Ploaie cu miros de primavara

Cand aud de ploaie in Anglia primul gand e sa am o patura groasa, o carte de citit si o cana mare de ceai; dar astazi e diferit, e o zi ploioasa cu miros de primavara.

Cand am coborat din autobuz, pe strada care duce spre biblioteca facultatii, am fost intampinata cu un miros placut de flori de tei...acel miros dulce si vesel, care iti mangaie simturile.
Cand e soare, strada e plina de flori vesele si copaci infloriti...astazi florile stau inchise iar copacii par adormiti, insa mirosul lor te face sa intelegi ca ploaia e una din necesitatile lor sa poata supravietui, sa creasca si sa se dezvolte...sa prinda puteri noi pentru a se putea juca in toamna care vine...cu frunzele si vantul!

Astazi ploua, dar nu si in sufletul meu...sufletul meu e plin de primavara cu miros de tei! Sufletul meu 'topaie' de bucurie si e incantat de natura ce il inconjoara...iar eu nu pot decat sa zambesc.

Astazi ploua si desi nu in mine, tot am un ceai si carti in fata mea...imi lipseste patura, dar fereastra mare din fata ma inveleste in frumusetea copacilor, mai ales a teiului care azi mi-a bucurat inima.

Astazi la mine ploua, nu stiu ce vreme ai tu...nu stiu ce vreme e in sufletul tau, dar te incurajez sa profiti de frumusetea primaverii si sa iti incarci sufletul cu mirosul dulce si placut al florilor de tei, sa iti incanti privirea prin culorile jucause a florilor proaspat inflorite si sa iti incanti auzul cu cantecul pasarilor care se joaca pe cerul liber....astazi la tine cum e?!?

Lacrimand fericita

Am multe zile in care ma intreb daca chiar am o problema serioasa la care singurul leac ar fi nesimtirea fata de omenire si natura. Dar am si unele zile, ca astazi, in care cred ca problema nu e la mine ci la cei din jur...care au uitat sa simta si sa planga de bucurie!

Nu putine au fost momentele in care, pusa in fata unor situatii neasteptate, lacrimam; erau lacrimi fugare si scurte, invelite in zambet si exprimate din adancul sufletului...din adancul in care inca locuieste dragostea de semeni, acea dragoste neconditionata prin care reusesc sa empatizez cu cei din jur, nu doar la nevoie...dar si la bucurie. Putini sunt oamenii care mi-au aratat o fericire adevarata in bucuriile mele...iar daca eu le aratam, erau tratate cu un aer suspicios.

Am zile in care cred ca problema e la mine, am fost creata mult prea sensibila pentru acest secol...si spun acest secol pentru ca in trecut sunt atatea exemple de oameni care reuseau sa empatizeze fara nici un interes propriu, ci pur si simplu pentru ca iubeau, si iubeau pur! Astazi nu mai vad oameni care sa se bucure de gingasia copiiilor, care sa ofere fara a astepta favoruri, oameni care sa fie oameni!

"In forma suprema de manifestare, frumusetea (de orice natura ar fi aceasta) aduce, invariabil, lacrimi intr-un suflet frumos." (Edgar Allan Poe - scriitor american) 

Astazi ma simt binecuvantata ca inca simt, desi e greu sa ma incadrezi in peisajele sociale, prefer sa fiu asa...imi da o stare de bine, si cine nu isi doreste starea de bine?!?

Astazi ma simt binecuvantata ca pot sa iubesc omul, asa cum e el creat de Dumnezeu, toti oamenii sunt frumosi si au o parte frumoasa care merita apreciata, indiferent de veninul cu care te trateaza, e un venin de auto-aparare si atat!

Astazi, si vreau sa imi amintesc asta zilnic, vreau sa continui sa lacrimez de bucurie la frumusetea naturii, la zambete inocente a copiiilor, la imbratisarile vazute pe strada, la oamenii care inca zambesc...astazi vreau sa ma bucur de sensibilitatea mea...chiar daca voi imi spuneti ca e prea mare...eu sunt bucuroasa cu ea!

Curatenia din timpul zapezii

Totul e trist in jurul meu, stau in biblioteca si in pauza care am luat-o de la scris proiecte, am privit in jurul meu si am vazut doar fete triste si stresate, un motiv cu siguranta este sesiunea in care ne aflam si care nu e tocmai usoara!

Am privit pe geam, vremea in Anglia astazi este agitata si plina de nori negri si grei, copacii sunt scuturati de vant in ciuda dorintei lor de a sta linistiti sa isi pregateasca noile frunze pentru primavara. Cladirile gri si caramizii sunt parte din decorul perfect al acestui trist tablou. Oamenii merg grabiti in dorinta de a ajunge la adapostul lor cald si primitor.

Noi, oamenii, tindem sa ne simtim asa cum e vremea, suntem meteosensibili, ar spune unii cercetatori pe stiinte sociale. As vrea astazi sa fiu de acord cu ei, de dragul stiintei, dar inima mea e impotriva, in inima mea e alb si ger, simt cu tara mea astazi, e un alb proaspat si pur, care imi acopera inima; inima care pe sub zapada alba e intr-o refacere continua, restaurare si redecorare a simtamintelor, sentimentelor, dorintelor si gandurilor ascunse dar atat de usor de citit non-verbal.

Astazi, inima mea a intrat in acest proces pentru a se pregati de primavara sufletului meu, e o curatenie generala unde toate gandurile negative sunt sterse si inlocuite cu ganduri pline de pozitivism, este asezat si un strat gros de realism ca sa pot trai prezentul. In locul dorintelor care ar deranja pe cei din jur, sunt puse dorinte de a ajuta pe cei din jur, de a-mi face mai mult timp pentru cei dragi si nu numai. Astazi, inima mea a intrat in pregatiri serioase de innoire si regasire a propriei persoane.

Anul acesta mi-am dorit sa incep cu o prima dorinta, aceea de a-mi pregati sufletul meu pentru noile schimbari, atat prevazute cat si neprevazute; sa imi pregatesc tolba cu multe zambete si imbratisari, sa imi umplu cutia inimii cu bunatate si darnicie...dar peste toate acestea, sa imi reinnoiesc dragostea neconditionata pentru oameni!

Anul acesta eu am inceput cu dreptul, dreptul de a schimba in mine totul asa cum imi doresc eu si nu cum isi doresc cei din jur. Tu ce design alegi pentru sufletul tau in 2015?!?

Rugaciunea seninatatii

Desi mi-am luat un angajament sa postez zilnic, m-am oprit din a posta...nu din a scrie, a aduna povesti si peisaje din cuvinte in inima mea.

M-am oprit din teama de a arata vulnerabilitatea in care eram scufundata la mijlocul lunii, gandindu-ma la aceasta reactie a mea de a evita sa scriu pe blog am ajuns la concluzia ca reactia fizica la necunoscut este prezenta si la mine, un amestec puternic de teama, anxietate si vulnerabilitate m-au cuprins intrutotul. Ca sa ma fac inteleasa, a fi departe de casa pentru prima data se Sarbatori, a avea langa mine pe sotul meu si atat, m-a facut sa cad in aceasta reactie normala, cum ar numi-o psihologii.

Nu stiu daca sunt singura care atunci cand trec printr-o stare imi place sa citesc despre asta, asta am si facut, citind cartea "Darurile imperfectiunii" de Brene Brown, asteptam sa gasesc definitii si tehnici de trecere peste aceste stari...raspunsul scriitoarei insa a fost : Rugaciunea seninatatii. Stiam rugaciunea, aproape pe de rost, insa niciodata nu am stat sa cuget si sa simt rugaciunea...astazi am facut asta si am ajuns la concluzia ca fac si eu parte din categoria de oameni care prefera sa se complaca si sa se planga de situatiile in care se afla fara a incerca sa schimbe in mod practic ceva. Rugandu-ma sincer si cu o dorinta arzatoare de a-mi schimba starea, am primit o ghidare inteleapta, sa invat sa accept lucrurile care nu le pot schimba. Gandidu-ma la acest lucru am inteles ca defapt nu vreau sa schimb nimic, nu momentan, nu doresc sa fiu in Romania acum, cand sunt in mijlocul visului de a termina un Master in Anglia.

Un alt lucru care l-am primit in timpul rugaciunii a fost sa inteleg ca Dumnezeu nu vrea sa traiesc nici o alta zi, decat ziua de astazi. Dumnezeu ma vrea prezenta cu tot ce sunt doar astazi, pentru ca noi depindem de El ca sa fim impliniti, si cum am putea sa ne umplem de El daca nu suntem prezenti in prezent?!

Inca am vise si dorinte, le tin in suflet si le las la vedere pentru Dumnezeu, dar ma lupt sa fiu prezenta astazi, si maine voi spune la fel!!

9-10-11 Decembrie

9-10-11 Decembrie au fost 3 zile in care oamenii care au incercat sa ma ispiteasca au reusit sa imi aduca aminte ca Dumnezeu vrea sa il laudam cu mainile curate si nevinovate...am invatat sa ignor si sa respect parerile fiecaruia.

In ultimele zile am fost recunoscatoare de dragostea si intelepciunea cu care m-a ghidat Dumnezeu in raspunsurile mele si deciziile luate, mi-a trimis si persoane care sa imi spuna ca sunt omul potrivit la locul potrivit, aveam nevoie sa mi se aminteasca ca o lupta inceputa nu merita lasata ci trebuie castigata indiferent de circumstante.

Astazi, Dumnezeu mi-a pus pe inima sa iert si sa respect, sunt cuvinte rostite simplu dar sunt atat de greu de aplicat si doar cu ajutorul Sau reusim sa simtim cu adevarat dragoste neconditionata si curata.

Astazi, te provoc si pe tine sa iti speli mainile in nevinovatie si sa lauzi Numele Sau, cauta Fata Lui si inchina-te cu laude la adresa bunatatii Lui. Astazi fa-ti timp sa te bucuri in El!



P.S. Prefer sa scriu cate 2 sau 3 zile la rand din lipsa de timp!

1st weekend in December

Am avut un weekend in care am reusit sa inteleg ca a avea multi bani nu inseamna ca esti fericit...daca nu ai familia care o doresti, persoane pe care sa te bazezi, un loc de munca care te face sa te trezesti cu zambetul pe buze, o inima vesela si o mana darnica, nu vei ajunge sa simti fericirea!

Am avut un weekend cu oameni faini, care mi-au amintit cat de dor imi e de prietenii mei de acasa si de oamenii care pun valoare in mine si nu o scot prin critica si judecata.

Astazi, apreciez persoanele carora le pasa de mine si ma accepta asa cum sunt, ma incurajeaza sa fiu autentica. Sunt recunoscatoare si multumitoare Domnului pentru oamenii valorori din jurul meu si ma rog ca si voi sa aveti macar o persoana pe care va puteti baza in orice vreme si de la orice distanta.

O saptamana productiva va doresc!

3, 4 si 5 Decembrie

Se intampla sa ai zile pline si sa nu am timp de internet, am avut ultimele doua zile..si vreau sa spun ca e atat de bine sa te pui seara in pat si sa iti dai seama ca nu ti-ai aruncat timpul navigand online.

In 3 Decembrie mi-am incheiat ziua fiind multumitoare pentru ca am reusit sa inchei Cursul (tip modul) pentru Academic English and Literacy din cadrul Masterului unde studiez.

In 4 Decembrie am fost multumitoare ca am terminat inca un modul pe partea de Nutritie si ca am avut un Social Event unde am reusit sa cunosc mai bine colegii si am incheiat seara stand cu sotul meu.

Astazi, 5 Decembrie, sunt recunoscatoare ca am intrat oficial in vacanta si ne pregatim de un weekend brake, astazi sunt recunoscatoare pentru ca Dumnezeu ne invata sa luptam si sa supravietuim indiferent de cat de mare e valul care ne incearca.

In ultimele 3 zile am invatat ca singurul lucru prin care dovedesti ca esti diferit (crestin) de ceilalti e prin atitudinea si actiunile tale, nimeni nu e interesat de baticul sau fusta ta, nici de faptul ca esti extrem de strict cu tine in multe lucruri...oamenii vor fapte si raspund la atitudini!

Care e atitudinea ta astazi?

Sa spui DA cu mana larga!

Astazi, 2 decembrie, sunt recunoscatoare ca Dumnezeu a pus in mine empatie si dorinta de a ajuta pe cei din jur. Cand am venit in Anglia si in special cand la Master ma intrebau colegii de trecutul meu spuneam mandra de anii de voluntariat, de proiectele sociale si educationale in care am fost implicata...pana mi-am dat seama ca nu e de ajuns, ca ce am facut e mult prea putin...inca hotarele au nevoie de samanta vie!

Astazi vreau sa scriu ca o aducere aminte, inca am de lucru si inca trebuie sa empatizez cu cei din jur, inca trebuie sa ma dedic celor slabi care au nevoie de sprijin, celor mici care au ramas singuri si celor care au nevoie de ghidare in deciziile vietii, astazi scriu sa inteleg ca toata viata trebuie facut binele fara lauda...

Astazi sunt cu inima vesela sa stiu ca inca mai exista oameni care se dedica binelui si lupta prin fapte cu aceasta : ProVita, Parintele din Prahova . Merita vizionat si luat aminte!

Multumesc lui Dumnezeu pentru acest proiect si ma rog ca Domnul sa reverse bunatatea Sa atat peste oamenii care ajuta cat si peste cei care primesc ingrijirea!

Astazi cu o inima recunoscatoare, imi doresc sa fiu mai buna si sa empatizez mai mult!

1 Decembrie

Pentru lipsa mare de postari din anul acesta m-am decis sa scriu in luna Decembrie cate o postare zilnica, un fel de Advent Blog Month si sa scriu zilnic lucruri frumoase si incurajatoare, pentru ce sunt recunoascatoare, etc.

Astazi, 1 Decembrie, sunt recunoscatoare ca sunt romanca...ca m-am nascut in Ardeal si am avut parte de oameni minunati in jurul meu. Sunt romanca si am avut privilegiul sa cresc intre sasi si maghiari...asta m-a ajutat ca in zilele acestea sa nu judec gruparile etnice din tara noastra ci mai degraba sa ii inteleg si sa nu cred ce scrie presa.

Sunt bucuroasa ca am sansa sa arat oamenilor din jurul meu cat de frumoasa e tara mea si ce oameni minunati sunt in ea. Sunt recunoscatoare ca avem oameni talentati care sunt valorificati la nivel international.

Astazi, dar nu doar astazi, sunt bucuroasa ca sunt romanca si am o tara atat de bogata in tot felul de resurse. Ramane sa ma rog sa reusim sa ne valorificam in continuare oamenii de valoare iar resursele sa le folosim pentru binele nostru!


Astazi sunt recunoscatoare ca incep luna Decembrie, o luna preferata sufletului meu, cu imnul tarii mele!

Nu-i bateti, iubiti-i !

Petrecem primele dousprezece luni din viata copiilor invatandu-i sa vorbeasca si sa mearga,pentru a petrece urmatoarele dousprezece luni spunandu-le sa taca si sa stea jos! (Phyllis Diller )

Prea multi romani au impresia ca doar nuiaua educa copilul, prea multi romani au impresia ca un copil nebatut este needucat. Am avut multe discutii si contraziceri chiar si cu prieteni apropiati, in care incercam sa le explic ca sansele de a creste un om de valoare sunt mai mari daca nu iti bati copilul, dar nu ai cu cine vorbi, gandirea comunista (nu stiu cum sa o numesc) este atat de bine implementata in noi incat e mai simplu sa acceptam varianta usoara, usoara pentru parinte dar daunatoare pentru copil. De ce?!?

Un copil are suflet pueril, are inocenta si totodata personalitate, caracter in formare si gandire in dezvoltare. Un copil face prostii din greseala sau curiozitate, niciodata nu plange fara motiv, cum ne place sa credem, intotdeauna exista un motiv dar nu intotdeauna poate fi explicat, si noi avem momente in care ne simtim aiurea si nu putem explica starea, iar la femei e simplu sa ne descarcam cu un plans. Plansul copilului e mai ascutit si galagios pentru ca inca nu stie sa isi controleze sentimentele si crede ca plangand mai tare se va descarca sau face inteles, sau cel putin va primi o imbratisare si incurajare de la parinte; copilul cand plange "fara motiv" are nevoie de un sentiment de siguranta. 

Stiai ca copiii nu fac ceea ce le spui ci copiaza ceea ce faci tu? Daca tu urli tot timpul la ei, si ei o sa inceapa sa ridice tonul; daca ridici mana la ei, si ei vor ridica mana la alti copii; insa daca il respecti si iubesti si el va face asta la randul lui.

Copiii nu sunt idioti, unii sunt mai destepti decat parintii, tocmai din acest motiv tind sa faca prostioare din curiozitate si explorand lumea, o lume care pentru tine pare ceva normal si "de-al casei", copilul tau nu vede si nu simte ca tine, lasa-l sa exploreze. Bucura-te daca ai multe haine de spalat, inseamna ca a fost ocupat si cu siguranta a mai invatat ceva murdarind hainele, si daca nu, cel putin ai un copil sanatos care se poate juca.

Copiii sunt daruri ceresti si trebuie tratate ca atare, trebuie iubite si pretuite, ingrijite si crescute cu cea mai delicata atingere, imbratisarea, care ofera siguranta si energie pozitiva, dragoste si caldura de care un suflet are nevoie. 

Exista si copii obraznici, dar nu e vina lor, e vina parintilor ca nu si-au facut timp sa petreaca cu ei, nu si-au facut timp sa ii invete pas cu pas cum trebuie sa vorbeasca, sa se comporte si sa actioneze in public si nu doar. Exista multe studii care arata ca parintii in cele mai multe cazuri isi descarca starea lor din cauza problemelor externe pe copii, fara ca copilul sa aiba o adevarata vina. 

Exista totodata atatea modalitati de crestere si educare a copilului, tehnici de corectare a comportamentului, organizarea timpului parintilor, dar cea mai buna (dupa parerea mea) este educatia prin iubire. 

Am vrut initial sa scriu mai academic si cu dovezi stiintifice, dar blogul e pentru toate varstele si nivelurile de educatie, am preferat sa scriu simplu si la subiect si sper ca m-am facut inteleasa. 

Iar ca un ultim gand, va rog, nu va mai bateti copiii, iubiti-i ! 

Pe marginea prapastiei

A fost pentru prima data cand am asistat la o scena in care o persoana ameninta ca se arunca in gol, prima data cand am simtit cum toti muschii mi se incordeaza si am impresia ca paralizez, cum tot sangele o ia razna in circuitul lui si gandurile se blocheaza, o singura intrebare imi ramane insistent in minte, "Ce trebuie sa patesti ca sa iti doresti moartea?!".

A fost prima data cand am simtit ca Dumnezeu ne-a dus acolo, pe o zi ploioasa, ca sa ne incerce credinta...de cand urcam dealul am vazut ca ceva se intampla, politia si semnele de interzis trecerea in zona respectiva m-au facut sa inteleg ca e ceva grav...cand ne-am apropiat puteam vedea cum 3 barbati incercau sa il convinga sa treaca pe partea sigura a stancii, era intre viata si moarte, in dreapta un pas il salva iar in stanga un pas mic ii lua sansa de a vedea partea frumoasa a vietii. A durat mai bine de o ora, timp in care corpul meu nu se putea controla, desi ne plimbam in directia opusa si incercam sa evitam zona...nu puteam decat sa intorc capul de cate ori simteam ca il pot zari si sa ma asigur ca inca e acolo, inca se decide si cantareste, in tot acest timp nu puteam decat sa ma rog in gand si sa astept un raspuns...ploaia a inceput sa fie tot mai puternica iar tunetele au inceput sa se auda, cu totul anormal in Anglia, sunetele erau ca un strigat din partea Cerului in care i se spune sa nu faca pasul spre stanga, inca mai exista o sansa pentru el, inca viata lui poate prinde un contur frumos...Din cauza ploii a trebuit sa ne departam de zona si sa ne adapostim sub un copac, au trecut vreo 10 minute si ploaia era tot mai puternica, iar cerul nu inceta sa strige, in ploaie am mers inspre stanca de langa pod sa vad daca mai e acolo, am zambit desi inca cerul plangea, nu mai era nimeni...m-am indreptat spre parcarea unde erau masinile de politie si cand am vazut ca pleaca toti impreuna am simtit cum tot corpul isi revine la normal, muschii se relaxau, iar gandurile se deblocau...Dumnezeu asculta rugaciunile celor saraci in duh, asta am invatat astazi; cu asa putina credinta m-am rugat pentru un necunoscut, fara sa stiu nimic despre el, decat cel mai important lucru, nu-si mai dorea viata....

Asta patim si noi deseori, ca si crestini, alergam spre tinta si uneori o luam pe scurtaturi, care ne duc pe marginea prapastiei, inainte sa ne aruncam cu avant suntem opriti si intrebati, ca si tanarul de azi, de ce ai vrea sa arunci la gunoi tot ce ai adunat si sa renunti la a fi un CINEVA pentru aceasta lume morbida?!? De ce ai vrea sa o iei pe scurtatura cand este o singura cale , cea ingusta si lunga?!? De ce ai vrea sa renunti la sansa de a primi o viata vesnica?

Atat de multe intrebari mi s-au adunat dupa acest eveniment si doar un singur lucru am reusit sa il inteleg, anume, viata nu e a noastra si e vai de cine decide in locul Creatorului cand sa isi incheie drumul si ferice de cel care se lupta a sta pe calea cea ingusta si alearga corect spre premiul final.

In final, ziua de azi a fost o adevarata lectie pentru mine si sotul meu, amandoi ne-am rugat in gand pentru el si am vazut cum Dumnezeu raspunde, pana si cerul s-a inseninat dupa ce masinile de politie au plecat, si acum e soare iar apusul imi multumeste ca i-am dat sansa prin rugaciune sa isi arate culoarea minunata...astazi am fost binecuvantati, tu iti pretuiesti viata?!

Fa-ti timp pentru fericire!

Era o seara normala, parte din rutina zilnica, doar ca era o zi de vineri, ziua in care era fericita ca poate adormi tarziu si sa se trezeasca la cat vrea. Le facea baie fetitelor cu gandul ca le va pune devreme in pat si va avea timp de ea, sau mai bine zis isi va pierde timpul ei la TV sau internet. Astazi, era mai grabita decat de obicei si in sovaiala si chicotitul fetitelor nerabdarea ei prindea forta si in cuvinte. Le-a scos pe rand din cada in care fetitele au construit o adevarata fortareata din spuma, iar jucariile erau aliniate ca in armata, doar ele puteau intelege jocul, dar si fara sa il intelegi simteai ca e o joaca pura si inocenta, simpla si vesela...joaca a fost oprita mai repede decat de obicei si intr-un ritm alert stergea prima fetita care canta voioasa un cantecel invatat astazi la gradinita iar cea de-a doaua topaia in cada si stropea cu apa in jurul ei, pana cand ea nu a mai suportat si cu toata furia cuvintelor a strigat "Ajunge cu joaca pe ziua de azi, e timpul sa dormiti!", fetitele au deschis ochii larg si se uitau mirate la ea, niciodata nu le-a mai oprit din joaca pana acum, chiar daca nu se mai juca cu ele de luni de zile, cel putin le lasa pe ele sa se exprime.

In timp ce o pregatea pe fetita cea mare de somn, cea mica nu s-a putut stapani si a inceput sa topaie si sa ingane cantecelul invatat, topaia in jurul lor si zambea cu gura pana la urechi, un zambet dulce si jucaus. Cand amandoua au fost imbracate, s-au luat de maini si au format o hora in baie, intre spuma si apa cazute pe jos, prosoape ude si haine aruncate, desi decorul lasa de dorit, decoul inimii lor era bine slefuit si plin de pace si voie buna. Ea ar fi vrut sa strige sa se opreasca, sa le traga dupa ea in dormitorul lor si sa le puna la somn, sa inchida usa si sa aiba un moment pentru ea, dar ceva o retinea si incerca sa inteleaga ce, pana ce constiinta ei a inceput sa o mustre, sa aduca in minte toate imaginile din trecut in care topaia si ea impreauna cu ele si se bucura.

In timp ce fetele au inceput din inganat sa formeze cuvinte si sa chicoteasca de zor in hora lor, si ea le-a prins de mana si a inceput sa danseze cu ele, s-a lasat dusa de sentimente, a uitat de televizor si de internet, a uitat de dorinta de a sta singura si s-a bucurat de prezent, constientizand ca fetitele vor creste iar cu aceste momente nu se mai poate intalni.

Acolo, in baia cu un decor deloc placut si umed, decorul inimii ei a inceput sa fie slefuit si zugravit, in culori calde si zambete largi. Timpul nu mai conta, ci amintirea formata era importanta, atat pentru ea cat si pentru fetite.

Astazi ea a invatat sa se opreasca din goana dupa fericire si sa fie fericita, tu cand vrei sa devii fericit/a ?

Caramizile sufletului!

Astazi am surprins-o cum isi admira zidul ridicat in jurul sufletului ei, un zid facut din caramizi foarte pretioase si valoroase, da, valoroase! Nu si-ar fi permis niciodata sa ridice singura un zid atat de mare, cu caramizi atat de grele, sunt prea scumpe si sunt formate din cuvinte pe care ea nu e obisnuita sa le foloseasca, deloc!

Uneori imi da impresia ca nu e parte din lumea aceasta, ca e un suflet ratacit in Secolul 21, ca nu stie nici ea din ce an face parte dar pot spune sigur ca daca exista in istorie un secol care sa fie laudat pentru bunatatea si respectul dintre oameni, atunci ea face parte din acel secol iar daca nu exista, poate urmeaza unul pe care il asteapta. Si totusi e constienta ca Dumnezeu stie mai bine cand a trebuit sa te nasti si de ce, probabil de aceea a si acceptat sa i se construiasca zidul, a crezut ca asa se procedeaza cu fiecare suflet in zilele noastre. Si-a lasat sufletul expus si gol, astfel incat oamenii au avut ocazia sa il imbrace in ce aveau ei la indemana, de la cuvinte pline de repros si neintelegere la cuvinte calde si blande, pacat ca cele dintai sunt mai multe; zidul e aproape gata, iar sufletul incearca sa mai traga cu ochiul printre caramizi, sa vada daca si celelalte suflete se simt la fel de singure inchise si sufocate de cuvintele care striga intruna din acele caramizi.

Astazi statea pe o banca si privea in jur, era o zi de vara englezeasca in care razele soarelui te incalzesc in acelasi timp in care bataile vantului iti fac pielea sa zgribule si sa isi doreasca o patura pe ea., dar a inceput sa se obisnuiasca cu acest mix de stari pe care vremea o are, o fi si ea un suflet care inca nu stie ce vrea, se chinuie sa ia o decizie care sa fie stabila...si ne mai miram ca oamenii nu pot ramane stabili in decizii!

Poate si din cauza razelor care ardeau cand nu era vant sau cate un norisor care se punea in fata soarelui sa te racoreasca si isi lua o forma de zambet ca si cum asteapta un "multumesc pentru umbra, norisor"; sufletul a inceput sa ii spuna ca se simte prea sufocat si isi doreste libertate, se uita la pasarile cerului care zburau sub soarele arzator si vesteau o zi minunata, se uita la frunzele verzi ale copacilor care se jucau in bataia vantului si cantau un cantec la veseliei, se uita la animalele din parc care se jucau si zburdau fara nici o grija si se uita la sufletele copiiilor care inocenti inca nu isi ofereau caramizi intre ei. Sufletul ei dorea sa fie din nou liber dar zidul de cuvinte era in continua crestere si devenea imposibil, asta ii spunea ea stand tacuta pe banca si zambind subtil la minunatia naturii care o inconjura, isi lasa nasul micut sa se inalte in mirosul florilor din jur, iar urechile erau incantate de cantecul pasarilor, pana si pescarusii aveau un glas placut, iar ochii deschisi bine priveau incantati jocul copiiilor si al animalelor, cata inocenta si libertate in mijlocul forfotei create de adultii cu suflete zidite.

In mijlocul momentului plin de satisfactie simtea cum la fiecare zambet ce il oferea naturii cate o caramida ii cade, cadeau cele mai grele si le auzea cum urlau in timpul caderii, isi strigau numele. "Te urasc", "Ma enervezi", "Nu te mai suport", "Ma calci pe nervi", "Esti nerecunoscatoare", "Tu nu stii sa ajuti", "Nu esti buna la nimic", "Pot eu mai bine decat tine", etc. , caramizile cadeau una cate una dar intr-o viteza incat nici nu reusea sa auda numele lor intregi, deducea care erau...au cazut mai mult de jumatate din caramizi pana cand si-a dat seama ca cele ramase nu vor sa cada doar cu un zambet. A stat si s-a gandit ce sa faca si ascultand copiii si-a dat seama ca trebuie sa se comporte ca un copil ca sa aiba suflet de copil. Primul lucru ce l-a facut a fost sa multumeasca Tatalui pentru ceea ce e si ce a primit si sa isi ceara iertare pentru cuvintele spuse celor din jur, multe din graba si de cele mai multe ori fara sa gandeasca, in timp ce aducea cauzele inaintea Lui simtea cum caramizile incep sa se dezlipeasca si sa cada, din nou tipand numele lor, dar de data aceasta era numele celor pe care i-a ranit, persoane de la care si-a cerut iertare dar a refuzat sa se ierte ea insasi. In final s-a simtit libera iar sufletul deveni din nou copil, zburda si el impreuna cu copiii si cu animalutele din parc, dansa cu norii si canta cu pasarile cerului, asculta povestile copacilor si imbratisa mirosul florilor...se simtea ca odinioara.

Astazi, ea a inteles ca ai voie intr-o lume in care se daruiesc caramizi grele, sa le refuzi si sa zambesti frumos celor care ti le daruiesc, si sopteste-le ca natura te-a invatat sa ierti!

Astazi ea e libera si binecuvantat de Dumnezeu, nu vrei sa devii si tu la fel?

Un stil de viata sanatos

In ultimele luni am fost tot mai preocupata de ce mananc si cat mananc, nu pentru a slabi ( nu as mai avea de unde, haha) ci din cauza sanatatii. Imi aduc aminte in liceu cand nutritionistul mi-a spus ca trebuie sa imi schimb regimul permanent, dar ca sa ma obisnuiesc trebuie sa o iau treptat si sa nu fortez stomacul sau ficatul. De acum 7 ani am luat-o atat de incet incat a trebuit sa ajung din nou la medic si tot alimentatia a fost de vina...inainte sa ajung la medic daca ma intrebai ce stil de viata am, raspundeam convinsa "stil de viata sanatos", ceea ce si ceilalti imi spuneau. Da, comparativ cu cei din jurul meu eram mai atenta la ce mananc decat altii, nu mananc fast food, nu beau sucuri carbogazoase, evit junk food-ul cat pot...e de ajuns nu?
Asta am crezut si eu, daca nu mananc junk food o sa fiu sanatoasa si gata!

A avea un stil de viata sanatos inseamna mai mult decat ce nu mananci, inseamna ce mananci si cum mananci, inseamna ce stare de spirit adopti, cata doza de optimism ai in tine si cat de activ fizic esti, si intelectual :)

In Mai 2014 e un an de cand am fost prima data la medic, dupa 7 ani, ca sa ajung la concluzia ca trebuie sa dau mai multa atentie acestui stil de viata care spuneam ca l-am adoptat..si am inceput cu Biblia. Aveam nevoie de o baza sa inteleg de ce nu pot manca junk food, care trebuie sa recunosc, are un gust bun.

In Biblie mi-a fost de ajuns sa citesc Legile poporului evreu sa inteleg ca Dumnezeu stie mai bine ce e bun pentru om si ce nu...nu a pus legile pentru a avea ce incalca sau respecta, le-a ales pentru binele nostru, le-a ales sa intelegem ca pentru a avea o viata sanatoasa trebuie sa avem grija de noi. Am ajuns si prin Proverbe si Eclesiastul si am inteles ca un om care vrea din intelepciunea lui Dumnezeu este un om care respecta poruncile si sfaturile Lui. Am fost si prin Psalmi si am inteles ca pentru a avea o pace interioara trebuie sa te bucuri de ce primesti, asa ca am inceput sa ma uit in fiecare zi in jurul meu, la natura, la frumusetea animalelor si plantelor, la zambetele oamenilor si la joaca copilasilor...e o doza sigura de optimism pentru fiecare zi. Am inteles ca pentru a ma simti fericita trebuie sa fac pe altii fericiti, asa ca am inceput sa fiu mai atenta la cei din jur. Dumnezeu ne-a lasat mobilitatea si motricitatea sa ne folosim de ele, am inceput sa merg mai mult pe jos si sa evit masina sau autobuzul, ma plimb cat de des pot si ma joc cu copilasii din jurul meu.

Mi-am dat seama ca pentru a avea un trup sanatos trebuie sa il hranesc sanatos...recunosc, sunt incepatoare practic, dar teoretic stiu multe din carti si documentare, din povestile celor care au trecut prin asta si sfaturi. Stiu multe dar practica ma doboara, dar asta pentru ca eu o las!

Multi ma intreaba de ce ma intereseaza atat de mult ce mananc, pentru ca mi-am dat seama ca lui Dumnezeu ii plac oamenii statornici din toate punctele de vedere, ii plac oamenii care nu se plang mereu de cum arata si cei care invata sa traiasca in armonie cu ce ii inconjoara. Si pana la urma, ce poate fi mai sanatos decat ceva creat de Dumnezeu?

Sursa foto : http://trm.md/ro/social/flash-mob-pentru-sustinerea-unui-mod-sanatos-de-viata/

Imbratisati de soare

Sunt acele zile in care endorfinele sunt foarte ridicate in corpul tau si simti nevoia sa le elimini,chiar daca asta inseamna sa produci mai multe. E o zi in care nu ai nici un plan, in care, daca ai fi melancolic, ai plange ca nu ai un scop in viata, insa astazi alegi sa nu iti pese de ce va fi maine, astazi te bucuri de azi!

Iesi afara in cel mai apropiat parc, iti lasi telefonul acasa sau tableta, si incerci sa comunici cu natura...e inceputul primaverii...e plin de muguri, iarba se chinuie sa iasa afara cu un verde crud si placut, soarele vrea sa te imbratiseze cu razele calde care inca nu te topesc, norii se joaca pe cer luand tot felul de forme, copacii parca zambesc stiind ca urmeaza sa infloreasca si sa prinda culoare...iar vantul adie, uneori mai tare, si anunta ca vremea se pregateste de o mare schimbare....vine primavara! Astazi iesi si saluta natura, multumeste-i ca urmeaza sa aduca bucurie prin culorile ei, speranta prin soarele cald si pace prin linistea din mijlocul ei.

Astazi ies si eu afara si imi pregatesc sufletul de primavara, imi pun in cutia cu amintiri toate gandurile negative, toate visele neimplinite si care nu au un scop in viata mea, toare insultele si jignirile primite in ultima perioada si pastrez toate incurajarile si urarile de bine, pastrez imaginea placuta a familiei si a prietenilor, astfel incat sa-mi aduc aminte mereu ca am oameni care ma iubesc si carora le pasa de mine, dar totodata sa imi aduc si eu aminte ca imi pasa de ei si ma rog pentru ei.

Curatenia de primavara ar trebui sa o faca fiecare in sufletul lui, sa isi curete toa
ta ura, invidia, minciunile si lacomiile si sa lase loc de pace, dragoste si bucurie...oh'ce frumos ar fi daca am trai cu totii in armonie!

Cand inimile se impietresc

Nu stiu cati dintre noi am visat sa mergem in misiune in Africa sau Asia, doar pentru a experimenta viata de acolo sau de a ne lauda ca noi am facut un act de caritate, insa stiu ca pe toata lumea care a fost acolo, oamenii de acolo i-au schimbat. Bucuria ca au un singur rand de haine, ca au o masa pe zi, ca au copiii langa ei, ca dorm 7 intr-o camera, ca au ocazia sa auda de Dumnezeu si sa renunte la vraci si vrajitori....oamenii saraci au inimile incalzite si topite, astfel piatra a devenit prin starea de multumire o inima adevarata!

In ultima marturie auzita de un grup care au fost in Africa si au stat printre oameni care au fost scosi din jungla si pusi in societatea lor...pe moment iti vine sa le plangi de mila dar dupa ce ii asculti cantand si dansand de bucurie ca li s-a dat sansa sa iasa din viata pe care au avut-o, nu poti decat sa iti plangi tie de mila. Stam cu lunile si salvam bani sa avem cea mai buna masina, cea mai buna casa, doar haine de marca si mancare doar din brandurile cele mai scumpe, ne numim binecuvantati dar uitam sa ne si simtim asa. 

Unul dintre oamenii din echipa spunea ca la ei radioul e ca si la noi o plasma, daca nu mai mult, sunt putini care isi permit si din lipsa de curent, folosesc baterii...iar daca in sat sau grup cineva are radio se aduna toti seara si asculta impreuna, in timp ce la noi intr-o familie fiecare e in camera lui cu propriul smart phone sau laptop ori tableta, in timp ce plasma merge si nimeni nu se uita la ea; in bucatarie nu ai loc sa tai o ceapa pentru ca sunt mult prea multe aparate, in camera unde sta o fata e plin de ustensile de par; nu bem apa de la robinet pentru ca nu ne place gustul, nu iesim oricum din casa ca se uita vecinii, etc. Si tot ne plangem de ce nu avem mai mult decat ceilalti! 

Nu spun ca nu e bine sa ai, si eu am mult mai mult decat o familie din Africa, dar avand tot mai mult ne concentram atat de mult pe ceea ce avem si ce vrem sa mai agonisim incat uitam sa investim si sa ne hranim inima. Nu trebuie sa fi crestin, si un ateu are nevoie de hrana pentru suflet...prin faceri de bine, prin imbratisari, sa ne folosim toate aparaturile din jurul nostru spre a surprinde frumos pe cineva...creand un album frumos, un video, sa dai un simplu telefon si sa spui "multumesc", sa gatesti un meniu complet si sa il duci la vecina care e vaduva si singura, sa iti faci curat in dulap si sa donezi toate hainele care nu le-ai purtat de sezonul trecut, lasa-ti creativitatea sa iti ofere cele mai practice idei pentru a te hrani spiritual si emotional...lasa-ti inima sa simta cu cei de langa tine, devino empatic! 

Cu siguranta mi-ar fi dificil sa renunt complet la tot ce am mai bun pentru ca cei din Africa nu au, insa anul acesta mi-am propus sa simt inainte sa imi doresc...inca invat, dar am si rezultate! 

Tu cand esti bun?

Plimbarea din Ajun

Incerc sa-mi fac timp de mine, timp sa vad ce am reusit sa fac in acest an si ce am evitat din cauza comoditatii...dar nu am, de ce?

Sunt intr-o graba continua sa am mancarea gata, sa am curatenie in toata casa, sa am deserturi cat mai multe, sa cumpar cadouri...mai ales sa cumpar cadouri! Acum am sarmalele pe foc, prajiturile gata si 20 de minute timp pentru a scrie pe blog...pentru a petrece timp cu mine, si realizez ca am fost atat de prinsa in febra sarbatorilor, cred ca am avut o febra in care deja deliram...si am uitat ce sarbatores defapt; pana sa intru in concediu, vorbeam clientilor mei despre Craciun cu atata patos si despre Nasterea Domnului, despre cat de mult am fost binecuvantati prin acest dar, dar ceea ce am neglijat a fost sa traiesc ceea ce vorbesc.

In fiecare an gasim pe internet tot felul de postari filosofice si profunde despre cum uitam pe cine sarbatorim sau cat de mult neglijam sa ne bucuram cu adevarat de darul primit prin Nasterea Mantuitorului. Nu e rau sa folosim aceste mijloace pentru a vesti semnificatia Craciunului, insa sunt convinsa ca multi, ca si mine, scriem dar uitam sa simtim ce scriem. Iar cand ajungi sa realizezi acest lucru nu poti decat sa lacrimezi si sa lasi usa sufletului deschisa pentru a intra pacea si calmul dragostei Lui neconditionate; nu poti decat sa lasi inima ta sa fie invaluita in bucuria Nasterii...astazi e Ajunul, incerc sa intru in povestea adevarata a acestei seri si sa ma plimb in imaginatia mea impreuna cu Fecioara Maria si Iosif...vreau sa simt macar o faramitura din greutatea dar si bucuria prin care au trecut in acea noapte. In aceasta noapte voi merge la colindat si voi incerca sa fiu unul din magi sau pastori...sa merg sa vestesc bucuria Nasterii Domnului, nu voi ajunge la staul dar voi ajunge in fata inimilor celor pe care ii colindam si vreau ca aceste cuvinte sa ajunga in inima lor si sa simta si ei impreuna cu mine o farama din bucuria Nasterii.

Nu stiu ce obisnuiesti sa faci tu in Ajunul Craciunului, dar te incurajez, acolo unde vei merge, sa incerci sa umbli si tu in aceasta noapte cu Maria si Iosif, incearca sa iti imaginezi cum a fost noaptea aceea si cat de greu dar ce bucurie mare a fost la final...plimba-te si tu cu mine in aceasta seara!

Craciun fericit!

Tu iti gusti cuvintele?

Pe panoul din fata biroului meu am un citat care il vad zilnic si care imi aminteste de cat de mult avem nevoie sa gandim inainte sa spunem orice, citatul suna asa :

                    "E bine sa gusti cuvintele inainte sa le spui, unele ustura rau." 


Un citat cat se poate de simplu dar adanc si adevarat. Nu de putine ori spunem ce gandim si credem ca e "cool si original" sa fim noi insine si sa ne spunem parerea. Da, e bine sa fim originali dar e asa de greu sa avem un vocabular direct, sincer si curat..fara sa ii usture pe cei care inghit afirmatiile noastre. Se spune ca un om devine valoros si creste pe scara aprecierii daca stie sa vorbeasca cu folos.

Cand a fost ultima data cand ai avut un conflict? Cum ai reactionat si ce ai spus? Eu imi amintesc exact de ultimul incident in care am spus ce am gandit, in graba, si nu am observat pe moment ca ustura rau cand imi spun of-ul intr-un moment in care frustrarile personale au atins cotele maxime si am reactionat fara sa gandesc la rece; au urmat consecintele dar am avut intelepciunea sa ridic capul sus si sa imi cer iertare, sa merg mai departe cu dorinta de a gusta eu cuvintele inainte sa le dau altora.

Tu gusti propriile cuvinte?

Despre simplitate...

Cu cateva zile in urma vorbeam cu cineva despre nunta mea, cum am ales tema si de ce am ales sa fie atat de simplu. Nu am mai fost intrebata acest lucru pana acum si m-a facut sa ma gandesc de ce in natura mea aleg lucrurile simple, si am gasit un raspuns, aleg simplitatea pentru ca denota decenta si eleganta, denota sinceritate si curaj. Este nevoie de curaj sa fii simplu intr-o lume care se complica foarte mult.

De la aceasta intrebare am ajuns sa discutam despre simplitatea din vietile noastre, a fii simplu e mai greu decat a fi complicat, te provoaca mai mult sa alegi calea care e mai sigura si sa lasi lucrurile sa se intample fara sa le controlezi tu; nu demult se citea la un devotional de la locul de munca despre o pilda explicata de un preot ortodox, a fost foarte bine pusa in cuvinte fabuloase, cuvinte care clasa sociala de jos nu le-ar intelege decat cu un dictionar, cuvinte care le folosesc doar filosofii, cuvinte care nu mi-au dat placere sa le aud deloc...de ce?

Apreciez preotii, indiferent de religie, care raman cu adevarat langa Cuvant si arata credinta prin fapte, insa un om al lui Dumnezeu, care vrea sa fie asemenea lui Hristos, o sa caute simplitatea mai presus de toate. Domnul ne-a vorbit si ne-a lasat pildele folosind cuvinte atat de simple si usor de inteles pentru orice clasa sociala si orice nivel intelectual, prin cuvintele Lui aduce omenirea la egalitate si ne face sa intelegem ca tot ce e important este sa fii simplu intr-o maniera placuta si plina de credinta.

Insa, cum scriam mai sus, sa fi simplu e mai greu decat sa fi complicat, omul din dorinta de a iesi in evidenta si de a-si arata puterile intelectuale ajunge sa cada in partea in care el este glorificat si nu credinta lui, ajunge sa dea de inteles ca doar prin munca lui asidua de citit, cercetat si invatat a reusit sa inteleaga cu adevarat acele cuvinte greu de inteles pentru unii, majoritari, si sa le foloseasca in fata tuturor fara  sa se intrebe daca este inteles cu adevarat sau nu, pana la urma conteaza sa para intelectual, nu?!?

Apreciez oamenii intelectuali si ii respect, si recunosc ca in mine arde dorinta de a stii mai multa filosofie si de a intelege cat mai multe cuvinte, multe le-am invatat de nevoie studiind psihologia si citind carti in engleza britanica, dar nu ma consider intelectuala, chiar din contra. Dar atunci cand trebuie sa te exprimi fie verbal fie in scris unui grup tinta mixt si cu niveluri intelectuale diferite cred ca ceea ce trebuie sa faci este sa folosesti cuvinte simple, ca si pildele biblice.

Inchei prin a spera ca v-am facut sa intelegeti de ce am vrut o nunta decenta si simpla...si pentru a va incuraja sa fiti simpli, veti fi apreciati mai mult...o spun eu, care am avut perioade in care ma luptam sa folosesc cuvinte maiestoase si greu de digerat pentru cei din jur, am ajuns sa fiu o ingamfata prin felul meu de a ma comporta...insa de cand vorbesc simplu si pe intelesul tuturor, ma simt apreciata de cei dragi mie si sunt cautata mai des :) :)

O duminica linistita si o saptamana productiva va doresc!

Rugaciune de seara...

"Oh' de cata vreme nu ti-am mai scris in pragul serii, nu mi-am mai asternut gandurile in fata Ta, cu o rusine plina de speranta a intelegerii si cu un curaj nou vin pregatita pentru o noua intalnire cu Tine, in scris. 

Nu e scurta vremea de cand ma confrunt cu diferite ganduri si cu lupta tineretii de a-mi croi un drum, acum un drum nou cu sotul pe care l-am primit in dar; e atat de greu sa intelegem care e drumul cel mai bun si uitam de atatea ori ca doar rabdarea ne poate oferi un raspuns de la Tine...

Din frica de a nu scapa vreo oportunitate ajungem sa culegem sfaturi de la oamenii din jur si nu de putine ori deducem ca inca nu ai pus omul potrivit sa ne indrume pe o cale care merita pasita si cu ceea ce ramanem e doar rabdarea si speranta, dar o speranta care merita tinuta strans in inima noastra. 

Nu de putine ori ajungem sa fim epuizati de energie dupa o zi in care credeam ca am facut totul in numele Tau si sa fim epuizati spiritual pentru ca am uitat sa te punem pe Tine pe primul loc. Nu de putine ori s-a intamplat sa judecam oameni care s-au comportat fara intelepciune divina, pe cand tot ce trebuia sa fac era sa ma rog pentru ei, oameni care mi-au calcat peste vise si mi-au spus ca nu merita ascultate, oameni care cred ca e de ajuns sa fac ceva oricat de mic, pe cand Tu ai pus in mine resurse sa fac lucruri mari...dar stiu, e perioada de slefuire, doar ca unii slefuitori apasa fara mila si cu toata puterea incat simt ca o sa ma sparga si uit, din nou, ca sunt facuta din material divin. 

Doamne, rugaciunea mea de seara se rezuma la mine si doar la mine,
Ajuta-ma sa ma rog pentru oameni in loc sa ii barfesc,
Ajuta-ma sa zambesc oamenilor care ma privesc cu suspiciune,
Ajuta-ma sa ajut oamenii care nu vor sa ma ajute,
 Ajuta-ma sa incurajez oamenii care nu ma incurajeaza,
Astfel incat tot ceea ce fac sa fie facut fara sa asptept vreo rasplata de la ei ci sa astept doar o inima multumitoare ca Te-am facut pe Tine sa zambesti cu drag cand te uiti la actiunile mele.

Inchei cu un gand frumos si multumitor si anume ca toate se intampla cu un scop si ma rog sa pui rabdarea si intelepciunea de a intelege.

Acum ma retrag si aleg sa merg la o plimbare cu Tine...in gand, in meditatie, in cantec si dans, in bucurie si lacrimi, in zambet si seriozitate dar nu in ultimul rand, in dragoste! 

Iar pentru cei care citesc ii incurajez sa se alature si ei acestei plimbari in care sa simta cu adevarat ce inseamna sa fii parte din El si El sa fie parte din Tine...noapte buna suflete cautator de pace!"