Dialog cu El.

El: - Hai!
Eu: - Acum?!
El: - Da, acum e momentul potrivit.
Eu: - Bine, sa-mi iau agenda si pornim.
El: - Sa nu uiti pixul.
Eu: - Ah'desigur.
El: - Deci, prinde-ma de mana si hai sa pornim, e drum lung si multe cotituri.
Eu: - Da, suna obositor, dar cu tine parca plutesc si nu simt oboseala.
El: - Si daca ai fi obosita, si franta, ti-am mai spus, te ajut eu sa tragi tare.
Eu: - Da, ai dreptate, cand sunt franta continui sa trag tare! Cat de puternic suna!
El: - Desigur, puterea e parte din mine.

Cu el de mana am pornit, ma tinea atat de strans, dar aveam o senzatie de pace in palma lui, simteam ca plutesc in loc sa pasesc. Inca sunt pe drum, am poposit la o cotitura, nu stau, merg, dar acum el are grija sa am un drum cat mai plin de pace maine.
Am luat pauza sa te provoc sa accepti si tu plimbarea cu el, daca tot suntem trecatori pe acest pamant, macar sa pasim cu cine trebuie de mana!

Eu: - Imi e greu, parca cotiturile si gropile sunt tot mai dese. De ce?
El: - Pentru ca ai crescut, intelepciunea ta e mai deschisa spre pricepere. O sa te bucuri la biruinta!
Eu: - Deja ma bucur ca stiu ca voi birui, dar oare cand? Cand o sa se sfarseasca drumul?
El: - Cand atingem vesnicia!
Eu: - Ah'da vesnicia.
El: - Vii? Sau ramai la cotitura asta?
Eu: - Vin, acum! Sunt franta dar trag tare....

Multumesc!

Exista prieteni!
Si nu ma refer la acei oameni care pur si simplu ii ai in viata de zi cu zi, ci la acei oameni care chiar si cand e distanta si cand tacerea e prezenta pentru o lunga durata de timp, rezista! Raman aceeasi in suflet chiar daca vremurile se schimba.
Sunt putini dintre ei care fac parte din viata mea, una dintre persoane e Sima. O comoara fara pret, rupta din Cer pentru pamant, pentru mine si nu doar!
Dupa perioada de tacere, m-a bucurat cu versurile de mai jos, onoare mre pentru mine! Multumesc!



"fila din carte....
tu...un mic suras din lacrima de Dumnezeu,
un gingas clopotel de viata in ardoare,
ai ridicat din stanci si pietre rare
un suflet trist, si plin de rani adanci, murdare.

ai alungat o lacrima din care
incet firesca inima sorbea
ai ridicat un steag de biruinta
pe-ntreaga viata ce-o traiam

ai ridicat un nume vrednic
de cinste , lauda si inchinare
ai pus in inima speranta
si colt de cer aprins sub soare

din tot ce sunt acum in visul
maretului Stapanitor
iti multumesc cu lacrimi sfinte
pentru divinul ajutor."
[sima.t]

...

"Daca astazi esti plin de bucurie
Tare, sanatos, maine cine stie..?
Nu cunosti nimic: clipa, ora, ceasul
Cand fara sa stii ti se-opreste pasul."

E strofa unei melodii cu care am crescut in biserica. E piesa care intotdeauna imi amineste ca deseori devin atat de complicata, stiind ca El e singurul Salvator totusi evit sa merg si aleg sa traiesc cum vreau eu "ca asa e mai bine pentru mine". Dar pierd din nou esenta cu care am crescut " sa nu faci niciodata ceva ce nu ai vrea sa fi gasit cand vine Isus".

Vreau sa nu mai fac, vreau sa ies din asta, sa ma golesc de mine sa fiu prin El. A tacut mult saptamanile astea, si ignoranta de mine, desi sunt constienta ca e langa mine chiar si cand tace, L-am ignorat!

Si totusi, de ce asa usor zicem biruinta cand inca nu e biruinta? Am ajuns sa facem biserica un spital de urgente, care atunci cand suntem plini de rani sufletesti mergem le golim si revenim in forte noi pe campul de lupta creat de noi, nu ca s-ar duce o lupta care are legatura cu vesnicia, dar asa e omul, cauta sa-si ocupe timpul, si culmea coincidentei, tot cu ocupatii total opuse chemarii Lui.

Inchei inca o zi, cine stii daca maine o sa mai fiu; dar raman cu acelasi gand; prea multa falsitate, prea multa...

Noi, amandoi!

Pierduti eram noi amandoi...si ne-am luat sa fugim, chiar daca in fata a fost plin de noroi.
Si am pornit, noi, amandoi!
M-ai luat de mana si mi-ai spus ca impreuna e scris Sus sa fugim in lumea noastra...si am pornit...ah'ce drum greu.
O lume de poveste se iveste in fata; ciudat, nu o atingem ca parca e de gheata...cautam inca remediu pentru a ne bucura in ea si totusi exista, ne luam din nou fugim mai tare si in fuga prindem aripi..ne luam, zburam...dar nu prea sus, de frica sa nu ne pierdem.
Ramanem amandoi, eu aici si tu acolo, dar impreuna!

O viata. Un carnaval.

"Ce viata!" asta e exclamatia majoritatii cand trec printr-o pasa grea.

Obisnuiam sa nu am incredere in cei din jur, deloc! Asta era conceptia mea, dupa ce am citit "blestemat e omul care isi pune increderea in om!", asta tin minte ca am invatat si la Scoala Duminicala, doar ca nu ne-a explicat exact cum sta treaba; anume ca Dumnezeu ne da prieteni cu care sa impartim povara si familie cu care sa invatam sa ne acceptam asa cum suntem.

Nici acum nu am incredere, dar cum zicea cineva, ca sa stii diferenta dintre un mar si o piersica trebuie sa le gusti intai. Eu iubesc merele, deci cine imi e prieten inseamna ca are gust de "mar". :) Nu sunt multi cei pe care ii numesc prieteni, nu stiu pentru tine cat de semnificativ e acest cuvant dar pentru mine e foarte important.

Mergeam pe un bulevard plin cu oameni care isi duceau povara zilei, unii zambitori, altii cu gandul departe, unii chiar vorbeau singuri. Multi oameni alearga prin speranta de a prinde norocul de coada. Intalnesc zilnic astfel de oameni. Goana dupa cariera, bani, putere, prestigiu este nelimitata si egoista, dar cat de des in spatele fatadei de bogatie si distinctie se ascund suferinte, relatii distruse si o lipsa de orientare personala.

Am realizat ca traim intr-o lume cu viata de carnaval. Suntem prinsi in viata in loc sa prindem viata de noi, cautam sa ne fie bine aici in loc sa cautam binele de Dincolo. Suntem oameni creati simpli dar cu o creativitate atat de mare incat toti purtam cel putin o masca.

Unii au masti pline de falsitate, unii plina de adevar; parerea mea si concluzia mea : Traiesc o viata de carnaval!

Renunta, sa le poti avea!

Renunta sa mai fi frumos si vei straluci de frumusete.

Renunta sa mai fi destept si vei fi inundat de intelepciune.

Renunta sa mai alergi dupa bani si vei fi cel mai bogat.

Renunta sa mai cauti popularitate si vei deveni "popular" prin smerenia ta.

Renunta sa mai fi gata sa crezi orice zvon si vei avea putere sa dai alte sanse.

Renunta sa mai fi un trup ce are o fire duhovniceasca si vei vedea ca esti o fire duhovniceasca ce locuieste intr-un trup.

Dar la nimic nu o sa poti renunta daca nu incepi sa te intrebi...tu unde ai ajuns cu viata ta?

Am evadat pentru o clipa.

Si mi-a fost dor de o plimbare, prin cetatuia din oras, nu am timp in practica sa pun dorinta...deci ma pun sa imi imaginez.
Si cu greu ma rup de realitate...ajung undeva departe...cam la 3 km de casa, in cetatuie, pe banca cea mai frumoasa.

Ah'banca aceea, de acolo pot privi lumea plina de amaraciune, cred ca cu criza majoritatea au in gand..."azi cum o mai scot la capat?"..dar incerc in gand sa-mi fac o iesire cu zambet in cetatuia din oras, deci ma opresc din meditat si ma pun iar pe visat.

Am ajuns, in vis, la banca. Ma asez, iau o gura de aer si incep sa citesc. Cata liniste'si pace...din cand in cand cate o adiere de vant trece prin parul meu neprins. Citesc "Daca vrei sa umbli pe apa, trebuie sa cobori din barca", am trecut deja de cateva capitole, ah'cum trece timpul...parca s-a innorat, noroc ca banca e sub un stejar. Si a inceput ploaia, cat ador sa ascult tunetul si sa privesc fulgerul! Parca ar comunica Dumnezeu cu mine, da parca m-ar mustra!

Si s-a oprit si ploaia, simt ca visul se indreapta spre casa mea din nou, incerc sa imi adun gandurile, dar ma opresc; dintr-o data printre copacii rari din cetate incepe o ceata gri sa pluteasca, subtire, dar rece, de pe frunzele stejarului cad picuri reci de ploaie, cat de rece a devenit totul! Si stiu, trebuie sa ies din vis si sa infrunt realitatea, de fapt nu exista nici un motiv de fericire, nu stiu de ce am iesit in vis la plimbare cu gandul la zambet.

Ies din vis, ajunsa cu gandul din nou in mintea mea, care simtea ca v-a exploda de stat in casa(motive personale), si iau Biblia, da sincer de ceva vreme nu am mai luat vreun verset care sa-l am ca meditatie zilnica. Si ajung undeva in Luca 4:8-32...unde Isus parca a inceput sa-mi vorbeasca mie, desi chiar aseara vorbeam cu o prietena si ii spunea ca Biblia e mai mult istorie decat sa copiem ce au facut ceilalti, mai bine luam totul ca pe niste experiente de viata dupa care sa ne ghidam; si totusi acum citind m-au impresionat, mi-au daruit sentimentul sperantei ca foarte curand soarele o sa straluceasca si pe strada mea, noua mea strada in curand!

Ah'din nou momentul de visare s-a schimbat din zambet in lacrima...iar finalul visului plin de raceala s-a intors in realitatea care mi-a fost umpluta cu speranta!
Si totusi, obiectez la ce am scris, exista motive de fericire!

Stie ca iubesc Luna

Nu pot sa iti ascult tacerea,
Atunci cand inima te doare,
Nu vreau sa suferi in tacere,
Cand greul vietii te apasa.
Tu stii cat te iubesc,
Si-atunci cand suferi tu,
Sufar cu tine in rand,
Atunci cand te doare,
Impart cu tine durerea.

Desi e greu.
Si simti ca toti te-au parasit,
Sa stii ca voi fi langa tine,
Cand greul vietii vine,
Cand suferi;
Si-atunci, vom fi impreuna.
Cand ne vom bucura,
Ca toate au trecut?

Atunci-ti-voi spune "TE IUBESC"
Si voi fi langa tine,
Si te voi strange-n brate,
Iti voi privii ochii tai blanzi,
Voi asculta vocea ta scumpa,
Si vom ramane impreuna,
Noi doi...Doar noi prin El.
Cu Luna.

P.S. : multumesc pentru poezie:)
Stiai cat de indragostita sunt de Luna? El a stiut...mi-a si zis in versuri:)

Alerg....daca mor unde ma voi opri?

Imi este dor de ea. O vreau inapoi, pe acea care m-a invatat ca fericirea nu poate fi acolo unde nu se conjuga verbul "a iubi", acea care intotdeauna avea dreptate, acea care intotdeauna a stiut sa ma faca sa zambesc si cand eram in cel mai josnic mod de a trai. O vreau pentru ca o vreau!

V-a mai veni ziua in care sa ma tina de mana pe strada, spunandu-mi mandra " ma bucur ca am ocazia sa ma plimb cu tine!", sau sa mai traiesc cu ea clipele in care ne bucuram si radeam din orice mic detaliu care oferea zambet. Persoana din care m-am rupt sa imi fac o lume a mea, persoana de care m-am dezlipit sa gust din lumea asta plina de amaraciune.

O vreau pe cea care m-a dezbracat de hainele punk si m-a imbracat in domnisoara "cu stil"; o vreau pe cea care vorbea cu ravna despre Dumnezeu, pe cea care a stiut intotdeauna ca premiul ca sa-l iei trebuie sa alergi pana la capat.

Dar stiu, daca vreau sa ocup un loc sub soare, trebuie sa ma ard din cand in cand. Acum frige...oare cat v-a mai dura? Alerg inca spre tinta...alerg, alerg, alerg!
Sunt franta dar trag tare! Si totusi, alergarea mea e buna? Daca acum as muri, unde s-ar sfarsi alergarea mea? Ah'cat doresc sa fie la picioarele Lui, am atatea intrebari sa-I pun.

Vreau sa alerg spre tinta, numai inainte, pana la capat!

What's yours?

I have my own secret, like everyone. I feel like a character in a colour cartoon! :) But I'm ok, God is my designer, maybe I'm not happy now, but Hes plan is to have a happy ending.

What's your own secret?

Sunt un trabant.

Eu sunt mai mult trabant, decat trabantul meu. Nu ca as avea un trabant, dar asa m-as simti daca as avea.

Spunea cineva, ca daca nu esti diferit, nu esti normal. Deci sa inteleg ca sunt normala daca ma simt mai trabant decat presupusul meu trabant?

Dar totusi, trabantul mai mult decat trabant sunt eu, iar mecanicul e Dumnezeu!

Sunt in finalul unei zile, de maine dimineata voi continua sa traiesc cu fraza care mi-a sadit-o parintii de mica : " Nu fa nimic ce n-ai vrea sa fi gasit facand cand vine Isus!" Da, stiu ca nu pot sa reusesc zilnic sa fac asta, dar cel putin exista dorinta, si va exista vesnic.

Daca citesti acum, priveste la doamna Luna, sa vezi ce imaginatie bogata poate avea Dumnezeu :) Sau, poate sunt eu prea indragostita de Luna.

Ganduri...

Tocmai priveam in gol, ocolind cuvintele din predica despre lumea de jos si cea spirituala. Interesant subiect, eram convinsa ca voi ramane atenta dar m-am gasit privind in gol si aflandu-ma intr-un sertar din mintea mea; mi-am dat seama ca inca mai am ganduri de vinovatie cu privire la cea care mi-a dat viata, cum am putut nega asta?

Eram sigura ca am trecut peste asta de multa vreme, e ca un labirint, ma duce pe pe un drum si ma intoarce pe altul, doar nu ma lasa sa merg inainte. Singura dorinta e sa uit trecutul, sa traiec prezentul si sa visez viitorul.

Da, el, Trecutul, nu ma lasa sa visez spre Viitor, ma tine prizoniera, legata, imi vrea visele, ma tine strans de mana ca si cum i-as fi draga, strans dar nu doare. Imi tine visele in trecut, pline de resentimente, vise colorate in gri, ma tine legata de firea pamanteasca, ma chinui sa ies; il rog frumos sa plece, imi zambeste fugar si ma face sa inteleg ca sertarul ramane plin cu amintiri pe toata viata, dar visele le pot lua cu conditia sa le dau Viitorului prin Prezent. Prezentul sunt sigura ca ma va ajuta, o sa ma ajute sa sterg fardurile spirituale lasate pe sufletul meu de Trecut si ma va ajuta sa imi decolorez visele gri, tanjind dupa vise albe.

Aleg, te aleg, Viitor in Tata, Viitor in vise albe; nu te voi uita dar te voi lasa deoparte Trecut cu vise gri; iar tu, Prezent, tanjesc sa ma umpli de intelepciune divina.

P.S. ganduri scrise undeva in decembrie 2008, in Oradea, Biserica Betania. :)

E dimineata....

Tocmai mi-am adus aminte de niste cuvinte rostite de un pastor : " Lumea nu duce lipsa de vedete ci de sfinti!"...priveam in biserica duminica trecuta, atatia incercau sa iasa in evidenta, erau cu mana in par, sa fie siguri ca firul 21 sta cum trebuie, isi asezau intruna hainele pe ei, in timpul rugaciunii butonau telefoane, sau incercau sa afle ce mai face persoana de langa ei.

Oare chiar exista fariseism in biserici? Cat de dureros trebuie sa fie pentru Tatal Ceresc.

Oare cum se desfasoara viata unui fariseu? In fond, toti ajungem sa fim farisei pentru o clipa, cel putin. Atunci cand cineva e jos, in loc sa-l ridicam prin Scriptura, avem tendinta sa ne laudam cat de minunat a lucrat Domnul in vietile noastre, ah'de cate ori nu am experimentat asta cu multi din presupusii mei amici. Mami m-a crescut cu o dorinta, sa imi doresc indeajuns de tare sa fiu la fel de neprihanita ca si Iov, incat sa si reusesc. Nu zic ca am reusit, dar imi doresc, si o sa-mi doresc pana o sa reusesc!

Spunea cineva intr-o predica: " Sa aratam credinciosia pentru El prin dovada credintei si trairii prin El si nu prin faptele care se vad, ca sa nu ne laudam." Dar sincer, carui om nu i-ar place sa fie laudat de intreaga biserica? Carui om nu i-ar place sa fie implicat in atatea activitati incat sa para cel mai smerit? Carui om nu i-ar place sa aibe cea mai buna voce, sa fie cel mai vestit la predicat, sa fie cel mai apreciat la recitat?

Cred ca stiu raspunsul, fariseilor sau oamenilor falsi, cum vreti sa-i numiti. Ce om smerit asteapta lauda din gura oamenilor? Ce om smerit doreste sa fie considerat smerit?

Ah'din nou am intrat intr-un sir de intrebari care parca nu ajung la sfarsit. Dar o sa incerc sa ma opresc, azi am timp de mine, am timp sa vad cat fariseism se ascunde in mine? Dupa ce aflu am timp sa ma spal in sangele Lui.

Ma retrag, din nou ma doare nesimtirea celor din jur, Domnul ii striga si ei resping chemarea, acum merg, merg sa accept chemarea Lui, e dimineata, e minunat sa incepi ziua cu El, sa privesti rasaritul soarelui care parca iti inunda inima in bucurie, sa asculti concertul pasarilor care ridica in mine dorinta sa-I cant Domnului neincetat, pana si aglomeratia din oras ma face sa stau in prezenta Lui; am ajuns sa-I simt linistea exact acolo unde nu-i, sau asa crede omul!