filele mele.

duminică, 28 decembrie 2014

Rugaciunea seninatatii

Desi mi-am luat un angajament sa postez zilnic, m-am oprit din a posta...nu din a scrie, a aduna povesti si peisaje din cuvinte in inima mea.

M-am oprit din teama de a arata vulnerabilitatea in care eram scufundata la mijlocul lunii, gandindu-ma la aceasta reactie a mea de a evita sa scriu pe blog am ajuns la concluzia ca reactia fizica la necunoscut este prezenta si la mine, un amestec puternic de teama, anxietate si vulnerabilitate m-au cuprins intrutotul. Ca sa ma fac inteleasa, a fi departe de casa pentru prima data se Sarbatori, a avea langa mine pe sotul meu si atat, m-a facut sa cad in aceasta reactie normala, cum ar numi-o psihologii.

Nu stiu daca sunt singura care atunci cand trec printr-o stare imi place sa citesc despre asta, asta am si facut, citind cartea "Darurile imperfectiunii" de Brene Brown, asteptam sa gasesc definitii si tehnici de trecere peste aceste stari...raspunsul scriitoarei insa a fost : Rugaciunea seninatatii. Stiam rugaciunea, aproape pe de rost, insa niciodata nu am stat sa cuget si sa simt rugaciunea...astazi am facut asta si am ajuns la concluzia ca fac si eu parte din categoria de oameni care prefera sa se complaca si sa se planga de situatiile in care se afla fara a incerca sa schimbe in mod practic ceva. Rugandu-ma sincer si cu o dorinta arzatoare de a-mi schimba starea, am primit o ghidare inteleapta, sa invat sa accept lucrurile care nu le pot schimba. Gandidu-ma la acest lucru am inteles ca defapt nu vreau sa schimb nimic, nu momentan, nu doresc sa fiu in Romania acum, cand sunt in mijlocul visului de a termina un Master in Anglia.

Un alt lucru care l-am primit in timpul rugaciunii a fost sa inteleg ca Dumnezeu nu vrea sa traiesc nici o alta zi, decat ziua de astazi. Dumnezeu ma vrea prezenta cu tot ce sunt doar astazi, pentru ca noi depindem de El ca sa fim impliniti, si cum am putea sa ne umplem de El daca nu suntem prezenti in prezent?!

Inca am vise si dorinte, le tin in suflet si le las la vedere pentru Dumnezeu, dar ma lupt sa fiu prezenta astazi, si maine voi spune la fel!!

joi, 11 decembrie 2014

9-10-11 Decembrie

9-10-11 Decembrie au fost 3 zile in care oamenii care au incercat sa ma ispiteasca au reusit sa imi aduca aminte ca Dumnezeu vrea sa il laudam cu mainile curate si nevinovate...am invatat sa ignor si sa respect parerile fiecaruia.

In ultimele zile am fost recunoscatoare de dragostea si intelepciunea cu care m-a ghidat Dumnezeu in raspunsurile mele si deciziile luate, mi-a trimis si persoane care sa imi spuna ca sunt omul potrivit la locul potrivit, aveam nevoie sa mi se aminteasca ca o lupta inceputa nu merita lasata ci trebuie castigata indiferent de circumstante.

Astazi, Dumnezeu mi-a pus pe inima sa iert si sa respect, sunt cuvinte rostite simplu dar sunt atat de greu de aplicat si doar cu ajutorul Sau reusim sa simtim cu adevarat dragoste neconditionata si curata.

Astazi, te provoc si pe tine sa iti speli mainile in nevinovatie si sa lauzi Numele Sau, cauta Fata Lui si inchina-te cu laude la adresa bunatatii Lui. Astazi fa-ti timp sa te bucuri in El!



P.S. Prefer sa scriu cate 2 sau 3 zile la rand din lipsa de timp!

luni, 8 decembrie 2014

1st weekend in December

Am avut un weekend in care am reusit sa inteleg ca a avea multi bani nu inseamna ca esti fericit...daca nu ai familia care o doresti, persoane pe care sa te bazezi, un loc de munca care te face sa te trezesti cu zambetul pe buze, o inima vesela si o mana darnica, nu vei ajunge sa simti fericirea!

Am avut un weekend cu oameni faini, care mi-au amintit cat de dor imi e de prietenii mei de acasa si de oamenii care pun valoare in mine si nu o scot prin critica si judecata.

Astazi, apreciez persoanele carora le pasa de mine si ma accepta asa cum sunt, ma incurajeaza sa fiu autentica. Sunt recunoscatoare si multumitoare Domnului pentru oamenii valorori din jurul meu si ma rog ca si voi sa aveti macar o persoana pe care va puteti baza in orice vreme si de la orice distanta.

O saptamana productiva va doresc!

vineri, 5 decembrie 2014

3, 4 si 5 Decembrie

Se intampla sa ai zile pline si sa nu am timp de internet, am avut ultimele doua zile..si vreau sa spun ca e atat de bine sa te pui seara in pat si sa iti dai seama ca nu ti-ai aruncat timpul navigand online.

In 3 Decembrie mi-am incheiat ziua fiind multumitoare pentru ca am reusit sa inchei Cursul (tip modul) pentru Academic English and Literacy din cadrul Masterului unde studiez.

In 4 Decembrie am fost multumitoare ca am terminat inca un modul pe partea de Nutritie si ca am avut un Social Event unde am reusit sa cunosc mai bine colegii si am incheiat seara stand cu sotul meu.

Astazi, 5 Decembrie, sunt recunoscatoare ca am intrat oficial in vacanta si ne pregatim de un weekend brake, astazi sunt recunoscatoare pentru ca Dumnezeu ne invata sa luptam si sa supravietuim indiferent de cat de mare e valul care ne incearca.

In ultimele 3 zile am invatat ca singurul lucru prin care dovedesti ca esti diferit (crestin) de ceilalti e prin atitudinea si actiunile tale, nimeni nu e interesat de baticul sau fusta ta, nici de faptul ca esti extrem de strict cu tine in multe lucruri...oamenii vor fapte si raspund la atitudini!

Care e atitudinea ta astazi?

marți, 2 decembrie 2014

Sa spui DA cu mana larga!

Astazi, 2 decembrie, sunt recunoscatoare ca Dumnezeu a pus in mine empatie si dorinta de a ajuta pe cei din jur. Cand am venit in Anglia si in special cand la Master ma intrebau colegii de trecutul meu spuneam mandra de anii de voluntariat, de proiectele sociale si educationale in care am fost implicata...pana mi-am dat seama ca nu e de ajuns, ca ce am facut e mult prea putin...inca hotarele au nevoie de samanta vie!

Astazi vreau sa scriu ca o aducere aminte, inca am de lucru si inca trebuie sa empatizez cu cei din jur, inca trebuie sa ma dedic celor slabi care au nevoie de sprijin, celor mici care au ramas singuri si celor care au nevoie de ghidare in deciziile vietii, astazi scriu sa inteleg ca toata viata trebuie facut binele fara lauda...

Astazi sunt cu inima vesela sa stiu ca inca mai exista oameni care se dedica binelui si lupta prin fapte cu aceasta : ProVita, Parintele din Prahova . Merita vizionat si luat aminte!

Multumesc lui Dumnezeu pentru acest proiect si ma rog ca Domnul sa reverse bunatatea Sa atat peste oamenii care ajuta cat si peste cei care primesc ingrijirea!

Astazi cu o inima recunoscatoare, imi doresc sa fiu mai buna si sa empatizez mai mult!

luni, 1 decembrie 2014

1 Decembrie

Pentru lipsa mare de postari din anul acesta m-am decis sa scriu in luna Decembrie cate o postare zilnica, un fel de Advent Blog Month si sa scriu zilnic lucruri frumoase si incurajatoare, pentru ce sunt recunoascatoare, etc.

Astazi, 1 Decembrie, sunt recunoscatoare ca sunt romanca...ca m-am nascut in Ardeal si am avut parte de oameni minunati in jurul meu. Sunt romanca si am avut privilegiul sa cresc intre sasi si maghiari...asta m-a ajutat ca in zilele acestea sa nu judec gruparile etnice din tara noastra ci mai degraba sa ii inteleg si sa nu cred ce scrie presa.

Sunt bucuroasa ca am sansa sa arat oamenilor din jurul meu cat de frumoasa e tara mea si ce oameni minunati sunt in ea. Sunt recunoscatoare ca avem oameni talentati care sunt valorificati la nivel international.

Astazi, dar nu doar astazi, sunt bucuroasa ca sunt romanca si am o tara atat de bogata in tot felul de resurse. Ramane sa ma rog sa reusim sa ne valorificam in continuare oamenii de valoare iar resursele sa le folosim pentru binele nostru!


Astazi sunt recunoscatoare ca incep luna Decembrie, o luna preferata sufletului meu, cu imnul tarii mele!

joi, 23 octombrie 2014

Nu-i bateti, iubiti-i !

Petrecem primele dousprezece luni din viata copiilor invatandu-i sa vorbeasca si sa mearga,pentru a petrece urmatoarele dousprezece luni spunandu-le sa taca si sa stea jos! (Phyllis Diller )

Prea multi romani au impresia ca doar nuiaua educa copilul, prea multi romani au impresia ca un copil nebatut este needucat. Am avut multe discutii si contraziceri chiar si cu prieteni apropiati, in care incercam sa le explic ca sansele de a creste un om de valoare sunt mai mari daca nu iti bati copilul, dar nu ai cu cine vorbi, gandirea comunista (nu stiu cum sa o numesc) este atat de bine implementata in noi incat e mai simplu sa acceptam varianta usoara, usoara pentru parinte dar daunatoare pentru copil. De ce?!?

Un copil are suflet pueril, are inocenta si totodata personalitate, caracter in formare si gandire in dezvoltare. Un copil face prostii din greseala sau curiozitate, niciodata nu plange fara motiv, cum ne place sa credem, intotdeauna exista un motiv dar nu intotdeauna poate fi explicat, si noi avem momente in care ne simtim aiurea si nu putem explica starea, iar la femei e simplu sa ne descarcam cu un plans. Plansul copilului e mai ascutit si galagios pentru ca inca nu stie sa isi controleze sentimentele si crede ca plangand mai tare se va descarca sau face inteles, sau cel putin va primi o imbratisare si incurajare de la parinte; copilul cand plange "fara motiv" are nevoie de un sentiment de siguranta. 

Stiai ca copiii nu fac ceea ce le spui ci copiaza ceea ce faci tu? Daca tu urli tot timpul la ei, si ei o sa inceapa sa ridice tonul; daca ridici mana la ei, si ei vor ridica mana la alti copii; insa daca il respecti si iubesti si el va face asta la randul lui.

Copiii nu sunt idioti, unii sunt mai destepti decat parintii, tocmai din acest motiv tind sa faca prostioare din curiozitate si explorand lumea, o lume care pentru tine pare ceva normal si "de-al casei", copilul tau nu vede si nu simte ca tine, lasa-l sa exploreze. Bucura-te daca ai multe haine de spalat, inseamna ca a fost ocupat si cu siguranta a mai invatat ceva murdarind hainele, si daca nu, cel putin ai un copil sanatos care se poate juca.

Copiii sunt daruri ceresti si trebuie tratate ca atare, trebuie iubite si pretuite, ingrijite si crescute cu cea mai delicata atingere, imbratisarea, care ofera siguranta si energie pozitiva, dragoste si caldura de care un suflet are nevoie. 

Exista si copii obraznici, dar nu e vina lor, e vina parintilor ca nu si-au facut timp sa petreaca cu ei, nu si-au facut timp sa ii invete pas cu pas cum trebuie sa vorbeasca, sa se comporte si sa actioneze in public si nu doar. Exista multe studii care arata ca parintii in cele mai multe cazuri isi descarca starea lor din cauza problemelor externe pe copii, fara ca copilul sa aiba o adevarata vina. 

Exista totodata atatea modalitati de crestere si educare a copilului, tehnici de corectare a comportamentului, organizarea timpului parintilor, dar cea mai buna (dupa parerea mea) este educatia prin iubire. 

Am vrut initial sa scriu mai academic si cu dovezi stiintifice, dar blogul e pentru toate varstele si nivelurile de educatie, am preferat sa scriu simplu si la subiect si sper ca m-am facut inteleasa. 

