" Si cu acel smerit suras, cu acea blanda fata, sa faci din viata mea un vis, din visul meu o viata...era un vis misterios si bland din cale afara, si prea frumos era de tot, de-a trebuit sa moara. Prea ne pierdusem tu si eu, in al lui farmesc poate, prea am uitat pe Dumnezeu precum uitaram toate...dar m-am retras din viata-n vis si m-am trezit la viata, iar cand amintirile-n trecut incearca sa ma cheme, pe drumul lung si cunoscut mai trec din vreme-n vreme...
As vrea sa scriu mai mult din mine, sa ma descarc pe niste foi, caci ma gandesc, ca tu, straine, cand vei citi sa te uimesti...de omenia mea smerita, care-n modestie-i invelita, si cu gura ei se lauda de smerenia ce o poarta...sau o cauta...de doua ore as pune pixul pe hartie si as scrie...mult as scrie, dar parca tot mai frumos este ceea ce nu se poate scrie. "
Maya T.
(30.03.2010)
2 comentarii:
Daca din tine ce ai scris e frumos...ceea ce nu poate fi scris...trebuie sa fie prea superb...:) esti placuta Maya!
intr-adevar necuvintele sunt cele mai frumoase si cele mai de nevrut trecatoare. sa incercam totusi, in timp, sa le scriem ;)
Trimiteți un comentariu