filele mele.

marți, 2 decembrie 2008

Traiesc in trecut, gandesc in prezent....


Ce inseamna sa traiesti in prezent? Mai ales cand ajungi intr-un loc unde nu stii ce cauti, nu stii ce vrei si nu stii daca e bine ce faci...cand ajungi acolo unde nu te-ai fi imaginat.

Atunci cand vezi ca viata iti e echilibrata si organizata, ajungi intr-un mediu nou , provocator, plin de surprize dar mai ales de incercari si provocari pline de lacrimi...ajungi acolo unde iti e teama sa iti faci un prieten, te dezgusta faptul ca oriunde privesti vezi doar barfa, critica si minciuna. Te face sa intelegi ca singurul prieten adevarat e El, mai ales atunci cand vezi ca si o singura convorbire la telefon deranjeaza pe cei cu care convietuiesti, e normal...atata timp cat incercai sa faci pe plac celor din jur, cum iti permiti sa incalci regula ta?!? Sa deranjezi pe cel de langa tine...

Pana sa ajungi aici, visai la o viata de student plina de zambet, bucurie dar si esecuri...credeai ca ceea ce spun altii ca e complicat sa traiesti cu atatea persoane necunoscute sub acelasi acoperis...mai ales atunci cand esti obisnuit sa ai camera ta, sa ai intimitatea dorita si atunci cand ai nevoie sa te concentrezi la ceea ce ai de facut sa nu te bruieze nimeni.

Iti doresti sa renunti la tot, doar sa stii ca ajungi in mediul tau, la comoditatea ta. Dar atunci iti dai seama ca Dumnezeu are un plan cu tine, vrea sa renunti la Eu-l tau pentru El. Domnul iti vrea inima intai zdrobita ca sa simti cu adevarat puterea Lui peste viata ta, vrea sa renunti sa mai compari viata ta cu a celor din jur, sa lasi carma in mana Lui...sa ramai constient ca El te tine in bratul Lui.

Accepti situatia, ravnesti sa te ridici, in asa scurt timp ai fost zdrobit si cazut, incat nu stii unde mergi si ce vrei, te grabesti sa iei decizii corecte cat mai repede, dar uiti ca trebuie sa le iei pe cele intelepte, esti jos, ai alunecat intr-o fractiune de secunda, dar continui sa zambesti in fata celor nemantuiti, e deja obisnuit la tine sa ti inchis in inima ceea ce simti, te faci ca nu ai timp sa le rascolesti sa ajungi la o concluzie, desi esti constient ca este normal atunci cand cazi sa te ridici imediat si sa nu te opresti din drumul tau din cauza oamenilor.

Accepti si invelesti sentimentul caderii cu dragoste frateasca, zambesti cu pace si subtil dai de inteles ca tot ce vrei e sa fie ei bine, cat despre tine...o sa ai timp si de tine candva...probabil atunci cand esti prea cazut sa mai zambesti pentru altii.

Vrei ca istoria ce o creezi tu sa fie una plina de gloria Lui, esti constient ca pentru asta ai nevoie sa te maturizezi si pentru a ajunge la o maturitate spirituala mai ridicata trebuie sa treci prin incercari nu trebuie sa te sufoci citind carti complicate pentru oameni simpli. Ravnesti sa devii ascendent, sa cresti si sa urci zilnic , pe zi ce trece tot mai mult.

Stii ca imperfectiunea ta e perfecta in mediul tau, dar pentru a intelege care e mediul trebuie sa accepti ideea de a trece prin locuri si momente pline de intuneric si de neintelegere, dar ramai constient ca Dumnezeu cand ne vorbeste nu ne informeaza ci ne formeaza, iar atunci cand ajunge sa ne formeze ne umple de curaj pentru a merge inainte in drumul plin de incercari, iar atunci cand privesti in urma incepi sa razi si sa spui usurat, ce simplu era daca ma lasam in voia Lui de la inceput.

Drumul cel mai important este relatia cu Dumnezeu, care iti ofera pace, har si binecuvantare, dar nu in ultimul rand dragoste, care e mai presus de toate.

Dragostea, dragostea lui Dumnezeu inseamna sa daruiesti celor care par sa nu aiba mai nimic pentru a te rasplati. Ea provoaca egoismul innascut din fiecare dintre noi si merge dincolo de intelegerea noastra. Dar este dragostea in cea mai inalta forma a ei!

Prin dragoste ajungi la concluzia ca indiferent unde mergi, iti iei atitudinea cu tine. Si atitudinea face locul ingrozitor sau minunat.

Da, viata este asa cum o faci sa fie!
Trimiteți un comentariu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare