filele mele.

luni, 28 octombrie 2013

Rugaciune de seara...

"Oh' de cata vreme nu ti-am mai scris in pragul serii, nu mi-am mai asternut gandurile in fata Ta, cu o rusine plina de speranta a intelegerii si cu un curaj nou vin pregatita pentru o noua intalnire cu Tine, in scris. 

Nu e scurta vremea de cand ma confrunt cu diferite ganduri si cu lupta tineretii de a-mi croi un drum, acum un drum nou cu sotul pe care l-am primit in dar; e atat de greu sa intelegem care e drumul cel mai bun si uitam de atatea ori ca doar rabdarea ne poate oferi un raspuns de la Tine...

Din frica de a nu scapa vreo oportunitate ajungem sa culegem sfaturi de la oamenii din jur si nu de putine ori deducem ca inca nu ai pus omul potrivit sa ne indrume pe o cale care merita pasita si cu ceea ce ramanem e doar rabdarea si speranta, dar o speranta care merita tinuta strans in inima noastra. 

Nu de putine ori ajungem sa fim epuizati de energie dupa o zi in care credeam ca am facut totul in numele Tau si sa fim epuizati spiritual pentru ca am uitat sa te punem pe Tine pe primul loc. Nu de putine ori s-a intamplat sa judecam oameni care s-au comportat fara intelepciune divina, pe cand tot ce trebuia sa fac era sa ma rog pentru ei, oameni care mi-au calcat peste vise si mi-au spus ca nu merita ascultate, oameni care cred ca e de ajuns sa fac ceva oricat de mic, pe cand Tu ai pus in mine resurse sa fac lucruri mari...dar stiu, e perioada de slefuire, doar ca unii slefuitori apasa fara mila si cu toata puterea incat simt ca o sa ma sparga si uit, din nou, ca sunt facuta din material divin. 

Doamne, rugaciunea mea de seara se rezuma la mine si doar la mine,
Ajuta-ma sa ma rog pentru oameni in loc sa ii barfesc,
Ajuta-ma sa zambesc oamenilor care ma privesc cu suspiciune,
Ajuta-ma sa ajut oamenii care nu vor sa ma ajute,
 Ajuta-ma sa incurajez oamenii care nu ma incurajeaza,
Astfel incat tot ceea ce fac sa fie facut fara sa asptept vreo rasplata de la ei ci sa astept doar o inima multumitoare ca Te-am facut pe Tine sa zambesti cu drag cand te uiti la actiunile mele.

Inchei cu un gand frumos si multumitor si anume ca toate se intampla cu un scop si ma rog sa pui rabdarea si intelepciunea de a intelege.

Acum ma retrag si aleg sa merg la o plimbare cu Tine...in gand, in meditatie, in cantec si dans, in bucurie si lacrimi, in zambet si seriozitate dar nu in ultimul rand, in dragoste! 

Iar pentru cei care citesc ii incurajez sa se alature si ei acestei plimbari in care sa simta cu adevarat ce inseamna sa fii parte din El si El sa fie parte din Tine...noapte buna suflete cautator de pace!"
Trimiteți un comentariu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare