Nici tu nu ai timp?

Suntem ca paianjenii care incarca lumea cu panze, panze negre, pline de dezbinare si ura; oferim cu atata simplitate parerea noastra fara sa ne intrebam daca raspunsul nostru chiar are valoare. Cu cat simtim ca crestem in ochii oamenilor si ne simtim apreciati cu atat avem tendinta sa folosim cuvinte care suna mai pompos, sa dovedim ca suntem "cititi"...uitam de simplitatea Apostolului Pavel, uitam de cuvintele pline de intelepciune ale lui Solomon, uitam pildele spuse de insusi Iisus despre viata de zi cu zi.


Suntem doar niste caractere, care incearca sa isi gaseasca un rost, luptam pentru a avea un statut, luptam pentru a avea un nume...iar daca reusim sa le avem, luptam toata viata ca sa le mentinem...pentru ce?!?

Intotdeauna am fost data deoparte in copilarie, de copiii care au crescut fara o educatie crestina, nu din ura, ci din frustrarea care aparea cand le spuneam ca eu astept Apocalipsa, ei incercand sa imi zica ca nu e bine daca vine, ca ajungem in Iad...desi pe atunci nu stiam sa definesc ce inseamna, stiam doar ca trebuie sa fiu cuminte ca sa fiu pregatita...acum inteleg, si inca astept. Eram expusa la vorbe grele, la jigniri si la amenintari...si totusi numele tatalui meu in firma care lucra avea o importanta oarecare, era peste multi dintre parintii copiiilor din cartier iar din respect fata de tatal meu copiii erau obligati sa nu ma jigneasca, dar nici un copil nu a invatat ca nu e voie sa jignim pentru ca e o fapta rea...

Asa suntem noi, ca adulti...mai rau decat copiii, asa suntem noi crestinii, mai rau decat ateii...vorbim fara sa gandim, pentru a ne pastra statutul de lider de grup, de vorbitor, de educator; nu am mai auzit de multa vreme pe cineva sa-mi zica ca si-ar dori sa posteasca pentru mine macar o zi...sa ma intrebe daca am vreun motiv de rugaciune pentru a ma sprijini pana trec peste incercare. Cum sa ma astept sa fiu intrebata? Suntem prea ocupati sa ne rugam, prea ocupati sa iertam, sa imbratisam, suntem prea ocupati sa salutam!

Suntem atat de ocupati de a ne fi noua bine incat ignoram intunericul in care se scalda cei din jurul nostru, nu vedem adolescentii care cad prada ispitelor, care anunta fara nici o rusine ca o sa aiba un copil sau mai rau, ca au facut un avort. Ignoram adolescentii care sambata noaptea petrec in club si duminica vin in Biserica si canta in cor, ignoram batranii care locuiesc singuri si incep sa se intrebe pentru ce sa mai traiasca, cand ei ar trebui sa fie pusi in fata tineretului sa dea sfaturi; uitam de bolnavii care de ani de zile nu au calcat in Biserica din cauza neputintei. De unde stiu toate acestea? Mi-am facut timp sa observ, mi-am facut timp sa privesc la cei din jur mai mult decat privesc la mine...mi-am facut timp sa inteleg!