Va iubesc, oamenilor!!!!

Nu as putea descrie sentimentul ca fiind melancolie...e mai mult un sentiment de bucurie, invelit in dragoste profunda, stii ce am realizat in ultimele zile?!? Iubesc omul.

Iubesc cum e creat...fiecare detaliu imi ramane in memorie, fiecare gest imi place sa il urmaresc...suntem interesanti din creatie..suntem ciudati din fire...suntem oameni!!!
Nu cred ca din cauza psihologiei am ajuns sa iubesc omul...ci mai degraba din dragostea care mi-o sadeste El pe zi ce trece tot mai mult...e asa de minunat sa iubesti pana si pe cel care nu te suporta...oh'si cati nu ma barfesc...dar ce conteaza cand stiu ca El e asa de plin de dragoste care si-o arata in toate felurile...in zambetele ce mi le ofera copiii de la fundatie, in surasul batranilor din Club, in imbratisarile prietenilor, in cuvintele pline de dragoste din partea prietenului, in sustinerea parintilor, in incurajarea fratilor...as putea spune vreodata ca nu ma iubeste Dumnezeu? As putea spune vreodata ca nu iubesc omul?!?

Iubesc sufletul omului, mintea lui, imaginatia, creativitatea...omul e plin de talanti fermecatori...talente care merita etalate, atata timp cat sunt toate dedicate Lui...nu e minunat sa ne iubim pentru ceea ce suntem si nu pentru ceea ce am putea fi?

Concluzia mea din seara aceasta este ca iubesc...va iubesc!!!

De ce plang femeile?!?

Majoritatea baietilor care sunt intrebati acest lucru au intentia sa raspunda "fara nici un motiv", sau "din orice".
Femeie fiind si eu, m-am gandit sa caut raspunsuri care sa ma sprijineasca biblic.

Nu doar ca suntem vase slabe si sensibile prin creatie, ci suntem si purtatoare de dureri total diferite de cele ale barbatilor...cum ar fi?!? Pai avem o putere si o forta aparte de a da nastere, a creste, a educa, a ingriji, a sfatui copiii nostri; avem forta necesara sa continuam cand toata lumea cedeaza; sa fim interesate de ce ne apartine, suntem cu totul implicate in familie...stim sa ne iubim sotul si sa-l intelegem....chiar si atunci cand ajungem la capatul rabdarii; si ca sa fim pline de putere si de energie pozitiva...am primit mai multe lacrimi decat barbatul...pentru a plange de fiecare data cand simtim ca suntem incarcate, sa plangem cand emotiile izbucnesc fara oprire, sa plangem cand simtim ca suntem fara sprijin...si poate chiar sa plangem de bucurie...purtam lacrimile omenirii...si poate chiar "lacrima" e cel mai potrivit cuvant care ne defineste.

In final...femeia nu e doar pentru lacrimi...dar prin lacrimi isi continua calea...pana si rugaciunile ajung sa fie cu adevarat pline de Duh cand lacrimile siroiesc obrajii.
Plangem si cand nu suntem privite cum trebuie..stiai ca frumusetea femeii nu trebuie privita din afara spre inauntru? Cu cat privesti mai adanc si cu cat trec anii mai mult, cu atat poti privi adevarata frumusete a femeii...

Deci, cand vezi o femeie plangand...zambeste-i..pentru ca nu plange ca asa vrea ea...ci plange ca asa a fost creata!

Va continua...

Si da...ma intreb...Doamne, cum ne mai suporti?!?

Stii ce?!? M-am saturat de mine...m-am saturat sa par ce nu sunt...m-am saturat sa ma vad cum as vrea si sa nu devin...m-am saturat!!!

