Pace sau amin?

Vream sa scriu despre ea, bunica mea, care azi a decedat; dar sunt prea pline de greutate emotionala gandurile incat sa scriu ceva care sa aiba ceva logic; dar am ramas cu o nedumerire; bunica fiind penticostala, e clar, atat la inmormantare cat si la priveghi o sa am parte de multe saluturi cu "Pace!"; dar ma gandesc...eu ce se presupune sa raspund daca nu am pace ci razboi in sentimente, cum sa spun "pace" cand in mine e o neliniste seaca!

Cei mai multi saluta astfel, pentru ca "asa e la pocaiti", dar daca nu ai pacea necesara in suflet, cum poti sa spui atat de simplu? Daca eu nu am pace, cum iti pot oferi tie prin cuvintele mele, pace?

Suntem, uneori, atat de falsi in detaliile minore, incat in detaliile mari si generale nici nu mai are rost sa afirm ceva!

Oricum ar fi, am doua alegeri, ori spun "pace" desi nu simt sa transmit asta dintr-o inima desarvasita, si asta ar insemna sa mint, ceea ce usor cine ma cunoaste si-ar da seama; ori raspund cu "AMIN", probabil va suna cam sec, dar chiar as vrea sa fie asa, sa am pace; si nu din egoism as alege sa fie amin doar pentru mine; dar mi se pare imposibil sa spun cuiva "pace" si eu nici macar sa nu simt un sfert din ea...

Ai vrea o calatorie in Intunericul Intelectual?

M-am trezit cu un dor de a merge intr-o calatorie in mintea mea, mi s-a facut dor de plimbarile prin cetatea Sighisoarei, o zi de toamna, cu un covor primitor de frunze uscate; era mirifc, splendid, superb! Mi dor de bancuta din cimitirul cetatii, ma calma...privelistea!

Am pornit in calatorie, sperand ca imaginatia fiind stresata de sesiune nu ma va duce pe alte drumuri; in final am ajuns, cum am sperat, in cetate, doar ca era primavara, razele soarelui imi incalzeau obrajii, ochii imi sclipeau de fericirea visului implinit, eram in cetate!

Ca intotdeauna aveam o carte in geanta, ma asez pe banca preferata si incep sa citesc, cand din nou imaginatia incepe sa faca ce vrea ea, necontrolabila mie; a fost un cineva sau ceva era oricum; nu il puteam privi...era prea plin de lumina intunecata, a venit sa-mi spuna ca exista divinitate:

- Ai vrea sa vii cu mine intr-o scurta calatorie? E o vreme favorabila pentru un tur prin intunericul intelectual.

- De ce as vrea sa merg in intuneric daca eu sunt fiica a Luminii?

- Iti place sa gandesti, in intuneric esti liber arbitru, faci ce vrei, cand vrei si cum vrei!

- Suna bine, chiar imi place sa gandesc defapt mai degraba prefer sa meditez.

- Si asta poti face, e doar o calatorie, e gratis!!!

- Gratis? Si eu ce am de castigat din toata asta?

- Ai facut o calatorie si in Lumina si ai primit darul de a devenii fiica Luminii; daca iti place poti devenii fiica Intunericului Intelectual.

Cam asa a tinut o perioada conversatia, ma ademenea, sunt om! Firea ma tragea sa merg, cine nu ar vrea sa poata sa faca ce vrea si cand vrea, totul fara legi, reguli si Cuvant?!? Am crezut ca eu, dar nu...nu as vrea sa cred ca facand ce vreau e bine, totul ar deveni un viciu!

Da, imi place sa meditez, asa ca inainte de a raspunde am meditat, si nu e minunat sa ai intelepciune? Am ajuns sa privesc in jur si sa inteleg ca lipsa de curaj moral pentru a nu pasi pe urmele trasate de lume ii conduce pe multi sa-i urmeze pe cei invatati si, prin impotrivirea lor de a cerceta pentru ei insisi, ajung legati fara nadejde in lanturile Intunericului Intelectual.

Am refuzat...m-am retras din calatorie si am revenit la realitate; e grea realitatea din prezentul meu dar e mai blanda decat o viata in Intuneric!

Dar Tu nu ma uiti!

Din lut Tu Doamne m-ai creat,

Ai pus sclipiri de Cer in privirea mea...

Ai revarsat dragostea Ta in imbratisarea mea,

Ai lasat pacea Ta sa inunde inima mea...

Ai pus o inima care e fara valoare fara Tine in ea.

Mi-ai oferit echilibru cand ma clatinam,

Mi-ai dat zambet cand plangeam

Mi-ai dat tristete cand radeam,

Mi-ai dat raza de soare cand sufletu-mi era intunecat.

Viata mea a prins valoare prin Tine

Viata mea respira prin Cuvantul Tau,

Viata mea se hraneste din Tine,

Viata mea inseteaza dupa imbratisarea Ta.

Oh'Daca as stii cum sa iubesc mai mult,

Daca as putea sa scot eu-ul din mine

Defapt as putea...dar ce sunt eu?

Sunt doar un om, pierdut de lume

Dar tu Isuse, niciodata nu ma uiti!

studenta in Romania.

Probabil vei spune ca toti avem si zile negre...sunt pe cale sa inchei una...azi chiar am simtit ce inseamna sa traiesti intr-o tara in care normele morale sunt la pamant. Unde s-a mai intamplat sa stai 10 ore pe un coridor sa astepti sa intri in sala de examen, sustinere de proiect, si cand reusesti intr-un final sa intri, profesoara, posibilitatea ca era extenuata e clar de cel putin 90%, dar eu ce vina am? Am stat si eu 10 ore pe o banca, asteptand...o nota! Si nu ca ar interesa-o pe ea cat am asteptat, s-a saturat draguta de ea sa asculte toate minunatiile si balivernele scrise de noi, studentii, si s-a apucat sa ma intrebe din cursuri...ce cursuri? Era vorba ca sustin un proiect..am pierdut o saptamana sa redactez ceva si nici macar nu ii pasa?!?; macar bine ca am luat examenul.

Ce s-a intamplat cu educatia din Romania? Daca si profesorii care predau despre educatie nu stiu sa fie corecti si nu sunt un exemplu...la ce sa te mai astepti in invatamantul romanesc sa vezi o implicare a profesorilor in educarea elevilor?

Oricum, sunt studenta si n-am dreptul sa comentez fata de "mai marii" nostri...ce fel de "mari" sunt, eu una nu stiu...au ei cunostiinta generala...sau au avut si ei pile ca si colega mea...oricum ar fi, cred ca o sa iau mai in serios ceea ce se rezuma la rugaciune pentru educatia din Romania, chiar e nevoie!