Tu cum ești păscut?

Mi-am început dimineața cu Ezechiel 34, dar începutul a fost cel care m-a stârnit să scriu și care m-a făcut să înțeleg de unde e plictiseala și răceala care se află în Biserică. Suntem fiecare în parte oaia rătăcită și așteptăm să fim aduși înapoi în turma de care aparținem, sau cel puțin vrem să aparținem.

Însă așteptarea noastră devine lungă, mult prea lungă, iar păstorul se lasă așteptat; dar oare mai vine? Și nu vorbesc de a doua venire, vorbesc de păstorul care și-a luat acest statut de a păstori o turmă, care și-a luat atât de mult în serios rolul și cu atâta drag vorbește despre responsabilitățile care le are încât uită să le și facă. Și nu vorbesc despre cineva anume, ci despre toți pastorii care uită ca turma are nevoie de fapte, de îndrumare și de susținere, de hrană spirituală care să nu o rătăcească.

„...Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înșiși! Nu trebuie păstorii să pască turma?”

Oare de ce unii ajung să se pască pe ei înșiși? Nu de puține ori am auzit persoane care judecau păstorul care îl păstoreau, erau dispuși să arunce cu pietre din cuvinte tari, care taie ușor orice suflet..oare nu asta era cauza pentru care păstorul nu reușea să pască turma?

În România și nu numai, nepotismul a devenit ceva obișnuit când vine vorba de favorisme. La fel s-a ajuns și în Biserici, cei care sunt aproape de păstor au un loc sus pus, indiferent de comportamentul din afara Bisericii, iar ceilalți sunt stăpâniți cu asuprire și asprime. Se bucură Cerul pentru faptele noastre? Se bucură Sufletul Lui pentru neglijența de care dăm dovadă cu atâta lejeritate? Cu siguranță nu, Hristos a fost un exemplu în umilință și sinceritatea din fapte.

Ei au grijă să se adune colecta săptămânal și au cuvinte alese ca să te încurajeze să dai, și nu judec, e nevoie de suport financiar pentru a susține Biserica ( ...voi mâncați grăsimea...) ; au grijă ca oamenii să își dea zeciuiala lunar, lucru cu care sunt de acord însă...( ... vă îmbrăcați cu lâna...) ; la fiecare început de an se face întâlnirea numită ”Darea de seamă” , unde se discută subiecte legate de conducere dar se și achită suma anuală de membru (...tăiați ce e gras...) ; dar fiind atât de ocupați să adune toate aceste plăți sau taxe, uită să  pască oile. 

În timp ce întâlnirile de comitet se rezumă la ce tactici să mai folosească să convingă oamenii să își dea zeciuiala, acei oameni despre care se discută...se pierd, își caută rezolvarea problemelor în locuri întunecate spiritual și ajung rătăciți; alții se îmbolnăvesc din cauza problemelor, iar alții nu vor să mai audă de Dumnezeu, ( Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită; nu aduceți înapoi pe cea rătăcită; nu căutați pe cea pierdută, ci le stăpâniți cu asuprire și cu asprime! ) .

Poate îmi veți spune că nu sunt în măsură să spun lucrurile astea, poate nu ar trebui să le scriu public, dar le fac pentru ca cei care sunt rătăciți sau bolnavi și încă așteaptă să fie ridicați spiritual...să nu judece păstorul, să se roage pentru el..să nu arunce cu pietre din cuvinte care pot demoraliza omul...ci să își exprime nevoile cu blândețea dragostei necondiționate care trebuie să o purtam.

M-am încurajat să scriu asta după ce am văzut că există oameni care nu mai vin la biserică pentru că nu își permit să plătească ce au de dat...și din rușinea de a fi arătați cu degetul preferă să nu mai meargă la biserică. E prea dureros că Biserica e un loc în care doar se dă, dar nimeni nu mai merge cu inima pregătită să primească.