ca as avea ceva cu prorocii dar dau un exemplu personal, acum 10 ani daca nu si mai mult i s-a spus sorei mele ca mama in 3 zile o sa moara, dezastru pentru mine! Au trecut 10 ani sau peste si inca o am pe mama langa mine! Si persoana care a avut asemenea curaj se mai numeste omul lui Dumnezeu? Cata stupiditate in lumea asta, repet nu am nimic cu ei dar nici nu-i cred pana nu verific, asta ma invata si Isus, nu?

"Tot asa si limba, este un mic madular, si se faleste cu lucruri mari. Iata, un foc mic ce padure mare aprinde!" asta e din Iacov, si cat adevar, poate ai inteles, urasc barfa si minciuna. Ce e interesant, de multe ori am fost mintita de cei apropiati si de fiecare data la timpul potrivit Dumnezeu a avut grija sa-mi deschida ochii sa vad, intradevar in ochii Lui minciuna are picioare scurte.

Sau da, nu ti s-a intamplat niciodata sa mergi in biserica si pur si simplu toata lumea sa se plictiseasca? Parca stau in biserica din obligatie si nu din placerea de a sta in partasie cu Dumnezeu.

Poate am fost prea negativista, asa ma simt acum si asa vad lucrurile acum! Stiu, exista si oameni dedicati si care chiar cauta pe Dumnezeu. Asa vreau si ravnesc sa fiu si eu.

Asa ma simt acum si sper sa fiu inteleasa...!

vineri, 29 mai 2009

Dialog cu El.


El: - Hai!
Eu: - Acum?!
El: - Da, acum e momentul potrivit.
Eu: - Bine, sa-mi iau agenda si pornim.
El: - Sa nu uiti pixul.
Eu: - Ah'desigur.
El: - Deci, prinde-ma de mana si hai sa pornim, e drum lung si multe cotituri.
Eu: - Da, suna obositor, dar cu tine parca plutesc si nu simt oboseala.
El: - Si daca ai fi obosita, si franta, ti-am mai spus, te ajut eu sa tragi tare.
Eu: - Da, ai dreptate, cand sunt franta continui sa trag tare! Cat de puternic suna!
El: - Desigur, puterea e parte din mine.

Cu el de mana am pornit, ma tinea atat de strans, dar aveam o senzatie de pace in palma lui, simteam ca plutesc in loc sa pasesc. Inca sunt pe drum, am poposit la o cotitura, nu stau, merg, dar acum el are grija sa am un drum cat mai plin de pace maine.
Am luat pauza sa te provoc sa accepti si tu plimbarea cu el, daca tot suntem trecatori pe acest pamant, macar sa pasim cu cine trebuie de mana!

Eu: - Imi e greu, parca cotiturile si gropile sunt tot mai dese. De ce?
El: - Pentru ca ai crescut, intelepciunea ta e mai deschisa spre pricepere. O sa te bucuri la biruinta!
Eu: - Deja ma bucur ca stiu ca voi birui, dar oare cand? Cand o sa se sfarseasca drumul?
El: - Cand atingem vesnicia!
Eu: - Ah'da vesnicia.
El: - Vii? Sau ramai la cotitura asta?
Eu: - Vin, acum! Sunt franta dar trag tare....

luni, 25 mai 2009

Multumesc!

Exista prieteni!
Si nu ma refer la acei oameni care pur si simplu ii ai in viata de zi cu zi, ci la acei oameni care chiar si cand e distanta si cand tacerea e prezenta pentru o lunga durata de timp, rezista! Raman aceeasi in suflet chiar daca vremurile se schimba.
Sunt putini dintre ei care fac parte din viata mea, una dintre persoane e Sima. O comoara fara pret, rupta din Cer pentru pamant, pentru mine si nu doar!
Dupa perioada de tacere, m-a bucurat cu versurile de mai jos, onoare mre pentru mine! Multumesc!



"fila din carte....
tu...un mic suras din lacrima de Dumnezeu,
un gingas clopotel de viata in ardoare,
ai ridicat din stanci si pietre rare
un suflet trist, si plin de rani adanci, murdare.

ai alungat o lacrima din care
incet firesca inima sorbea
ai ridicat un steag de biruinta
pe-ntreaga viata ce-o traiam

ai ridicat un nume vrednic
de cinste , lauda si inchinare
ai pus in inima speranta
si colt de cer aprins sub soare

din tot ce sunt acum in visul
maretului Stapanitor
iti multumesc cu lacrimi sfinte
pentru divinul ajutor."
[sima.t]

duminică, 24 mai 2009

...

"Daca astazi esti plin de bucurie
Tare, sanatos, maine cine stie..?
Nu cunosti nimic: clipa, ora, ceasul
Cand fara sa stii ti se-opreste pasul."


E strofa unei melodii cu care am crescut in biserica. E piesa care intotdeauna imi amineste ca deseori devin atat de complicata, stiind ca El e singurul Salvator totusi evit sa merg si aleg sa traiesc cum vreau eu "ca asa e mai bine pentru mine". Dar pierd din nou esenta cu care am crescut " sa nu faci niciodata ceva ce nu ai vrea sa fi gasit cand vine Isus".

Vreau sa nu mai fac, vreau sa ies din asta, sa ma golesc de mine sa fiu prin El. A tacut mult saptamanile astea, si ignoranta de mine, desi sunt constienta ca e langa mine chiar si cand tace, L-am ignorat!

Si totusi, de ce asa usor zicem biruinta cand inca nu e biruinta? Am ajuns sa facem biserica un spital de urgente, care atunci cand suntem plini de rani sufletesti mergem le golim si revenim in forte noi pe campul de lupta creat de noi, nu ca s-ar duce o lupta care are legatura cu vesnicia, dar asa e omul, cauta sa-si ocupe timpul, si culmea coincidentei, tot cu ocupatii total opuse chemarii Lui.

Inchei inca o zi, cine stii daca maine o sa mai fiu; dar raman cu acelasi gand; prea multa falsitate, prea multa...

sâmbătă, 23 mai 2009

Noi, amandoi!

Pierduti eram noi amandoi...si ne-am luat sa fugim, chiar daca in fata a fost plin de noroi.
Si am pornit, noi, amandoi!

M-ai luat de mana si mi-ai spus ca impreuna e scris Sus sa fugim in lumea noastra...si am pornit...ah'ce drum greu.
O lume de poveste se iveste in fata; ciudat, nu o atingem ca parca e de gheata...cautam inca remediu pentru a ne bucura in ea si totusi exista, ne luam din nou fugim mai tare si in fuga prindem aripi..ne luam, zburam...dar nu prea sus, de frica sa nu ne pierdem.
Ramanem amandoi, eu aici si tu acolo, dar impreuna!

duminică, 17 mai 2009

O viata. Un carnaval.

"Ce viata!" asta e exclamatia majoritatii cand trec printr-o pasa grea.

Obisnuiam sa nu am incredere in cei din jur, deloc! Asta era conceptia mea, dupa ce am citit "blestemat e omul care isi pune increderea in om!", asta tin minte ca am invatat si la Scoala Duminicala, doar ca nu ne-a explicat exact cum sta treaba; anume ca Dumnezeu ne da prieteni cu care sa impartim povara si familie cu care sa invatam sa ne acceptam asa cum suntem.

Nici acum nu am incredere, dar cum zicea cineva, ca sa stii diferenta dintre un mar si o piersica trebuie sa le gusti intai. Eu iubesc merele, deci cine imi e prieten inseamna ca are gust de "mar". :) Nu sunt multi cei pe care ii numesc prieteni, nu stiu pentru tine cat de semnificativ e acest cuvant dar pentru mine e foarte important.

Mergeam pe un bulevard plin cu oameni care isi duceau povara zilei, unii zambitori, altii cu gandul departe, unii chiar vorbeau singuri. Multi oameni alearga prin speranta de a prinde norocul de coada. Intalnesc zilnic astfel de oameni. Goana dupa cariera, bani, putere, prestigiu este nelimitata si egoista, dar cat de des in spatele fatadei de bogatie si distinctie se ascund suferinte, relatii distruse si o lipsa de orientare personala.

Am realizat ca traim intr-o lume cu viata de carnaval. Suntem prinsi in viata in loc sa prindem viata de noi, cautam sa ne fie bine aici in loc sa cautam binele de Dincolo. Suntem oameni creati simpli dar cu o creativitate atat de mare incat toti purtam cel putin o masca.

Unii au masti pline de falsitate, unii plina de adevar; parerea mea si concluzia mea : Traiesc o viata de carnaval!

sâmbătă, 16 mai 2009

Renunta, sa le poti avea!

Renunta sa mai fi frumos si vei straluci de frumusete.

Renunta sa mai fi destept si vei fi inundat de intelepciune.

Renunta sa mai alergi dupa bani si vei fi cel mai bogat.

Renunta sa mai cauti popularitate si vei deveni "popular" prin smerenia ta.

Renunta sa mai fi gata sa crezi orice zvon si vei avea putere sa dai alte sanse.

Renunta sa mai fi un trup ce are o fire duhovniceasca si vei vedea ca esti o fire duhovniceasca ce locuieste intr-un trup.

Dar la nimic nu o sa poti renunta daca nu incepi sa te intrebi...tu unde ai ajuns cu viata ta?

miercuri, 13 mai 2009

Am evadat pentru o clipa.


Si mi-a fost dor de o plimbare, prin cetatuia din oras, nu am timp in practica sa pun dorinta...deci ma pun sa imi imaginez.
Si cu greu ma rup de realitate...ajung undeva departe...cam la 3 km de casa, in cetatuie, pe banca cea mai frumoasa.

Ah'banca aceea, de acolo pot privi lumea plina de amaraciune, cred ca cu criza majoritatea au in gand..."azi cum o mai scot la capat?"..dar incerc in gand sa-mi fac o iesire cu zambet in cetatuia din oras, deci ma opresc din meditat si ma pun iar pe visat.

Am ajuns, in vis, la banca. Ma asez, iau o gura de aer si incep sa citesc. Cata liniste'si pace...din cand in cand cate o adiere de vant trece prin parul meu neprins. Citesc "Daca vrei sa umbli pe apa, trebuie sa cobori din barca", am trecut deja de cateva capitole, ah'cum trece timpul...parca s-a innorat, noroc ca banca e sub un stejar. Si a inceput ploaia, cat ador sa ascult tunetul si sa privesc fulgerul! Parca ar comunica Dumnezeu cu mine, da parca m-ar mustra!

Si s-a oprit si ploaia, simt ca visul se indreapta spre casa mea din nou, incerc sa imi adun gandurile, dar ma opresc; dintr-o data printre copacii rari din cetate incepe o ceata gri sa pluteasca, subtire, dar rece, de pe frunzele stejarului cad picuri reci de ploaie, cat de rece a devenit totul! Si stiu, trebuie sa ies din vis si sa infrunt realitatea, de fapt nu exista nici un motiv de fericire, nu stiu de ce am iesit in vis la plimbare cu gandul la zambet.

Ies din vis, ajunsa cu gandul din nou in mintea mea, care simtea ca v-a exploda de stat in casa(motive personale), si iau Biblia, da sincer de ceva vreme nu am mai luat vreun verset care sa-l am ca meditatie zilnica. Si ajung undeva in Luca 4:8-32...unde Isus parca a inceput sa-mi vorbeasca mie, desi chiar aseara vorbeam cu o prietena si ii spunea ca Biblia e mai mult istorie decat sa copiem ce au facut ceilalti, mai bine luam totul ca pe niste experiente de viata dupa care sa ne ghidam; si totusi acum citind m-au impresionat, mi-au daruit sentimentul sperantei ca foarte curand soarele o sa straluceasca si pe strada mea, noua mea strada in curand!

Ah'din nou momentul de visare s-a schimbat din zambet in lacrima...iar finalul visului plin de raceala s-a intors in realitatea care mi-a fost umpluta cu speranta!
Si totusi, obiectez la ce am scris, exista motive de fericire!

luni, 11 mai 2009

Stie ca iubesc Luna


Nu pot sa iti ascult tacerea,
Atunci cand inima te doare,
Nu vreau sa suferi in tacere,
Cand greul vietii te apasa.
Tu stii cat te iubesc,
Si-atunci cand suferi tu,
Sufar cu tine in rand,
Atunci cand te doare,
Impart cu tine durerea.

Desi e greu.
Si simti ca toti te-au parasit,
Sa stii ca voi fi langa tine,
Cand greul vietii vine,
Cand suferi;
Si-atunci, vom fi impreuna.
Cand ne vom bucura,
Ca toate au trecut?

Atunci-ti-voi spune "TE IUBESC"
Si voi fi langa tine,
Si te voi strange-n brate,
Iti voi privii ochii tai blanzi,
Voi asculta vocea ta scumpa,
Si vom ramane impreuna,
Noi doi...Doar noi prin El.
Cu Luna.

P.S. : multumesc pentru poezie:)
Stiai cat de indragostita sunt de Luna? El a stiut...mi-a si zis in versuri:)

duminică, 10 mai 2009

Alerg....daca mor unde ma voi opri?


Imi este dor de ea. O vreau inapoi, pe acea care m-a invatat ca fericirea nu poate fi acolo unde nu se conjuga verbul "a iubi", acea care intotdeauna avea dreptate, acea care intotdeauna a stiut sa ma faca sa zambesc si cand eram in cel mai josnic mod de a trai. O vreau pentru ca o vreau!

V-a mai veni ziua in care sa ma tina de mana pe strada, spunandu-mi mandra " ma bucur ca am ocazia sa ma plimb cu tine!", sau sa mai traiesc cu ea clipele in care ne bucuram si radeam din orice mic detaliu care oferea zambet. Persoana din care m-am rupt sa imi fac o lume a mea, persoana de care m-am dezlipit sa gust din lumea asta plina de amaraciune.

O vreau pe cea care m-a dezbracat de hainele punk si m-a imbracat in domnisoara "cu stil"; o vreau pe cea care vorbea cu ravna despre Dumnezeu, pe cea care a stiut intotdeauna ca premiul ca sa-l iei trebuie sa alergi pana la capat.

Dar stiu, daca vreau sa ocup un loc sub soare, trebuie sa ma ard din cand in cand. Acum frige...oare cat v-a mai dura? Alerg inca spre tinta...alerg, alerg, alerg!
Sunt franta dar trag tare! Si totusi, alergarea mea e buna? Daca acum as muri, unde s-ar sfarsi alergarea mea? Ah'cat doresc sa fie la picioarele Lui, am atatea intrebari sa-I pun.

Vreau sa alerg spre tinta, numai inainte, pana la capat!

marți, 5 mai 2009

What's yours?


I have my own secret, like everyone. I feel like a character in a colour cartoon! :) But I'm ok, God is my designer, maybe I'm not happy now, but Hes plan is to have a happy ending.

What's your own secret?

luni, 4 mai 2009

Sunt un trabant.


Eu sunt mai mult trabant, decat trabantul meu. Nu ca as avea un trabant, dar asa m-as simti daca as avea.

Spunea cineva, ca daca nu esti diferit, nu esti normal. Deci sa inteleg ca sunt normala daca ma simt mai trabant decat presupusul meu trabant?

Dar totusi, trabantul mai mult decat trabant sunt eu, iar mecanicul e Dumnezeu!

Sunt in finalul unei zile, de maine dimineata voi continua sa traiesc cu fraza care mi-a sadit-o parintii de mica : " Nu fa nimic ce n-ai vrea sa fi gasit facand cand vine Isus!" Da, stiu ca nu pot sa reusesc zilnic sa fac asta, dar cel putin exista dorinta, si va exista vesnic.

Daca citesti acum, priveste la doamna Luna, sa vezi ce imaginatie bogata poate avea Dumnezeu :) Sau, poate sunt eu prea indragostita de Luna.

duminică, 3 mai 2009

Ganduri...

Tocmai priveam in gol, ocolind cuvintele din predica despre lumea de jos si cea spirituala. Interesant subiect, eram convinsa ca voi ramane atenta dar m-am gasit privind in gol si aflandu-ma intr-un sertar din mintea mea; mi-am dat seama ca inca mai am ganduri de vinovatie cu privire la cea care mi-a dat viata, cum am putut nega asta?

Eram sigura ca am trecut peste asta de multa vreme, e ca un labirint, ma duce pe pe un drum si ma intoarce pe altul, doar nu ma lasa sa merg inainte. Singura dorinta e sa uit trecutul, sa traiec prezentul si sa visez viitorul.

Da, el, Trecutul, nu ma lasa sa visez spre Viitor, ma tine prizoniera, legata, imi vrea visele, ma tine strans de mana ca si cum i-as fi draga, strans dar nu doare. Imi tine visele in trecut, pline de resentimente, vise colorate in gri, ma tine legata de firea pamanteasca, ma chinui sa ies; il rog frumos sa plece, imi zambeste fugar si ma face sa inteleg ca sertarul ramane plin cu amintiri pe toata viata, dar visele le pot lua cu conditia sa le dau Viitorului prin Prezent. Prezentul sunt sigura ca ma va ajuta, o sa ma ajute sa sterg fardurile spirituale lasate pe sufletul meu de Trecut si ma va ajuta sa imi decolorez visele gri, tanjind dupa vise albe.

Aleg, te aleg, Viitor in Tata, Viitor in vise albe; nu te voi uita dar te voi lasa deoparte Trecut cu vise gri; iar tu, Prezent, tanjesc sa ma umpli de intelepciune divina.

P.S. ganduri scrise undeva in decembrie 2008, in Oradea, Biserica Betania. :)

vineri, 1 mai 2009

E dimineata....


Tocmai mi-am adus aminte de niste cuvinte rostite de un pastor : " Lumea nu duce lipsa de vedete ci de sfinti!"...priveam in biserica duminica trecuta, atatia incercau sa iasa in evidenta, erau cu mana in par, sa fie siguri ca firul 21 sta cum trebuie, isi asezau intruna hainele pe ei, in timpul rugaciunii butonau telefoane, sau incercau sa afle ce mai face persoana de langa ei.

Oare chiar exista fariseism in biserici? Cat de dureros trebuie sa fie pentru Tatal Ceresc.

Oare cum se desfasoara viata unui fariseu? In fond, toti ajungem sa fim farisei pentru o clipa, cel putin. Atunci cand cineva e jos, in loc sa-l ridicam prin Scriptura, avem tendinta sa ne laudam cat de minunat a lucrat Domnul in vietile noastre, ah'de cate ori nu am experimentat asta cu multi din presupusii mei amici. Mami m-a crescut cu o dorinta, sa imi doresc indeajuns de tare sa fiu la fel de neprihanita ca si Iov, incat sa si reusesc. Nu zic ca am reusit, dar imi doresc, si o sa-mi doresc pana o sa reusesc!

Spunea cineva intr-o predica: " Sa aratam credinciosia pentru El prin dovada credintei si trairii prin El si nu prin faptele care se vad, ca sa nu ne laudam." Dar sincer, carui om nu i-ar place sa fie laudat de intreaga biserica? Carui om nu i-ar place sa fie implicat in atatea activitati incat sa para cel mai smerit? Carui om nu i-ar place sa aibe cea mai buna voce, sa fie cel mai vestit la predicat, sa fie cel mai apreciat la recitat?

Cred ca stiu raspunsul, fariseilor sau oamenilor falsi, cum vreti sa-i numiti. Ce om smerit asteapta lauda din gura oamenilor? Ce om smerit doreste sa fie considerat smerit?

Ah'din nou am intrat intr-un sir de intrebari care parca nu ajung la sfarsit. Dar o sa incerc sa ma opresc, azi am timp de mine, am timp sa vad cat fariseism se ascunde in mine? Dupa ce aflu am timp sa ma spal in sangele Lui.

Ma retrag, din nou ma doare nesimtirea celor din jur, Domnul ii striga si ei resping chemarea, acum merg, merg sa accept chemarea Lui, e dimineata, e minunat sa incepi ziua cu El, sa privesti rasaritul soarelui care parca iti inunda inima in bucurie, sa asculti concertul pasarilor care ridica in mine dorinta sa-I cant Domnului neincetat, pana si aglomeratia din oras ma face sa stau in prezenta Lui; am ajuns sa-I simt linistea exact acolo unde nu-i, sau asa crede omul!

marți, 28 aprilie 2009

Din nou...


Din nou am ajuns in pragul serii, imi iau din nou ramas bun de la domnul Soare si spun bun venit domnitei Luna. Da stiu'ciudata viata...si totusi cat de minunat, traim o viata intr-un miracol, dar suntem prea ocupati sa admiram vestita soarta!

Inainte sa inchei seara, pe genunchi in fata Lui, am simtit sa-mi astern gandul, chiar de nimenea nu ii sa citeasca tot ce sunt...

Din nou, simt cum viata parca fuge, da'zicea un filosof, "viata e ceea ce se petrece in timp ce noi ne facem alte planuri", cat adevar , pentru mine dureros, m-am izbit prea mult de zid, orice plan imi zamislesc nu imi iese fara planul Lui ceresc. Cat de crud, dar minunat, sa fi condus de un Imparat.

Acum ca am timp sa gandesc, e liniste in jur, colectia de jucarii "Me to you" parca imi dau speranta sa zambesc...nepotica cu somnul ei linistitor, parca ma adulmeca sa incerc sa fiu si eu, noaptea asta, din nou copil!

Sunt buimacita, fericita dar mai am pana sa spun ca sunt implinita. Azi mi s-a facut dor de Dumnezeu, cat de naiv poate fi omul, sa spuna atat de simplu: "Doamne azi nu am mai mult timp decat sa-Ti cer sa ma ierti.Poate maine..." . Mi dor sa adorm in bratul Lui, sa aud soapta Lui, sa spun tot ce gandesc, cat de frumos, am ganduri de toate felurile, si Lui ii pot spune orice gand, cat de naiv, pueril, stupid poate fi, El ma intelege!

Din nou, ajung in pragul dorului de El. Acum probabil incerc sa-L chem, sunt sigura ca v-a accepta invitatia mea, e un Tata si Prieten minunat...unde as mai putea gasi pe cineva care atunci cand sunt inundata in lacrimi printr-o simpla atingere ma umple de bucurie, da'vorbesc de atingerea Duhul Sfant! Ah'chiar mi s-a facut dor, e un timp perfect de o converatie cu El...ma retrag, cu credinta ca voi avea o noapte minunata!

Albumul inimii mele...


Ce-i viata ta?
E o penita, cu care scrii pe-al vietii drum...
Si vorbe-n vant si fapte rele, raman scrise intr-un album.

Ce-i viata ta?
E o penita, cu care piscalesti mereu...
Crezand ca mintea-ti trecatoare e rod al vesnicei iubiri.

Ce-i viata ta?
E o penita, dar fara Tatal Creator
Nu e nimic, decat un zambet, siret si fals ametitor.

Tu ce-L ce auzi cum lacrimile-n ascuns din rugaciunea rostita in linistea noptii care e zbuciumata de zorii zilei, zori care vin cu promisiunea: "Iti voi raspunde in curand!"

P.S. Sa va scutesc ca unele cuvinte vi se par cunoscute...sunt cuvinte ramase in gand, ascultate in melodiile Harfei. :)

marți, 21 aprilie 2009

O plimbare prin sufletul meu...


O imbulzeala de sentimente se lupta in suflet, incearca sa iasa la suprafata sa ma atinga, sa stearga un zambet pierdut de pe fata mea...sa imi picteze o fata suparata, sentimentul care va castiga o sa aibe pensula sa-mi creeze cum vrea starea! Ciudat...starea ta depinde de sentimentele care se joaca in suflet ascunse de ochii lumii.

Intru inauntru, nepoftita, privesc inmarmurita...nu le pot deosebi, sunt sentimente mii si mii...incerc sa aleg...oare unde e fericirea? oare care e bucuria? oare am in mine dragostea si pacea?

Continui sa ma plimb printre ele....ce lupta puternica, incat simt cum doare! incerc sa caut indiciul, cum scap de toate? Cum retin doar ce e bun?

Din nou intrebarile imi misuna prin minte, in timp ce eu continui sa ma plimb prin suflet...ah'cate sentimente gasesc, ah'uite si ce am simtit saptamana trecuta cand mi-am dedicat timpul pentru cei din jur, ce pace!, dar gasesc si sentimentul de neacceptare; da e de acum cateva saptamani, am incercat sa accept tot ce mi se intampla dar ma minteam singura, acum inteleg starea mea tulbure de saptamanile astea.Ah'gasesc si starea de visare, da'e un sentiment placut, dar care dureaza doar o clipa, e momentul in care evadez din lumea aceasta si intru in lumea mea, in care pot fi cu El si pot fi cum vrea El, fara sa ma las dusa de ispita firii...

Continui sa caut, si realizez ca toate aceste sentimente sunt create de mine...atunci cand fac totul dupa intelepciunea mea, si evit sa caut planul Lui...ah'si de cate ori nu am facut greseala asta; si continuam sa ma numesc copilul Lui, in timp ce negam ca viata mea e condusa de El, ma incapatanam sa fac eu.

Tot in suflet, in timp ce ma apropiam spre finalul plimbarii, am gasit o cutie, prafuita si demult nefolosita, o deschid cu grija pentru ca pare firava, si gasesc cuvinte de aur...."Fugi de poftele tineretii, si urmareste neprihanirea, credinta, dragostea, pacea, impreuna cu cei ce cheama pe Domnuldintr-o inima curata." (2 Timotei 2:22) si era semnat tot cu cuvinte de aur, dar mult mai stralucitoare..."esti copilul Meu si iti dau Cerul Meu!" . Ah'cat de tare ard lacrimile pe obraz, cat de murdara si incomod ma simt, aleg in fiecare zi sa o traiesc cu Tine, Te simt aproape, Tu esti in toate si aleg Cerul Tau!!!

Inchei plimbarea, ies din suflet, trec prin minte si arunc la "gunoi" gandurile care apartin de firea pamanteasca, las Duhul Lui sa le inlocuiasca; ma aplec pe genunchi, nu gasesc cuvintele sa ma rog, asa ca incep sa-Ti cant!

vineri, 17 aprilie 2009

story of my life...


...I shiver and pull the blanket tight around myself, for I am colder than I had realized and I wonder that all things seem to be from hell this days...Could the situation be that we no longer believe in that particular place? Or, maybe we were all promised heaven in our lifetimes, and what we ended up can't help but suffer in comparison. Maybe, someone got cheated along the way. I wonder...to live in a period of time when too much seems to happen, major symptoms include addiction to internet, TV, mass-media etc...but don't you wish that your life become a story?

Oh, I really wish my life be a great story for my God, a story wich includes God in everything I am and I do. We live small lives on the periphery; we are marginalized and there's a great deal in wich we choose not to participate..the fight on earth to reach the heaven.
How do I start this big fight wich makes my life a story? Well...I guess you have to spell your own secret wich keeps you in this life...never be afraid to cough up a bit of diseased lung for the spectators.

I shiver and pull the blanket tight around myself again, upset because I don't know how my story will end, I know that the big final is gonna be only when my King will come...but..well..anyway I'm me and I know that everyone judge me not for who I am but for what I do..so I'm gonna take a nap, before I start a new day in wich I have to be attempt on what I do, how I do and why I'm doing everything I have to...
I'm gonna close my eyes now..maybe in my dream I'm gonna have the story of my life....:)

miercuri, 15 aprilie 2009

Pentru tine....

Vreau sa uit de mine,
O clipa, un ceas, o zi...
Defapt, as vrea,
Sa plec departe!
Doar tu si eu...
Sa fim noi doi,
Noi doi si soarele
Noi doi si luna
Cu stelele, luceferii
Sa fim noi doi...
Sa nu simtim cum trece timpul,
Sa nu ne pese,
De-i soarele pe cer, ori luna.
Sa fim noi doi, dar sa fim una!
Ca si cum, de cand e...
Cerul si Pamantul,
Soarele si Luna.
Au fost intruna una...
Si chiar de nu-i vedem pe cer,
Pe amandoi o data,
Noi stim ca ei se completeaza,
Si cand e zi, rasare soare
Si cand e noapte, luna.
Hai sa fugim departe...
Desi, acum...
Suntem ca Soarele si Luna,
Tu, stii ca te iubesc!
Asa cum stie Luna,
Si stiu ca ma iubesti,
Mi-e greu sa nu te-aud vorbind,
Sa nu iti intalnesc privirea,
Sa nu simt mana ta aproape...
Da, DRAGOSTEA e nemiloasa.
Si te iubesc,
Si ma iubesti...
Pentru ca noi doi
Suntem una.
Cand inima ta bate
Bate si-a mea,
Cand inimioara ta se bucura,
Si-a mea impreuna cu a ta.
Dar cand a ta e trista,
Mai tare e a mea,
Mai ales cand eu nu pot
Sa-mpartasesc iubirea,
Sa-ti redau bucuria.

Nu ma intreba ce e cu poezia...sau pentru cine...poate e chiar pentru mine..de la tine! E povestea mea si a ta...a cui? Inca nu stiu sigur...te anunt in ziua cu pricina!

joi, 2 aprilie 2009

Tu ce fel de prieten esti?


Zilele trecute am primit un compliment destul de straniu "Esti deosebita pentru prietenia si dragostea ce o porti pentru altii!", normal ar fi trebuit sa ma bucur, dar m-am simtit foarte ciudat, nu am inteles de ce; pana ieri, cand in timp ce vorbeam cu o persoana, m-am simtit brusc enervata ca se lauda si orice detaliu mic il exagera incat iesea cat "china"; si am inceput sa vorbesc foarte sec, sa judec oarecum; dupa ce am terminat conversatia, ma simteam josnic, incomod, stiam ca ceva nu am facut bine. Am realizat, am invatat sa iubesc neconditionat, dar inca mai am detalii de care trebuie sa scap, ca sa pot si dovedi asta.

Ce fel de prietena sunt? Mi se spune des ca nu prea arat ce simt, ca tin in mine...da asta eram eu! Am o frica de oameni si de reactia lor cu privire la ce sunt..dar sunt unele persoane in fata carora ma deschid( nu ma refer la persoanele carora le spun experientele de viata) e vorba de orice gand al meu, astazi un amic m-a sustinut ca sunt creata de El intr-un mod ciudat si de neinteles. Ah'da, toti suntem creati in asa fel incat nu putem fi intelesi in totalitate de nici un om.

M-am pus sa-mi imaginez cum vreau sa fie prietenii mei, pai ar fi ceva de genul: dragostea neconditionata, sa accepte gandurile mele stupide, sa accepte greselile si incapatanarea mea, sa ma certe cand gresesc, sa ma ajute sa ma schimb cand ceva nu fac bine, sa fie acolo in orice vreme, pur si simplu sa fie prieteni adevarati! Nu vreau sa-i numar pe degete pe cei care ii am ca prieteni, dar le multumesc!
Daca asta e visul meu, presupun ca si prietenii mei asteapta acelasi lucru de la mine! Iar eu ma voi schimba o data cu deciziile mele si dorintele mele!

Tu ce fel de prieten esti? Iti place intotdeauna sa comentezi sau sa barfesti de persoanele care iti ofera prietenia lor? Esti prieten doar cand ii merge bine? Ai fi dispus sa te trezesti in miezul noptii sa-i fi ajutor cand are nevoie?
Prietenia adevarata, am incercat sa-i fac o definitie din gandurile altora...:

-Prietenia e ca mugurul unui trandafir ce sta la baza unui suflet bun...[Sima]

-Prietenia e 1 suflet in 2 trupuri sau mai multe. [ Daniel]

-Prietenia e e ceva care ramane in picioare indiferent de situatiile prin care trece[Marius]

-Prietenia e incercarea prin care se masoara un om [ Cosmin]

Si totusi...in ce mod ciudat suntem creati, noi, oamenii...

luni, 30 martie 2009

Am o pace! Tu ce ai?

Nu ti s-a intamplat niciodata sa te simti infrant dar totusi sa fii gata oricand sa te ridici sa continui lupta?!? Sa te simti pierdut dar totusi sa ai puterea sa te gasesti?!? Sa-ti pierzi rabdarea dar totusi sa ai indelunga rabdare pana o minune va aparea?!?
Mie mi se intampla tot mai des, ma intalnesc cu astfel de situatii zilnic, deja ma simt antrenata. Am inteles o chestie, viata e ca un vis, nici nu apuci sa te stresezi de ce ti s-a intamplat ca deja apare altceva. Pavel a insistat pe 3 cuvinte care ma pun pe ganduri - zboara, alearga, umbla - rand pe rand. Eu nu stiu la ce stadiu sunt acum...zbor, alerg sau umblu?
De multe ori mi se spune ca gandesc prea mult, ca uit sa traiesc clipa! Uhm da, e vorba aia care toti o folosesc drept motiv sa nu Il intrebe intai pe El : "just do it!"[ doar fa-o!]...eu zic altfel.."don't just do it, pray first!" [ nu o fa pur si simplu, roaga-te intai!]. Nu stiu pe care varianta mergi tu, dar pe varianta mea pot sa zic sigur, duc o viata de caine dar am pacea Lui!
Ca sa poti avea un raspund pozitiv la toate intrebarile de mai sus trebuie sa stii cine esti, ce perdea ai in fata? Inventata sau adevarata? Da-ti o intalnire cu perdeaua din fata ta si vei afla ce te chinui sa pari si ce esti cu adevarat! Renunta la a mai arata lumii cat de "deosebita" e persoana ta, facand asta uiti sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti! Definitia a ceea ce esti este relatia ta cu Dumnezeu! Petreci 10% din zi cu El? Sau internetul, mass-media si timpul de a arata altora ce ai vrea sa fii iti ocupa tot timpul?
Am fost si eu ca tine, am crezut ca e vina mea ca nu ma agreaza anumite persoane, am crezut ca sunt prea urata sau prea imatura sa pot vorbi cu cine credeam ca poate fi un prieten bun! Dar am realizat ceva..eu sunt un nimic, dar apartin Lui, iubesc neconditionat, am o familie pe care multi si-ar dori sa o aibe, am putini, foarte putini prieteni, dar pe care ii iubesc, desi nu le zic, incerc sa le arat! Sunt asa cum sunt, inima mea e la El acum, eu am ramas un nimeni fara de El, dar am pace, am o pace mai mare ca oceanul, pacea mea este Isus!
Fii si tu ceea ce esti, unic in felul tau, adopta stilul care iti place tie nu care place celor din jur, nu lua in serios orice compliment, multi o spun doar sa se bage in seama, crede doar ce e adevarat si verifica inainte sa crezi!

miercuri, 18 martie 2009

"Cand am dreptate, sa mai si iert?"

"Cand am dreptate, sa mai si iert?" aceasta intrebare am auzit-o la un copilas de maxim 6 ani, care era fortat de mama lui sa isi ceara iertare de la un coleg, nu cunosc motivul dar am inteles ca baietelul chiar avea dreptate dar atitudinea cu care si-a tinut sus parerea a ranit persoana cealalta!
Privind aceasta scena m-am intrebat...oare cat de deschisi suntem noi fata de cei din jurul nostru? O inima aleasa, un duh bland, o minte deschisa, ne pot face sa fim pentru cei din jur o binecuvantare, pentru toti cei cu care venim in contact. Aroganta sau o atitudine de superioritate din partea noastra sunt cu totul de neacceptat. Dar daca tu esti victima si cel de langa tine e arogant? Pai..eu am patit-o..chiar de curand...desi primul gand a fost sa ma razbun, m-am gandit mai bine si mi-am dat seama ca omul destept e cel care nu raspunde cu aceeasi moneda, in cazuri de genul, si am continuat sa iubesc acea persoana, asa cum El continua sa ma iubeasca desi eu continui sa jignesc opera Lui de arta ce a pus'o atat in mine cat si in cei din jurul meu.
Invat de la Dumnezeu, nu franez pe nimeni si nu ranesc printr-o nevoie exagerata de armonie.

miercuri, 11 martie 2009

Papadie sau floare rara?

Este din nou perioada papadiilor! Oricat de atent incerc sa smulg aceasta planta nu reusesc sa o scot toata, o parte din radacina ramane adanc infipta in pamant si ameninta sa rasara din nou curand si sa dea iarasi frunze.
Papadia este ignorata, nu este niciodata ingrijita si sapata, dar totusi infloreste ca o adevarata risipa in orice loc. Nu trebuie ambalata sau tratata in mod special ca sa-si etaleze splendoarea de coronite galbene; ea creste chiar si in cartierele cele mai distinse si in locurile cele mai putin agreabile. Ai putea sa te vezi plantand papadii in gradina ta? Daca ai face-o, papadia fiind foarte activa, curand s-ar furisa si ar face un intreg gazon de papadii si in gradinile vecinilor.. Ea nu se va limita niciodata la un singur strat!
Crestinii ar trebui sa semene mai mult cu papadia. Fetele noastre galben-aurii ar trebui sa le aminteasca oamenilor ca adevarata credinta are radacini adanci, care sunt imposibil de smuls. Numarul nostru mare ar trebui sa arate in lume ca noi, chiar daca nu suntem iubiti si nu suntem ambalati cu grija, putem fi gasiti pretutindeni, atat in tinuturile mai putin agreabile cat si in cele bogate. Ar trebui sa fim la fel de usor accesibili ca papadia. Asa a fost Isus. Trebuie sa indraznim sa iesim din gradina noastra si sa sarim peste gardurile care vor sa ne limiteze la locurile unde altii se asteapta sa ne intalneasca. Sa lasam ca fetele noastre insorite sa straluceasca peste tot unde ar putea fi nevoie de putina lumina, in crapaturile de la marginea drumului sau pe gazonul unui club de tenis exclusivist. Tu ce alegi sa fi? Papadie si sa te raspandesti in lumea larga ca Isus sau floare rara si sa stai in gradina ta fara sa-ti vada cineva fata?
" Poate ca papadia creste numai pentru ca sa aiba cu ce sa se joace si de ce sa se bucure copii, dar nimeni nu-si va atrage protestele altora daca culege o papadie! " [ Janice Kempe]

luni, 9 martie 2009

Ce gandesti si ce esti...

Vorbeam zilele trecute cu un prieten si imi povestea de viata pe care o duce, cum si-a complicat-o singur si acum nu stie cum sa iasa din tot labirintul creat. Nu e deloc usor sa ajungi intr-o situatie dificila si sa stii ca aceasta ar fi putut fi evitata, daca avertismentul tau ar fi fost ascultat.
Multi oameni alearga dupa noroc. Intalnesc zilnic astfel de oameni in jurul meu. Goana dupa cariera, bani, putere, prestigiu este nelimitata si egoista, dar cat de frecvent in spatele acestei fatade de bogatie se ascund suferinte, relatii distruse si o lipsa de orientare personala.
Multi oameni care se numesc crestini nu se intreaba deloc cum se rasfrange felul lor de de trai asupra bunei reputatii a Numelui lui Isus Cristos. Apostolul Pavel le aminteste iudeilor din vremea lui ca Isaia a fost nevoit sa le atraga atentia inaintasilor lor asupra acestui fapt. Ei Ii devenisera necredinciosi lui Iehova si prin aceasta au terfelit in noroi Numele Sau inaintea popoarelor pagane.
Am incercat sa ma privesc din afara...cum apar in fata celor cu care intru in contact zilnic? Cat de mare e lumina Lui in mine? Ce parere si-ar face cineva despre mine?
Nu am gasit un raspuns clar, pana la urma parerile difera, dar am observat in mine prea multi "daca"...dorintele noastre sunt adesea insotite de sentimente de invidie. Relatiile ne sunt otravite de ghimpele concurentei. Nu mai traiesc cu adevarat daca visez cu ochii deschisi la "o viata mai buna" si ii invidiez pe altii. Timpul nespus de pretios pe care il pierd cu acei "daca" l-as putea folosi pentru lucruri mai bune. Creatorul nostru nu vrea sa trecem pe langa adevarata viata numai pentru ca evaluam gresit situatia in care ne aflam. Intr-o lume a pretentiilor, noi ne putem gasi linistea la El, ne putem ocupa locul pentru care am fost creati si sa dorim schimbari majore acolo unde ele sunt necesare si unde se inscriu in limitele planului lui Dumnezeu.
Un pacat poate fi rezistent : mandria, barfa, gelozia, rautatea, etc. de cele mai multe ori, nu poti scapa de ele de azi pe maine. Cand le descopar in viata mea, incerc sa compar cu o solutie de scos pete. Pornind de la premisa ca o solutie de curatat pete este substanta care dizolva o anumita pata, ea va dizolva pata respectiva. Pur si simplu, se aplica solutia si este lasata sa actioneze, sa patrunda in pata. Mai mult nu se poate face pe moment.
Substanta buna pentru indepartarea pacatelor noastre este sangele lui Isus varsat pe cruce. Cel care m-a ranit nu a putut sa ma doboare. Nu, ci efectul actinunii lui este ca ma aliez astfel cu Salvatorul meu si sa ma aseaman tot mai mult cu El !

vineri, 6 martie 2009

...dar sa nu mai TACI!


Doamne, sunt atat de goala si moale, imi simt aripile grele, nu ma mai pot ridica, puterea mea consta in puterea Ta...
Nu te mai simt, sunt ca o frunza ce si-a pierdut pigmentul, ma usuc fara prezenta Ta in mine...
Faptele mele, desi tind spre bine nu au valoare fara Tine in mine, tanjesc dupa prezenta Ta, stiu ca ma privesti si ma vrei in planul Tau, ma ti langa Tine dar nu ma atingi, ma lasi sa realizez ca fara Tine sunt ca un pui fara mama lui in primele zile de viata, ca un drum care nu are nici un scop sigur...
Astept, ravnesc sa ma certi; cearta-ma, dar te rog sa nu mai TACI. Invata-ma si incearca-ma pentru ca stiu ca in final ma asteapta o mare binecuvantare...
Sunt indragostita de Tine si iti multumesc ca ma umpli de fericire cand imi amintesc ca sunt rod al imaginatiei Tale!!!
Raman uimita si plina de rusine cand vad ca aleg sa fac binele dar reusesc sa implinesc sa fac doar raul...cand in mine tot ceea ce conteaza e chemarea Ta de a schimba omul din mine in perfectiunea Ta, iar eu ma lupt cu mine...Tu doar privesti si atunci cand nu voi mai putea duce lupta printr-o singura miscare voi iesi biruitoare prin Tine...astept..pana atunci astept....
semnat,
Maya

miercuri, 18 februarie 2009

"Vezi ca lumina din tine sa nu fie defapt intuneric! "

Privesc in stanga si gasesc minciuna, in dreapta minciuna, in spate minciuna, in fata minciuna , in jos minciuna, pana si in mine gasesc minciuna...iar cand privesc in sus cu mila Imi promite ca foarte curand ma va ridica de pe acest pamant, din acest loc care oamenii l-au transformat din Paradis in Iad...tot ce trebuie sa fac e sa-mi reumplu zilnic sufletul cu El si sa ma golesc de mine, e atat de simplu, sa raman in rugaciune!
Am fost intrebata zilele trecute cum imi dau seama cand cineva e o lumina, raspunsul desi cautam sa fie cat mai complex l-am dat simplu "privesc dincolo de aparente", am fost intrebata de ce am ales unele persoane in care sa investesc, raspunsul a fost pentru ca merita, sunt unele dintre ele care nu stiu ca sunt o comoara in ochii mei si nu stiu ca mijlocesc pentru ei, conteaza? Nu, Dumnezeu stie si imi e de ajuns!
Lumina multora se stinge cel mai repede atunci cand refuzam sa intelegem ca scopul nostru e de a ridica pe cei din jurul nostru, nu de a le aduce osanda si judecata. Cine suntem noi sa osandim cand e El peste noi toti si in fata Lui suntem toti egali? O alta cauza e acea ravna a oamenilor care iubesc sa iasa in fata celorlalti, in ultima perioada am fost numita imatura pentru ca am trecut prin ceva prin care nu am mai trecut niciodata, si nu am stiut cum sa reactonez, am facut cum am crezut, iar unde am gresit mi-am cerut iertare, ca imi cer iertare sunt imatura? Wow, inseamna ca toti crestinii sunt imaturi. Interesant cum pe zi ce trece observam ca oamenii sunt atat de ciudati, incepand cu mine, sufar de fel in tacere, iar atunci cand stiu ca trebuie sa spun ce am de spus, Dumnezeu imi da cuvinte si curaj iar oamenii imi inchid usile...
Am inteles ca lucrarea Lui va reusi in viata mea pentru ca am inceput-o de pe genunchi, chiar daca oamenii vor incerca sa nimiceasca planul Lui pentru mine, in Fapte 5:38,39 mi se da siguranta ca merita sa investesc in continuare in rugaciunile pentru cei care lupt! Dumnezeu da biruinta oamenilor care se roaga.
Dumnezeu este cu cei cu inima sincera, cei care in afara par luptatori si inauntru sunt plini de frica de El, El ii alege pe cei slabi, nu are nevoie de oameni puternici care se incred in ei.
Am realizat ca am fost oarba si El m-a vindecat, mi-a deschis ochii sa vad ca oamenii nu sunt ceea ce par, ca in oamenii sta ascunsa rautatea si atunci cand te astepti mai putin, te tai si scormoneste rana deschisa dupa care iti spun ca esti bun de aruncat la gunoi! Exista oameni de genul asta, din pacate cunosc si eu multi...am fost inteleasa gresit cand am spus ca sufar si doare, mi s-a spus ca nu stiu sa lupt, dar Iov nu a luptat? In timp ce suspina de durere?
Lacrimile imi sunt numarate, si stiu ca Dumnezeu imi da curajul sa indraznesc sa ma avant pe apa, sa cobor din barca in care am crezut ca va fi bine si sa umplu cu Isus prin credinta!
Nu stiu parerea ta despre mine, nu stiu cum gandesti cand citesti gandurile mele, nu stiu, dar nu judeca cand cunosti in parte...iar atunci cand auzi un zvon rau despre cineva sa nu crezi pana nu verifici singur. Dar atunci cand auzi un zvon bun despre cineva fii plin de fericire pentru acea persoana! Sa fim gata sa nu mai credem orice zvon si sa dam o a doua sansa!
"De astazi , eu te vreau in inima!"

miercuri, 11 februarie 2009

Tu ce cadou ai de dat?

Ah'nu ti s-a intamplat niciodata sa stai pur si simplu si sa te gandesti de ce treci pe unde treci si de ce Dumnezeu permite?!?
Trec prin mari incercari care nu au nici un raspuns plauzibil..dar am inteles ca aici pe pamant sunt liber arbitru si eu aleg daca sufar sau nu...eu aleg daca stau pe net sau stau in rugaciune...eu aleg daca gandesc pozitiv sau negativ...eu aleg daca iubesc viata sau o urasc....eu aleg pe cine iubesc si pe cine nu...eu aleg in cine sa am incredere si in cine nu...
Stateam si ma gandeam de ce nu raspunde Domnul tot timpul?!? Vreau sa scap de o durere ce ma apasa greu, o durere ce distruge optimismul din mine...ce transforma zambetul meu in lacrimi pline de durere, o incercare pe care singura am ales sa o trec! Cum se va termina si cand? Probabil tot de mine depinde...Dumnezeu ce va face e sa-mi aline durerea si sa-mi ofere o sansa mai buna:)
Ma gandeam cat de negativisti sunt oamenii..iar eu m-am lasat influentata de ei si am ales atatea zile sa am impresia ca de ce am pierdut ceva s-a sfarsit lumea. Ah'azi cand am avut un moment de reculegere ma gandeam cum pot gandi ca un om care desi zice ca e crestin cand vine vorba de fapte..o sa ma abtin la comparatie:))
De sarbatori de obicei bisericile sunt pline..nu-i asa? Da iti poti da seama ca cei veniti de departe sunt prezenti..priveam in curtea bisericii..ah ce colectie superba de masini, dar cand am pasit in biserica, ma asteptam sa vad multe lumini, adica omul binecuvantat nu Il lauda pe Domnul neincetat?!? Nici macar o luminita nu am gasit in cei care erau cu masinile din colectia bisericii...am zis probabil e prea dimineata, a trecut ora de rugaciune..am iesit sa cant..priveam atenta la cei care nu i-am vazut de atata vreme..ah'ce haine superbe de sarbatoare, cata parada pentru Nasterea Domnului, cata pregatire..dar festivitatea? Ah'da sunt acei cativa care incearca sa umple 3 ore de slujire in biserica...in timp ce unii dorm sau viseaza la masa de la pranz!
Cat se poate bucura Isus de toate pregatirile pentru marea sarbatoare cand noi uitam de El? Sarbatorim fara sarbatorit? De ziua cuiva nu daruim persoanei in cauza daruri? Noi ne Craciun ne facem noua cadouri! Lui ce cadou i-ai dat de Craciun?
Ah'cat negativism in noi, cat de mult iubim e-ul nostru! Nu e vorba doar de Craciun, e o comparatie cum nu vreau eu sa mai fiu! Fara sfarsit..doresc sa fiu langa El neincetat, sa gandesc pozitiv chiar daca cineva isi bate joc de mine, sa zambesc atunci cand pierd ceva, sa fiu sigura ca prin El daca pierd ceva inseamna ca va fi ceva mai bun.
Iar atunci ca ma doare tare, cand simt ca durerea vrea sa acapareze cu negativism gandirea mea...sa ma ridic si sa pot zice convinsa "NU!"...acum zambesc si astept o minune! DA minunea Lui e pe cale sa apara in viata mea! Daca ceea ce am ales eu am pierdut...ceea ce voi alege in data urmatoare va fi asa incat ceea ce ofer eu sa fie indeajuns si ceea ce sunt eu sa fie privit prin ochii Lui :)

marți, 10 februarie 2009

dar...iubesc!




Orice om care gandeste isi gaseste o lume proprie..o lume in care poate simti nemurirea, in care poate fi ceea ce e... Dar exista momente in care trebuie sa dam cu capul de ceva, sa realizam ca avem o viata de infruntat in fata, in care teama de ce va urma va stagna. Viata defapt e o simplitate banala..doar ca noi ne-o complicam singuri...spunea cineva.."daca vrei sa fi fericit, fii"..cat de simple cuvinte..:)
Mintea mea? e un labirint la care de 20 de ani nu am reusit sa-i dau de capat, dar am inteles ca nu voi reusi niciodata pana nu ajung in fata Lui... pana atunci o sa ma plimb prin acest labirint numit viata...in care poate voi trece din nou pe unde am mai fost..sau voi ajunge in mii de locuri nestiute... ma cunosc atat de putin...am zile in care simt ca sunt in plus in fata tuturor, in kre ma urasc pentru ce sunt..urasc raul din mine... sunt multe clipe in care ador sa umblu prin ploaie..asa stiu ca nu ma va vedea nimeni plangand...sunt zile in care voi spune azi e ziua in care vreau sa zambesc..si cand ma ridic observ ca viata imi ofera doar lacrimi, am momente in care cand vad cata dragoste am de oferit, imi vine sa las toate deoparte si sa o impart...la fiecare cat simt... ah'daca nu ar complica oamenii lumea..ce simplu as putea spune "te iubesc" zambind...poate cu lacrimi de fericire ca pot sa spun in fata persoanei in care merita sa investesc, persoanei care defectele ei pentru mine sunt cele mai importante calitati. dar oamenii complica..eu raman cu speranta ca sunt unii oameni care chiar daca nu stiu ce vor..inima le arata ce simt...le ofera posibilitatea sa ia intiativa, iar daca esueaza sa se ridice si sa zambeasca zicand "sunt impacat cu gandul ca am incercat".


Eu? am esuat din simplul fapt ca am iubit si pana am invatat cum sa arat mi s-a intors spatele..m-a durut si doare...doare tare! dar sunt multumita ca am avut curajul sa zic ce simt si sa fiu ce sunt...sunt impacata ca desi am pierdut...am incercat...am ajuns in final invinsa si franta... acum? ma lupt cu mine...sa arunc in trecut ceea ce nu voi mai putea avea niciodata..dar sa raman cu speranta ca va fi bine, pana atunci? raman un vers nescris in poezia vietii..dar care trage sa fie scris cat mai repede:) un gand simplu..care tinde spre complicitate, un gand care arata ca sunt om,ca simt..plang..sufar...dar iubesc :)

joi, 5 februarie 2009

Credinta sta in fapte nu in vorbe....


" Nu criticul este cel important; nu cel care arata cu degetul atunci cand cel puternic se poticneste sau cand binefacatorul ar fi putut face mai mult bine. Lauda este a aceluia care este in arena...care, in cel mai bun caz, cunoaste la final triumful unei mari realizari si care, in cel mai rau caz. daca pierde, macar pierde pentru ca a indraznit. Asadar locul lui nu va fi niciodata alaturi de acele suflete timide care nu cunosc nici victorie nici infrangere." [ Theodore Roosevelt]

Cat de mult mi-au placut cuvintele astea, cat de incurajatoare pentru a cobori din barca ta plina de frica si sa umbli pe apa, cum spunea John Ortberg, ce poate fi mai minunat in fata Lui decat sa vada ca nu te dai batut pana nu gusti triumful sau infrangerea? Cum putem noi dovedi mai bine ca vrem sa ajungem langa El, cand nu suntem gata sa dovedim lumii ca suntem lumini prin El, sau poate intrebarea ar fi, chiar suntem noi lumini? Ar putea zice un om din lume ca avem ceva diferit? Ce izbesc ochii lumii cand privesc inspre noi? Vocabular urat, parada modei, lacomie dupa bani, barfa, lauda, minciuna...lista poate continua, cum crezi ca poti fi o lumina cand te minti pe tine insuti? Eu una m-am simtit mizerabil in fata Lui dupa citirea acestor cuvinte, m-au prins chiar intr-o pasa in care trebuia sa ma decid...lupt sau stau? Probabil voi gusta infrangerea, dar comoara din Cer va fi atat de dulce incat v-a acapara gustul infrangerii..asta e bonusul unui luptator de-al Lui...indiferent ca pierzi sau castigi...pe calea Lui dupa orice lacrima vei primi o binecuvantare...

Nu ti s-a intamplat sa te intrebi de ce toate iti merg pe dos? Sa ai impresia ca daca renunti sa te mai zbati poate se vor linisti apele? Ah'si eu de atatea ori ma confrunt cu intrebari de genul...dar am ajuns la concluzia ca atata timp cat nu fac nimic, satana va da impresia ca apele sunt calmate dar defapt nimic nu s-a schimbat, toate asteptau sa fac eu pasul pentru a incepe lupta...oricand reiei lupta apele vor fi aceleasi..nicidecum mai linistite.

Merita sa veghezi dupa care sa iei masuri...dar tot ce conteaza intr-o lupta e sa fi sincer si deschis..atat cu tine insuti cat si cu ceilalti implicati...e mai bine sa se auda din gura ta ce ai de zis decat de la altii..pentru ca stii cum e "telefonul fara fir"..pana ajunge la destinatie forma cuvintelor si intelesul lor e cu totul altfel.

Te afli in momentul asta intr-o lupta? Ce ar fi sa reflectezi, priveste la intersectia in care te afli...si alege calea cea mai plina de primejdii..pentru ca aia cu siguranta e calea Lui,iar atunci cand stagnezi si spui de aici nu mai pot continua...va veni El si te va indruma...pentru ca El apare exact atunci cand noi nu mai putem face nimic. Se intampla de multe ori sa spunem ca Dumnezeu nu ne ajuta, dar oare nu suntem noi cei fricosi si lenesi si nu facem pasul care il putem face si singuri? Dumnezeu actioneaza doar atunci cand puterea omului e prea mica in fata incercarii, dar nu va actiona atunci cand refuzam sa pasim din cauza ca ne e teama ce va urma...candva tot vei trece pe acolo, ori acum ori mai incolo...e incercarea care te maturizeaza...cu o lupta neterminata nu poti ajunge in Cer.

Cat despre mine si incercrea mea, sper ca am luat decizia corecta, iar daca nu Dumnezeu imi promite in Fapte 5 :38, 39 ca ceea ce e dat de la Dumnezeu nu va fi nimicit niciodata de oameni, chiar daca toti sunt impotriva...
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare