filele mele.

vineri, 21 octombrie 2011

Afara din cuibul viperelor crestine.

S-a trezit grabita si s-a pregatit de plecare. Era imbracata in haine de vara, lejere....vantul de dimineata adia in parul ei proaspat spalat, iar razele proaspte a soarelui ii lumina pielea bronzata.


Pe drum, vedeai cum isi misca buzele, ca si cum ar vorbi in soapta cu cineva...si chiar vorbea, multumea Domnului pentru inca o zi. In pas grabit ajunge la locul de munca, era asa de optimista, era un loc crestin unde totul trebuia sa se lege in pace si armonie.


A inceput ziua bine, toti colegii o salutau si ii zambeau; aveau si de ce, era imposibil sa nu observi frumusetea care o purta pe fata...se vedea ca totul vine din inima. A inceput ziua de lucru, se simtea in siguranta intrun mediu crestin, ce putea sa ii mearga rau? Chiar daca ar fi gresit cu ceva, era iertata, deoarece asa fac crestinii, nu?


Nu! Spre surprinderea ei, ziua ia fost ruinata si zambetul s-a transformat intr-o mare de lacrimi....fara ca ea sa inteleaga exact de ce, a fost sanctionata si toata lumea a inceput sa o evite. Cauta un raspuns, cauta o dovada vie, cauta ceva...si a gasit, era acolo pe perete agatat...acel proverb care ia reinviat zambetul:  "El da izbanda celor fara prihana, da un scut celor ce umbla in nevinovatie" (Proverbe 2:7) . Desigur, se simtea nevinovata si nu intelegea de ce unii oameni au placerea de a scoate barfe si cuvinte pline de ura si dispret, insa a inteles...ceea ce trebuia sa faca ea nu era sa ramana si sa incerce sa faca dreptate...ci trebuia sa iasa din cuibul de vipere crestine....si sa dea piept cu lumea adevarata, in care putea pasi cu adevarat in nevinovatie si sa simta izbanda Lui!


In drum spre casa, desi proverbul a incurajat'o se simtea lovita, insa la colt de strada s-a intalnit cu copilasul pe care il hranea in fiecare zi, zambea larg, stia ca urmeaza sa primeasca mancare; dupa ce ia dat sandvisul pus bine in geanta, a continuat drumul, parca mai clar ca niciodata vedea oamenii care strigau cu inima dupa ajutor...era batranica din scaunul cu rotile, era baiatul care parea drogat si dormea pe o banca, erau fetele care erau imbracate sumar si stateau pe marginea soselei....erau copilasii nevinovati care se jucau in parc cu porumbeii, iar cand a intrat in casa si-a vazut familia si da, erau si ei!

Dar pana sa spuna ceva....se trezi, suna ceasul, trebuia sa mearga la munca din nou....era toamna tarzie, bruma a albit totul din jurul casei...s-a imbracat gros, fularul ii acoperea jumatate din fata....in drum spre lucru a lasat sandvisul la copilas si un zambet larg ca desert, ia spus buna dimineata batranicii din scaunul cu rotile si l-a acoperit cu un carton pe baiatul ce dormea pe banca. Cand a ajuns la lucru, toti colegii o priveau incruntati si satui de viata, iar ea le raspundea cu un zambet larg; intrata in biroul directoarei, ii spune plina de bucurie "Demisionez", iar directoarea sceptica si sigura ca e o gluma, raspunde ironic " si unde crezi ca mai gasesti un loc de munca la fel de bun?", iar ea in timp ce se indrepta spre usa, raspunde :"Acolo, afara din cuibul viperelor crestine...acolo unde simt ca primesc izbanda", iar ochii ii erau atintiti pe peretele unde atarna versetul!!!

Iar din acea zi...a inceput sa traiasca cu adevarat!!!

Trimiteți un comentariu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare