filele mele.

joi, 31 ianuarie 2013

Zid din caramizi negative

"...Parca ploaia de azi era o incurajare din partea vremii, e bine asa cum era...trista si ratacita in propria-i ratiune! A pornit la lungu-i drum fara umbrela, simtea fiecare picatura cum ii atingea haina, o simtea ca pe o sageata in inima, sageti care luptau pentru a sparge peretele si sa dea drumul lacrimilor care stau pitite si gata sa roiasca prin ochii mari si luminosi.

Plangea, dar era bine...ploaia o ajuta sa nu se dea de gol, simtea cum fiecare gand scoate cate o lacrima, cum fiecare lacrima elibereaza gandurile negative care o apasa; simtea si vroia eliberare , intelegere si pace; trei lucruri de baza pentru calea stramta pe care a ales sa mearga! Le vroia cu ardoare...

Lacrimile au incetat cand a ajuns in mijlocul sufletelor cu care petrecea ziua, zambea larg si era bine, sau cel putin asta lasa sa se inteleaga. Dar din nou, zidul ce lacrimile l-au daramat a incepu sa urce, fiecare vorba ironica era inca o caramida in zid, fiecare barfa care o auzea facea ca sa se inmulteasca caramizile...a inceput sa realizeze ca zidul era pentru a-si proteja propriile sentimente.

La finalul zilei s-a intins in pat si isi dorea sa dea drumul lacrimilor din nou, dar zidul a fost zidit de-a lungul zilei atat de puternic incat nimic parea ca nu il poate darama...dar a vazut ceva ce i-a atras atentia, era o Biblie, a deschis-o si a inceput sa citeasca....citea despre lauda, a citit pana a simtit ca tot ceea ce citeste dedica Creatorului ei, simtea cum fiecare cuvant de lauda pronuntat zdrobea caramizile pline de ura; ce usurare si cat de simplu e defapt sa fi inteles; pana la urma ce om poate atinge intelegerea propriului Creator?!?

Acum doarme, a adormit cu lacrimile pe obrazii rosii de caldura, iar maine....maine o ia de la capat, dar acum stie ca la finalul zilei are pe Cineva care e pregatit sa sparga zidul facut din caramizile primite maine!

E bine...e bine in mijlocul cetii care se afla si e plina de pace ca intr-o zi soarele o sa lumineze fiecare pas care il va face dimineata! "

joi, 24 ianuarie 2013

Chirurg al sufletului

"Era ea din nou...dar goala de mandrie si goala de ea, a inceput noul an cu dorinta de a se schimba, de a fi plina de curaj in a-si exprima opinia si a fi deschisa in fata celorlalti, probabil a avea o nota de transparenta!

Insa oamenii sunt oameni, plini de orgoliu si lacomi de a descoase cat mai mult din ce esti, de a descoperi punctele slabite ale rabdarii si a trage de ele incercand sa le rupa. De acesti oameni are ea parte in anul nou, oameni care o calesc pentru viitor, care incearca sa ii arate ca nu merita si nu e buna de nimic, dar care nu stiu ca toate aceste lucruri o fac sa se simta mai valoroasa decat insasi oamenii de fata; intrebi de ce?!? Pentru ca este valoroasa, pentru ca a reusit sa scape de mandria falsa si sa devina mandra sub aripa ocrotitoare a unui Creator Minunat, a inceput sa inteleaga rostul oglinzii ei, si acela nu e de a se oglindi ea ci de a oglindi suflete din viata ei pentru a le putea vindeca.

As spune ca e un fel de chirurg al sufletului, iar oglinda e bisturiul ei, cu care deschide sufletul pana la cel mai mic sentiment si reuseste sa inteleaga de ce oamenii reactioneaza in diferite feluri. Si intelege si de ce oamenii o fac sa se simta un nimeni, pentru ca ei nu au inteles ca oglinda e pentru sufletele din jur si nu pentru sufletul lor!

Oamenii captivi in lumea de oglinzi sunt oamenii care incearca sa iti arate cat de rau esti si cat de putina e valoarea care ti-o dau ei....sunt acei oameni care au o parere buna despre ei si nu uita nici o fapta buna facuta de ei dar uita faptele bune facute de cei din jur! Sunt acei oameni lacomi de a avea o imagine buna de sine, dar atat de lacomi incat imaginea buna doar ei o vad....cei din jur vad falsitatea in care se ineaca...si nu e de judecat, e de plans si de rugat, ruga la bunul Creator!

Daca nu ati inteles despre ce oglinzi vorbesc, dati un click aici .

Imi doresc sa vad frumusetea din voi oglindita in sufletele celor din jur!

luni, 14 ianuarie 2013

De o frumusete rara

" Pasind in liniste deplina privi spre Luna adormita, zambi curat si fara grija, grabita parca de-o ispita. Pasea grabit si fara planuri, se'opri o clipa in oglinda, oglinda lacului din vale, care te duce in ispita. 
Era frumoasa si gingasa, se oglindi putin in lac, apoi zambi si isi scutura parul in vantul rece al iernii, era un frig de nedescris, un ger napraznic cu cer senin. Insa, ei nu ii pasa deloc, vroia oglinda sa se vada, sa se asigure ca frumusetea nu a plecat de la ea, iar mandria tot crestea.

Pe buna cinste se placea, insa in urmatoarea noapte, in graba ei spre lacul din vale, vazu un om oprit in cale, parea sarman si nevoias, dar fata era prea grabita ca sa opreasca vreo clipita, isi grabi pasul si zambi, privi spre Luna'n cer senin si se gandi ce buna e ca multumeste pentru natura ce o inconjoara, ca isi face timp sa admire frumusetea cu care a fost inzestrata, la intoarcere din lac, vazu un om imbracat in alb imaculat; era inalt, frumos si zvelt cu zambetul mereu pe el. Acum, fata nu se grabea, si-a admirat podoaba sa, era sigura ca e frumoasa si se opri sa ii vorbeasca, zambi fugar in fata lui si incepu sa ii vorbeasca, dar omul privi inauntrul ei si ceata era grea si deasa. Nu o lasa sa isi termine vorba ca o opri si ii vorbi, cald si frumos, zambi duios : 
- Ai o frumusete aparte, insa inima'ti straina de tot ce inseamna vina, vina de pacatul mandriei, de al falei si a rusinii; nu ai o constiinta impacata si nu stii sa iubesti lumea toata. Imi doresc sa cresti in Mine, in bunatate si prin suspine sa lupti cu cei care sunt prinsi , captivi in lumea de oglinzi! 
 
Dupa aceste vorbe drepte, omul disparu in ceata deasa si geroasa, iar fata incepu sa planga si suspina adanc in urma; apoi vazu o alta fata, care pasea grabit spre apa, insa frumoasa noastra fata striga cat o tinea gura sa  toata : 
- Oh'nu cadea si tu'n ispita, nu lasa oglinda sa te inghita, e dulce tare in afara dar e te tinteste spre povara, poavara mandriei si a falei, care te trage departe de binecuvantare. 

Fata cea noua deveni speriata si renunta la lac indata, apoi frumoasa noastra fata se porni in lumea toata sa spuna cat e de minunata, fiind salvata de al sau Tata! "

joi, 3 ianuarie 2013

Frica din mijlocul fericirii mele

Ai simtit vreodata teama de esec? O frica inradacinata adanc in suflet, care nu te lasa sa te bucuri de binecuvantarile vietii?

Eu simt din plin aceasta frica, o frica de nou inceputuri,  de noi prietenii si de noi obiceiuri. E o frica placuta dar enervant de obositoare, te provoaca sa gandesti prea mult, prea mult negativ!

Anul nou mi-a adus o avalansa de schimbari noi, de la locul de munca si cercul de oameni in care o sa ma invart pana la schimbarea radicala din viata fiecarui om, nunta!

Sunt schimbari care imi inunda sufletul de dorinte implinite care au fost mult asteptate, insa frica de a nu ma integra ma apasa ingrozitor, iar lupta din mine intre fericire si frica e o lupta crunta si grea, dar pana la urma stiu, sunt binecuvantata ca in timpuri grele Domnul imi raspunde la rugaciuni, imi aminteste ca daca raman cu El, este intotdeauna cu mine; iar daca eu umblu cu Dumnezeu, cine poate sta impotriva Lui ?!?

Am ales sa scriu despre lupta din mine pentru ca e o metoda de a ma autoincuraja, duc o lupta logica in scris care ma ajuta sa inteleg ca fericirea e mai importanta iar frica nu isi are locul, sau nu ar trebui. Imi readuc aminte ca Dumnezeu nu isi bate joc si nu ma descurajeaza, nu-mi deschide usi pentru a mi le inchide in fata, fara o lectie in ea!

In noul an am trei scopuri care sa ma tina pe calea cea ingusta si cea care ofera fericire:
- sa il las pe Dumnezeu sa aleaga usile care trebuie sa le deschid
- sa ma bucur de fiecare usa nou deschisa, care imi ofera noi posibilitati si noi binecuvantari, dar si incercari
- sa incurajez oamenii sa se bucure in Dumnezeu, sa il descopere pe Domnul!

Sunt trei dorinte atat de mici si de simple, si totusi atat de greu de tinut cand esti in mijlocul unei incercari, sau inecat in frica. Dar am secretul meu pentru a ma ridica, muzica!

Nu, nu cant si nu dansez (desi imi place), ci ascult, ascult ritmul si versurile, care imi dau starea necesara de a ma rascoli si a ma simti vinovata ca simt frica in binecuvantare. Poate citind nu ai reusit sa intelegi ce vreau sa spun prin cuvintele mele incalcite, dar cine poate sa inteleaga pe deplin mintea omului decat Dumnezeu?

M-am descarcat in primul rand in fata Lui si apoi in fata voastra, poate reusiti si voi sa iesiti din frica de a incerca ceva nou si a risca de mana cu Domnul!

Am inceput ziua in dorintele mentionate mai sus, sub incurajarea Lui, ascultand piesa atasata care imi aduce aminte ca nu exista alt Dumnezeu mai perfect decat Domnul meu si nu exista om care sa poata sa darame ce Domnul a zidit intre mine si El!

Eu ma simt binecuvantata desi sunt ispitita de frica, tu cum te simti la inceput de an?

Postări populare