Esti independent sau dependent de internet?

Azi la tineret am avut o discutie despre retelele de socializare si despre dependenta de calculator si internet. Concluzia e ca tot mai multi tineri fac din internet un mod de viata, si viata virtuala e mult mai pusa in practica decat viata reala. Conlcuziile multor sondaje si chestionare au ajuns la ideea comuna ca dependenta de internet e echivalenta cu dependenta de droguri si ca cel care are o viata virtuala activa se confrunta cu diferite tulburari psihice care in timp afecteaza si fizicul.

Cum poti sa-ti dai seama ca esti dependent? Stai 3 zile fara internet si fara orice sursa de a intra in contact cu viata virtuala...daca simti un gol in stomac in alea 3 zile, e cazul sa iti pui un semn de intrebare. Pe retelele de socializare avem tendinta sa punem fel si fel de poze, diferite teme si cat mai multe idei unice pentru fotografii. Pentru mine personal, fotografia e o arta, a fi fotograf trebuie sa fi talentat si e ceva demn de admirat daca stii sa  iti folosesti darul. Dar ma intreb, fetele care se considera smerite si demne de a fi luate ca "fecioare", de ce isi etaleaza silueta, formele si hainele care sunt inainte cu un pas in moda romaneasca?!? De ce punem poze pe facebook? Din lipsa de atentie, complimente, supra-apreciere, narcisism, necesitatea de a fi in pas cu lumea si nu in ultimul rand din mandrie, nu e asa?

Stii ce iti mai face petrecerea pe internet mai mult de 2 ore pe zi? Te departeaza de Dumnezeu, nu incet ci mai rapid decat iti poti imagina...ajungi sa simti ca nu poate sa treaca ziua fara sa stai pe internet, poti sa spui ca din lipsa de ocupatie sau din lipsa de prieteni; dar inaintea internetului cum puteau tinerii sa citeasca, sa se plimbe, sa fie voluntari, sa aiba activitate?!?
Nu ajunge sa asculti ultimele piese din muzica crestina, sa stii ultimele stiri din media crestina si sa stii toate predicile online...daca viata ta in fapte nu are rezultate, la ce folos toate celelalte? Daca ti-ar spune Dumnezeu ca maine, in locul orelor petrecute pe internet ar vrea sa stai cu El in partasie, ce ai spune si in final, ce ai face, iar rezultatul, care ar fi?

Stiati ca retelele de socializare provoaca nu doar dependenta ci si o epidemie virtuala? In lumea virtuala daca nu ai cel putin un cont pe twitter, facebook, hi5 sau orice alta retea, esti considerat ca nu traiesti. Dar daca persoana prefera sa traiasca in realitate si sa evite viata virtuala, nu e mai normala persoana aceea decat tine?

Si in final, de cele mai multe ori se ajunge chiar si cu vecinii sa vorbim pe "mess", ca e mai simplu decat sa facem putina miscare sa ne vedem fata in fata; stiati ca o comunicare neeronata e doar aceea fata in fata?!? Singura modalitate de a purta o conversatie fara erori e cand vezi reactile, gesturile, auzi clar tonul vocii si poti privi persoana in ochi; lipsa comunicarii eficiente duce la degradarea sociabilitatii din comportamentul uman si lipsa comunicarii si a planului social duce la depresie, anxietate si se ajunge sa se sufere de singuratate. Un scurt sondaj facut intr-o facultate a dovedit ca majoritatea celor care petrec peste 3 ore pe internet zilnic sunt persoane care nu au activitate in timpul liber si care considera ca nu au prieteni, adica sunt singuri.

Te las cu intrebarea, esti independent sau dependent de internet?

O alta secventa din viata unei anonime :)

"Era spre seara, deja incepea sa se pregateasca de somn; desi ora 18:00 nu e chiar o ora de pregatire...dupa ce isi termina toata "siesta de seara", isi ia Biblia si se pune la masa din bucatarie, asteapta sa o sune si incep sa citeasca...acum parcurg 1 Imparati....in timp ce citeste rugaciunea lui Solomon din Cap. 8, lacrimile au inceput sa ii curga pe obrajii imbujorati, se rostogoleau in soapte adanci, ca si cum ar fi scurs din ea ultima picatura de suflare, o dureau sentimentele si isi dadea seama cat de greu trebuie sa lupte pentru a reusi sa aibe o asemenea credinta si siguranta in trairea cu El.

El se opreste din citit, ii aude suspinul si incearca sa o incurajeze, in zadar...atunci realizeaza cat de importanta e fiinta din telefon pentru el, simtea cum fiecare suspin al ei e un junghi in sufletul lui, cum fiecare lacrima rostogolita e un spin in cararea lui...inima ii era atat de plina de dorinta..."oh'daca as fi acolo sa o pot alina...".

In mijlocul furtunii dragostea lor crestea si prindea contur...ce putea fi mai alinator pentru ea decat sa simta cum suspinele ei sunt sustinute de vibratiile respiratiei lui?!? Buzele ei voluminoase incearca sa schiteze un zambet, dar nu, inca nu poate...inca doare prea tare...oh'cat si-ar dori sa poata sa isi exprime dragostea cum stie ea mai bine, cum ar dori ca copilul din ea sa fie jucaus cum e din fire, cum ar dori ca toate micile detalii care o fac atat de unica sa fie din nou iesite in evidenta; dar acum, e stearsa...fara vlaga si fara chef de viata...caci doare!!!

Dupa ce termina de citit, apare mama ei in bucatarie, din nou urmeaza o noapte plina de dureri si chin..iar ea, ea se lupta cu neputinta...si doare, oh cat o mai doare...!!!

"Stiai ca Domnul te foloseste ca o lumina? Ca ceea ce ai tu de facut e sa accepti situatia si sa inveti sa slujesti aproapelui tau, iar folosul lui sa fie deasupra folosului tau?!? Tu ai abilitatea sa te umilesti si sa slujesti semenilor tai, visul tau de a avea o cariera in asta e legat de pregatirea de acum, Domnul vrea sa ii dovedesti ca poti indura orice sarcina impreuna cu El!! Si poti...vezi ca poti?" ii spune el, dupa o lunga rugaciune facuta impreuna. Ea surprinsa de siguranta din vorbele lui, niciodata nu l-a auzit vorbind atat de clar si sigur, mai ales legat de ea...cat de socant si totusi cat sprijin si incurajare.

A inceput si ea sa se roage, altfel, nu se ruga ci ii multumea....nu cerea ci Il binecuvanta...de multa vreme nu a mai facut altceva in rugaciuni decat sa ceara...iar acum, acum se ruga diferit si se simtea atat de usurata, simtea cum sentimentele ei au fost eliberate dintr-o camera inchisa cu frustrare si amaraciune; era atat de bine...parca toate problemele ei au primit raspuns desi nu primise nimic altceva decat PACE!!!
Cand se duse la culcare, se aseza langa mama ei incet si suprinsa de ceea ce vede, lacrimeaza zambind....mama ei dormea iar chinurile durerii pareau sa se fi oprit..

Dimineata, mama ei ii spuse zambind " Din nou am simtit cum rugaciunile tale si a mele primesc raspuns...sunt atat de binecuvantata sa am siguranta fiicei mele in mana Lui..."
Iar ea...multumita de inca o noapte plina de miracole....isi incepe o noua zi rugandu'se diferit..."(anonima)

Dupa ce citesti asta, poate realizezi si tu ca mine...cata importanta are modalitatea cum ne rugam, oare Domnul nu stie deja ce vrem? De ce sa ne invartim in jurul problemei noastre cat putem invarti problema in jurul lui Dumnezeu? :)

Va doresc o noapte plina de miracole...pe mai incolo :) 

Partea III din viata unei anonime :)

Era dimineata devreme, cand a deschis ochii speriata si a suspinat usor. "A fost doar un vis" se gandi ea si incerca sa adoarma la loc, dar nu a mai putut, simtea nevoia sa intampine rasaritul soarelui, chiar daca doar prin fereastra. S-a invelit in patura ei favorita si s-a inghemuit pe bancuta de sub fereastra si privea plina de admiratie cum primele raze ii zambesc de dupa dealul plin de zapada. Se simtea din nou copil, din nou toate gandurile si dorul i-au revenit in gand, se simtea capturata in memoria ei, dar era un moment atat de placut incat nu avea puterea sa se retraga; dorinta de a fi din nou copil, dorul de acea camera a ei, doar simpla idee de a fi din nou copil, o coplesea  si lacrimile pline de zambet au inceput sa se rostogoleasca pe obrajii improspatati de somn...era atat de simpla si de frumoasa...sufletul ei stralucea in privire iar razele Soarelui au inceput sa ii accentueze luciul din ochi, sclipea in splendoarea rasaritului...se simtea iubita, Domnul a adus putin Soare si aceasta noua zi.

In timp ce privea ingandurata, se gandi sa isi inceapa partasia de dimineata; de ceva vreme a renuntat la idee din cauza prea multor incercari si probleme; dar dimineata aceasta era deosebita si merita multumire din plin.
Ca in vremurile din trecutul apropiat, si-a inceput ziua cu Dumnezeu, ceea ce a umplut'o de puterea necesara sa infrunte o noua zi plina de norii care urmaresc sa-i acopere sclipirile din sufletu'i bland...

Dupa partasie, cobori la masa, ceea ce o astepta era peste asteptarile ei; mama ei pregatea micul dejun, tatal ei pregatea cateva versete pentru o partasie in familie, iar fratele ei impreuna cu familia lui, au decis sa ia parte si ei la micul dejun si cautau cantece in vechea Harfa a mamei ei. Era uimita si nu isi putea stapani lacrimile de bucurie....atat de repede sa-i fi raspuns Domnul la rugaciune?!? Sau...

Dupa ce au servit micul dejun, tatal a inceput cu o rugaciune, era atat de plina de cuvinte sincere si simple....dupa ce a citit cateva versete, mama ei a inceput sa fredoneze o melodie veche si plina de sinceritate...era o dimineata binecuvantata in familie; iar asta a facut'o sa aibe mai multa putere sa infrunte adevarata lupta din viata!!!

Dupa'amiaza a surprins'o cu o vizita neasteptata a prietenului ei, care dupa programul de Biserica a vrut sa treaca pe la ea; nu a mai avut timp sa o intrebe de ce nu a fost si ea, pentru ca dorinta ei de a impartasi ceea ce s-a petrecut recent in casa ei, era atat de aprinsa incat cuvintele ieseau fara opriere. Surprins, baiatul sopti "Intradevar, unde se aduna 2 sau 3 in numele Lui, El e acolo; mi'as fi dorit sa fiu aici si eu!!"
Fata, surprinsa de raspunsul lui, spuse "Intradevar, pana acum plangeam cand nu avea cine sa ma aduca la Biserica, dar acum sunt linistita, Biserica e acolo unde vrem noi sa fie!!!"

Pacea care se revarsa neincetat peste ea, il coplesea pe baiat. Imbratisati, au inceput sa ii multumeasca Domnului pentru familiile lor si pentru relatia lor atat de binecuvantata....Inainte de a'si incheia minunata si simpla zi, a decis sa o incheie cum a inceput'o, mai ales ca in aceasta zi ceea ce numea ea incercare, parca nu a mai avut putere asupra sufletului ei...nu a fost o rugaciune, ci a fost o partasie de multumire...apoi, adormi linistita cu dorinta ca a doua zi sa fie la fel....

Iar Domnul, plin de bucurie ca inca un copilas a inteles adevarata partasie si importanta a Lui in viata noastra, o mangaie pe fata lin si ii  oferi o noapte protejata de insusi mana Lui.

Acum va soptesc si eu, cautati partasia si apoi somnul...ca atunci cand somnul va e framantat sa fiti plini de intelepciune :)

Va soptesc...o noapte binecuvantata si pe curand,

Anonima.... :)