O viata. Un carnaval.

"Ce viata!" asta e exclamatia majoritatii cand trec printr-o pasa grea.

Obisnuiam sa nu am incredere in cei din jur, deloc! Asta era conceptia mea, dupa ce am citit "blestemat e omul care isi pune increderea in om!", asta tin minte ca am invatat si la Scoala Duminicala, doar ca nu ne-a explicat exact cum sta treaba; anume ca Dumnezeu ne da prieteni cu care sa impartim povara si familie cu care sa invatam sa ne acceptam asa cum suntem.

Nici acum nu am incredere, dar cum zicea cineva, ca sa stii diferenta dintre un mar si o piersica trebuie sa le gusti intai. Eu iubesc merele, deci cine imi e prieten inseamna ca are gust de "mar". :) Nu sunt multi cei pe care ii numesc prieteni, nu stiu pentru tine cat de semnificativ e acest cuvant dar pentru mine e foarte important.

Mergeam pe un bulevard plin cu oameni care isi duceau povara zilei, unii zambitori, altii cu gandul departe, unii chiar vorbeau singuri. Multi oameni alearga prin speranta de a prinde norocul de coada. Intalnesc zilnic astfel de oameni. Goana dupa cariera, bani, putere, prestigiu este nelimitata si egoista, dar cat de des in spatele fatadei de bogatie si distinctie se ascund suferinte, relatii distruse si o lipsa de orientare personala.

Am realizat ca traim intr-o lume cu viata de carnaval. Suntem prinsi in viata in loc sa prindem viata de noi, cautam sa ne fie bine aici in loc sa cautam binele de Dincolo. Suntem oameni creati simpli dar cu o creativitate atat de mare incat toti purtam cel putin o masca.

Unii au masti pline de falsitate, unii plina de adevar; parerea mea si concluzia mea : Traiesc o viata de carnaval!