Sunt doar un fulg....

Nu e ciudat? Sa ai tot ce ai vrut intotdeauna si intr-o fractiune de secunda sa ramai fara nimic...defapt, eu am ramas cu strictul necesar, se spune ca daca ai o casa, mancare si haine esti printre cei 15% din populatia lumii care e fericita, asta inseamna ca 75% din populatie nu au strictul necesar? Si totusi ma intreb, oare ce sunt toate acestea daca nu ai fericirea de a fi copilul Lui?

Sunt acel fulg de nea care cu cat priveste mai mult cum coboara cu atat stiu ca ma voi topi candva...poate mai curand decat cred eu sau poate mai tarziu; in final exista si ierni mai lungi!
Si ajung sa privesc in jur, ceilalti fulgi par atat de diferiti, parca nu s-ar gandi ca o sa vina vremea "topirii", si pur si simplu zburda in aer, foarte jucausi, iar cand ajung jos, crezand ca destinatia finala e pamantul inghtetat pe care fulgii sunt asezati, cand ajung jos sunt mandrii in miezul zilei, cand razele soarelui se abat asupra lor si ii fac sa sclipeasca...dar ei nu stiu ca soarele te arde, te topeste si totul o face prin purtarea blanda si sireata a lui, si ajung fulgii sa se topeasca cand se asteapta mai putin sau...poate nu se asteapta deloc!

Ma simt ca si un fulg, ce am ajuns pe un pamant rece si astept sa ma topesc; dar stiu ca felul topirii mele depinde de mine...daca ma port smerita si fac ceea ce mi s-a dat sa fac, topirea mea v-a fi doar pentru a ma curata si a-mi oferi posibilitatea transformarii intr-un inger alb si pur care nu se poate topi; sau aleg sa ma port ca toti fulgii...mandra, si sa ma folosesc de "armele soarelui" sa pot fi stralucitoare si admirata de fulgii din jurul meu dar sa supar Creatorul si cand va veni vremea topirii nu o sa arda doar raul din mine, ci voi arde vesnic cu totul!
Ma simt ca un fulg...dar oare daca maine e vremea topirii eu cat voi arde?

As vrea sa ma topesc sa fiu fulgusorul care isi atinge scopul, care se joaca cu cei mici si ofera ajutor parintilor, care sa iubeasca si sa ierte neconditionat...sa fiu ceea ce vrea al meu Creator sa fiu...si tot mai mult in dragoste sa cresc!
Si poate e doar o simpla curiozitate, dar tu ce fel de "fulg" esti?

Si mai am un gand...ca si om...cat ma rog, cat te rogi? Se stie ca daca am intelege pe deplin ca Dumnezeu este Dumnezeul nostru, rugaciunea nu ar tine cont de timp.

A fost odata...caci astazi...

Se spune ca Luna ne este sora, poate de aceea am sentimente atat de profunde cand o privesc, ma pierd prin ea si ma simt libera...imi vine sa strig de bucuria ce o emana, stie sa se poarte prin gingasia intunericului care o domina, noroc cu fratele Soare care ne ajuta sa o vedem.

Dar daca si acolo sus, genul masculin este ajutorul genului feminin, asa ar trebui si aici jos, baiatul sa ajute fata. Vasul tare sa sprijine vasul slab.

Nu e ciudat cat s-au schimbat timpurile? Nu mai gasesti nicaieri baieti cu bune maniere, care sa nu minta, sa stie sa se poarte; oare unde sunt acei baieti care iti deschid usa sa intri si iti trag scaunul sa iei loc? Oare unde sunt acei cavaleri care cand te invita la o plimbare te duc intr-un loc public si nu pe o alee pustie; care iti respecta feminitatea, care te suporta in decizii si nu fac pe inteligentii etaland telefoane, masini sau case ci isi arata inteligenta prin eleganta si stilul lor ordonat de viata. Mai exista asa ceva?

Dar totodata ma intreb, unde sunt acele fete care tin la onoarea lor de a fi fata, acele domnisoare care se respecta si vorbesc frumos, care tin cu adevarul si isi tin parerea fara a se lasa influentate de "vrajelile" baietilor. Unde sunt acele domnite care nu aveau curaj sa-si arate goliciunea si care tineau la puritatea lor, unde sunt acele fete care erau interesate sa citeasca si sa stranga o cultura generala, unde sunt acele domnite care invatau sa gateasca si sa tina curatenia in casa, care se pregateau sa fie sotia din Proverbe 31.

