Si asa enoriasul muncea zilnic, iar cele mai multe treburi erau cele care normal ii reveneau preotului; astfel preotul avea foarte mult timp liber. Dupa o luna, tanarul si-a facut curaj si l-a intrebat pe preot daca a fost iertat; insa preotul a spus ca inca nu a reusit sa treaca peste greseala facuta, iar tonul cu care i se adresa il facea pe tanar sa se simta si mai vinovat, astfel incat muncea zilnic cat pentru doi.
Intr-o duminica, dupa biserica, a venit un alt preot in vizita la ei si l-a intrebat pe tanar de ce a slabit asa de rau. Tanarul i-a povestit ca munceste prea mult si de multe ori ramane nemancat, dar e multumit sa stie ca lupta pentru iertare. Preotul a ramas uimit de explicatia tanarului, dar neavand permisiunea sa se bage in relatia lor, l-a intrebat : "Dar Domnul te-a iertat?", tanarul foarte sigur pe el a zis ca da, prima data si-a cerut iertare de la Dumnezeu, insa nu e de ajuns pentru a-l ierta si preotul lui, care are nevoie de fapte. Musafirul i-a mai pus inca o intrebare dar a zis ca nu vrea un raspuns : " Nu trebuie noi sa fim asemenea Domnului?!?" .
In urmatoarea zi, tanarul se gandea foarte mult la intrebarea preotului, si s-a gandit ca avea dreptate; daca Domnul deja l-a iertat fara fapte, de ce preotul lui are nevoie de fapte?!?
Seara, la cina, i-a spus preotului ca de maine munceste doar ce i se cuvine unui enorias sa faca; pana sa reactioneze preotul, tanarul a continuat: "Azi am invatat o lectie, sa nu pun pe nimeni deasupra lui Dumnezeu, iar faptul ca tie trebuie sa iti dovedesc prin fapte ca imi pare rau si Domnul mi-a mangaiat sufletul cu iertare printr-o singura rugaciune, ma face sa ma simt ca iti slujesc tie ca preot mai mult decat Dumnezeului meu!"
Preotul ramase foarte surprins de raspunsul tanarului, insa ranit in orgoliu, a renuntat la el si l-a dat afara. Tanarul era foarte multumit de decizie, iar in loc de ramas bun i-a spus preotului : "Eu te-am iertat deja si pentru asta!" (maya)
De multe ori trebuie sa "dam cu capul" ca sa realizam cat de mult ne dedicam celor din jur si cat de putin lui Dumnezeu. Tot mai mult cautam sa ii multumim pe altii, insa tot mai putin il intrebam pe Dumnezeu daca El e multumit de noi!
Am scris povestioara de sus cand am inteles ca daca Domnul ne iarta si noi trebuie sa iertam gresitilor nostri, si asta nu doar in rugaciunea "Tatal nostru", ci in viata de zi cu zi. De prea multe ori cand ne greseste cineva, ne umplem cu atata aroma de razbunare incat refuzam orice urma de iertare, dar continuam sa ne numim crestini!
Ceea ce am vrut sa transmit prin aceasta povestioara e ca nu e nevoie sa dovedesti oamenilor de ce meriti iertare, ci lui Dumnezeu. Si stii de ce? Pentru ca Dumnezeu ne iarta si cand nu meritam!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu