Am stat si am privit cum minunea se intampla, cum fiecare coltisor aramiu se imbraca in alb curat, parca si padurea zambea in timp ce o imbracai. Iar dealurile asteptau sa fie acoperite de o patura groasa de zapada!
Era foarte devreme, am decis sa las ninsoarea sa isi termine de pictat peisajul si intre timp sa mai dorm, dupa 3 ore m-am dus din nou la fereastra si totul era pustiu, ruginit si trist; am crezut ca am visat, insa cateva pete de alb mi-au dat de inteles ca a fost acum cateva ore alb...insa razele puternice au topit intr-o clipita totul!
Am ajuns la concluzia ca asa suntem si noi, oamenii, ne dam seama ca suntem fara scop in viata cand ajungem sa nu mai avem pe cine sa ne bazam, cand financiar nu mai putem pasi, cand ne simtim singuri si parasiti, doar atunci apelam la El sa ne innoiasca, sa ne acopere cu o patura alba si sa puna peste noi puritate. Dar ca si anotimpurile, sufletul nostru e jucaus, ii place sa se joace, nu ii place nici cald nici rece, prefera sa fie caldicel! Iar dupa ce ajungem sa fim impacati cu El ne saturam de caldura Lui si de reguli si vrem sa intindem putin coarda, putin azi, putin maine...iar peste o luna ne trezim din nou in mocirla de odinioara! Si cautam din nou patura lui alba si pura!
Ma intreb, Dumnezeu nu se satura de noi?!? De cat de indecisi suntem, de cat de mult de mintim singuri, de cat de mult ne dorim doar noua binele, nu conteaza restul!
Vine Craciunul, sarbatoarea preferata, si nu pentru cadourile care le daruiesc sau le primesc, ci pentru ca sarbatoresc minunea nasterii Lui si tot ce imi doresc e sa imi ofere echilibrul fulgilor de nea, atunci cand ma avant pe drumul Lui sa stiu unde trebuie sa imi astern sufletul incat patura de suflete pure din planul Tau sa fie pe placul inimii Tale!
La fel, la fel va doresc si voua suflete albe!
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu