Iubeste.

Si tac! La ce folos sa mai zic ceva?

Si vreau sa ma exprim. Dar e cineva care sa ma bage si pe mine in seama?

Nu mai vreau sa plang. Pentru ce sa plang cand e mai simplu sa zambesc?

Dar prefer sa plang. De ce sa nu plang cand El imi numara lacrimile?

Sau poate vreau sa rad cu lacrimi.

N-are rost sa mai stau pe aici, vreau Acasa!

Dar prefer inca sa stau aici, sa ma pregatesc sa merit macar un sfert dreptul de a intra in Casa. De ce m-ar lasa sa intru daca nu merit?

Si totusi...ce ar fi daca fiecare si-ar face legea cum vrea el? O mare pierdere, ar da "faliment" planul Lui daca ar lasa totul dupa mintea noastra.

O mie de ganduri care se bat cap in cap, atat gasesc in mintea mea...ma opresc aici, imi e teama de ce o sa gasesc; imi e teama ca ajung la marea durere a unui trandafir care prin frumusetea si puritatea lui se trezeste ca trebuie sa ofileasca, si doare!

Ma opresc...poate voi da drumul curand altor sentimente, ganduri si idei! Pana atunci...iubeste-te pe tine asa cum esti, iubeste omul asa cum e, iubeste-ma pe mine...desi atat de putin o merit!

Iubeste doar...iubeste!