Sa fim mai "smurfi" !

Sunt sigura ca ati auzit cel putin o data de "strumfi", da, acei pitici dragalasi si albastrii, cu caciulitele lor albe si fetele lor zambarete!!! Tocmai ce m-am uitat la filmul "The smurfs", nu credeam ca ma va face sa ma gandesc la o comparatie intre ei si crestini!!! Intre reguliile lor si legile noastre.

Daca ne uitam in Biblie, in foarte multe locuri vom gasi " Bucurati-va....", sa ne bucuram indiferent de moment!!! Ei'bine, acesti strumfi dragalasi, traiau intr-o continua fericire, aveau un imn plin de veselie...emanau pace si fericire...au fost o "pilda" pentru oameni, cand au ajuns in New York (trebuie vazut filmul), se vedea ca ceea ce trebuie sa creada, nu doar ca si cred, dar si traiesc ceea ce cred!!!

Stiu ca strumfii nu exista, dar ideea de strumf ascultator de al lor "Papa", ma duce cu gandul la noi, care trebuie sa fim ascultatori de "Dumnezeu"...strumfii au fost o pilda prin devotamentul lor, prin fericirea si puritatea lor, prin simplul fapt ca au fost naturali, au fost ce a trebuit sa fie. Observi? asta ne cere noua Biblia, sa fim puri!!! Sa fim pilde, sa fim sinceri, deschisi, luminosi, veseli, optimisti...

Ca si ei, avem un dusman care doreste sa ne distruga...ca si ei, trebuie sa ne ferim zilnic de el, ca si ei, trebuie sa luptam continuu!!!

 Dar oare chiar facem asta? Nu e mai usor sa stam in fata calculatorului si sa ne uitam online la program duminica? Nu mai consumam benzina pana la Biserica, putem dormi mai mult. Nu e mai usor sa ne luam masca de prefacut in lumea laica? Ne prefacem ca suntem ca ei, cand defapt prin fapta noastra chiar suntem ca ei!!  In Biserica, suntem atat de incruntati ca ma mir ca Domnul mai e prezent! Ne lasam condusi de gelozie si lacomie, de invidie si barfa...nu mai salutam lumea...nu mai exista unitate, sprijin sau acceptare!!

Strumfii, au fiecare nume dupa ceea ce sunt ei( Impiedicatul, Bucatarul, Oratorul, etc), au o eticheta care ii reprezinta, dar nu in sens negativ, ci foarte pozitiv, ii face sa se accepte pentru ceea ce sunt si sa invete sa se adapteze cerintelor fiecaruia.

Noi, avem ca scop sa fim acceptati ca cei mai buni, mai nou toti crestinii sunt cantareti, poeti, scriitori, fotografi, predicatori...insa ma intreb, cati dintre noi mai sunt cu adevarat crestini?!? Cati mai sunt ca strumfii, sa radieze de fericire in mijlocul necazului, sa lacrimeze de bucurie la implinirile celor din jur, sa inteleaga nevoile celorlalti sau cel putin sa incerce!

Imi aduc aminte cu drag de copilaria mea, cand intram in Biserica si toata lumea se bucura sa te vada, iar la final cum stateau toti si parca nu vroiai sa plece acasa. Ma doare sufletul, acum, cand vad cum pleaca oamenii inainte de incheiere, pentru a nu da ochii cu unul si cu altul; ma deranjeaza ca nu pot avea oameni pe care sa ma pot baza oricand, ma deranjeaza sa vad ca batranii raman nevizitati, bolnavii neajutati!

Si ce ma doare cel mai tare, e ca stiu  ca orice schimbare incepe cu mine!!!

Ce inseamna "adevar" ?!?

Pe vestita retea de socializare FaceBook vad tot mai multe statusuri despre adevaratii prieteni, adevarata fericire, adevaratul scop in viata, adevaratii dusmani, adevarata moda...etc. Totul se rezuma la ce este adevarat. 