Iar ca un ultim gand, va rog, nu va mai bateti copiii, iubiti-i ! 

sâmbătă, 19 iulie 2014

Pe marginea prapastiei

A fost pentru prima data cand am asistat la o scena in care o persoana ameninta ca se arunca in gol, prima data cand am simtit cum toti muschii mi se incordeaza si am impresia ca paralizez, cum tot sangele o ia razna in circuitul lui si gandurile se blocheaza, o singura intrebare imi ramane insistent in minte, "Ce trebuie sa patesti ca sa iti doresti moartea?!".

A fost prima data cand am simtit ca Dumnezeu ne-a dus acolo, pe o zi ploioasa, ca sa ne incerce credinta...de cand urcam dealul am vazut ca ceva se intampla, politia si semnele de interzis trecerea in zona respectiva m-au facut sa inteleg ca e ceva grav...cand ne-am apropiat puteam vedea cum 3 barbati incercau sa il convinga sa treaca pe partea sigura a stancii, era intre viata si moarte, in dreapta un pas il salva iar in stanga un pas mic ii lua sansa de a vedea partea frumoasa a vietii. A durat mai bine de o ora, timp in care corpul meu nu se putea controla, desi ne plimbam in directia opusa si incercam sa evitam zona...nu puteam decat sa intorc capul de cate ori simteam ca il pot zari si sa ma asigur ca inca e acolo, inca se decide si cantareste, in tot acest timp nu puteam decat sa ma rog in gand si sa astept un raspuns...ploaia a inceput sa fie tot mai puternica iar tunetele au inceput sa se auda, cu totul anormal in Anglia, sunetele erau ca un strigat din partea Cerului in care i se spune sa nu faca pasul spre stanga, inca mai exista o sansa pentru el, inca viata lui poate prinde un contur frumos...Din cauza ploii a trebuit sa ne departam de zona si sa ne adapostim sub un copac, au trecut vreo 10 minute si ploaia era tot mai puternica, iar cerul nu inceta sa strige, in ploaie am mers inspre stanca de langa pod sa vad daca mai e acolo, am zambit desi inca cerul plangea, nu mai era nimeni...m-am indreptat spre parcarea unde erau masinile de politie si cand am vazut ca pleaca toti impreuna am simtit cum tot corpul isi revine la normal, muschii se relaxau, iar gandurile se deblocau...Dumnezeu asculta rugaciunile celor saraci in duh, asta am invatat astazi; cu asa putina credinta m-am rugat pentru un necunoscut, fara sa stiu nimic despre el, decat cel mai important lucru, nu-si mai dorea viata....

Asta patim si noi deseori, ca si crestini, alergam spre tinta si uneori o luam pe scurtaturi, care ne duc pe marginea prapastiei, inainte sa ne aruncam cu avant suntem opriti si intrebati, ca si tanarul de azi, de ce ai vrea sa arunci la gunoi tot ce ai adunat si sa renunti la a fi un CINEVA pentru aceasta lume morbida?!? De ce ai vrea sa o iei pe scurtatura cand este o singura cale , cea ingusta si lunga?!? De ce ai vrea sa renunti la sansa de a primi o viata vesnica?

Atat de multe intrebari mi s-au adunat dupa acest eveniment si doar un singur lucru am reusit sa il inteleg, anume, viata nu e a noastra si e vai de cine decide in locul Creatorului cand sa isi incheie drumul si ferice de cel care se lupta a sta pe calea cea ingusta si alearga corect spre premiul final.

In final, ziua de azi a fost o adevarata lectie pentru mine si sotul meu, amandoi ne-am rugat in gand pentru el si am vazut cum Dumnezeu raspunde, pana si cerul s-a inseninat dupa ce masinile de politie au plecat, si acum e soare iar apusul imi multumeste ca i-am dat sansa prin rugaciune sa isi arate culoarea minunata...astazi am fost binecuvantati, tu iti pretuiesti viata?!

vineri, 4 iulie 2014

Fa-ti timp pentru fericire!

Era o seara normala, parte din rutina zilnica, doar ca era o zi de vineri, ziua in care era fericita ca poate adormi tarziu si sa se trezeasca la cat vrea. Le facea baie fetitelor cu gandul ca le va pune devreme in pat si va avea timp de ea, sau mai bine zis isi va pierde timpul ei la TV sau internet. Astazi, era mai grabita decat de obicei si in sovaiala si chicotitul fetitelor nerabdarea ei prindea forta si in cuvinte. Le-a scos pe rand din cada in care fetitele au construit o adevarata fortareata din spuma, iar jucariile erau aliniate ca in armata, doar ele puteau intelege jocul, dar si fara sa il intelegi simteai ca e o joaca pura si inocenta, simpla si vesela...joaca a fost oprita mai repede decat de obicei si intr-un ritm alert stergea prima fetita care canta voioasa un cantecel invatat astazi la gradinita iar cea de-a doaua topaia in cada si stropea cu apa in jurul ei, pana cand ea nu a mai suportat si cu toata furia cuvintelor a strigat "Ajunge cu joaca pe ziua de azi, e timpul sa dormiti!", fetitele au deschis ochii larg si se uitau mirate la ea, niciodata nu le-a mai oprit din joaca pana acum, chiar daca nu se mai juca cu ele de luni de zile, cel putin le lasa pe ele sa se exprime.

In timp ce o pregatea pe fetita cea mare de somn, cea mica nu s-a putut stapani si a inceput sa topaie si sa ingane cantecelul invatat, topaia in jurul lor si zambea cu gura pana la urechi, un zambet dulce si jucaus. Cand amandoua au fost imbracate, s-au luat de maini si au format o hora in baie, intre spuma si apa cazute pe jos, prosoape ude si haine aruncate, desi decorul lasa de dorit, decoul inimii lor era bine slefuit si plin de pace si voie buna. Ea ar fi vrut sa strige sa se opreasca, sa le traga dupa ea in dormitorul lor si sa le puna la somn, sa inchida usa si sa aiba un moment pentru ea, dar ceva o retinea si incerca sa inteleaga ce, pana ce constiinta ei a inceput sa o mustre, sa aduca in minte toate imaginile din trecut in care topaia si ea impreauna cu ele si se bucura.

In timp ce fetele au inceput din inganat sa formeze cuvinte si sa chicoteasca de zor in hora lor, si ea le-a prins de mana si a inceput sa danseze cu ele, s-a lasat dusa de sentimente, a uitat de televizor si de internet, a uitat de dorinta de a sta singura si s-a bucurat de prezent, constientizand ca fetitele vor creste iar cu aceste momente nu se mai poate intalni.

Acolo, in baia cu un decor deloc placut si umed, decorul inimii ei a inceput sa fie slefuit si zugravit, in culori calde si zambete largi. Timpul nu mai conta, ci amintirea formata era importanta, atat pentru ea cat si pentru fetite.

Astazi ea a invatat sa se opreasca din goana dupa fericire si sa fie fericita, tu cand vrei sa devii fericit/a ?

vineri, 20 iunie 2014

Caramizile sufletului!

Astazi am surprins-o cum isi admira zidul ridicat in jurul sufletului ei, un zid facut din caramizi foarte pretioase si valoroase, da, valoroase! Nu si-ar fi permis niciodata sa ridice singura un zid atat de mare, cu caramizi atat de grele, sunt prea scumpe si sunt formate din cuvinte pe care ea nu e obisnuita sa le foloseasca, deloc!

Uneori imi da impresia ca nu e parte din lumea aceasta, ca e un suflet ratacit in Secolul 21, ca nu stie nici ea din ce an face parte dar pot spune sigur ca daca exista in istorie un secol care sa fie laudat pentru bunatatea si respectul dintre oameni, atunci ea face parte din acel secol iar daca nu exista, poate urmeaza unul pe care il asteapta. Si totusi e constienta ca Dumnezeu stie mai bine cand a trebuit sa te nasti si de ce, probabil de aceea a si acceptat sa i se construiasca zidul, a crezut ca asa se procedeaza cu fiecare suflet in zilele noastre. Si-a lasat sufletul expus si gol, astfel incat oamenii au avut ocazia sa il imbrace in ce aveau ei la indemana, de la cuvinte pline de repros si neintelegere la cuvinte calde si blande, pacat ca cele dintai sunt mai multe; zidul e aproape gata, iar sufletul incearca sa mai traga cu ochiul printre caramizi, sa vada daca si celelalte suflete se simt la fel de singure inchise si sufocate de cuvintele care striga intruna din acele caramizi.

Astazi statea pe o banca si privea in jur, era o zi de vara englezeasca in care razele soarelui te incalzesc in acelasi timp in care bataile vantului iti fac pielea sa zgribule si sa isi doreasca o patura pe ea., dar a inceput sa se obisnuiasca cu acest mix de stari pe care vremea o are, o fi si ea un suflet care inca nu stie ce vrea, se chinuie sa ia o decizie care sa fie stabila...si ne mai miram ca oamenii nu pot ramane stabili in decizii!

Poate si din cauza razelor care ardeau cand nu era vant sau cate un norisor care se punea in fata soarelui sa te racoreasca si isi lua o forma de zambet ca si cum asteapta un "multumesc pentru umbra, norisor"; sufletul a inceput sa ii spuna ca se simte prea sufocat si isi doreste libertate, se uita la pasarile cerului care zburau sub soarele arzator si vesteau o zi minunata, se uita la frunzele verzi ale copacilor care se jucau in bataia vantului si cantau un cantec la veseliei, se uita la animalele din parc care se jucau si zburdau fara nici o grija si se uita la sufletele copiiilor care inocenti inca nu isi ofereau caramizi intre ei. Sufletul ei dorea sa fie din nou liber dar zidul de cuvinte era in continua crestere si devenea imposibil, asta ii spunea ea stand tacuta pe banca si zambind subtil la minunatia naturii care o inconjura, isi lasa nasul micut sa se inalte in mirosul florilor din jur, iar urechile erau incantate de cantecul pasarilor, pana si pescarusii aveau un glas placut, iar ochii deschisi bine priveau incantati jocul copiiilor si al animalelor, cata inocenta si libertate in mijlocul forfotei create de adultii cu suflete zidite.

In mijlocul momentului plin de satisfactie simtea cum la fiecare zambet ce il oferea naturii cate o caramida ii cade, cadeau cele mai grele si le auzea cum urlau in timpul caderii, isi strigau numele. "Te urasc", "Ma enervezi", "Nu te mai suport", "Ma calci pe nervi", "Esti nerecunoscatoare", "Tu nu stii sa ajuti", "Nu esti buna la nimic", "Pot eu mai bine decat tine", etc. , caramizile cadeau una cate una dar intr-o viteza incat nici nu reusea sa auda numele lor intregi, deducea care erau...au cazut mai mult de jumatate din caramizi pana cand si-a dat seama ca cele ramase nu vor sa cada doar cu un zambet. A stat si s-a gandit ce sa faca si ascultand copiii si-a dat seama ca trebuie sa se comporte ca un copil ca sa aiba suflet de copil. Primul lucru ce l-a facut a fost sa multumeasca Tatalui pentru ceea ce e si ce a primit si sa isi ceara iertare pentru cuvintele spuse celor din jur, multe din graba si de cele mai multe ori fara sa gandeasca, in timp ce aducea cauzele inaintea Lui simtea cum caramizile incep sa se dezlipeasca si sa cada, din nou tipand numele lor, dar de data aceasta era numele celor pe care i-a ranit, persoane de la care si-a cerut iertare dar a refuzat sa se ierte ea insasi. In final s-a simtit libera iar sufletul deveni din nou copil, zburda si el impreuna cu copiii si cu animalutele din parc, dansa cu norii si canta cu pasarile cerului, asculta povestile copacilor si imbratisa mirosul florilor...se simtea ca odinioara.

Astazi, ea a inteles ca ai voie intr-o lume in care se daruiesc caramizi grele, sa le refuzi si sa zambesti frumos celor care ti le daruiesc, si sopteste-le ca natura te-a invatat sa ierti!

Astazi ea e libera si binecuvantat de Dumnezeu, nu vrei sa devii si tu la fel?

sâmbătă, 5 aprilie 2014

Un stil de viata sanatos

In ultimele luni am fost tot mai preocupata de ce mananc si cat mananc, nu pentru a slabi ( nu as mai avea de unde, haha) ci din cauza sanatatii. Imi aduc aminte in liceu cand nutritionistul mi-a spus ca trebuie sa imi schimb regimul permanent, dar ca sa ma obisnuiesc trebuie sa o iau treptat si sa nu fortez stomacul sau ficatul. De acum 7 ani am luat-o atat de incet incat a trebuit sa ajung din nou la medic si tot alimentatia a fost de vina...inainte sa ajung la medic daca ma intrebai ce stil de viata am, raspundeam convinsa "stil de viata sanatos", ceea ce si ceilalti imi spuneau. Da, comparativ cu cei din jurul meu eram mai atenta la ce mananc decat altii, nu mananc fast food, nu beau sucuri carbogazoase, evit junk food-ul cat pot...e de ajuns nu?
Asta am crezut si eu, daca nu mananc junk food o sa fiu sanatoasa si gata!