M-am saturat sa ma plang si sa dezbat problemele mele..si totusi, nici un "prieten" nu ma intreaba prin ce trec si cum sunt, in afara de prietenul meu.
M-am saturat sa fiu buna doar pentru ascultat si nu pentru "golirea sufletului meu", stiai ca sunt om?!?
M-am saturat sa ma rog doar pentru ca trebuie si ca asa am fost crescuta, pana la urma partasia nu tine de cei 7 ani de acasa.
M-am saturat sa nu am timp de mine...m-am saturat...poate uneori sunt satula si de tine....!!!

Si stii ce? Din nou m-am plans...pentru ca sunt satula, chiar sunt satula de mine...si da, dupa ce am citit postarea lui Ionut ( http://artistu05.wordpress.com/2010/10/21/pentru-el-cine-exista/ ) mi-am dat seama cat de usor ajungem la superficialitate...si cat de mult ne place acolo, oare pentru ca nu ne confruntam cu adevarata lupta spirituala?

In final, Doamne, ma gandesc ca esti satul de atata prostie si ipocrizie cata purtam in noi, si nu jignesc pe nimeni personal prin spusele mele, dar suntem plini de egoism prostesc, de minciuna, lacomie, si ma intreb...oamenii din jur ce lumina mai pot vedea in noi, crestinii de azi?!?

Cand ai intrebat ultima data o persoana daca are nevoie de sprijinul tau? Fie el in rugaciune, financiar, o vorba de incurajare etc., cand ai zambit celor din jur spunandu-le cu inima sincera ca sunt frumosi?!? Cand a fost ultima data cand ai dedicat ziua unei persoane nevoiase in loc sa o petreci cu prietenii in mall?!? Ah'si cand ai petrecut o seara mai mult in rugaciune decat pe net?!?

Si da...ma intreb...Doamne, cum ne mai suporti?!?

Cauti sa fi popular?

Si de ce nu as zambi cand tot din jurul meu zambeste? Si de ce mi-as pierde credinta cand am un Dumnezeu care poate muta si  muntii? Si de ce as alege o viata in pacat si mizerie cand pot avea GRATUIT o viata plina de dragoste si pace?

De ce? Pentru ca inconstienta umana are impresia ca daca Domnul a creat omul pentru lume si lumea pentru om...ne apartine...oare?!? 

Toti se straduiesc sa fie cu adevarat stapani pe vietile lor..si totusi, inca nici un om nu a reusit; toti vor sa fie in functii sus puse...cauta sa fie populari si cat mai scosi in evidenta...si totusi..inca nici un om nu l-a intrecut pe Dumnezeu. Eu? Nu vreau popularitate..vreau cunoastere de sine...asa incat sa-mi cunosc gandirea si din exteriorul eu-ului meu, ca sa pot schimba ce nu e dupa voia Lui; nu vreau sa am o functie mai sus decat una prin care pot sluji Domnului...si  vechimea muncii mele sa nu creasca doar pensia ci si credinta in Domnul...

Ah si desi toti din jurul meu se grabesc dupa castiguri materiale...eu lupt sa ma grabesc sa adun castiguri spirituale...si asa...pot spune, zambesc desi incercarile ma impresoara...rad desi lacrimile sunt pe punctul de a izbucni..si asta, pentru ca imi doresc sa fiu cu adevarat plina de credinta...pentru ca invat sa ma rog si sa multumesc ca si cum deja mi s-a si rezolvat problema...pentru ca asa ii simt prezenta cel mai bine...stiai ca asa nu doar Dumnezeu e permanent cu tine, ci ajungi sa fi si tu in permanenta prin El?!?

Si ma intreb...tu de ce n-ai zambi?!?

Daca esti moral, nu inseamna ca esti sfant!

Sunt convinsa ca tu, ca si crestin, ai simtit de multe ori prezenta Lui in rugaciunea ta...dar stiai ca nu-L cunosti cum trebuie pe Dumnezeu?

Stiu ca de multe ori ai facut un bine simtind ca Domnul e multumit de alegerea ta...si totusi nici asa nu ai ajuns sa-L cunosti pe Dumnezeu.

De multe ori dupa ce ai vorbit urat te-ai simtit mustrat sa iti ceri iertare...si nici macar atunci nu ai ajuns sa-L cunosti!!!

Sunt sigura ca nu de putine ori ai facut fapte bune cu gandul ca asa iti cere Biblia...si nici atunci nu ai ajuns sa-L cunosti...

Nici macar atunci cand ai lasat de la tine si altii au castigat munca ta si tu ai pierdut...nici atunci nu L-ai cunoscut pe Dumnezeu!!!

Defapt in toate faptele care tu le consideri dupa voia Lui, nu ai ajuns sa Il cunosti pe Dumnezeu...stii de ce?!?

Pentru ca pe Dumnezeu nu il gasesti in gandurile tale de lauda de sine, nici in ideile care te ridica si te imbogatesc pe tine, nici macar in imaginea in care tu sa fii cel mai fericit prin alegerile care le faci....
Pe Dumnezeu il cunosti in rugaciunea care o faci in miezul noptii, in partasia de dimineata...in biserica atunci cand toti butoneaza telefoane si vorbesc intre ei, in timpul tau liber cand ai timp sa meditezi...pentru ca altfel...cand ai timp sa-L asculti pe Dumnezeu in viteza cu care trecem peste fiecare zi?!?

Descrierile de mai sus tin de moralitate si nu de relatie cu Dumnezeu...poti fii moral si sa ajungi in Iad, stiai?!?
Si stii ce e frumos in relatia de partasie? Ca pe langa ca traiesti in moralitate..ai sansa sa traiesti in Sfintenie dupa moarte...si ai parte de o viata nu binecuvantata material ci binecuvantata spiritual, aici, pe pamant.

Cata ipocrizie poate exista in rasa umana!

Exista momente in care n-am puterea sa ma exprim nici in fata Ta, cum as putea sa ma deschid in fata lor? Sunt atat de multi cand ii numar...dar asa putini cand am nevoie de ei...si totusi de multe ori nu e nici unul.

Stii ce vreau? Sa ma rupi de realitatea mea, leaga-mi prezenta de prezenta Ta si lasa-ma sa pasesc prin picioarele Tale...lasa-ma sa ma simt prietena Ta. Fa-ma sa ma simt EU!!!

Gandurile mele scoate-le din mine...goleste-ma de mine si umple-ma de Tine...fa-ma sa fiu prin Tine ceea ce nu am reusit niciodata sa ajung..mai mult decat am simtit eu vreodata ca o pot numi binecuvantare....si nu ma binecuvanta peste masura ci doar atat cat crezi Tu, dar te rog nu ma binecuvanta cat merit...ca poate n'as merita deloc...sau iertarea Ta a avut loc si acum?!?

As vrea sa spun ca mi dor de zilele in care timpul ma lasa sa stau cu Tine cand doream...dar nu vreau timp liber...vreau timp cu Tine! Nu vreau vremurile din trecut...vreau timp nou...vreau sa experimentez ce esti Tu cat mai profund, rascoleste-mi toate sentimentele si arunca ce nu e de la Tine...stiai ca ma simt groaznic cand simt ce nu vrei Tu?

Si ce om nu simte deznadejde, dispret, lacomie, mandrie, invidie, nerabdare, ispite, nervi, ura, etc?!? Nu e interesant cum creatia Ta nu se suporta intre ei si totusi avem pretentia sa ne binecuvantezi ? Stiai ca nu mai stim ierta? Ne pierdem rabdarea din orice maruntis...si cand e vorba de ceva..intotdeauna avem pe cine da vina'ah si ma intreb cum ne suporti cand toti "copiii" tai sunt cei mai buni la critica? Adoram cand injosim pe cel de langa noi si ne ridicam pe noi...ce satisfactie mai mare trebuie omului decat sa stie ca e apreciat?
 Ma minunez cand vad cata ipocrizie poate exista in rasa umana!!!


Dar eu nu vreau lauda lumii...sunt ciudata prin asta? Tot ce vreau e lauda Ta.