Intrebarea mea  este ce inseamna "adevarat"? 


Am dat un search pe prietenul meu Google si mi-a dat o definite a cuvantului "adevar" = 1. Concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; oglindire fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate. * Adevăr obiectiv = conținutul obiectiv al reprezentărilor omului, care corespunde realității, lumii obiective, independent de subiectul cunoscător.Adevăr relativ = reflectare justă, însă aproximativă, limitată a realității.   

Acum ca am vazut toate cele 3 definitii( adevar, adevar obiectiv si relativ), cred ca toti tindem sa gandim relativ; ne place sa ne scufundam in realitatea noastra si nu cea obiectiva. Daca o persoana ne vorbeste urat tindem sa gandim relativ, in loc sa luptam si sa ne zbatem sa intelegem adevarul unor cuvinte, noi le dam sensuri si intelesuri.

Din pacate toate sensurile care le dam sunt relative si negative; tindem sa vedem intotdeauna partea neagra a lucrurilor si ne inchidem in carapacea noastra si tanjim dupa pozitivism! 

Cu totii vrem o lume mai buna, pace mondiala, fericire...perfectiune! Insa nimeni nu face nimic...ne inghesuim sa spunem teoria dar suntem intotdeauna prea ocupati sa avem timp de practica...ramanem in realitatea relativa. Nimic din ce vrem nu exista pentru ca noi nu vrem...relativ sau obiectiv?!? 

Ne place sa complicam lucrurile simple, ne place sa spunem ca viata e grea cand defapt e atat de usoara si noi suntem atat de greu de urnit din loc. 

In final, traim intr-o realitate relativa unde adevarul este relativ...obiectiv, nu? 

Povestea unei veri...

 " S-a trezit brusc, deranjata de un zgomot puternic care venea de pe terasa, s-a ridicat pasind incet pe covorul moale si gros...cand a ajuns in usa terasei a vazut un buchet mare de trandafiri rosii si un bilet:
"Niciodata nu am crezut ca Dumnezeu chiar scrie povestea de dragoste a fiecaruia...si TU imi dovedesti asta in fiecare zi! Momentan al tau viitor sot, anonim!" 
"Anonim?!?" S-a intrebat ea,"e a 4 oara in aceasta luna cand primesc mesaje anonime , cu tente romantice." 


Nu a mai putut adormi, gandul la aceste mesaje anonime o framantau ingrozitor. Era noapte tarziu, luna nu se zarea pe Cer, intunericul domnea peste tot ce o inconjura...si totusi i se parea o noapte atat de frumoasa si plina  de detalii dragute, sunetul broscutelor de pe valea de langa casa, greierii care suna foarte veseli din iarba proaspat taiata in curte, bufnita care statea pe o creanga chiar langa terasa, atatea detalii care o copleseau si ii ofereau emotii unice; iar impreuna cu gandurile care o framantau in legatura cu anonimul era sentimentele potrivite pentru a zambi cufundata in lacrimi...era doar ea, acum fara luna, era doar ea...si incerca sa-i caute Bratul sa se odihneasca!

Avea atata dragoste de oferit incat nu mai avea rabdare sa-si gaseasca sortitul, simtea o nevoie nebuna sa isi descarce doza de dragoste neconditionata. Visa cu ochii deschisi la o familie fericita si unita. Dorinta ei cea mai mare era sa fie o sotie si o mama fericita!

In alta seara calduroasa de vara, in care ea nu putea adormi...a auzit din nou, aceleasi sunete asemanatoare ca in alte seri, s-a decis sa iasa...si a vazut o umbra care incerca sa urce pe terasa. Grabita, dar incercand sa nu faca zgomot, a aprins lumina...iar umbra a inceput sa prinda contur...era el, baiatul pe care il privea in tacere de atata amar de vreme, baiatul care parea "invincibil" in mediul lui, care lasa impresia de om arogant si cu putina doza de narcisism, dar baiatul, pe care ea l-a vazut in interior, i-a vazut teama de a se afisa in public asa cum e, folosind pentru asta un perete pe nume Aroganta; folosea narcisismul pentru a-si ascunde defectele si a ascunde  subaprecierea si neincrederea in sine. Ea il vedea cum era el cu adevarat...si asta a atras-o inconstient, si ii crestea doza de dragoste neconditionata...acea dragoste care o simti si stii ca esti pregatit sa o oferi dar inca nu esti sigur cui...

Acum a aflat, statea acolo, cu un buchet de trandafiri rosii si un plic; pentru a nu deranja linistea noptii, s-a apropiat de el si i-a luat plicul, a citit sorbind cuvintele, iar in final a lacrimat...cum putea el sa iubeasca o ea atat de timida si de linistita?!?

A luat-o de mana si s-au asezat pe leaganul de pe terasa...era prima lor intalnire in doi, in care cuvintele erau de prisos si totusi si-au gasit cumva locul...el a simtit o nevoie puternica de a izbucni in cuvinte..si nu catre ea ci catre Cel care l-a ajutat sa aiba curajul sa lupte, ea l-a insotit in multumiri, avand in final cea mai neasteptata si plina de farmec intalnire a lor!

Multe seri de vara le-au petrecut astfel, erau seri in care Luna le mangaia cuvintele si ii umpleau de sentimente puternice si valoroase, in care stelele erau locul lor de joaca...in care privirile lor se pierdeau in etern, iar mainile lor ramaneau legate, astfel incat sa ramana conectate.

Vara era pe sfarsite, stiau ca trebuie sa faca un pas...fie renuntau fie paseau spre zi....acea zi in care trebuie s infrunti realitatea, in care toti te condamna si te arata cu degetul, in care fiecare e preocupat de propria persoana si totusi dau o mare importanta barfelor. Au decis sa iasa, impreuna...pregatiti si inarmati cu cuvinte pline de blandete...

Iesind la lumina, dragostea lor simteai cum stralucea si se lasa vinovata de strangerea puternica a mainilor lor...erau atat de legati, in trei! Emanau sentimente de fericire si siguranta, astfel incat, toti au simtit ca cei doi au revenit la viata!

Erau frumosi, erau doar ei cu Luna, doar ei cu Soarele, doar ei cu stelele...doar ei prin El si El cu ei!

Noi vedeam doi...dar erau trei....

Urmariti de trecut

Ai simtit vreodata cum tot trecutul devine atat de apasator incat ai vrea sa te intorci si sa repari totul, incat fiecare vorba, fapta, sentiment de vinovatie sa-l stergi cu un burete si sa iti traiesti prezentul linistit?!?
Fiecare avem greseli, e omenesc, insa de multe ori sunt imagini, lucruri care ne rascolesc si daca avem putina omenie, devenim agitati si suparati pe noi...ca nu am luat decizia cea mai buna, atunci, cand trebuia!

Intotdeauna m-am intrebat de ce mai exista sentimentele de vinovatie daca deja ne-am cerut iertare de atatea ori, daca ne-am rugat neincetat, daca am si postit pentru asta?!? Oare e atat de insistent trecutul incat ne urmareste pas cu pas?!?

Sau, poate nu Dumnezeu e "vinovatul", El poate ne-a iertat, dar nu am reusit sa ne iertam noi! Poate niciodata nu am incetat sa ne invinovatim si sa ne culpabilizam pentru toate esecurile, pierderile, rezultatele negative...poate inca nu am reusit sa ii iertam pe cei care ne-au ranit.

Uneori, suntem atat de oameni, incat ma intreb daca mai exista vreo farama de sentimente in noi..sau s-au epuizat de tot?

Am invatat sa iert celui ce-mi greseste, dar nimeni nu mi-a spus ca e o adevarata arta sa stii sa te ierti pe tine insuti!
Am invatat ca de trecut nu ai cum sa scapi, insa viitor il poti schimba incepand cu prezentul!

Nimic fara Tine :)

" Un dor nepatruns imi inunda sufletul, un zbucium plin de framantari si lipsa...simt cum sufletul isi strange ultimele sentimente si se ascunde in spatele realitatii, se lasa purtat de imaginatia puerila si se scalda in visele imposibile...

Era soare, era puritate oriunde privea iar linistea ce ii umplea sufletul de bucurie era ca o cascada fara oprire. Era ce cauta de multa vreme, era ce simtea ca are nevoie pentru a continua. Cascada se afla sus, deasupra realitatii, unde fictiunea si creativitatea nu au limite, unde totul se schimba si devine cum vrei tu...era asa de frumos si bine...poate pentru ca se regasea in Tine?!?

Am pasit spre Tine si te-am luat de mana...am pornit impreuna si iti sopteam la fiecare popas , invata-ma rabdarea, invata-ma acceptarea, invata-ma daruirea, invata-ma nemurirea, invata-ma sa fiu...ca Tine!

Nu am reusit sa ajung in varful cascadei, insa am lasat ca apa ce curgea sa imi atinga si sa-mi mangaie trupul, simteam cum sentimente puternice imi inundau sufletul, cum dragostea Ta inunda fiecare celula, cum pacea ta a rasarit in zambetul meu si cum bucuria unei sanse la nemurire a reinviat in mine!

Inca o data, am inteles ca nici un om nu e capabil sa-mi ofere sentimentele puternice care mi le oferi Tu, am inteles ca oamenii sunt pentru a experimenta ceea ce invatam din intalnirile cu Tine.

Inca o data am inteles ca sunt nimic fara Tine!!! "

Tu cum procedezi la un interviu ?!?

 O tanara dorea sa se angajeze la o firma. Cand a citit o intrebare pe formularul de cerere, i s-au inmuiat picioarele. Intrebarea era: “Posedati aptitudini de conducator?” Fiind o fata sincera,ea a scris “nu” si a predat formularul cu o inima neincrezatoare. Spre surprinderea ei, a primit o scrisoare de la conducerea firmei: “Citind cererile de angajare am constatat ca 1452 de solicitanti sunt buni de conducatori. Am acceptat cererea dumneavoastra, pentru ca este a unei singure persoane care vrea sa se subordoneze.”

Aceasta povestioara m-a facut sa ma gandesc cat de lacomi suntem ca oameni, cat de mult ne dorim sa fim sus, cat de mult vrem sa scapam de ordine si de reguli care ni se par stupide. 

Si eu am vis in care eu detin acea fundatie cu regulile mele, unde eu accept sau refuz programele educationale, unde eu investesc cum stiu eu ca e mai bine si nu cum imi zic altii. 

Cand am citit povestioara mi-am adus aminte de versetul in care zice " Cei mari vor fi robii celor mici..." , si am inteles, inainte sa visez sa fiu sus, trebuie sa lupt, si lupta incepe prin robie...slujeste-i pe cei de langa tine si ei te vor aprecia!
 

Si am mai citit un verset care m-a cercetat mult :

 "Mai bine ce vezi cu ochii decat framantarea de pofte neimplinite: si  aceasta este o desertaciune si goana dupa vant. " Eclesiastul 6:9 

Cu totii visam sa fim sus pusi, sa depindem cat mai putin de oameni, sa avem siguranta zilei de maine. Insa trebuie sa acceptam ideea ca si El s-a lasat rob inainte sa fie Inaltat, si chiar daca e deasupra tuturor, a ramas Acelasi, plin de mila, dragoste si pace. 

Inainte sa incepem sa luptam pentru o pozitie sociala, hai sa invatam sa slujim celor mai slabi si in nevoi, sa iubim pe cei cu inima de piatra, sa imbratisam pe cei singuri si sa ne ferim de cei lacomi! 

Nu iti cunosc visul tau, insa stiu ca indiferent de ce visezi, pasii sunt aceeasi...iti doresc succes!