Oare cat mai e pana la ultima mea suflare?

Doamne, e din nou sfarsitul unei zile pe acet pamant...ma ingrozeste intunericul care apasa seara, vederea din camera mea cuprinde partea de nord a orasului...si ma gandesc la miile de oameni care isi traiesc viata in nestiinta; ma ingrozeste cand iti citesc venirea si cuvintele care imi sunt stapane pe ganduri sunt : " Cautati pe Domnul cata vreme se poate gasi; chemati-L, cata vreme este aproape."(Isaia 55:6)
Nu vad rostul sa ma intreb oare cum traiesc acesti oameni, pentru ca intai ma intreb oare cum traiesc eu? Cum pot spune ca imi e mila de cei care nu Te accepta, cand eu Te am in permanenta si nu fac intru totul voia Ta? Incapatanarea din mine devine prea egoista, si incep sa ma tem ca nu voi fi pregatita pentru Cer...inca ma infioara gandul ca as putea fi intre cei care "vor arde ca miristea..."(Maleahi 4); caut cu ravna binelui sa fiu pe placul Tau si stiu ca nimic din ce fac nu e destul...ai pus in mine prea multi talanti si eu iti dedic prea putin timp...Tu esti permanent langa mine si eu intotdeauna am altceva "mai bun" de facut decat sa stau sa impartasesc gandurile mele cu Tine.

Ma bantuie intrebarea "oare cat mai e pana la ultima mea suflare?"...e atat de ciudat sa te gandesti ca vei muri si ca desi iti carmuiesti o parte din viata prin luarea de decizii, realizezi ca nimic din ce alegi nu e voia Lui, ma intreb cat de departe sunt de Tine incat nimic din ce fac nu ajunge sa fie ca si dorinta Ta...sunt o incuiata! Defapt suntem toti incuiati! Ne incuiem in noi si nu acceptam mustrarea...oare daca Domnul deghizat ar veni in vizita ce ai face? Ce as face?

Inchei cu randurile notate in una din agendele mele..."Te prefaci ca esti de o sfintenie alba stiind ca sufletu-ti spre putrezire; o "albule" minciuna-o ti atat de stransa prin iubire, de ce nu alegi sa iubesti dreptatea Domnului Ceresc?"