filele mele.

marți, 10 februarie 2009

dar...iubesc!




Orice om care gandeste isi gaseste o lume proprie..o lume in care poate simti nemurirea, in care poate fi ceea ce e... Dar exista momente in care trebuie sa dam cu capul de ceva, sa realizam ca avem o viata de infruntat in fata, in care teama de ce va urma va stagna. Viata defapt e o simplitate banala..doar ca noi ne-o complicam singuri...spunea cineva.."daca vrei sa fi fericit, fii"..cat de simple cuvinte..:)
Mintea mea? e un labirint la care de 20 de ani nu am reusit sa-i dau de capat, dar am inteles ca nu voi reusi niciodata pana nu ajung in fata Lui... pana atunci o sa ma plimb prin acest labirint numit viata...in care poate voi trece din nou pe unde am mai fost..sau voi ajunge in mii de locuri nestiute... ma cunosc atat de putin...am zile in care simt ca sunt in plus in fata tuturor, in kre ma urasc pentru ce sunt..urasc raul din mine... sunt multe clipe in care ador sa umblu prin ploaie..asa stiu ca nu ma va vedea nimeni plangand...sunt zile in care voi spune azi e ziua in care vreau sa zambesc..si cand ma ridic observ ca viata imi ofera doar lacrimi, am momente in care cand vad cata dragoste am de oferit, imi vine sa las toate deoparte si sa o impart...la fiecare cat simt... ah'daca nu ar complica oamenii lumea..ce simplu as putea spune "te iubesc" zambind...poate cu lacrimi de fericire ca pot sa spun in fata persoanei in care merita sa investesc, persoanei care defectele ei pentru mine sunt cele mai importante calitati. dar oamenii complica..eu raman cu speranta ca sunt unii oameni care chiar daca nu stiu ce vor..inima le arata ce simt...le ofera posibilitatea sa ia intiativa, iar daca esueaza sa se ridice si sa zambeasca zicand "sunt impacat cu gandul ca am incercat".


Eu? am esuat din simplul fapt ca am iubit si pana am invatat cum sa arat mi s-a intors spatele..m-a durut si doare...doare tare! dar sunt multumita ca am avut curajul sa zic ce simt si sa fiu ce sunt...sunt impacata ca desi am pierdut...am incercat...am ajuns in final invinsa si franta... acum? ma lupt cu mine...sa arunc in trecut ceea ce nu voi mai putea avea niciodata..dar sa raman cu speranta ca va fi bine, pana atunci? raman un vers nescris in poezia vietii..dar care trage sa fie scris cat mai repede:) un gand simplu..care tinde spre complicitate, un gand care arata ca sunt om,ca simt..plang..sufar...dar iubesc :)
Trimiteți un comentariu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare