filele mele.

vineri, 30 septembrie 2011

Vrem, dar nu putem!!!

Cand eram mica :

  • Spuneam "Pace" fara nici o retinere, fie ca era in Biserica sau pe strada. 
  • Nu imi era rusine sa imi invit prietenii de joaca la Biserica.
  • Nu aveam retineri in a purta batic pe strada.
  • Imi placea ideea de a fi diferita de restul.
  • Plangeam daca nu mergeam duminica la Biserica.
  • Desi aveam maxim 9 ani, iubeam sa stau langa mama si sa o ascult cum imi povestea din Biblie.
  • Imi placea sa stau sa ma rog cu mama, sau sa ma invete sa ma rog. 
  • Imi placea sa ma numesc crestina! 
Dupa ce am crescut: 
  • Salut ca toti, cu "Buna!". 
  • Nu am timp de prietenii care nu merg la Biserica.
  • Stiu ca pocainta nu sta in batic, deci il port doar in Biserica!(pentru ca se cere)
  • Uneori nu imi place sa ies in evidenta prin credinta mea.
  • Uneori somnul e mai dulce decat mersul la Biserica.
  • Nu am timp de mama....
  • Inca imi place sa ma numesc crestina....
Vreau sa am obiceiurile de cand eram mica; si sunt convinsa ca nu sunt singura tanara care am fost si am ajuns asa...
Acum vad tot mai multi tineri care au crescut in mediu laic si au adoptat comportamentul meu de cand eram mica, fara nici o retinere cu privire la ce au fost!!! 

Noua, tinerilor, ne place sa recunoastem vina...altora! Intotdeauna e ceva de vina...timpul, scoala, lucrul, prietenii..dar nu noi..noi vrem, dar nu putem!!! E prea greu in fiecare duminica dimineata sa ne trezim la 7, e prea greu dupa scoala sa ajungem marti seara sau joi seara la rugaciune si studiu...in final, e prea greu sa slujim, nu?!? 

E prea greu sa fim mari si sa luam viata in frau...sa pasim in speranta si sa ne inundam in slava Lui...e prea greu sa fim crestini...poate, poate pentru ca suntem prea tineri?!? Sau daca eram copii, era mai bine? 
Trimiteți un comentariu
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Postări populare