In 24 de ore vei muri...?!?

Daca in seara aceasta ar veni la tine Dumnezeu si ti-ar spune ca maine e ultima zi din viata ta...ce ai face?!?
Cu siguranta nu ai mai putea dormi, nu ai mai putea sa te gandesti la altceva decat la faptul ca vei muri...o sa apara tot felul de ganduri de automotivare...dar, cu siguranta o sa faci ce ar face toata lumea care traieste cu frica de Dumnezeu...te-ai pocai!!! Si nu ma refer sa te convertesti la vreo secta sau religie...ci sa iti deschizi sufletul in fata Lui, sa te lasi purtat o zi de Duhul Lui, sa te simti cu adevarat crestin!

Iti vei aminti ca Biblia ne spune ca Domnul va judeca dupa fapte, vei avea o zi in care vei calca peste mandrie, peste orgoliu, peste rusine...si vei avea curajul sa strigi ca Domnul e cel mai Maret lucru din viata oricarui om?!? Ca fara Dumnezeu suntem nimic?!? Vei darui tot ce ai celor saraci?!? Vei merge in spitale sa le spui celor care poate vor muri cu tine in aceeasi zi...ca exista viata dupa moarte? Vei merge la batrani sa te rogi pentru sufletele lor?!? Vei anunta familia de pierderea care o sa o aiba?!? Vei tine o zi de post pentru pacatele tale? Vei fi intr-o continua conversatie cu Dumnezeu?!? Iti vei cumpara haine curate si albe in care sa mori?!?
Ti-ai cere iertare de la toti cei la care le-ai gresit si pe care i-ai ranit?!?

Sunt atatea lucruri care cu siguranta le-ai face daca ai afla ca maine mori, ai fi atat de smerit si placut, ai fi o lumina crestineasca pentru cei care nu-L cunosc...ai fi cum vrea Domnul sa fii!
1
Vrei sa iti spun ceva?!? Ai , la fel ca mine, sansa sa mori chiar maine! Ai de unde stii cand poate da o masina peste tine, cand poti avea un accident, cand poti sa te imbolnavesti? Nu ai de unde stii..dar poti face ceva, sa te pregatesti din timp...sa nu trebuiasca sa stai 24 de ore sa te perfectionezi in fata Lui, oare crezi ca Dumnezeu nu stie tot , TOT, trecutul tau?

Dar cum crezi ca te-ai simti , daca ai grija de ce scoti pe gura, daca iti incepi si inchei fiecare zi cu rugaciune, daca ai o zi de post pe saptamana sau cel putin pe luna, daca daruiesti, daca ierti, daca stergi ranile provocate de altii, daca lupti sa fi o lumina intr-o jungla de oameni care traiesc in intuneric, daca lupti sa fii crestin prin fapte; te-ar deranja sa iti spuna ca mori maine?!? Sunt convinsa ca ai sta calm si te-ai bucura ca a venit si ziua in care sa inchei contractul pe Pamant si sa te pregatesti de un Rai, drept rasplata pentru FAPTELE tale!

Insa daca continui sa crezi ca viata ta e bine asa in rutina cum e, sa mergi la Biserica saptamanal, sa iti pui eticheta de crestin, sa te imbraci modest, sa stii toate evenimentele ce se petrec in mediul crestin pe internet, sa mergi la toate conferintele posibile, sa ai 1000 de prieteni pe facebook si sa te consideri popular, sa ai un blog pe care scrii citate si cuvinte fabuloase care iti pun o fata de crestin adevarat, dar viata ta sa fie rece, seaca, goala, plina de rutina si traditii; cum vei reactiona sa auzi ca mori? Exista probabilitatea sa crezi ca stai bine, si e bine asa cum traiesti...vei astepta si vei zambi, poate vei publica pe blog ca Domnul te cheama Acasa, poate vei pune status pe facebook ca vei pleca curand, si vei astepta sutele de like-uri si commenturi, de la oameni pe care nu ii cunosti, dar la care le-ai fi putut arata adevarata cale. Insa la Judecata te vei mira de ce nu intrii in Casa? Pentru ca faptele nu apar nicaieri!!!

Am scris eu, care nu ma laud cu viata mea de crestin, dar ma chinuie ideea ca maine poate mor, si atunci incerc sa imi indrept pasii spre calea cea stramta. Am scris eu, care am si blog si facebook, dar care am invatat ca nu conteaza prietenii de pe facebook ci prietenii adevarati, ca nu conteaza numarul like-urilor pe facebook ci aprecierile reale!! Am scris eu...un suflet egal cu tine!!!

Am scris eu, citesti tu...tu ce ai face maine daca peste 24 de ore vei muri?!?

Tu ce visai cand erai mic\a?

Cred ca toata lumea sustine ca apreciaza sinceritatea, dar ma intreb, cati o si aplicam in comunicarea si in activitatea noastra in societate?!? Mai mult, ma intreb, cat de sinceri suntem noi in fata Lui?

Cand eram mica imi doream sa ma fi nascut in trecut, cu mult in trecut, atunci cand diferentele statutului financiar nu conta si nici luptele dupa bani si reputatie  !!! Aveam 6 ani cand visam sa traiesc intr-o casuta modesta, doar cu strictul necesar si cu o familie langa mine, si nu in ultimul rand cu o casa bogata in dragoste si afectiune!!!
Recunosc, am avut si momente in care ma visam printesa si cu o casa cu cate o camera pentru orice activitate in parte, dar visul se spulbera cand ieseam din cartierul meu si ajungeam pe strada in care oamenii dormeau in corturi, si munceau cu ziua sa isi creasca copilasii. Probabil de mica mi s-a intiparit in minte ca vreau sa lupt pentru drepturile omului, probabil de mica am trait cu ideea ca inca se mai poate reveni la normalitatea din trecutul indepartat; dar acum, privesc in jur si realizez ca sansele sunt minime.

Acum, cand majoritatea ma considera o persoana pe cale de a deveni adulta, care se descurca financiar mai mult singura, care stie sa isi deschida singura usile si stie cum sa se integreze unde vrea ea (parerea altora), ma privesc in camaruta cu vise si inca visul e in asteptare, cat ma lupt pentru altii?!? Cat apar oamenii? Si cat imi hranesc visul ?

Nu stiu daca mai sunt oameni care sa viseze ca mine si care din cauza vietii mult prea aglomerate si a timpului care trece mult prea repede sa nu aiba timp sa faca ceva pentru as hrani visul; dar stiu ca eu nu am scuze, fac voluntariat de fiecare data cand am ocazia, sunt voluntara activa dar asta nu ma face sa ma simt implinita !!!

Si imi dau seama ca nu o sa fiu implinita pana nu o sa renunt la tot ceea ce am, la tot ceea ce imi apartine si nu am nevoie. De prea multe ori renunt la activitati de dragul de a sta in camera mea, tolanita pe canapea si pierzand timpul pe internet; asa sunt tinerii de astazi si asa face toata lumea, nu?!?

Mergem la Biserica sa ne etalam ultimele haine achizitionate online, sa ne etalam ultima freza inspirata din Gossip Girl etc., si nu in ultimul rand sa atragem privirile tinerilor sau a tinerelor. Ce bine ne simtim cand ajungem dupa Biserica acasa si intram pe facebook si vedem friend req de la persoana zarita in Biserica, ne sare inima din piept cand vedem ca ne da like-uri si lasa comenturi "decente" dar cu subinteles.
Imi e scarba de cat de fatarnici putem fii, noi tinerii, imi e rusine sa spun batranilor ce inseamna facebook defapt si sa le explic de ce avem nevoie de viata virtuala.

De cele mai multe ori, imi e rusine de mine, ca am intelepciunea de-a intelege ca fac gresit ce fac si totusi ma las dusa de val, ignorand adevarata fata a vietii mele. Si probabil si acum fac la fel, ma descarc online, ca asa sunt sigura ca ma "asculta" cineva, chiar si daca sunt citita doar din invidie sau pentru noi subiecte de barfa, cel putin sunt "ascultata". Dupa care o sa revin la scaldatul in ipocrizie si autodistrugere spirituala, ca pana la urma, e la moda si asa face toata lumea, nu?!?

Va doresc o zi plina de intelepciune si ma rog la o revolutie spirituala!!!