Tu ce visai cand erai mic\a?

Cred ca toata lumea sustine ca apreciaza sinceritatea, dar ma intreb, cati o si aplicam in comunicarea si in activitatea noastra in societate?!? Mai mult, ma intreb, cat de sinceri suntem noi in fata Lui?

Cand eram mica imi doream sa ma fi nascut in trecut, cu mult in trecut, atunci cand diferentele statutului financiar nu conta si nici luptele dupa bani si reputatie  !!! Aveam 6 ani cand visam sa traiesc intr-o casuta modesta, doar cu strictul necesar si cu o familie langa mine, si nu in ultimul rand cu o casa bogata in dragoste si afectiune!!!
Recunosc, am avut si momente in care ma visam printesa si cu o casa cu cate o camera pentru orice activitate in parte, dar visul se spulbera cand ieseam din cartierul meu si ajungeam pe strada in care oamenii dormeau in corturi, si munceau cu ziua sa isi creasca copilasii. Probabil de mica mi s-a intiparit in minte ca vreau sa lupt pentru drepturile omului, probabil de mica am trait cu ideea ca inca se mai poate reveni la normalitatea din trecutul indepartat; dar acum, privesc in jur si realizez ca sansele sunt minime.

Acum, cand majoritatea ma considera o persoana pe cale de a deveni adulta, care se descurca financiar mai mult singura, care stie sa isi deschida singura usile si stie cum sa se integreze unde vrea ea (parerea altora), ma privesc in camaruta cu vise si inca visul e in asteptare, cat ma lupt pentru altii?!? Cat apar oamenii? Si cat imi hranesc visul ?

Nu stiu daca mai sunt oameni care sa viseze ca mine si care din cauza vietii mult prea aglomerate si a timpului care trece mult prea repede sa nu aiba timp sa faca ceva pentru as hrani visul; dar stiu ca eu nu am scuze, fac voluntariat de fiecare data cand am ocazia, sunt voluntara activa dar asta nu ma face sa ma simt implinita !!!

Si imi dau seama ca nu o sa fiu implinita pana nu o sa renunt la tot ceea ce am, la tot ceea ce imi apartine si nu am nevoie. De prea multe ori renunt la activitati de dragul de a sta in camera mea, tolanita pe canapea si pierzand timpul pe internet; asa sunt tinerii de astazi si asa face toata lumea, nu?!?

Mergem la Biserica sa ne etalam ultimele haine achizitionate online, sa ne etalam ultima freza inspirata din Gossip Girl etc., si nu in ultimul rand sa atragem privirile tinerilor sau a tinerelor. Ce bine ne simtim cand ajungem dupa Biserica acasa si intram pe facebook si vedem friend req de la persoana zarita in Biserica, ne sare inima din piept cand vedem ca ne da like-uri si lasa comenturi "decente" dar cu subinteles.
Imi e scarba de cat de fatarnici putem fii, noi tinerii, imi e rusine sa spun batranilor ce inseamna facebook defapt si sa le explic de ce avem nevoie de viata virtuala.

De cele mai multe ori, imi e rusine de mine, ca am intelepciunea de-a intelege ca fac gresit ce fac si totusi ma las dusa de val, ignorand adevarata fata a vietii mele. Si probabil si acum fac la fel, ma descarc online, ca asa sunt sigura ca ma "asculta" cineva, chiar si daca sunt citita doar din invidie sau pentru noi subiecte de barfa, cel putin sunt "ascultata". Dupa care o sa revin la scaldatul in ipocrizie si autodistrugere spirituala, ca pana la urma, e la moda si asa face toata lumea, nu?!?

Va doresc o zi plina de intelepciune si ma rog la o revolutie spirituala!!!