A avea un stil de viata sanatos inseamna mai mult decat ce nu mananci, inseamna ce mananci si cum mananci, inseamna ce stare de spirit adopti, cata doza de optimism ai in tine si cat de activ fizic esti, si intelectual :)

In Mai 2014 e un an de cand am fost prima data la medic, dupa 7 ani, ca sa ajung la concluzia ca trebuie sa dau mai multa atentie acestui stil de viata care spuneam ca l-am adoptat..si am inceput cu Biblia. Aveam nevoie de o baza sa inteleg de ce nu pot manca junk food, care trebuie sa recunosc, are un gust bun.

In Biblie mi-a fost de ajuns sa citesc Legile poporului evreu sa inteleg ca Dumnezeu stie mai bine ce e bun pentru om si ce nu...nu a pus legile pentru a avea ce incalca sau respecta, le-a ales pentru binele nostru, le-a ales sa intelegem ca pentru a avea o viata sanatoasa trebuie sa avem grija de noi. Am ajuns si prin Proverbe si Eclesiastul si am inteles ca un om care vrea din intelepciunea lui Dumnezeu este un om care respecta poruncile si sfaturile Lui. Am fost si prin Psalmi si am inteles ca pentru a avea o pace interioara trebuie sa te bucuri de ce primesti, asa ca am inceput sa ma uit in fiecare zi in jurul meu, la natura, la frumusetea animalelor si plantelor, la zambetele oamenilor si la joaca copilasilor...e o doza sigura de optimism pentru fiecare zi. Am inteles ca pentru a ma simti fericita trebuie sa fac pe altii fericiti, asa ca am inceput sa fiu mai atenta la cei din jur. Dumnezeu ne-a lasat mobilitatea si motricitatea sa ne folosim de ele, am inceput sa merg mai mult pe jos si sa evit masina sau autobuzul, ma plimb cat de des pot si ma joc cu copilasii din jurul meu.

Mi-am dat seama ca pentru a avea un trup sanatos trebuie sa il hranesc sanatos...recunosc, sunt incepatoare practic, dar teoretic stiu multe din carti si documentare, din povestile celor care au trecut prin asta si sfaturi. Stiu multe dar practica ma doboara, dar asta pentru ca eu o las!

Multi ma intreaba de ce ma intereseaza atat de mult ce mananc, pentru ca mi-am dat seama ca lui Dumnezeu ii plac oamenii statornici din toate punctele de vedere, ii plac oamenii care nu se plang mereu de cum arata si cei care invata sa traiasca in armonie cu ce ii inconjoara. Si pana la urma, ce poate fi mai sanatos decat ceva creat de Dumnezeu?

Sursa foto : http://trm.md/ro/social/flash-mob-pentru-sustinerea-unui-mod-sanatos-de-viata/

vineri, 21 februarie 2014

Imbratisati de soare

Sunt acele zile in care endorfinele sunt foarte ridicate in corpul tau si simti nevoia sa le elimini,chiar daca asta inseamna sa produci mai multe. E o zi in care nu ai nici un plan, in care, daca ai fi melancolic, ai plange ca nu ai un scop in viata, insa astazi alegi sa nu iti pese de ce va fi maine, astazi te bucuri de azi!

Iesi afara in cel mai apropiat parc, iti lasi telefonul acasa sau tableta, si incerci sa comunici cu natura...e inceputul primaverii...e plin de muguri, iarba se chinuie sa iasa afara cu un verde crud si placut, soarele vrea sa te imbratiseze cu razele calde care inca nu te topesc, norii se joaca pe cer luand tot felul de forme, copacii parca zambesc stiind ca urmeaza sa infloreasca si sa prinda culoare...iar vantul adie, uneori mai tare, si anunta ca vremea se pregateste de o mare schimbare....vine primavara! Astazi iesi si saluta natura, multumeste-i ca urmeaza sa aduca bucurie prin culorile ei, speranta prin soarele cald si pace prin linistea din mijlocul ei.

Astazi ies si eu afara si imi pregatesc sufletul de primavara, imi pun in cutia cu amintiri toate gandurile negative, toate visele neimplinite si care nu au un scop in viata mea, toare insultele si jignirile primite in ultima perioada si pastrez toate incurajarile si urarile de bine, pastrez imaginea placuta a familiei si a prietenilor, astfel incat sa-mi aduc aminte mereu ca am oameni care ma iubesc si carora le pasa de mine, dar totodata sa imi aduc si eu aminte ca imi pasa de ei si ma rog pentru ei.

Curatenia de primavara ar trebui sa o faca fiecare in sufletul lui, sa isi curete toa
ta ura, invidia, minciunile si lacomiile si sa lase loc de pace, dragoste si bucurie...oh'ce frumos ar fi daca am trai cu totii in armonie!


luni, 3 februarie 2014

Cand inimile se impietresc

Nu stiu cati dintre noi am visat sa mergem in misiune in Africa sau Asia, doar pentru a experimenta viata de acolo sau de a ne lauda ca noi am facut un act de caritate, insa stiu ca pe toata lumea care a fost acolo, oamenii de acolo i-au schimbat. Bucuria ca au un singur rand de haine, ca au o masa pe zi, ca au copiii langa ei, ca dorm 7 intr-o camera, ca au ocazia sa auda de Dumnezeu si sa renunte la vraci si vrajitori....oamenii saraci au inimile incalzite si topite, astfel piatra a devenit prin starea de multumire o inima adevarata!

In ultima marturie auzita de un grup care au fost in Africa si au stat printre oameni care au fost scosi din jungla si pusi in societatea lor...pe moment iti vine sa le plangi de mila dar dupa ce ii asculti cantand si dansand de bucurie ca li s-a dat sansa sa iasa din viata pe care au avut-o, nu poti decat sa iti plangi tie de mila. Stam cu lunile si salvam bani sa avem cea mai buna masina, cea mai buna casa, doar haine de marca si mancare doar din brandurile cele mai scumpe, ne numim binecuvantati dar uitam sa ne si simtim asa. 

Unul dintre oamenii din echipa spunea ca la ei radioul e ca si la noi o plasma, daca nu mai mult, sunt putini care isi permit si din lipsa de curent, folosesc baterii...iar daca in sat sau grup cineva are radio se aduna toti seara si asculta impreuna, in timp ce la noi intr-o familie fiecare e in camera lui cu propriul smart phone sau laptop ori tableta, in timp ce plasma merge si nimeni nu se uita la ea; in bucatarie nu ai loc sa tai o ceapa pentru ca sunt mult prea multe aparate, in camera unde sta o fata e plin de ustensile de par; nu bem apa de la robinet pentru ca nu ne place gustul, nu iesim oricum din casa ca se uita vecinii, etc. Si tot ne plangem de ce nu avem mai mult decat ceilalti! 

Nu spun ca nu e bine sa ai, si eu am mult mai mult decat o familie din Africa, dar avand tot mai mult ne concentram atat de mult pe ceea ce avem si ce vrem sa mai agonisim incat uitam sa investim si sa ne hranim inima. Nu trebuie sa fi crestin, si un ateu are nevoie de hrana pentru suflet...prin faceri de bine, prin imbratisari, sa ne folosim toate aparaturile din jurul nostru spre a surprinde frumos pe cineva...creand un album frumos, un video, sa dai un simplu telefon si sa spui "multumesc", sa gatesti un meniu complet si sa il duci la vecina care e vaduva si singura, sa iti faci curat in dulap si sa donezi toate hainele care nu le-ai purtat de sezonul trecut, lasa-ti creativitatea sa iti ofere cele mai practice idei pentru a te hrani spiritual si emotional...lasa-ti inima sa simta cu cei de langa tine, devino empatic! 

Cu siguranta mi-ar fi dificil sa renunt complet la tot ce am mai bun pentru ca cei din Africa nu au, insa anul acesta mi-am propus sa simt inainte sa imi doresc...inca invat, dar am si rezultate! 

Tu cand esti bun?
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare