Uneori imi da impresia ca nu e parte din lumea aceasta, ca e un suflet ratacit in Secolul 21, ca nu stie nici ea din ce an face parte dar pot spune sigur ca daca exista in istorie un secol care sa fie laudat pentru bunatatea si respectul dintre oameni, atunci ea face parte din acel secol iar daca nu exista, poate urmeaza unul pe care il asteapta. Si totusi e constienta ca Dumnezeu stie mai bine cand a trebuit sa te nasti si de ce, probabil de aceea a si acceptat sa i se construiasca zidul, a crezut ca asa se procedeaza cu fiecare suflet in zilele noastre. Si-a lasat sufletul expus si gol, astfel incat oamenii au avut ocazia sa il imbrace in ce aveau ei la indemana, de la cuvinte pline de repros si neintelegere la cuvinte calde si blande, pacat ca cele dintai sunt mai multe; zidul e aproape gata, iar sufletul incearca sa mai traga cu ochiul printre caramizi, sa vada daca si celelalte suflete se simt la fel de singure inchise si sufocate de cuvintele care striga intruna din acele caramizi.
Astazi statea pe o banca si privea in jur, era o zi de vara englezeasca in care razele soarelui te incalzesc in acelasi timp in care bataile vantului iti fac pielea sa zgribule si sa isi doreasca o patura pe ea., dar a inceput sa se obisnuiasca cu acest mix de stari pe care vremea o are, o fi si ea un suflet care inca nu stie ce vrea, se chinuie sa ia o decizie care sa fie stabila...si ne mai miram ca oamenii nu pot ramane stabili in decizii!
Poate si din cauza razelor care ardeau cand nu era vant sau cate un norisor care se punea in fata soarelui sa te racoreasca si isi lua o forma de zambet ca si cum asteapta un "multumesc pentru umbra, norisor"; sufletul a inceput sa ii spuna ca se simte prea sufocat si isi doreste libertate, se uita la pasarile cerului care zburau sub soarele arzator si vesteau o zi minunata, se uita la frunzele verzi ale copacilor care se jucau in bataia vantului si cantau un cantec la veseliei, se uita la animalele din parc care se jucau si zburdau fara nici o grija si se uita la sufletele copiiilor care inocenti inca nu isi ofereau caramizi intre ei. Sufletul ei dorea sa fie din nou liber dar zidul de cuvinte era in continua crestere si devenea imposibil, asta ii spunea ea stand tacuta pe banca si zambind subtil la minunatia naturii care o inconjura, isi lasa nasul micut sa se inalte in mirosul florilor din jur, iar urechile erau incantate de cantecul pasarilor, pana si pescarusii aveau un glas placut, iar ochii deschisi bine priveau incantati jocul copiiilor si al animalelor, cata inocenta si libertate in mijlocul forfotei create de adultii cu suflete zidite.
In mijlocul momentului plin de satisfactie simtea cum la fiecare zambet ce il oferea naturii cate o caramida ii cade, cadeau cele mai grele si le auzea cum urlau in timpul caderii, isi strigau numele. "Te urasc", "Ma enervezi", "Nu te mai suport", "Ma calci pe nervi", "Esti nerecunoscatoare", "Tu nu stii sa ajuti", "Nu esti buna la nimic", "Pot eu mai bine decat tine", etc. , caramizile cadeau una cate una dar intr-o viteza incat nici nu reusea sa auda numele lor intregi, deducea care erau...au cazut mai mult de jumatate din caramizi pana cand si-a dat seama ca cele ramase nu vor sa cada doar cu un zambet. A stat si s-a gandit ce sa faca si ascultand copiii si-a dat seama ca trebuie sa se comporte ca un copil ca sa aiba suflet de copil. Primul lucru ce l-a facut a fost sa multumeasca Tatalui pentru ceea ce e si ce a primit si sa isi ceara iertare pentru cuvintele spuse celor din jur, multe din graba si de cele mai multe ori fara sa gandeasca, in timp ce aducea cauzele inaintea Lui simtea cum caramizile incep sa se dezlipeasca si sa cada, din nou tipand numele lor, dar de data aceasta era numele celor pe care i-a ranit, persoane de la care si-a cerut iertare dar a refuzat sa se ierte ea insasi. In final s-a simtit libera iar sufletul deveni din nou copil, zburda si el impreuna cu copiii si cu animalutele din parc, dansa cu norii si canta cu pasarile cerului, asculta povestile copacilor si imbratisa mirosul florilor...se simtea ca odinioara.Astazi, ea a inteles ca ai voie intr-o lume in care se daruiesc caramizi grele, sa le refuzi si sa zambesti frumos celor care ti le daruiesc, si sopteste-le ca natura te-a invatat sa ierti!
Astazi ea e libera si binecuvantat de Dumnezeu, nu vrei sa devii si tu la fel?
