Ia-ti un timp si gandeste-te...

Mi s-a zis sa iau o pauza din gandit, sa nu mai gandesc asa mult, sa nu ma mai stresez atata..pur si simplu sa stau si sa ma relaxez..ma gandesc..exista in viata timp pentru asta? Cum as putea sa opresc gandurile si sa stau, pur si simplu sa nu fac nimic?
Dar, daca nu gandesc, cum stiu care e visul meu? Cum pot sa-mi ating visul fara gandire? Ma gandeam la o secventa din "The ultimate gift", actorul principal la inceput a avut o viata de lux, avea orice si oricand dorea el, nu stia ce inseamna cu adevarat sa gandesti dar sa si pui in aplicare gandirea ta. Am incercat sa compar subiectul principal al filmului cu relatia mea cu Dumnezeu, sa nu raman din film doar cu o idee ci sa raman cu un intreg arsenal de idei care nu doar sa ma puna pe gandit ci sa ma si puna pe facut...de exemplu..oare cat de statornica sunt eu in fata Lui daca am acceptat sa traiesc dupa El doar stiind ca in final voi gusta dintr-o mare binecuvantare, sau cand sunt in fata unei incercari mari, am posibilitatea de a alege, iar eu daca privesc atent, pot decide sa las totul balta si sa continui pe alt drum sau pot lupta si sa stiu ca in final voi gusta din marea Lui binecuvantare. Am invatat de curand ca atunci cand alegem calea fara lupta, Domnul ramane intelegator dar va veni vremea cand ne va trece din nou prin acele vai, e imposibil sa ajungem Sus cu lupta neterminata, am invatat ca pentru orice lucru vine o vreme cand trebuie sa ma lupt sa ajung la siguranta ca imi apartine pe deplin...dar stiu ca atunci cand aleg calea usoara la urmatoarea incercare care mi-o da El vor fi lupte mai grele si mai pline de ceatza...si atunci ajung la concluzia ca atunci cand ajungi in intersectie ceea ce alegi ori te duce la inceput printr-o lupta care e mai mult dusa si curand achizitionezi premiul ori alegi calea usoara iar in final te alegi cu o batalie care o vei duce mai mult singur.
Sa revin la film...actorul pare ca a ales la inceput calea usoara si a avut permisiunea sa guste din ea multi ani dar in final pentru a putea gusta din perspectiva Lui, a fost trecut printr-o vale, de la vagabond la prizonier..iar in final deoarece nu doar ca a suportat consecintele dar a si invatat din ele a reprimit ce avea dar cu un bonus mai mare...binecuvantat atat pe plan financiar cat si familiar si spiritual.
Tu ce drum ai ales? Ce decizie ai luat? Ai lasat in urma ce iubesti doar de dragul usurarii luptei? Intrebarile mi le-am pus si mie si am gasit in mine ascunse intr-un sertar al sufletului niste dorinte, care am ales sa nu le mai doresc pentru ca ar fi prea grea lupta sa reusesc...de exemplu...familia, cred ca orice crestin isi doreste sa aibe o familie binecuvantata, cum aleg persoana care ma va ajuta sa fac asta? Eu am decis sa las in mana Lui..dar El mi-a deschis usi si eu le-am inchis, am considerat ca nu merita sa lupt pentru atata...dar acum, din cauza ca am inchis atunci mi le-a redeschis si m-a intrebat..acum ce aleg? Sa duc lupta cea grea sau sa inchid din nou si sa mai astept? M-a invatat ca pentru asta nu am nevoie de El, decizia imi apartine...
Am invatat ca a umbla prin credinta nu inseamna a inceta sa mai gandesti, sa mai visezi sau sa te auto-corectezi, citeam in "Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi" o fraza care mi s-a intiparit in minte " Intelepciunea spune sa faci tot ce poti, apoi sa te increzi in Dumnezeu sa faca ceea ce tu nu poti. Credinta si planificarea minutioasa merg mana in mana." Cat de adevarate sunt cuvintele acestea si cat de naivi suntem cand spune in orice lucru ca va fi cum vrea El dar de fiecare data sfarseste cum am vrut noi si ajungem intr-un prag al disperarii si spunem ca nu intelegem de ce noi, mi se pare normal sa fim noi cei care ajungem ca disperatii...cand doar spunem si nu facem nimic...mie personal mi s-a intamplat de multe ori sa spun ca astept sa-mi raspunda El...dar dupa o lunga asteptare observam ca nu faceam nimic in privinta asta...Domnul ne implineste dorintele dar pentru asta trebuie sa ne treaca printr-o vale ca sa invatam sa apreciem darul mai mult. Tu cat de naiv esti? Dai cu piciorul usor in dorinta ta? Ce prostuti trebuie sa fim in fata Lui, cand ne luptam o perioada in gand cu dorinta noastra de a avea acel lucru, iar in final cand ne trece printr-o ultima vale dar ne da siguranta ca daca vom trece El ne va da acel dar, lasam totul balta si spunem poate El a vrut sa ne deschida ochii ca nu e pentru mine...daca nu era pentru tine de ce ti-ar mai fi pregatit campul de lupta?
Nu stiu daca intelegi ceea ce vreau sa spun..dar concluzia mea ar fi..merita atunci cand ajungi in intersectie cu visul tau sa alegi calea cea grea altfel nu te vei bucura niciodata de acel vis..probabil cand alegi calea cea usoara la inceput vei simti o usurare ca ai scapat de lupta, dar cu timpul vei vedea ce ai pierdut..un dar ceresc..un dar divin..:)
Uita-te in tine...ce vise ai? Unde ai vrea sa ajungi si ce ai vrea sa devii? Esti gata sa o iei pe calea cu lupte? Sau inca esti prea pueril si o iei pe calea usoara si lipsita de incercari majore?

Multumesc :)

1. Daca ma barfesti iti multumesc ca promovezi barfa in randul crestinilor.
2. Daca nu ma suporti multumesc pentru sociabilitatea din tine.
3. Daca nu ma vrei in preajma, multumesc ca esti plin de dragoste frateasca.
4. Daca ma judeci, multumesc ca incalci porunca Lui cu numarul 9.
5. Daca joci teatru in fata mea, multumesc ca promovezi minciuna.
6. Daca ai impresia ca sunt mai jos decat tine, multumesc ca imi demonstrezi adevarata ta fata fara El.
7. Daca ma invidiezi, multumesc ca incalci porunca 10 din Cuvantul Lui.
8. Daca nu stii cum sa fi, comporta-te cu mine cum ai vrea ca eu sa ma comport cu tine.
9. Daca poftesti la ceva ce nu ai si am eu, multumesc ca imi arati cat de pofticios dupa lumea de jos esti.
10. Daca spui ca iubesti dar prin fapte ma dobori, multumesc ca iti iubesti aproapele ca pe tine insuti.
Concluzia: daca nici cele 10 porunci ale Lui nu le putem tine toate, cum ne putem astepta sa ne numim cu adevarat copii Lui?
P.S. Nu e pentru nimeni dedicat..e atat pentru tine cat si pentru mine... :)

Dependent de oameni versus dependent de Dumnezeu

Toti crestinii au tendinta sa spuna ca ei asculta doar de Domnul, ca nu le pasa de criticele celorlalti, ca nu se simt doborati de cuvintele celor din jur. Asta as fi spus si eu acum cateva saptamani, pana am realizat cat de mult ma minteam singura, si cum se stie, cea mai mare minciuna e sa te minti singur. Am decis sa privesc in detaliu problema si sa pornesc in cautarea unui remediu.
Prima idee a fost sa merg sa vorbesc cu cineva care are timp sa ma asculte si probabil imi va da si un sfat bun, dar am primit doar un raspuns vag. Am continuat sa caut, desi nu imi sta in fire, am decis sa raspund sincer cand ma intreaba cineva cum sunt, poate primesc cuvintele care le caut, nu am gasit nimic, decat pareri care mai de care mai filosofice, cuvinte care in unele contexte nici nu isi aveau rostul, decat, eventual cel de a iesi in evidenta.
Ranita, dar pregatita de lupta am continuat sa caut, in cercetarea mea, am descoperit atatea intrebari si asteptari incat nu mai stiam ce anume caut, dar am continuat...
In cautarea mea, am sperat ca sentimentele ce le-am descoperit in suflet sa-mi fie completate de persoana in cauza, dar cerand asta, am primit o lovitura atat de puternica ca si raspuns, incat am ajuns doborata intr-o vale plina de ceata, cat de ciudat, eram goala si nu aveam putere dar aveam vointa sa lupt pentru a descoperi enigma cu care ma confruntam.
Din acea vale, am ridicat ochii inspre cer, cu speranta ca voi gasi o cale de iesire...nu am zarit decat ceata, dar prin ceata deasa care ma inconjura am auzit un glas puternic.."Imi pasa de tine, te voi tine in palma Mea pentru a veghea asupra ta". Nu imi puteam imagina cui sa ii pese de mine, dar mi-am reamintit de Cineva, o persoana care de fiecare data cand eram in probleme era dispusa sa ma ajute, chiar Il admiram ce bun poate fi, sa fie langa mine in orice moment, iar eu sa apelez la El doar in necaz. Atunci am realizat cat de josnica pot fi, fariseu 100%, cum pot profita de bunatatea Lui?
Am decis sa-mi cer iertare si sa ii povestesc starea mea...a acceptat conversatia si spre uimirea mea, imi completa ceea ce aveam de zis inainte sa termin fraza. Atunci m-am vazut goala, ca o frunza care si-a pierdut pigmentul, simteam ca daca nu iau masuri drastice ma voi usca definitiv. Dupa ce mi-a ascultat ceea ce am avut de zis, nu mi-a dat nici o indrumare decat sa fac ce-mi spune inima, m-am uitat atenta in inima si am gasit sentimente, cata iubire, imi venea sa impart la toti oamenii...dar am decis sa o dau treptat celor din jur, desi am ales 5 persoane carora am decis sa le arat cat de mult imi pasa de ei, pentru ca inainte de a termina conversatia a spus ca Mi-a lasat si un gand, am gasit ideea, cum sa am un prieten adevarat, care sa fie in stare sa imi spuna ca ma iubeste prin fapte, care e in stare sa te iubeasca pana te intrebi "de ce pe mine?".
Am inteles ca trebuie sa fiu eu prietenul acela pentru altii si in schimb voi primii prietenii pe care mi doresc.
Am incercat sa fac asta, sa arat persoanelor pe care le iubesc pana unde sunt in stare sa merg doar ca sa fie bine...in schimb, am primit dezamagire. M-am simtit doborata complet, imi simteam aripile grele...dar din nou a venit acea voce si mi-a spus "imi pasa de tine, te tin in palma Mea", cat de josnica am putut fi, era chiar langa mine si eu cautam in lume...in zadar...am decis sa fiu prietena cu singura persoana care a acceptat sa tina o conversatie de o prietenia adevarata cu mine.
Aum astept minunea Lui...mi-a spus ca ceea ce simt e din partea Lui, dar sa nu-mi fac griji ca nu primesc din partea celolrlalti la fel, doar sa stau in tacere si sa vad minunile Lui. Sunt sigura ca El imi ramane prieten..va fi pe veci, pentru ca El e statornic....sunt rod al imaginatiei Lui si asta ma umple de bucurie.