Privind in jurul alb ce ma inconjoara afara...realizez cat de intunecat e totul in jurul dinauntrul meu, ciudata observatie; privesc pe cerul negru de la noapte si iau o stea ca si calauza....ma indrept spre Luna; mie dor de Luna care ma adormea si ma trezea noptile sa ii soptesc povestile nemuritoare ale muritorilor, mie dor de conditiile de la fosta casa, in care intimitatea gandurilor nu imi era niciodata deranjata de nimeni...eram doar eu cu El...si Luna!!! Acum ma intorc....revin...nu-mi place sentimentul de dor...ma doare; desi dorul e primul sentiment cand intru in gandurile mele...nu e ciudat cum viata se schimba radical cand nici nu iti dai seama?!?
Acum...jocul nu e cum e de obicei....nu e plin de entuziasm si pace, nici macar un zambet schitat sau fortat nu gasesc...e totul gol si rece, si nu cred ca iarna afecteaza cu ceva, din contra, chiar iubesc iarna; probabil e de la faptul ca inca astept acea minune?!? Si ma intreb uneori, oare astept bine?
Ma retrag acum...inainte ca gandurile depresive sa imi schimbe complet starea de spirit...si mai bine imi ridic privirea Sus, poate...poate acum primesc raspunsul minunii ce o astept :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu