O amnezie a sufletului.

Dupa multe zile de amanat, am reusit sa vad filmul "The Vow", un film care il recomand cu drag, e inspirat din poveste adevarata; e imposibil sa nu inveti ceva din el.

Stii ce mi-am dat eu seama? Mi-am ales meseria de psiholog pentru a ajuta la vindecarea oamenilor, dar psihologul nu poate actiona decat la nivelul creierului, el are pregatire in tot ce tine de neurologie, psihologie, psihiatrie (ma refer la psihoterapeuti si consilieri), dar am realizat ca nimeni nu poate ajuta la vindecarea sufletului! Puteti veni cu argumente ca prin terapie si consiliere se poate, sau prin alte metode, dar eu ma refer la altceva...

Avem perioade in care sufletul trece printr-o amnezie, da, o amnezie a sufletului, atat de puternica incat simte ca are sentimente dar nu stie pentru cine sunt! Sufletul ajunge intr-un stadiu in care se rataceste in propria lui viata, devine amnezic si nu mai stie de ce a ales pe acel cineva si cum ar trebui sa se comporte de acum incolo!

Am trecut prin aceasta amnezie de ceva timp, si inca invat sa-i amintesc sufletului de ce am ales sa impart sentimentele cu acel cineva, de ce am ales sa iubesc si cum sa iubesc. Probabil tine de faptul ca fiecare isi are perechea undeva acolo, tot ce trebuie sa faci e sa astepti si sa te consulti cu sufletul inainte de a face un pas.
Inca invat sa iubesc neconditionat si sa accept sa fiu acolo la bine si la rau; inca invat sa tac cand e nevoie sa tac si sa vorbesc cand are nevoie sa vorbesc; dar totodata am ramas eu, nu m-am schimbat pentru el ci el m-a luat asa cum sunt, cu tot cu vise, dorinte si defecte!

Recunosc, inca nu am trecut prin nici o proba de foc, in care sa fim nevoiti sa ne acceptam si cu rele...inca suntem "copii", dar copii sinceri care cauta o vindecare a amneziei sufletului, care a fost candva mult prea avansata pentru gandirea rationala.

Inca am amnezie, dar e atat de usoara incat daca ma fortez, imi pot aminti totul; dar se intampla ca sufletul sa vrea sa fie amnezic, pentru o vreme, sa-si adune forte noi, sa retraiasca momente placute, sa se reindragosteasca, sa treaca prin toate starile de fericire care aduc la vindecarea amneziei....

Sufletul meu vrea sa fie amnezic, asa cum tu, cand citesti o carte care ti-a placut foarte mult, ajungi sa iti doresti sa nu o fi citit, ca sa o poti reciti cu aceleasi emotii....totul tine de emotii, acele emotii puternice de care sufletul e dependent!

Ce trebuie sa fac ca sa ma ierti?!

Un preot si un enorias de-al sau , foarte tanar si harnic, aveau o discutie aprinsa. Enoriasul a gresit si nu stia cum sa fie iertat, si-a cerut iertare de la Domnul, dar preotul a zis ca nu e de ajuns, trebuie sa isi recastige increderea in el din nou. 

Si asa enoriasul muncea zilnic, iar cele mai multe treburi erau cele care normal ii reveneau preotului; astfel preotul avea foarte mult timp liber. Dupa o luna, tanarul si-a facut curaj si l-a intrebat pe preot daca a fost iertat; insa preotul a spus ca inca nu a reusit sa treaca peste greseala facuta, iar tonul cu care i se adresa il facea pe tanar sa se simta si mai vinovat, astfel incat muncea zilnic cat pentru doi. 

Intr-o duminica, dupa biserica, a venit un alt preot in vizita la ei si l-a intrebat pe tanar de ce a slabit asa de rau. Tanarul i-a povestit ca munceste prea mult si de multe ori ramane nemancat, dar e multumit sa stie ca lupta pentru iertare. Preotul a ramas uimit de explicatia tanarului, dar neavand permisiunea sa se bage in relatia lor, l-a intrebat : "Dar Domnul te-a iertat?", tanarul foarte sigur pe el a zis ca da, prima data si-a cerut iertare de la Dumnezeu, insa nu e de ajuns pentru a-l ierta si preotul lui, care are nevoie de fapte. Musafirul i-a mai pus inca o intrebare dar a zis ca nu vrea un raspuns : " Nu trebuie noi sa fim asemenea Domnului?!?" . 

In urmatoarea zi, tanarul se gandea foarte mult la intrebarea preotului, si s-a gandit ca avea dreptate; daca Domnul deja l-a iertat fara fapte, de ce preotul lui are nevoie de fapte?!? 

Seara, la cina, i-a spus preotului ca de maine munceste doar ce i se cuvine unui enorias sa faca; pana sa reactioneze preotul, tanarul a continuat: "Azi am invatat o lectie, sa nu pun pe nimeni deasupra lui Dumnezeu, iar  faptul ca tie trebuie sa iti dovedesc prin fapte ca imi pare rau si Domnul mi-a mangaiat sufletul cu iertare printr-o singura rugaciune, ma face sa ma simt ca iti slujesc tie ca preot mai mult decat Dumnezeului meu!" 

Preotul ramase foarte surprins de raspunsul tanarului, insa ranit in orgoliu, a renuntat la el si l-a dat afara. Tanarul era foarte multumit de decizie, iar in loc de ramas bun i-a spus preotului : "Eu te-am iertat deja si pentru asta!" (maya)

De multe ori trebuie sa "dam cu capul" ca sa realizam cat de mult ne dedicam celor din jur si cat de putin lui Dumnezeu. Tot mai  mult cautam sa ii multumim pe altii, insa tot mai putin il intrebam pe Dumnezeu daca El e multumit de noi! 

Am scris povestioara de sus cand am inteles ca daca Domnul ne iarta si noi trebuie sa iertam gresitilor nostri, si asta nu doar in rugaciunea "Tatal nostru", ci in viata de zi cu zi. De prea multe ori cand ne greseste cineva, ne umplem cu atata aroma de razbunare incat refuzam orice urma de iertare, dar continuam sa ne numim crestini! 

Ceea ce am vrut sa transmit prin aceasta povestioara e ca nu e nevoie sa dovedesti  oamenilor de ce meriti iertare, ci lui Dumnezeu. Si stii de ce? Pentru ca Dumnezeu ne iarta si cand nu meritam!