Chiar imi doresc sa fiu domnita aceea chiar daca as fi o ciudata in mediul in care traiesc, doresc sa gasesc un cavaler care sa ma respecte si sa tina la deciziile luate pentru puritatea si devotamentul meu fata de Dumnezeu. Imi doresc...

Agape.

"A Domnului e razbunarea, iar a noastra e rabdarea." Cu asta a fost incheiat un frate predica, si cata dreptate poate avea.
Dar oare suntem noi atata de smeriti incat intotdeauna sa iertam si sa asteptam sau preferam sa umplem paharul cu dulcele razbunarii?

Si sunt atatea detalii care ne provoaca la razbunare...nu ti s-a intamplat niciodata sa fi vorbit de rau si sa ai direct intentia sa mergi la cel apropiat si sa te apuci.."ai auzit ce a zis de mine, care e mai nu stiu cum fata de mine..."; oh'si cati nu facem asta.

Sunt mici detalii, care dor si prin care ne ranim singuri; ne pierdem pe drumul amagitor al dragostei firesti prin care singurul scop e sa ne fie noua bine; si uitam de dragostea agape, care poate provoca atata bunatate...

Imi e dor sa vad un om care cauta sa ofere nu sa ia, care cauta sa dea nu sa adune...dar mai exista oameni cu astfel de dorinte?

Raman cu o dorinta...sa creasca agape in sufletul meu.

Fiecare cu turma lui.

Probabil toti va-ti pus cel putin o data intrebarea "exista prieteni adevarati?". Ey'bine eu cred ca zilnic ma intreb, si zilnic mi se dau aceleasi raspunsuri, si da si nu...dar probabil ar trebui sa ne intrebam: "suntem noi prieteni adevarati?".

As vrea sa mi se zica ca da, nu vreau sa fiu prietena perfecta, doar sa fiu PRIETENA cu fapta. Dar stii, omul cam are instinctul de turma, si anume ca atunci cand sunt liberi sa faca ce vor, se imita unul pe altul. Deci daca esti vestit in barfa, poti fi sigur ca mai sunt altii care te imita.

Oare eu ce turma am ales sa urmez? Ah'daca am avea toti curajul sa lasam turma pamanteasca si sa alergam dupa cea cereasca; daca am lasa ravna dupa bani si castig..daca am ramane constienti ca poate la noapte nu vine Domnul, dar sufletul nostru oricand poate fi luat, daca am fi dependenti de Dumnezeu...

Cand am inceput sa scriu, undeva prin gand strabatea o idee, sa inchei cu multumire pentru toti prietenii mei; dar ma intreb, am asa ceva? As vrea sa zic ca da, sunt putine persoanele care au loc important in inima mea, poate prea putine, dar nu mai stiu...eu ce loc ocup in inima lor?

Sau poate ar trebui sa ma intreb, sunt eu demna sa am prieteni adevarati sau fac parte dintr-o turma fara scrupule?

cu autorul anonim.

Privesc cum arde focu'n soba, incet, fara sa faca mare zarva; el arde si-ncalzeste casa-ntreaga si-apoi mi-arunc privirea din nou in cartea mea, ca sa citesc mai departe...

Citesc, pierduta printre ganduri, un rand, doua, o fila..noua. M'opresc incet, privesc spre soba...ciudat! Cand mi-am plimbat privirea ultima oara, ardea un foc in ea, insa acum...aproape ca s-a stins, e-un foc mohnit...si o raceala incepe sa se lase. Ma ridic incet, si trec la soba, iau lemne si le'ndes in ea, iar din nou o caldura mare incoajoara odaia mea.

Asa e si cu sufletul din noi, cu sufletul trudit de atata zarva, l-anceput, el arde numai pentru Domnul; apoi incet, incet incepe a se stinge...Nu-i mai lumina-n jurul lui, nu-i mai caldura sufleteasca, el nu mai arde pentru Domnul, si-ncet se stinge.

Ar fi atata de usor de-aprins, dar noi privim doar la ale noastre treburi si uitam ca un Isus s-a jertfit pentru-ncalzire. Suntem atat de goi in noi, e rece tot ce ma-nconjoara...si tare-as vrea un suflet nou sa impresoare a mea casa, casa sufletului meu e goala...sau poate doar ce trebuie sa-L strig si va veni s-ocupe casa?

Astept...veghind cand va sosi, sa-i dau ce am mai bun...desi e rece.

Ma amagesc ca dorm...desi doar visez.

Nu ti s-a intamplat niciodata sa ai tot acelasi vis in repetate randuri?
Si nu ma refer doar la visele din somn, ci si visele cu ochii deschisi..parca e un vis de care nu ma pot desparti...imi scriu propria poveste cu ochii imaginatiei...si totul a inceput dintr-un vis...

A inceput cand ultima oara m-am trezit din vis tresarind, nu puteam dormi linistita si ma amageam ca dorm, desi eu doar visam.
Era seara deja, in drum spre casa, am aparut pe strada ca o umbra la inceput...o silueta subtire care umbla cu capul plecat pe spate; si asta pentru a avea marea ingaduire pentru ochi sa admire cerul instelat.
Aveam inima plina de bucurie si de iubire pentru un Domn caruia m-am inchinat si am incercat sa-L onorez de atatia ani.
Ma minunez. De cate ori, ma intreb, pana acum a oprit El timpul, a ocolit vesnicia si a ajuns inapoi in veacul primordial si, intr-un mod tainic, cunoscut numai Lui, a cules din mijlocul fiintei Sale, propria Lui viata- si a pus-o inauntrul unui om care tocmai crezuse in El?

Privesc adanc in stele..ma pierd printre ele..si am impresia ca sunt pe acelasi gand cu mine..."Si cand va deveni logodnica Mireasa si Mireasa...sotie? Si cand va fi sarbatoarea nuntii?" ...da, sunt curioasa cand vine vorba de Domnul.
Nu stiu nici ziua, o stie El, dar stiu ca va fi atunci cand trecutul, prezentul si viitorul se vor contopi intr-unul singur, iar apoi vor disparea! Atunci eu, imi doresc din toata inima sa raman sa Il iubesc cu toata fiinta mea!

Dar in final, raman cu intrebarea, oare mai sunt veacuri pana ce ultimul dar din Dumnezeu va fi sadit in ultimul credincios? Sau asta se va intampla chiar maine?

Cu drag...

Azi? Te-am simtit ca o adiere, m-ai imbratisat si mi-ai lasat o raza sa-mi conduca ziua. Tot azi, ai fost in pasul mereu, Ma urmareai in orice miscare...iar de cate ori imi intorceam privirea imi zambeai; dar azi...stiai ca sunt singura si fara un stalp in temelia sufletului meu...stiai ca sunt slaba cand vine o lupta si pierd orice bun; stiai si stii cat de greu duc eu viata...o viata de om comparata cu caine, stiai ca tot ce vreau e un zambet si lacrimi...stiai tot..stiai.

Iar azi, te-ai strecurat prin spate...si m-ai invelit in aroma Ta dulce, erai tare gingas si plapand, dar stii bine, toti Iti spun asta cand te cunosc; am zis la'nceput ca n-are rost sa-mi fac sperante vreo vizita sa primesc desi doream...am zis ca esti prea popular printre oameni sa ai timp de mine, ce sunt un pribeag...am zis, dar ziceam toate cu gandul la Tine si o minune doream a se'ntampla...te-asteptam iubite Stapane..o vizita doar ca sa-mi faci imi doream...si ai venit cu fata-Ti senina si zambetul l-ai asternut pe fata mea, iar cu vocea ta calda si plina de Duhul, mi-ai spus sa stau calma ca tu vei veghea.

Acum eu stau si incerc sa cred ca nu a fost vis ci realitate pura, ai fost aici langa mine si esti...iar eu te invit sa ai loc de onoare in sufletul meu pribeag, ocupa Tu postul de Rege al meu si Iti multumesc ca esti cu mine mereu.

Iar acum , iubite prieten ce-mi esti, te invit sa il chemi si tu pe-al meu Rege, sa vezi cat de dulce vei fi cand zambesti si cu cata putere emani a ta veselie...fii vesel si cheama-L; El va veni, nu stii ca Isus e al meu Rege? El e perfectiunea ce o tot astept...dar printre oameni ma satur de lume, oh'cheama-L si tu si apoi vei vedea cata dreptate tu imi vei da.

Iar tie, Isuse, multumesc ca ai citit "scrisoarea" mea!