Privesc cum arde focu'n soba, incet, fara sa faca mare zarva; el arde si-ncalzeste casa-ntreaga si-apoi mi-arunc privirea din nou in cartea mea, ca sa citesc mai departe...
Citesc, pierduta printre ganduri, un rand, doua, o fila..noua. M'opresc incet, privesc spre soba...ciudat! Cand mi-am plimbat privirea ultima oara, ardea un foc in ea, insa acum...aproape ca s-a stins, e-un foc mohnit...si o raceala incepe sa se lase. Ma ridic incet, si trec la soba, iau lemne si le'ndes in ea, iar din nou o caldura mare incoajoara odaia mea.Asa e si cu sufletul din noi, cu sufletul trudit de atata zarva, l-anceput, el arde numai pentru Domnul; apoi incet, incet incepe a se stinge...Nu-i mai lumina-n jurul lui, nu-i mai caldura sufleteasca, el nu mai arde pentru Domnul, si-ncet se stinge.
Ar fi atata de usor de-aprins, dar noi privim doar la ale noastre treburi si uitam ca un Isus s-a jertfit pentru-ncalzire. Suntem atat de goi in noi, e rece tot ce ma-nconjoara...si tare-as vrea un suflet nou sa impresoare a mea casa, casa sufletului meu e goala...sau poate doar ce trebuie sa-L strig si va veni s-ocupe casa?
Astept...veghind cand va sosi, sa-i dau ce am mai bun...desi e rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu